vineri 19 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Investigații

562 articole
Investigații

Prostituată româncă în Germania: Fac bani

Prostituatele românce sunt o prezență obișnuită în țări din vestul Europei. Chiar și acolo unde prostituția nu este legalizată, și cu atât mai mult acolo unde serviciile sexuale sunt înregistrate oficial. Una din metodele de recrutare a lucrătoarelor sexuale este prin intermediul anunțurilor de mică publicitate care împânzesc internetul. Citește și: Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații Plecând de la astfel de anunțuri, DeFapt.ro a reușit să intervieveze mai multe românce, atât lucrătoare sexuale în țări din vestul Europei, cât și responsabile de administrarea unor stabilimente care oferă astfel de servicii. Interviurile au fost obținute sub acoperire: o colaboratoare a DeFapt.ro a jucat rolul unei tinere care este interesată să lucreze într-un astfel de stabiliment și, astfel, a cerut cât mai multe detalii. Și din acest motiv, DeFapt.ro nu va identifica nominal nici stabilimentele (ci doar zona geografică în care se află), nici persoanele intervievate (numele folosite sunt fictive). Interviul de mai jos este realizat cu o tânără de puțin peste 20 de ani care lucrează într-o "casă privată" din vestul Germaniei, foarte aproape de granița cu Olanda. Pentru ea, prostituată româncă în Germania, "Fac bani" este filosofia de lucru. "Se fac acte de muncă, să poți lucra, altfel n-ai voie" Bună, mi-a dat Ioana (românca ce administrează stabilimentul, menționată drept persoană de contact în anunțul de recrutare - n.r.) numărul să te sun. Cum e viața acolo? Viața depinde de cum ți-o faci tu. Totul depinde de tine. Acum sunt doar eu în casă, urmează să vină și celelalte, dar nu suntem siguri de chestia asta și de ajuns, depinde, cu ce vii? Nu știu... Poți lua avionul până la Düsseldorf, și de acolo vin șefi și te aduc aici. Sau iei mașina și te aduce fix la destinație, până în fața casei. E safe? Au fost probleme? Clienți violenți n-am avut niciodată. Eu lucrez aici de un an și ceva. Clienți mai agresivi n-am avut niciodată, dar în caz în care nu te înțelegi cu ei poate veni o fată, dacă e în casă, sau patroana și vorbește cu el, dacă nu știi să vorbești cu ei s-o dai la comun acord. Cum adică? Vorbești engleză, germană? Dacă vorbești engleză, de obicei nu sunt agresivi, sunt uneori nesuferiți, în caz că nu le convine ceva, după ce-și dă drumul zice că-și vrea banii înapoi. Tu trebuie să iei inițiativa și să spui că nu dai nimic, ei n-are ce să-ți facă, de jignit nu te pot jigni, de ridicat mâna nici atât, n-are nici unul atât tupeu. Avem și pază, nu doar bodyguarzi, dar și poliție. Se fac acte de muncă, să poți lucra, altfel n-ai voie. "Dacă ești de viață, nu simți că muncești" Cum se lucrează? Păi, programul de muncă obositor nu prea e, dacă ești mai amuzantă, de viață, nu simți că muncești, dar dacă ești una din aia moartă, leșinată și nu te bagi în seamă cu nimeni și stai într-un colț, vezi doar de tine și de telefon, îți dai seama că timpul trece altfel, că noi stăm aici, mai râdem, mai ascultăm muzică, mai glumim. Ne place să fim prieteni cu toți, să ne simțim bine, să facem munca mult mai ușoară. Cazarea? Dacă vrei, dormi aici, dacă vrei în altă parte, e problema ta. Dar poți dormi aici. "Din prima zi m-am simțit ca acasă" Când ai ajuns acolo, a fost cum te-ai așteptat? Păi, când am venit eu prima oară... am lucrat în altă parte, la Hamburg, unde nu mi-a convenit. Apoi, la niște Eros-uri, care sunt ca niște hoteluri, la 120-150, depinde de Eros-ul pe care îl ai în momentul ăla, nici acolo nu mi-a convenit și am găsit anunțul Ioanei pe net, am vorbit cu ea, a doua zi am venit direct la ea și din prima zi m-am simțit ca acasă, de-aia am și rămas. Ce s-a întâmplat în celelalte locuri? În celelalte locuri, patronii (Ioana nu se cunoaște că e patroană, e cea mai bună prietenă!), toată lumea era după bani. Dacă ți-era rău, patronul nu-l interesa că ți-e rău, că mori, trebuia să muncești! Aici, dacă vrei să-ți iei o zi liberă îți iei, dacă vrei o oră-două să te duci până în oraș, poți s-o faci. Ai Kaufland aici, poți să-ți iei mâncare, să-ți gătești. Sunt multe chestii care te avantajează, nu mai cheltui așa mult. Că dacă comanzi mâncare, te duce la 30-40 de euro pe zi. Așa, dai 50 -100 de euro, îți iei la tine și gătești. "Cum am ajuns, am și muncit" Vacanță îți poți lua? Vii aici și zici că vii pe data de și pleci pe data de. Dacă se ivește o problemă, anunți seara, nu pleci fără să anunți. Când ai ajuns, cum a fost? Din prima zi? Perioadă de acomodare? Eu, fiind o persoană mai de viață, erau și persoane de gașcă, mai ales cu Ioana. Dacă ea nu era ce trebuie, degeaba era casa. Puteam să fac mii pe zi, că nu rămâneam. Dar cum am ajuns, am și muncit. Aveam și nevoie de bani că n-aveam nici un ban la mine. Dar m-am acomodat repede, foarte repede. Avem și saună aici. Te duci și la clienți acasă? Dacă vrei să te duci, anunți. Asta e outcall, deplasarea. Dacă nu vrei, nu te obligă nimeni, faci serviciul pe casă. Nimeni nu-ți zice să faci aia sau ailaltă. Eu nu fac deplasări, fac bani și nu-mi mai trebuie deplasări. Prostituată româncă în Germania: Fac bani Cât câștigi pe lună? Depinde de tine, ce interes îți dai și cât de îngrijești. Au mai fost fete aici care nu știau nici să se spele și nu făceau bani. A fost o fată, avea în jur de 100 de kilograme, făcea la bani de rupea. Când te apuci de meserie, ești mai rușinoasă, e mai altfel. Dar aici nu e obligatoriu să te îmbraci în sutien și chiloți, poți purta și rochițe, să fii elegantă și să te simți confortabil. Cum îți faci clienți fideli? Păi, dacă îl scoți imediat pe ușă după ce și-a dat drumul, îți dai seama că ăla nu mai vine. Mai râzi, mai glumești. Eu, când am venit prima oară aici, nu vorbeam nici o limbă străină. Dar îi făceam să râdă, mă prosteam, mai vorbeam pe translate când nu ne înțelegeam. Dar eu sunt mai nebună, mă mai îmbăt, pun muzică, mai dansez, mai fumez, mai am și eu momente când mai greșec, mă mai iau de unul, poate n-am șters bine praful... probleme, n-ai ce să faci, trebuie să fii tu însăți. "Ai mei știu că muncesc la Decathlon" Eu n-aș vrea să spun familiei că fac meseria asta. Spune-le că muncești la Decathlon, ai mei asta știu. Bine, cred că și-au dat seama ce lucrez pe aici, dar nu spun nimic, atâta cât fac bani, nimeni n-are nimic împotrivă. Trafic de persoane? Ce patroni am eu aici nu i-aș da nici pe o sută. O dată ce ai venit aici, ei răspund de tine dacă se întâmplă ceva cu tine, dacă îți iei o zi liberă, faci ce vrei, dacă zici că te duci până în oraș și nu te mai întorci, încep să te sune. Ce te întreabă când faci actele? Te întreabă dacă ai mai lucrat, dacă te obligă cineva să faci asta, că protejează femeile.

