/

EXCLUSIV Consiliera lui Kelemen Hunor, „studii” la Armată și SRI. Soțul ei, plătit de firmele lui Deripaska, numit șef la aeroporturile Otopeni și Băneasa

Consiliera lui Kelemen, Armată și SRI
Consiliera lui Kelemen, Armată și SRI (sursa: Facebook/RMDSZ Kolozs Megye)

Consiliera lui Kelemen, Armată și SRI. Mihaela Ioana Kaitor, secretar de stat la cabinetul vicepremierului Kelemen Hunor, s-a școlit la Colegiul Național de Informații al SRI. Celălalt vicepremier al României și ministru al Transporturilor, pesedistul Sorin Grindeanu, l-a recrutat pe soțul ei, Sorin Radu Păun, și l-a pus în funcția de director general al Companiei Naționale Aeroporturi București.

Defapt.ro a dezvăluit că Sorin Radu Păun a fost managerul și administratorul unei firme controlate de grupul austriac Strabag, la care oligarhul rus Oleg Deripaska este unul din marii acționari. Numele acestuia apare pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Consiliera lui Kelemen, Armată și SRI

Mihaela Ioana Kaitor s-a aflat în ultimii 12 ani în anturajul lui Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România. Ea și-a început cariera în admnistrația publică în 2004, an în care a fost angajată pe funcția de consilier la Ministerul Integrării Europene. Apoi, după trei ani, a ajuns consilier pentru afaceri europene în cadrul Cancelariei Primului Ministru. De acolo, a fost promovată în funcția de șef serviciu afaceri europene la Departamentul de Control al Guvernului.

În paralel, a urmat un curs postuniversitar la Colegiul Național de Apărare pe „securitate și apărare națională”. De la Guvern, a ajuns inspector la Direcția de Control a Ministerului Sănătății, apoi în Corpul de Control al ANAF.

Kelemen Hunor, binefăcătorul

În aprilie 2010 a fost numită secretar general adjunct la Ministerul Culturii, în mandatul de ministru al lui Kelemen Hunor. Ulterior, după șapte luni, a fost unsă pe funcția de secretar general la Ministerul Culturii.

La scurt timp după ce a preluat funcția-cheie de la Cultură, Mihaela Ioana Kaitor a urmat un curs postuniversitar la Colegiu Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazu” a Serviciului Român de Informații.

Am încercat să obținem un punct de vedere de la Mihaela Ioana Kaitor, dar aceasta nu a răspuns la telefon.

Soțul, omul lui Deripaska

Din declarațiile de avere depuse de Mihaela Ioana Kaitor aflăm că este căsătorită cu Sorin Radu Păun, managerul și administratorul companiei SAT Reabilitare – Reciclare SRL. Firmă deținută de austriecii de la Strabag, la care Oleg Deripaska este unul din marii acționari.

Citește și: EXCLUSIV Administratorul intereselor de afaceri ale oligarhului rus Deripaska, numit șef al aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Deripaska, pe lista de sancțiuni a UE

De aici, Păun a fost luat de vicepremierul și ministrul Trasporturilor Sorin Grindeanu pentru a fi numit la conducerea Companiei Naționale Aeroporturi București.

Sorin Radu Păun figurează și ca administrator al firmei Korati Invest Consult, deținută în mod egal de soția sa, Mihaela Ioana Kaitor, și Mihai Kaitor. Firma înființată în 2013 are ca obiect principal de activitate consultanță pentru afaceri și management.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:34Statuie antică descoperită printre gunoaie, în Salonic. Poliția elenă a deschis o anchetă
15:23AUR îl susține în continuare pe Călin Georgescu la președinția României, George Simion spune că el nu mai candidează
15:15Tabloidul Sun a acceptat să plătească o sumă uriașă ca să stingă litigiul cu prințul Harry. Publicația și-a cerut scuze public, un gest foarte rar
15:08Multe din locuințele care au ars la Los Angeles nu erau asigurate: companiile de asigurări au refuzat să le asigure, invocând tocmai riscul de incendii
14:52Culmea șpăgii pentru permis auto: a dat 2.500 de lei, dar a picat examenul
14:29În 2025, contribuabilii vor plăti dobânzi de 51 de miliarde de lei la împrumuturile Guvernului. În 2026: 60 de miliarde de lei
11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și pe mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste