/

Ciucă: Nu doar prin Facebook se câştigă alegerile, ci prin comunicarea faţă în faţă

Ciucă: Nu doar prin Facebook se câştigă alegerile, ci prin comunicarea faţă în faţă

Nu doar prin Facebook se câştigă alegerile, ci prin comunicarea faţă în faţă, a spus președintele PNL, Nicolae Ciucă, la o reuniune a PNL Vrancea. El le-a recomandat liberalilor din Vrancea să meargă „din uşă în uşă, din poartă în poartă”, pentru a-i convinge pe oameni să îi voteze.

Citește și: Armată obligatorie în UE, presiuni din ce în ce mai mari. Germania ia în calcul mai multe scenarii, țările nordice și baltice au impus deja sistemul. În România, proiect de lege neclar

„Nu doar prin Facebook se câştigă alegerile”

„Dacă nouă ne este teamă să vorbim şi lăsăm terenul gol altora să vorbească despre ceea ce ei nici nu ştiu să explice în cuvinte, oamenii vor crede că noi ne-am dat cu alţii. Ceea ce este absolut fals.

Trebuie să le vorbim oamenilor despre virtuţi, despre ceea ce înseamnă empatia, solidaritatea, onestitatea, de ce nu muncă, pentru că doar prin muncă se pot obţine lucruri. Astea sunt chestiunile pe care cred că, dacă le vom exprima şi transmite aşa cum se cuvine, vom putea cu adevărat să facem nu doar Vrancea liberală, ci fiecare judeţ în care avem şansa să câştigăm. (…)

Nu doar prin Facebook sau alte reţele de socializare se câştigă alegerile. Au şi aceste reţele relevanţa lor. Vă spuneam că trebuie să mergem să le vorbim oamenilor pentru că altfel le vorbesc alţii, folosesc abuziv aceste instrumente de comunicare şi, din păcate, oamenii deja cred mai mult ce văd pe Facebook, pe Tik-Tok, pe Instagram decât ceea ce este cu adevărat în realitate şi mai ales ceea ce pot să înţeleagă prin comunicarea faţă în faţă.

Ca atare, activul de partid trebuie să folosească toate instrumentele de comunicare şi, de asemenea, să meargă din uşă în uşă, din poartă în poartă, pentru a-i convinge pe oameni. În felul acesta veţi reuşi cu adevărat să câştigaţi Vrancea”, le-a transmis Nicolae Ciucă liberalilor prezenţi la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PNL Vrancea.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:56Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună
11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”