Prostituată româncă în Germania: Fac bani (sursa: pexels.com/cottonbro studio)
Oleg Deripaska, oligarh putinist, profit din plajele periculoase (sursa: npr.org)
Investigații

Oligarh putinist, profit din plajele periculoase

Oligarh putinist, profit din plajele periculoase ale litoralului românesc, cele care au fost extinse fără a se respecta recomandările specialiștilor. Lărgirea exagerată a plajelor poate crește numărul de înecuri și de infecții. Oligarh putinist, profit din plajele periculoase Compania Strabag în asociere cu Pomgrad Inzenjerig au câștigat în anul 2019 licitația pentru plajele din zona stăvilarelor Edighiol şi Periboina, aflate în Rezervația Biosfera Delta Dunării, la 30 de kilometri de municipiul Constanța. Valoarea contractului a fost de 34,6 milioane lei, echivalentul a aproximativ șapte milioane de euro. Citește și: EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori Firma Pomgrad Inzenjerig, o companie înființată în anul 1947 în Croația și specializată în executarea lucrărilor de cosntrucții maritime, a fost cumpărată în anul 2008 de compania austriacă Strabag, controlată de oligarhul rus Oleg Deripaska. Casa Albă a emis un comunicat de presă în aprilie 2018 prin care anunța că oligarhul Oleg Deripaska și alți 23 de ruși din anturajul președintelui Vladimir Putin au fost incluși pe lista neagră de sancțiuni a SUA. Documentul citat arată că sancțiunile luate împotriva celor 24 de ruși au fost luate din cauza situației din Ucraina, sprijinul acordat președintelui Bashar al-Assad în războiul civil din Siria și subminarea democrațiilor occidentale. După invadarea Ucrainei de către Rusia, Oleg Deripaska a fost inclus și pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene. La finalul lui 2023 și începutul lui 2024, Deripaska a anunțat că nu mai controlează Strabag, însă compania care i-a cumpărat acțiunile este controlată tot de oligarhul rus. 200 de milioane de lei pentru plajele din Mamaia Compania Boskalis a câștigat în anul 2020 contractul de aproape 200 de milioane lei fără TVA pentru reabilitarea și extinderea plajei din zona Mamaia. Dar, la scurt timp după finalizarea lucrărilor, plaja s-a prăbușit. Reprezentanții companiei Boskalis au arătat cu degetul către Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, beneficiarul lucrării. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București) La solicitarea DeFapt.ro, Administrația Națională Apele Române, în subordinea căreia se află Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a transmis că nu s-a constatat nici o neregulă în derularea lucrărilor. Datele de la Registrul Comerțului arată că firma Boskalis este deținută în mod egal de Boskalis International B.V. și Boskalis Westminster International B.V., ambele cu sediul în Olanda. Cel mai mare acționar al grupului olandez Boskalis este fondul de investiții Monaco Hal Holding, care la rândul lui este deținut de grupul HAL Trust. Italieni la Tomis - Cazino și Agigea Firmele italiene Franco Giuseppe și Modimar au câștigat licitațiile pentru reabilitarea plajelor din zonele Tomis – Cazino și Agigea. Contractul pentru lucrările împotriva eroziunii din zona Tomis a fost adjudecat pentru o sumă de 28,42 milioane lei. Celălalt contract a avut o valoare de aproximativ 28 de milioane lei. Valoarea cumulată a celor două contracte a fost de peste 56,4 milioane lei, echivalentul a 11,3 milioane euro. Citește și: EXCLUSIV Invazia cancerului de război în Marea Neagră. Substanțele toxice din apele teritoriale românești, creșteri masive după invadarea Ucrainei de către ruși Potrivit unui răspuns transmis de Apele Române, italienii de la Franco Giuseppe au subcontractat o parte din lucrările de la Agigea firmelor IF Nostrade Construction și Geostud SRL. Asociații firmei Geostud sunt Alexandru Tăutan și Anton Chirică, fostul prorector al Universității Tehnice de Construcții București, acuzat de Agenția Națională de Integritate de fals în declarațiile de avere. Compania italiană Franco Giuseppe a fost înființată în anul 1968 de topograful Franco Giuseppe, în zona Calabria. Societatea este deținută în prezent de Giuseppe Franco (55%), Alfredo Franco (30%) și Ilario Franco (15%). Ultimul este reprezentantul filialei românești cu același nume, înființată în anul 2013 în localitatea Baia Sprie. Datele financiare ale firmei din România arată că în anul 2022 a avut o cifră de afaceri netă de aproximativ 6,5 milioane lei și o pierdere netă 184.722 lei, totul cu doar trei angajați. Van Oord a luat marele pot Olandezii de la Van Oord Dredging and Marine Contractors BV au câștigat licitațiile pentru loturile de plajă pentru zonele Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter – Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora. Apele Române au transmis la solicitarea DeFapt.ro că valoarea actualizată a contractului de execuție pentru plaja din zona Eforie a fost de 475,18 milioane lei fără TVA: "Menționăm că prețurile sunt ajustate conform O.G. 15/2021 și valoarea finală va fi actualizată în conformitate". În acest caz, lucrările din zona Eforie prevăd amenajarea litoralului pe o lungime de 5.750 de metri, demolarea de structuri costiere, construirea de noi structuri costiere și lucrări de înnisipare a plajei. Lucrările pentru amenajarea litoralului din zona Costinești au fost adjudecate de firma olandeză pentru suma de 391 milioane lei. Un alt contract, de 314 milioane de lei, a fost câștigat pentru amenajarea plajei din zona Olimp. Amenajarea plajei din zona Jupiter – Neptun i-a adus firmei olandeze un alt contract, de 220 de milioane le fără TVA. Pentru lucrările aferente zonei Balta Mangalia – Venus – Aurora, contractul are o valoare de aproape 416 milioane lei. Olandezi cu contracte de 546 de milioane de euro Tot compania Van Oord a câștigat contractele pentru protecția și reabilitarea litoralului românesc la Marea Neagră în zonele Mangalia – Saturn și 2 Mai. Plajele din zona Mangalia – Saturn vor fi reabilitate pentru 357,6 milioane lei, iar cele din zona 2 Mai, pentru suma de 192,7 milioane lei. Valoarea cumulată a contractelor câștigate de compania Van Oord Dredging and Marine Contractors BV se ridică la aproximativ 2,37 miliarde lei, echivalentul a 473 de milioane euro. Dacă mai adăugăm și proiectul de 73,3 milioane de euro câștigat în prima fază a proiectului, rezultă că olandezii de la Van Oord au semnat contracte de 546,3 milioane euro.

Liberalul Dumitrescu și pesedistul Negoiță, asociați în afaceri cu același paravan care a făcut denunț la DNA (sursa: Facebook/Robert Negoita, Iulian Dumitrescu)
Investigații

