/

Cum a reușit un polițist din Vaslui să-și ducă pensia specială la 13.000 lei/ lună: și-a pontat zeci de ore suplimentare în ultimele luni de activitate

Cum a reușit un polițist din Vaslui să-și ducă pensia specială la 13.000 lei/ lună Foto: Poliția Română

Cum a reușit un polițist din Vaslui să-și ducă pensia specială la 13.000 lei/ lună: acesta și-a pontat zeci de ore suplimentare în ultimele luni de activitate. Deși abuzul era evident, întrucât își trecuse un număr atât de mare de ore suplimentare, încât, dacă le-ar fi respectat, ar fi trebuit să stea 24 din 24 de ore la serviciu, justiția i-a protejat pensia specială.

Respectivul polițist era șef la direcția de resurse umane.

A reușit să-și ducă pensia specială la 13.000 lei/ lună

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a sesizat situația și l-a dat în judecată, atât pe el cât și pe alți colegi care au recurs la această metodă, solicitând instanței să nu ia în calcul perioadele în care aceștia și-au trecut numărul imens de ore suplimentare, scrie Vremea Nouă, un site de știri din Vaslui. Însă instanța de judecată a respins plângerea IPJ.

De altfel, în 2021, agenția Mediafax scria că IGPR a trimis controlul intern la IPJ Vaslui datorită modului scandalos în care sunt calculate pensiile.

Vremea Nouă explică faptul că pensiile militare sunt calculate din media veniturilor brute pe cele mai bune șase luni din ultimii cinci ani. Veniturile sunt mai mari în acele șase luni, pentru că majoritatea poliţiştilor fac atunci ture suplimentare, adică îşi majorează volumul de muncă şi implicit salariul. Iar baza de calcul a viitoarei pensii de serviciu o reprezintă 65% din această medie, pentru ca în final, pensia propriu-zisă să fie egală cu 80% din baza de calcul.

Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a arătat, sâmbătă, că impactul bugetar pentru pensiile militare şi cele speciale este de 12 miliarde de lei. El a arătat că doar pensiile pentru militari au un impact de 11 miliarde de lei asupra bugetului. Câciu a făcut aceste declarații la Prima TV.

Citește și: Câciu: Impactul bugetar pentru pensiile militare şi cele speciale este de 12 miliarde de lei. Doar pensiile „militare”: 11 miliarde de lei

La un PIB estimat la 1.552 miliarde de lei în anul 2023, ar însemna că aceste pensii reprezintă circa 0,8% din PIB.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor
16:33Ciolacu II pune capăt subvenționării prețului la energie: se vor acorda ajutoare doar pentru cei cu venituri mici
15:28Medicul Cîrstoiu lasă să se înțeleagă că ar putea candida la prezidențiale dacă vor fi „aliniate astrele pentru astfel de lucruri”: „Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent”
12:16Nou delir al lui Georgescu: în România se află metale rare care nu sunt în tabelul lui Mendeleev. Reacția lui Ion Cristoiu: „Interesant”
11:34Datoria guvernării Ciolacu a crescut cu peste 150 de miliarde de lei în 11 luni din 2024. Datoria guvernamentală a ajuns la 54,3% din PIB
11:28Vârsta nu garantează înțelepciunea: un șofer de 71 de ani a fugit de la locul accidentului după ce a acroșat un pieton
11:17Trenul metropolitan de la Iași, tras pe linie moartă înainte să facă vreo cursă: proiectul nu are nici măcar studiu de fezabilitate
11:09Daniel David, ministrul Educației, cere indicatori de performanță pentru profesori, dar și salarii atractive
10:30Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR
21:31Bilanț catastrofal al guvernării Ciolacu I: deficit bugetar de 152,7 miliarde lei, salariile bugetarilor au consumat 9,3% din PIB, dobânzile – 2,1% din PIB
20:43Președintele bulgar Rumen Radev, suspectat de legături cu o rețea de spioni ruși judecați la Londra
20:34Polițiștii de la Rutieră vor opri în continuare șoferii depistați în trafic sub influența substanțelor psihoactive, recenta decizie a Înaltei Curți nu schimbă procedurile
20:20Nici unul din cei trei arestați în cazul furtului tezaurului dacic nu este român, potrivit secretarul de stat MAI Despescu