Liberalul Dumitrescu și pesedistul Negoiță, asociați

În lumea afacerilor cu bani publici din România, carnetul de partid nu contează - prin paravane și intermediari, doi "baroni" au devenit parteneri într-o mare afacere: liberalul Dumitrescu și pesedistul Negoiță, asociați. În centru acestei afaceri se află Ionel Pirpiliu, fratele fostului deputat PDL Ștefan Pirpiliu și denunțătorul lui Iulian Dumitrescu, devenit celebru pentru vacanțele de lux plătite din șpăgi. potrivit DNA. Denunț la DNA Liberalul Iulian Dumitrescu a fost dat pe mâna procurorilor anticorupție de afaceristul Ionel Pirpiliu, denunțător și colaborator autorizat al Direcției Naționale Anticorupție. Citește și: Fabuloasele vacanțe și cumpărături ale baronului PNL de Prahova, Iulian Dumitrescu, în Dubai, Maldive sau Courchevel: doar la Chanel a făcut shopping de peste 7.000 de euro Potrivit anchetatorilor, Iulian Dumitrescu i-a cerut afaceristului Ionel Pirpiliu să cumpere firma Bertoni Construct, patronată de cumnatul său Daniel Adrian Lambrea, cu suma de 47,5 milioane lei, deși aceasta valora în jur de 32 de milioane lei. În schimb i-a promis contracte din bani publici de la Consiliul Județean Prahova. Firma Bertoni Construct a fost preluată de Ionel Pirpiliu în noiembrie 2022, prin intermediul societății Laborator și Consultanță Construcții SRL, iar contractele au început să curgă. La finalul anului fiscal 2022, Bertoni Construct avea o cifră de afaceri de 51,88 milioane lei și un profit net de peste 1,15 milioane lei, la un număr mediu de 113 angajați. Alexandra Ulmamei, paravanul lui Pirpiliu Unul dintre contractele suspectate de procurori ca fiind trucate are o valoare de 85 de milioane lei și a fost atribuit de Consiliul Județean Prahova unei asocieri de firme formată din Vallys Deco, Drum Concept, Rosocons Construct și Dineng Dev. În firma Drum Concept îi găsim ca asociați pe Alexandra Ulmamei (49,09%), Florin Diaconu (40,91%) și Cristian Marinel Mihai (10%). Cifra de afaceri a firmei în anul fisca 2022 a fost de aproximativ 215 milioane lei, în timp ce profitul net a fost de peste 19,67 milioane lei. Alexandra Ulmamei a trecut prin mai multe firme deținute de familia Pirpiliu. De exemplu, a fost asociată cu Mihaela Pirpiliu în firma Ram Cons Assets. În prezent, firma a fost trecută pe numele Mihaelei Untescu, iar de administrare societății se ocupă în continuare Ionel Pirpiliu. Pirpiliu, asociat cu firma Primăriei lui Robert Negoiță Firma lui Pirpiliu, Ram Cons Assets, deține în prezent 20% din societatea Delta Antrepriza de Construcții și Montaj 93 SRL. Restul părților sociale sunt deținute de societățile Bizcube Invest SRL și Administrare Străzi S3 SRL, una din firmele înființate de Consiliul Local al Sectorului 3 la cererea primarului Robert Negoiță. Cum a ajuns primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, să intre în afaceri cu Pirpiliu? La începutul anului 2016, Ionel Pirpiliu a preluat 10% din părțile sociale ale firmei Delta ACM de la Florea Diaconu pentru o sumă de aproape 10,5 milioane lei. Liberalul Dumitrescu și pesedistul Negoiță, asociați Doi ani mai târziu, în august 2018, primarul Robert Negoiță a cerut Consiliului Local să aprobe o hotărâre prin care societatea Administrare Active Sector 3 să cumpere cu cinci milioane de euro fabrica de borduri și pavele deținută de Delta ACM 3, societate deținută atunci de Florea Diaconu (90%) și Ionel Pirpiliu (10%). Câteva săptămâni mai târziu, pe 27 august 2018, primarul Robert Negoiță a anunțat că firma primăriei, Administrare Străzi S3 SRL, a cumpărat 51% din Delta ACM 93 contra unei sume de 1 (unu) leu. O sumă simbolică în contextul în care firma începuse să înregistreze datorii. Hop și sponsori ai PMP, ediția Băsescu - Udrea Pe Alexandra Ulmamei o mai regăsim asociată în alte 11 societăți. În firma Carpați Business Management este parteneră de afaceri cu Florin Diaconu, fiul lui Florea Diaconu, și cu Mihaela Untescu. De administrarea societății se ocupă giurgiuveanul Ion Mare. Cei trei mai apar ca asociați în diferite configurații: fie toți trei, fie Ulmamei în asociere ori cu Diaconu, ori cu Untescu. Într-o altă firmă, Centru Vista Logistic, Alexandra Ulmamei și Mihaela Untescu sunt asociate cu Be Home Landscape SRL, patronată de Edward Constatin Dicu. Conform Monitorului Oficial din 31 martie 2015, Edward Constatin Dicu și soția sa, Ionela Laura Dicu, au sponsorizat Partidul Mișcarea Populară, cu 125.000 lei, respectiv 50.000 lei. cele două sponsorizări au fost făcute în septembrie și octombrie 2014. Pe atunci Partidul Mișcarea Populară (PMP) se afla sub influența Elenei Udrea și a președintelui Traian Băsescu. Bloc de zece etaje în loc de două Edward Constatin Dicu, Ionela Laura Dicu și Mihai Valentin Chiriac au primit în anul 2013 o autorizație de construire a unui bloc cu zece etaje pe strada Luncșoara din Sectorul 2 al Capitalei. Documentele aferente începerii construcției au fost emise în mandatul de primar al lui Neculai Onțanu. Actualul primar al Sectorului 2, Radu Mihaiu, susține că blocul construit ilegal pe strada Luncșoara a primit o autorizație de construire de P+10 într-o zonă în care avea dreptul la doar P+2. "Este de spus că această autorizație a fost emisă în 2014 și a fost atacată de Prefect în instanță. Procesul a fost câștigat definitiv de către Prefectură în 2018, autorizația de construire a fost anulată. Între momentul atacării autorizației, când constructorul era la P+4 și momentul finalizării procesului, acest bloc a ajuns la P+10", a explicat primarul Radu Mihaiu, citat de HotNews.ro. Instanța a mai decis ca blocul de zece etaje să fie demolat de către proprietar, dar primarul Radu Mihaiu a dat de înțeles că asta nu se va întâmpla prea curând. Pe de-o parte, soții Dicu nu au nici un interes să demoleze blocul, în timp ce Primăria Sector 2 a avut calitate de pârât în proces pentru că a emis ilegal autorizația. În acest context, spune primarul Mihaiu, un principiu de drept nu ar permite ca un pârât să se îndrepte împotriva altui pârât.

Lărgirea plajelor, furt uriaș prin supradimensionare (sursa: Facebook/Apele Romane Dobrogea-Litoral)
Investigații

Lărgirea plajelor, furt uriaș prin supradimensionare

Uniunea Europeană a alocat României în jur de 850 de milioane de euro pentru a stopa eroziunea costieră prin reabilitarea și extinderea plajelor de la Marea Neagră. Lărgirea plajelor, furt uriaș prin supradimensionare. Două treimi din bani, la olandezi Cei mai mulți bani au ajuns la compania olandeză Van Oord care a câștigat licitații de peste 2,73 miliarde lei, echivalentul a 546 milioane euro. Citește și: VIDEO EXCLUSIV Plajele lărgite de pe litoralul românesc favorizează înecurile și infecțiile grave, arată prof. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București) Unul dintre contracte a fost câștigat în asociere cu o firmă controlată de un controversat afacerist trimis în judecată în două dosare de procurorii anticorupție pentru mai multe fapte de corupție, inclusiv dare de mită și spălare a banilor. Dar, de fiecare dată, omul de afaceri a scăpat, după ce judecătorii l-au achitat. Un contract de aproape șapte milioane de euro a ajuns și la o companie la care este acționar principal un oligarh rus inclus pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene după ce Rusia a invadat Ucraina. Citește și: EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE Prima fază, 544 de milioane de lei 544 milioane lei au fost alocate în primă fază pentru reabilitatea și extinderea plajelor românești. Cea mai mare sumă, adică peste 465 de milioane de lei, a fost alocată de Uniunea Europeană prin fondul de coeziune, restul de aproape 15% fiind contribuția statului român. Citește și: EXCLUSIV Invazia cancerului de război în Marea Neagră. Substanțele toxice din apele teritoriale românești, creșteri masive după invadarea Ucrainei de către ruși Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, din subordinea Apelor Române, a decis ca în primă fază să fie scoase la licitație cinci loturi de plajă: Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord. Primul program de stopare a eroziunii a fost finalizat în decembrie 2015 și a avut ca rezultat extinderea suprafeței plajelor cu 33 de hectare. Au mai fost reabilitate și construite diguri care ies din apă în lungime de 3.544 metri, în timp ce digurile construite sub apă au o lungime de 1.392 metri. A doua fază, semnată de Dăncilă Contractul de finanțare pentru faza a doua a proiectului "Reducerea Eroziunii Costiere" a fost semnat în noiembrie 2018 de premierul Viorica Dăncilă. Conform datelor oficiale de atunci, valoarea totală a noului proiect a fost estimată la 752 de milioane de euro. Bani pentru reabilitarea și extinderea plajelor din Edighiol și Periboina, faleza Constanței în zona Cazino, Agigea, Eforie, Costinești, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia – Venus – Aurora, Mangalia – Saturn, 2 Mai. La fel ca și în cazul primului program, 85% din fonduri pentru reabilitarea și extinderea plajelor au fost alocați de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, iar restul de 15% reprezintă cofinanțare de la bugetul de stat. Se estimează că România va avea la finalul lucrărilor un plus de 226 de hectare noi de plajă, de la Năvodari până la 2 Mai. "E un proiect 100% brutal, neadecvat și intruziv" Proiectul gigant de lărgire a plajelor este considerat de specialiști nu doar nenatural și dăunător, ci și supradimensionat în mod extrem. Astfel, potrivit unei declarații a prof. univ. dr. Alfred Vespremeanu-Stroe (Universitatea București) pentru DeFapt.ro, "E un proiect 100% brutal, neadecvat și intruziv, against the nature, și bineînțeles în contradicție cu practicile curente din Europa și din lumea civilizată. Nicăieri nu se mai intervine atât de brutal, cu o puzderie de diguri de piatră și beton, iar asta cel puțin din anii 1990; sunt multe țărmuri în care aceste sisteme hard (diguri construite în anii 1960-1980) au fost demantelate. Suntem complet în afara Europei cu ceea ce am făcut aici. Practic, ne fură marea cu proiectul ăsta, care transformă plajele în peisaje deșertice și țărmul într-o înlănțuire de diguri barbare (dese, foarte lungi) care sunt dispărute din planurile de amenajare a coastei de peste 30 de ani în lumea bună". Lărgirea plajelor, furt uriaș prin supradimensionare Profesorul Vespreanu-Stroe atrage atenția și asupra supradimensionării fără rost a proiectului. "Ținând cont că i) lățirea plajei ar fi trebuit să se limiteze în lungul coastei sudice la sub 1/2 din sectoarele incluse de ei în plan, ii) iar în profil transversal ar fi trebuit să fie o lățire medie de 50 m (care se adaugă la plajele existente, care au o lățime de ca 20-35 m), în loc de 150-200 m cât au supralățit ei, rezultă că actualul proiect este supradimensionat de cel puțin 6-8 ori față de ceea ce ar fi prevăzut un plan rațional și nature-friendly (cum se face peste tot în lume de decenii bune) care să răspundă necesităților reale. Spun cel puțin fiindcă plajele construite artificial sunt mai înalte cu circa 1 m decât profilul natural (mai exact 2,5-3 m above sea level, față de 1,5-2 m cât au în mod natural), ceea ce nu am mai luat în calcul în estimarea făcută.", a explicat Vespremeanu-Stroe pentru DeFapt.ro.

Șeful Romarm, lux la Las Vegas (sursa: Facebook/Fontainebleau Las Vegas)
Investigații

Șeful Romarm, lux la Las Vegas

Șeful Romarm, lux la Las Vegas. Emanuel Ioana, șeful Romarm și protejatul ministrului pesedist Radu Oprea, a fost într-o escapadă de lux pe banii statului în Las Vegas, acolo unde s-a întâlnit cu controversatul afacerist Ștefan Osain pentru a pune la cale o afacere legată de pulberi pentru muniții. Citește și: EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții Tot în Las Vegas a fost și pesedistul Georgian Pop, șeful Rezervelor de Stat, care s-a întâlnit cu producători și dealeri de arme. Culmea, Emanuel Ioana și doi subalterni de-ai săi s-au cazat la cel mai scump hotel de lux, Fontainebleau Las Vegas, în timp ce o altă delegație românească, de la fabrica de arme Cugir, a fost trimisă să se cazeze la un hotel de cinci ori mai ieftin. Aroganța făcută pe banii statului de Emanuel Ioana este ținută la secret, în contextul în care Romarm nu a avut nici un stand de prezentare a muniției românești în Las Vegas. Șeful Romarm, lux la Las Vegas O delegație a Companiei Naționale Romarm a plecat la târgul de armament din Las Vegas cu acordul ministrului Economiei, pesedistul Radu Oprea, la sfârșitul lunii ianuarie a.c. Delegația a fost compusă din Emanuel Ioana, șeful Romarm, și doi subalterni de-ai săi. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg Surse din cadrul Romarm au declarat pentru DeFapt.ro că directorul Emanuel Ioana a cerut să fie cazat la cel mai scump hotel de lux din paradisul jocurilor de noroc: Fontainebleau Las Vegas. Pentru fiecare noapte de cazare, statul român a plătit 309 dolari. Existau și variante mai ieftine. De exemplu, dacă Ioana s-ar fi cazat la hotelul de lux al lui Donald Trump, fostul președinte al SUA, statul român ar fi plătit doar 199 de dolari pe noapte. Romarm refuză să dea detalii DeFapt.ro i-a solicitat lui Emanuel Ioana să comunice costurile și scopul vizitei în Las Vegas în contextul în care Romarm nu a avut nici un stand amenajat la târgul de armament. Șeful Romarm nu a avut chef să respecte legea 544/2001 a informațiilor publice și să răspundă câți bani a risipit statul român pentru vizita sa în Las Vegas. În urma plângerii administrative făcute ca urmare a refuzului de a răspunde la solicitare, Emanuel Ioana a transmis informații fără nici o legătură cu solicitarea DeFapt.ro: "Deplasarea reprezentanților CN ROMARM SA în SUA (trei persoane) a fost făcută atât la solicitarea expresă a partenerilor comerciali (companii din SUA cu care CN Romarm SA a derulat și derulează contracte conform obiectului de activitate) cât și a reprezentanților guvernului SUA (invitația a fost făcută nominal)". Emanual Ioana se laudă cu Țuțu, cercetat de DNA Cât despre scopul deplăsării, Emanuel Ioana a ținut să precizeze că informațiile nu sunt de interes public, deși excursia sa în Las Vegas a fost plătită din banii publici ai statului român. În plus, Emanuel Ioana a transmis că Romarm este un partener important al SUA, fapt reflectat atât de presa internațională și națională, potrivit șefului Romarm. Pentru a justifica acest lucru, Ioana a trimis un link cu o știre de la PRO TV în care era citat Gabriel Țuțu, fostul director al Romarm, acuzat de DNA în dosarul privind achiziția măștilor. Ceea ce nu spune Emanuel Ioana este faptul România a exportat în SUA armament și muniție în valoare de doar 11 milioane de euro în anul 2022. O sumă infimă raportată la valoarea achizițiilor de armament făcute de către România din SUA. Întâlnire cu misteriosul Ștefan Osain DeFapt.ro a aflat că principala întâlnire pe care a avut-o Emanuel Ioana în Las Vegas a fost cu Ștefan Osain, un controversat afacerist român, pentru a pune la cale o afacere legată de pulberi pentru muniții. Contactat de către DeFapt.ro, Ștefan Osain a recunoscut că s-a întâlnit cu șeful Romarm pentru a oferi consultanță pentru construcția unei noi fabrici de pulberi în România. "Da, m-am întâlnit pentru pulberi, dar care e deja la Rheinmetall (proiectul - n.r.). Adică (râde - n.r.)... nu ai cum să faci o fabrică de pulberi ca companie privată. Doar statul poate să facă, compania privată eventual să vină cu consultanță", a spus Osain. Emanuel Ioana: "Întâlnire întâmplătoare" "Uite că... mă rog, nu mai contează. Rheinmetall a făcut ce a trebuit și a luat contractul, cum se zice. Am fost surprinși așa, pentru că era o companie americană și o companie finlandeză extrem de interesată de a ajuta România. Acestea erau companii de stat. Compania americană din South Lake este principalul furnizor al armatei americane. Compania finlandeză este considerată cel mai bun producător de pulberi, am avut o prezentare la Romarm, dar nu s-a mai întâmplat nimic", a adăugat Ștefan Osain pentru DeFapt.ro. Întrebat despre întâlnirea cu Ștefan Osain, Emanuel Ioana a declarat oficial că "întâlnirea a fost întâmplătoare în cadrul unui spațiu comun. Discuțiile nu au avut caracter comercial". Osain, însă, își amintește altfel întâlnirea, după cum s-a văzut din declarațiile sale.

Ministrul Oprea, deconspirat de Georgian Pop (sursa: Facebook/Stefan Radu Oprea)
Investigații

Ministrul Oprea, deconspirat de Georgian Pop

Ministrul Oprea, deconspirat de Georgian Pop. Pesedistul Radu Oprea, ministrul Economiei, și subalternul său Emanuel Ioana, șeful Romarm, sabotează companiile din industria de apărare de stat. Schema de lucru Schema este următoarea: ministrul a cerut 400 de tone de pulberi din rezervele de stat exclusiv pentru producția de muniții în fabricile de armament ale statului, dar șeful Romarm vrea să vândă pulberea în Bulgaria. Citește și: EXCLUSIV Romarm vinde în străinătate cu 15 euro/kg pulberea pentru muniții scoasă gratuit din Rezerva de Stat și cumpără alta, pentru uzinele românești, cu 40 de euro/kg DeFapt.ro a dezvăluit în exclusivitate că Emanuel Ioana, șeful Romarm, vrea să vândă pulberea unui dealer de arme din Bulgaria cu un preț de 15 euro pe kilogram, de trei ori mai ieftin decât prețul de piață. Pretextul: pulberea nu se încadrează în parametrii tehnici pentru a fi utilizată. Versiune susținută și de ministrul Radu Oprea. Dar amândoi sunt contraziși de Georgian Pop, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, care a declarat în exclusivitate pentru DeFapt.ro că pulberea scoasă din rezervele de stat este însoțită de buletine de analiză și respectă formula chimică cerută de Ministerul Economiei. Procedura Radu Oprea, ministrul Economiei, l-a impus în toamna anului trecut pe Emanuel Ioana la conducerea Companiei Naționale Romarm, o structură de tip holding care importă și exportă produse militare pentru toate cele 15 companii producătoare de armament și muniție din subordinea sa. În contextul cererilor mari de cumpărare a muniției produse în România, Emanuel Ioana, în calitate de director general al Romarm, trebuia să asigure companiilor din industria de apărare de stat materia primă pentru producerea munițiilor. De exemplu, pulberea pentru muniții era cumpărată de la fabrica de pulberi din Serbia sau de la diverși intermediari din Bulgaria. Cum sârbii și bulgarii nu puteau să onoreze comenzile de pulberi făcute de Romarm, s-a apelat la o soluție de urgență: pulberea aflată în Rezervele de Stat. Georgian Pop, președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), a explicat pentru DeFapt.ro cum se pot scoate legal diverse tipuri de produse din depozitele statului. În cazul pulberilor, Ministerul Economiei a întrebat oficial dacă Rezervele de Stat pot să livreze anumite cantități și tipuri de pulberi, cu diverse formule chimice, către companiile din industria de apărare de stat. Companii care sunt prevăzute în anexa Ordonanței de Urgență 38 din 2010. Proces secret, dar bulgarul Gebrev a aflat În urma răspunsului afirmativ primit de la Rezervele de Stat, Ministerul Economiei a încropit un proiect de Ordonanță de Urgență prin care cerea Guvernului României să aprobe scoaterea din rezervele de stat a pulberii necesare pentru companiile de stat. Toate documentele acestei operațiuni au fost clasificate ca secret de stat. Secretul a fost atât de bine păstrat încât primul care a aflat de această afacere guvernamentală din spatele ușilor închise a fost bulgarul Emilian Gebrev, un dealer de arme cu state vechi în afacerile internaționale cu armament. Imediat, bulgarul a trimis o ofertă pe adresa companiei Romarm pentru a cumpăra pulberea destinată companiilor românești. Romarm și "partenerul bulgar" În fața acestei oportunități, Emanuel Ioana, șeful Romarm, și subalternii săi Bogdan Hera, director comercial, și Șerban Ianculescu, șeful serviciului export, s-au comportat ca niște agenți pentru compania EMCO, deținută de bulgarul Emilian Gebrev, fără să le pese de interesul statului român. DeFapt.ro a dezvăluit la începutul anului că Șerban Ianculescu, șeful serviciului export din cadrul Romarm, a trimis pe repede înainte ofertele companiei EMCO către companiile Uzina Mecanică Plopeni și Carfil. Mai mult, acestea cerea să i se comunice cantitățile de pulberi care pot fi vândute către "partenerul bulgar". Totodată, directorul Emanuel Ioana a făcut presiuni asupra directorilor companiilor subordonate pentru a vinde pulberea către Gebrev.. Analizele, invocate de Economie La solicitarea DeFapt.ro, ministrul Radu Oprea a transmis prin Biroul de Presă, la fel ca Romarm, că "materialele energetice (pulberea – n.r.), după ce sunt preluate de către filialele Romarm sunt supuse unei analize privind posibilitatea ca acestea să fie folosite în procesul propriu de fabricație pentru produsele din nomenclator. (…) În cazul în care materialele energetice nu se încadrează în parametrii tehnici pentru a fi utilizate, fie trebuie distruse conform legii, generând costuri suplimentare cu impact și asupra mediului înconjurător, fie pot fi valorificate, devenind generatoare de venituri suplimentare". Romarm a deschis subiectul Totodată, mai spune ministrul Radu Oprea că Romarm, atenție, "la solicitarea filialelor, inițiază discuții exploratorii de natură comercială pentru a identifica potențiale posibilități de valorificare a acestor materiale energetice neconforme". Numai că, în realitate, s-a întâmplat fix pe dos: discuțiile au fost inițiate de Romarm, nu de filiale. Mai mult, Romarm a inițiat discuții privind vânzarea pulberii înainte ca aceasta să fie preluată de către filiale sale de la ANRSPS. Viorel Stelian Popa, fostul director general de la Uzina Mecanică Plopeni (UMP), îl contrazice și pe ministrul Radu Oprea, dar și pe directorul Emanuel Ioana, susținând că UMP nu a transmis vreodată vreun document către Romarm din care să rezulte că ar avea pulberi de vânzare. Ministrul Oprea, deconspirat de Georgian Pop DeFapt.ro l-a întrebat pe Georgian Pop, șeful Rezervelor de Stat, dacă pulberea alocată Ministerului Economiei, respectiv companiilor din industria de apărare de stat, corespunde din punct de vedere calitativ. Acesta a răspuns că toate tipurile de pulberi au fost analizate și corespund din punct de vedere al formulei chimice cu ceea ce a solitat Ministerul Economiei. "Facem analize! Toate analizele sunt făcute de instituții specializate. Proprietățile pulberii sunt stabilite prin buletinul de analiză", a declarat Georgian Pop. Pulberea ieșită din Rezerve, neurmărită Întrebat insistent despre calitatea pulberii pe care o oferă Ministerului Economiei, Georgian Pop a declarat că "Ministerul Economiei cere produsul cu formula chimică de care au nevoie. Noi le-o punem la dispoziție în baza unei Ordonanțe de Urgență". Ceea ce înseamnă că pulberea cu pricina poate fi folosită în procesul de fabricare a munițiilor. Astfel, insinuarea ministrului Radu Oprea și a subalternului său Emanuel Ioana că pulberea nu ar corespunde din punct de vedere al parametrilor tehnici este falsă. Întrebat dacă urmărește trasabilitatea pulberii după ce este scoasă din depozitele statului pentru vedea dacă se respectă întocmai justificare invocată de ministru în Ordonanța de Urgență, Georgian Pop s-a spălat pe mâini: "După ce pleacă de la ANRSPS, nu mai e treaba mea ce se întâmplă cu ea".

Jandarmeria, echipamente antiglonț via Dragonul Roșu (sursa: Facebook/Jandarmeria Română)
Investigații

Jandarmeria, echipamente antiglonț via Dragonul Roșu

Jandarmeria, echipamente antiglonț via Dragonul Roșu. Jandarmeria Română a lansat două noi comenzi, de peste 510.000 de euro, pentru achiziția de veste antiglonț, căști antiglonț și scuturi de protecție antiglonț de la firma International Consultants and Business Company SRL (ICBC). Citește și: Piedone are o clasă peste Nicușor Dan: a absolvit liceul de XIII clase, la 35 de ani. Ce note a luat la matematică Patronată de fostul polițist Mihail Vornicov și Guo Jinnan, președinta Asociației Femeilor de Afaceri Chineze din România. ICBC a activat și ca agent pentru firmele românești care voiau să comande mărfuri din China în schimbul unui comision între 3 și 5%. ICBC, relație profitabilă cu Jandarmeria Jandarmeria Română a anunțat la începutul lunii aprilie a.c. că a semnat două noi contracte subsecvente cu firma International Consultants and Business Company SRL pentru achiziția de veste antiglonț, căști și scuturi de protecție antiglonț. Primul contract subsecvent prevede plasarea unei noi comenzi pentru achiziția a 1.000 de veste antiglonț și a 1.000 de căști antiglonț în valoare de 2,45 milioane lei pentru dotarea jandarmilor români. Conform informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), acesta este al șaselea contract subsecvent al unui-acord cadru de 12,15 milioane lei atribuit în urma unei licitații din iunie 2021 firmei International Consultants and Business Company SRL (ICBC). Celălalt contract subsecvent are ca obiect furnizarea unor scuturi de protecție antiglonț cu o valoarea de peste 100.000 de lei. Și acest contract subsecvent face parte dintr-un acord-cadru, în valoare de 500.100 lei, semnat în iunie 2021. Cumulat, valoarea două noi contracte subsecvente au o valoare de peste 2,55 milioane lei, echivalentul a peste 510.000 euro. Căști, veste, scuturi Acestea nu sunt singurele licitații atribuite de Jandarmeria Română companiei ICBC. De exemplu, în iulie 2020, Jandarmeria a cumpărat 3.300 de căști de protecție cu vizor pentru ordine publică, în valoare de 297.000 lei. Ulterior, în octombrie 2020, au mai fost cumpărate 2.622 de scuturi de protecție pentru ordine publică, tip A, cu 626.000 lei. În ianuarie 2022, Jandarmeria a mai atribuit un contract, de aproape 840.000 lei, pentru achiziția a 2.269 de veste multifuncționale. Apoi, în august 2023, a mai atribuit un acord-cadru, evaluat la 2,135 milioane lei, pentru achiziția de bastoane extensibile. Bastoane telescopice a cumpărat și Inspectoratul General al Poliției Române în anul 2020. Atunci, valoarea acordului-cadru a fost de 1,5 milioane lei. Vornicov, state vechi la Interne Firma International Consultants and Business Company este deținută în prezent de Mihail Vornicov (57%) și de chinezoaica Guo Jinnan, președinta Asociației Femeilor de Afaceri Chineze din România. Totodată, firma ICBC este unic asociat al societății MIL – TEX Industry, administrată de Mariana Lăcrămioara Vornicov. Jurnalul.ro a relatat că Mihail Vornicov este un fost maior de poliție și a condus Serviciul Străini și Probleme de Migrări din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Surse din cadrul Ministerului de Interne au declarat pentru DeFapt.ro, sub protecția anonimatului, că Mihail Vornicov a trecut de-a lungul carierei sale și pe la Direcția Generală și Protecție Internă, serviciul secret de informații al ministerului de Interne. Agent comercial pe relația cu China De pe site-ul firmei ICBC aflăm că printre echipamente militare, societatea a funcționat ca agent pentru companiile care voiau să cumpere produse din China. Tot de acolo, mai aflăm că firma controlată de Vornicov are parteneriate cu unele dintre cele mai bune companii de comerț internațional din China și Hong Kong. "Practicăm comisioane decente, începând de la 3% din valoarea mărfurilor comandate ce depășesc 150.000 USD și până la 5% pentru marfa comandată a cărei valoare se situează sub 100.000 USD. Pentru volume foarte mari, comisionul nostru va fi negociat", potrivit sursei citate. Contactat de către DeFapt.ro, Mihail Vornicov a spus că firma sa nu este o firmă de consultanță. "Corespund tuturor cerințelor" Întrebat despre informațiile care apar pe site-ul companiei sale, Vornicov s-a arătat indignat. "Domnul meu, domnul meu, ce faceți, mă băteți că nu mi-am actualizat site-ul sau cum? Dacă dumneavoastră faceți cercetări și faceți o documentare corectă, vă îndreptați către Registrul Comerțului și o să vedeți acolo că nu suntem firmă de consultanță. Noi suntem producători!", a declarat Mihail Vornicov. Cât despre produsele vândute Jandarmeriei Române și Poliției Române, Mihail Vornicov a spus că acestea nu sunt importate din China. "Produsele (materia primă - n.r.) sunt luate de piața liberă. Sunt importate de piața liberă. Corespund tuturor cerințelor și cu asta, basta. Sunt testate, sunt absolut ok. Noi suntem producători de produse balistice. Adică veste antiglonț, veste anti înjunghiere. Noi le producem aici, în România", a mai spus fostul polițist. Jandarmeria, echipamente antiglonț via Dragonul Roșu Chinezoaica Guo Jinnan, președinta Asociației Femeilor de Afaceri Chineze din România, mai este asociată (cu Guo Jin Hui) în firma General Meat Delivery, care are ca obiect de activitate comercializarea cărnii. Această societate nu a depus situațiile financiare în anii fiscali 2020, 2021 și 2022. Asociatul șefei femeilor de afaceri chineze din România, Guo Jin Hui, deține mai multe afaceri în complexul Dragonul Roșu. De exemplu, apare ca asociat în firma Agenție de Turism Dragonul Roșu, specializată pe turism.

Plajele lărgite favorizează înecurile și infecțiile (sursa: Inquam Photos/Costin Dincă)
Investigații

Plajele lărgite favorizează înecurile și infecțiile

Plajele lărgite favorizează înecurile și infecțiile. Lărgirea cu sute de metri a plajelor românești folosind un nisip neadecvat, foarte grosier, crește incidența curenților puternici în apele de țărm care trag înotătorii în larg și cresc masiv riscul de înec. Mai mult, construirea de diguri în fața plajelor lărgite împiedică ventilarea apelor, care pot deveni vara "bălți" în care colcăie agenții patogeni. Profesorul universitar doctor Alfred Vespremeanu-Stroe, de la Facultatea de Geografie a Universității București, director al Stațiunii de cercetări marine și fluviale Sf. Gheorghe, a explicat pe larg într-un interviu (VIDEO la finalul articolului) de ce proiectul de lărgire a plajelor românești este greșit implementat și are mai multe consecințe negative decât beneficii, ceea ce îl transformă într-un dezastru ecologic și social pentru unele dintre sectoarele de țărm. Raportul de fundamentare științifică cerea intervenții pe doar 20% din țărm "Este un proiect comandat de Apele Române și s-a desfășurat în intervalul 2008-2010. A fost contractat de compania britanică Halcrow. Care, bineînțeles, a subcontractat imediat serviciile cercetătorilor științifici din trei institute. Citește și: EXCLUSIV Invazia cancerului de război în Marea Neagră. Substanțele toxice din apele teritoriale românești, creșteri masive după invadarea Ucrainei de către ruși De fapt, din trei organizații din România, fiindcă a fost Universitatea din București, respectiv echipa noastră, pe partea de geomorfologie, apoi Institutul de Geologie Marină și Ecologie GeoEcoMar și Institutul din Constanța. La finalul proiectului, adică în 2010, când am făcut raportul de fundamentare științifică, noi am recomandat să nu se intervină pe țărmul Deltei Dunării, ci doar pe litoralul sudic, adică la sud de Năvodari, între Năvodari și 2 Mai și punctual, adică se poate interveni, asta era concluzia, pe acele sectoare de țărm care au o eroziune medie mai mare de un metru pe an. Și care, evident, nu însemna mai mult de undeva la circa 20% din totalul coastei sudice Năvodari – 2 Mai.", a explicat profesorul Vespremeanu-Stroe. Experții, ignorați când au început lucrările "Și am fost foarte mirați să vedem că proiectul începe să fie implementat, mult mai târziu, fără să mai fie nici un fel de etapă de consultare. În primul rând, cu specialiștii implicați atunci, respectiv cu noi și cu colegii din cele două institute. Asta ne-a mirat cel mai mult, faptul că e un proiect care, în final, e destinat să lățească în mod exagerat plajele coastei românești pe toată lungimea țărmului sudic sau cu câteva mici excepții. Practic, între Năvodari și 2 Mai. Sunt mai multe faze, primele două faze s-au încheiat și ele au însemnat deocamdată lățirea între Năvodari, Mamaia, Constanța, Eforie Nord, Eforie Sud. Aici suntem în prezent și trebuie să continue către sud.", și-a arătat uimirea universitarul. Fără precedent internațional "În aparență, pare doar un proiect pozitiv, benign. Nu e așa. Intervențiile ar fi trebuit să fie punctuale, pe sectoarele erozive, intens erozive. Fiindcă orice astfel de intervenție, dincolo de costurile foarte mari, înseamnă un grad ridicat de artificializare. Și, a propos, avem chiar cazul de la Eforie Nord – Eforie Sud, respectiv bariera litorală Techirghiol, în care am avut habitatul unor specii endemice pe coasta Mării Negre, și care acum este practic disturbat, nu avem nici o garanție că cele două specii de scoici care trăiau doar aici, și care sunt bine studiate de colegii de la Universitatea Ovidius, de la Biologie, se vor mai putea adapta în noile condiții. De ce nu este un proiect rațional: fiindcă niciodată nu iei un țărm de zeci de kilometri și-l lățești otova, fără nici un fel de discriminare. Trebuie să ai o soluție adresată unor probleme, care sunt mereu locale, precum plaja X, hotelul Y, bariera litorală Z, în care intervii, faci modelări, vezi exact cum intervii, nu stabilești, ca în anii ’70-’80, că vei lăți un țărm de 80 de kilometri cu sute de metri. Deci eu consider că acest proiect nu urmărește nici un fel de principiu, nici o rațiune și, foarte important, nici un fel de precedent internațional.", a fost categoric cercetătorul Alfred Vespremeanu-Stroe. Digurile vor împiedica ventilarea apei. Riscuri mari pentru sănătate "Foarte interesant și cazul Constanței, în care, dincolo de lățirea asta exagerată, făcută din nord, de la plaja Trei Papuci, până în sud, la plaja Modern, au construit și un sistem de diguri foarte curios, în care, pe lângă o plajă mai mult decât dublu decât era necesar ca lățime, ai diguri oblice, dar și un dig paralel, care, practic, închid complet circulația apelor, nu mai ai ventilație. Pe o astfel de plajă, vara, va fi o concentrație extrem de ridicată a agenților patogeni, precum Escherichia coli, deci astea sunt plaje care, dacă sunt bine monitorizate, ar trebui să stea o mare parte din timp închise în sezonul estival, la cum sunt desenate, în condițiile în care avem totuși mii de utilizatori într-un asemenea minigolf creat. Un sistem litoral prost ventilat. Neventilat, practic. Fiindcă, în condiții normale, avem o circulație longitudinală, adică curenți în lungul țărmului, care nu prezintă pericol nici pentru înotători, și care ventilează foarte bine. Asta este circulația clasică pe coasta românească, nord-sud dominantă, dar și reversul, de la sud la nord. Cu astfel de sisteme de golfuri omega, nu mai sunt ventilate, deci devin ca niște bălți.", a conchis profesorul de la Universitatea București. De ce sunt periculoși curenții RIP "Problema este foarte gravă și discutăm în cunoștință de cauză fiindcă noi am desfășurat în ultimii trei ani un proiect de cercetare, condus de colegul meu (conf. univ. dr – n.r.) Florin Tătui. RORIP se numește fiindcă e vorba de curenții RIP, care se dezvoltă perpendicular pe linia țărmului, orientați către larg, și pun un pericol foarte mare pentru oricine este în apă. Automat, în primul rând pentru înotători. Este periculos fiindcă vitezele pe care le poate atinge sunt echivalente cu vitezele curenților râurilor de munte. Adică sunt mai rapizi decât viteza unui înotător. Pot să ajungă la un metru, la doi metri, la trei metri pe secundă. Dar pericolul crește de când are 0,3-0,4 metri pe secundă.", a avertizat Vespremeanu-Stroe. Curenții RIP erau rari pe litoralul românesc "Coasta românească a avut o frecvență destul de scăzută a acestor curenți. Fiindcă ei, ca să se formeze, sunt favorizați de prezența unei morfologii variate sub apă. De obicei, este consecința curenților mareici (nu avem maree, nu avem curenți mareici, nu avem morfologie foarte variată), dar și a valurilor, care vin perpendicular. Or, coasta românească este afectată de un climat al valurilor oblic: cel mai adesea, valurile vin dinspre nord-est. Iar a doua direcție dominantă, dar mai slabă ca frecvență, este sud-estul. Deci valurile din direcția est sunt puține, sunt sub 10% frecvență.", a arătat profesorul doctor în Geografie. Plajele lărgite favorizează înecurile și infecțiile "Și atunci, de ce avem o creștere a frecvenței curenților RIP în asociere cu acest proiect? Vă pot da un exemplu de la Eforie Sud, fiindcă aici am avut un studiu științific pentru că este un hotspot de formare a acestor curenți, deci sunt foarte puternici, au fost ani în care am avut cinci, șapte, opt cazuri de oameni decedați pe această plajă (bariera Eforie Nord – Eforie Sud). Puteți vedea cum nu doar prezența plajelor supralățite, cu nisip grosier care mărește profilul plajei submerse (asta e foarte important, curenții depind foarte mult de panta profilului pe care o are plaja sub apă), dar și construirea în asociere de diguri transversale schimbă orientarea valurilor. Valurile vin dinspre nord-est, lovesc digul și se rotesc și devin perpendiculare. Al doilea fenomen: vin, lovesc digul și sunt reflectate, deci voi avea mai multe valuri, energie mai multă de val și o schimbare a direcției, plus pantă mai mare. Toate conlucrează spre a schimba circulația de țărm și se poate vedea chiar pe imaginea satelitară prezența unui astfel de curent care, practic, trage apă cu sedimente (spre larg – n.r.) și afectează valurile până la adâncimi de patru-cinci metri.", a detaliat cadrul universitar. Cum eviți înecul, favorizat de curenții RIP "Un astfel de curent RIP are de obicei viteze mai mari decât viteza unui înotător. De aceea soluția, când ești prins într-un astfel de curent, este să conștientizezi și să încerci să te orientezi cât mai bine în a înota paralel cu țărmul pentru a ieși din zona lui de acțiune. Singurul avantaj e că acești curenți sunt rapizi, dar înguști, au doar câteva zeci de metri lățime, de obicei 20-30. Dacă apuci să înoți un minut, poate și mai puțin, în lungul plajei, te poți întoarce liniștit înapoi.", a fost sfatul lui Vespremeanu-Stroe. Eforie, hotspot de înecuri "O simulare pe care am făcut-o în cadrul proiectului RORIP menționat, pe bariera litorală Eforie Nord – Eforie Sud, arată felul în care se schimbă circulația. Și avem în anul 2021, înainte de proiectul cu lățirea plajelor, pentru valurile venind din est-nord-est, curenți slabi. În timp ce, o dată construit digul și lățită plaja, avem curenți RIP perpendiculari foarte puternici. La fel, s-a întrerupt circulația longitudinală care ventila eficient apa.", a explicat cercetătorul. Înecurile din 2023, efect al lărgirii plajei "În concluzie, proiectul acesta are și această consecință complet nedorită, faptul că lărgirea plajelor cu un astfel de material grosier, neadecvat sistemului litoral sudic românesc și prezența, în asociere cu plajele lărgite, a digurilor transversale, care schimbă direcția valurilor, au drept consecință creșterea frecvenței și intensității RIP. Care pun un pericol și care duc, practic, la creșterea numărului de înecuri, fără discuții. Cred, de fapt, că o parte din numărul foarte ridicat din 2023 se datorează și acestui aspect, a faptului că deja avem o circulație schimbată, pe plajele de la Eforie Sud către nord, unde au fost multe cazuri.", a amintit profesorul Universității București. Nisipul adăugat pe plaje, un dezastru "Trebuia, nu că se putea, trebuia făcută cu alt material. În primul rând, de ce acest material nu este bun. Cum ați remarcat, sunt mulți carbonați. Carbonații cimentează foarte repede fiindcă este vorba de un sediment adus de pe fundul mării, de la 25 de metri adâncime, care la origine este tot un nisip Danubian, dar care a stat acolo vreo 80.000 de ani, s-a încărcat foarte mult în carbonați (din mai multe surse, inclusiv scoicile astea sparte). Un nisip nesortat, practic, și acum, adus pe plajă, este nepotrivit și prin conținutul de carbonati, și pentru scoicile sparte care nu se vor curăța și vor fi o problemă și peste 10 ani sau 20 de ani, și mai ales pentru dimensiunea particulelor (de nisip), care este prea mare și care generează pante diferite (înclinate). De exemplu, plaja Mamaia, care avea pante foarte dulci, era celebră pentru nisipul fin, asta era o calitate – faptul că era o plajă compusă din nisip fin. Acum are un nisip groaznic.", a conchis Vespremeanu-Stroe. Soluția: nisip fin din Dunăre "Soluția era, poate fi, de exemplu, folosirea nisipului de pe Dunăre, mai ales din sectoarele care trebuie dragate fiindcă au devenit nenavigabile la ape mici. Cum ar fi sectorul Giurgiu - Călărași - Hârșova unde sunt numeroase bancuri submerse, dar și ostroave, care nu pun o problemă dacă sunt dragate, trebuie dragate. Și acolo este un nisip fin foarte bun de folosit pentru o astfel de alimentare cu nisip. Dar rațional." Lățimea extremă a plajelor, nemaiîntâlnită "Plajele armonioase au lățimi de 30, 60, 70 de metri. Sigur că poți să construiești unde este cazul plaje de până la 100 de metri tocmai ca să răspunzi acestui deziderat multifuncțional de a avea o zonă sportivă, de a avea zonă de cearșafuri, de șezlonguri, de beach bar-uri, de mai știu eu ce. Și poți ajunge până la 100 de metri, se poate, dar nu la 200, nu la 300 m, cum s-a făcut acum. Însă cu nisipul potrivit și cu o lățime care trebuie să rămână maxim de felul ăsta. Coasta olandeză, la care fac ei (Apele Române - n.r.) referire este o asociere de plaje naturale, cu mici excepții, în dreptul unor orașe, iar lățimile sunt și acolo de 40-70 de metri. Nu vorbim decât pe doi kilometri la Haga de o plajă lată de 130-140 de metri. Sunt doi kilometri care protejează cazinouri, hoteluri, deci foarte, foarte limitat." Eroziunea, doar un pretext pentru distrugere „Ai o problemă cu eroziunea litorală când este intensă, când afectează direct infrastructura, deci structuri construite, hoteluri. Or, dacă proiectul acesta este (derulat) nediscriminat, înnisipează de oriunde până oriunde… Noi tocmai asta recomandam în studiul de fundamentare din 2010: faptul că trebuie acționat ici, colo, iar criteriul ar fi fost plajele care suportă o eroziune mai mare de un metru pe an și care au la rândul lor, în spate, diferite structuri care trebuie protejate. Fiindcă tu poți să ai plaje naturale ușor erozive, cu un metru și jumătate pe an, care nu trebuie stricate. Dau exemplul plajei Pescărușul sau 23 August, plaja Tuzla. Sunt plaje superbe, ele au valoare foarte mare în prezent, sunt încă neafectate de acest proiect. Dacă acolo s-ar interveni pe criteriul că o parte din plajă… – fiindcă de obicei, o plajă are un sector cumulativ sau stabil și o parte erozivă, pe litoralul sudic – dacă tu intervii și pe aceste plaje, le-ai distrus! Deci ele nu ar trebui lățite nici măcar cu câteva zeci de metri, cum spun că ar trebui operat în alte situații, ar trebui lăsate complet naturale. Frumusețea lor derivă tocmai din gradul de naturalețe, faptul că poți să vezi o faleză în loess, cu paleosoluri, că poți să vezi o floră spontană, că totul este natural și armonios."

Cazul copilului decedat - Sanador, "responsabilă civilmente" (sursa: Facebook/SANADOR)
Investigații

EXCLUSIV Cazul copilului decedat în urma unei operații - Sanador, "responsabilă civilmente"

Cazul copilului decedat - Sanador, "responsabilă civilmente". Compania a fost introdusă ca parte "responsabilă civilmente" în dosarul privind uciderea din culpă a lui Ștefan Duță, un băiețel de doar un an și zece luni care a murit în urma unei operații efectuate de medicul Laura Bălănescu în spitalul Sanador din București. Citește și: EXCLUSIV Copil de nici doi ani, abandonat după o operație la Sanador de către chirurgul Laura Bălănescu, susțin procurorii, ceea ce a dus la decesul băiețelului. Ancheta durează de cinci ani Doctorița Laura Bălănescu, specializată în chirurgie pediatrică, este soția lui Radu Bălănescu, fostul șef al Marii Loje Naționale din România (MLNR). Avocații companiei Sanador au cerut procurorului Marius Iacob, cel care instrumentează dosarul, un termen de trei luni pentru formularea unei poziții, în contextul în care procurorul le-a dat un termen de șapte zile. În plus, avocații i-au amintit procurorului că ancheta în această speță durează de peste cinci ani, motiv pentru care au cerut refacerea în integralitate a probatoriului. Cazul copilului decedat - Sanador, "responsabilă civilmente" Procurorul Marius Iacob a decis ca firma Sanador SRL, cea care deține Spitalul Sanador din București, să fie introdusă ca parte "responsabilă civilmente" în dosarul privind uciderea din culpă a lui Ștefan Duță. Citește și: EXCLUSIV Soția ex-șefului masonilor români a ucis un copil pe masa de operație la Sanador, susțin procurorii. Chirurgul Laura Bălănescu neagă toate acuzațiile Băiețelul de doar un an și zece luni a fost operat de hernie inghinală în dimineața zilei de 20 octombrie 2018 de medicul Laura Bălănescu la spitalul privat Sanador din București. La câteva ore după operație, părinții au cerut ajutorul medicilor pentru că copilul nu se simțea bine. Medicii din spital, inclusiv chirurgul Laura Bălănescu, i-au asigurat pe părinți că totul este în regulă. Calvarul copilului s-a încheiat puțin după miezul nopții, atunci când un echipaj SMURD a constatat decesul băiețelului. Așa a ieșit la iveală un șir lung de nereguli din spitalul Sanador. Citește și: EXCLUSIV Soția ex-șefului masoneriei române, protejată de procurori, acuză mama băiețelului mort după ce Laura Bălănescu l-a operat la Sanador. Ancheta, în lucru de peste cinci ani Însă decizia de a trage la răspundere și compania care deține spitalul a fost luată abia după nenumărate cereri făcute în acest sens de familia Duță. Într-un final, cererea a fost acceptată de procuror în data de 4 aprilie 2024. Totodată, procurorul a cerut firmei Sanador ca în termen de șapte zile să formuleze un punct de vedere. No comment Avocații companiei Sanador, Florin Vieriu și Dănuț Bugnariu, au transmis la rândul lor o cerere către procurorul de caz prin care au cerut un termen de trei luni de zile pentru a formula o poziție în această speță. Aceștia consideră că termenul de șapte zile pus în vedere este "nerezonabil având în vedere că subscrisa nu cunoaștem conținutul dosarului a căror acte s-au desfășurat pe parcursul a mai bine de 5 ani și jumătate". Totodată, au cerut să fie "încunoștințați pentru a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală și punerea la dispoziție spre studiu și fotocopiere a dosarului de urmărire penală". Mai mult, au cerut refacerea în integralitate a probatoriului administrat sub pretextul respectării drepturilor procesuale ale companiei. Procurorul Marius Iacob a fost informat că, la data la care băiețelul Ștefan Duță și-a pierdut viața, spitalul privat Sanador era asigurat la societatea de asigurări Uniqa Asigurări. DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la medicul Doris Carmen Andronescu, patroana companiei Sanador, dar aceasta nu a răspuns întrebărilor transmise. Totodată, Dănuț Bugnariu, unul dintre avocații Sanador, a refuzat să facă orice comentariu legat de această speță.

Laura Bălănescu, soția ex-șefului masonilor, pacient copil mort după operație (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Investigații

Soția ex-șefului masonilor, pacient copil mort

Soția ex-șefului masonilor, pacient copil mort. Laura Bălănescu, medicul care l-a operat pe băiețelul Ștefan Duță la Spitalul Sanador din Capitală, este inculpată pentru ucidere din culpă. Aceasta a susținut în fața anchetatorilor că în timpul intervenției chirurgicale nu s-a declanșat hemoragia în câmpul operator care a dus la decesul pacientului Ștefan Duță, băiețelul de un an și zece luni. Citește și: EXCLUSIV Copil de nici doi ani, abandonat după o operație la Sanador de către chirurgul Laura Bălănescu, susțin procurorii, ceea ce a dus la decesul băiețelului. Ancheta durează de cinci ani DeFapt.ro a obținut declarațiile date în fața anchetatorilor de medicul Laura Bălănescu, document din care rezultă că aceasta își susține integral nevinovăția. Celelalte două doctorițe inculpate pentru ucidere din culpă, Laura Florentina Vasile Valeria Cornelia Vlăsceanu, au refuzat să dea vreo declarație în fața procurorului de caz. Medic la stat și la privat, conferențiar la UMF Laura Bălănescu lucra la finalul anului 2018 ca medic primar – chirurgie pediatrică la Spitalul "Grigore Alexandrescu", era conferențiar universitar - angajată la UMF "Carol Davila", cu experiență de aproximativ 27 de ani în domeniul chirurgiei pediatrice, dar avea și o colaborare cu spitalul privat Sanador. Citește și: EXCLUSIV Soția ex-șefului masoneriei române, protejată de procurori, acuză mama băiețelului mort după ce Laura Bălănescu l-a operat la Sanador. Ancheta, în lucru de peste cinci ani Aceasta le-a povestit procurorilor cum s-au derulat evenimentele din punctul ei de vedere, de la primul consult în ambulatoriu făcut înainte de operație până la decesul pacientului Ștefan Duță. "Intervenția chirurgicală realizată pentru minorul Duță Alexandru s-a realizat în cadrul Spitalului Sanador cu care am avut un contract de colaborare. (...) Pacientul Duță Alexandru a fost consultat în cadrul ambulatoriului din Spitalul Sanador unde am stabilit diagnosticul de testicul necoborât stâng și hernie inghinală dreaptă recidivată. Diagnosticul l-am stabilit pe baza examenului clinic și a investigațiilor imagistice, fiind atașate la dosar examenele ecografice cu care pacientul s-a prezentat la consultație", și-a început declarația Laura Bălănescu. Intervenție "de rutină" Conform acesteia, ea conducea echipa chirurgicală din care au mai făcut parte dr. Gabriel Drăgan și medicul anestezist Valeria Drăgan. "În timpul intervenției chirurgicale, efectuate pe partea dreaptă, s-a constatat că este vorba despre hernie femurală, aceasta fiind mult mai rar întâlnită la copil și diagnosticul este de cele mai multe ori stabilit intraoperator. Fiind vorba despre o intervenție chirurgicală interactivă, pe partea dreaptă a fost dificil de realizat disecția, fiind create numeroase vase de neoformație, iar în timpul intervenției a fost o sângerare normală operator pentru o reintervenție. S-a practicat cura chirurgicală a herniei femurale drepte și s-a început intervenția chirurgicală pe partea stângă pentru testicul stâng. Menționez că intervenția chirurgicală pentru testiculul necoborât este o intervenție care se realizează de rutină", a declarat medicul Laura Bălănescu. Bălănescu, contrazisă de IML Medicul Laura Bălănescu le-a spus anchetatorilor că în timpul intervenției chirurgicale nu s-a declanșat o hemoragie în câmpul operator, iar tracțiunea nu a fost excesivă în așa fel încât să producă o hemoragie la distanță de câmpul operator. Dar documentele de la Institutul Național de Medicină Legală o contrazic. "La sfârșitul intervenției chirurgicale, pacientul s-a trezit din anestezie și s-a solicitat transferul în Secția de Terapie Intensivă. Echipele chirugicală și anestezică au rămas în blocul operator unde se completează foaia de observație și protocolul, circuitul fiind ca foaia de observație să însoțească pacientul pe tot parcursul pacientului în spital", a menționat doctorița. Pacient "transferat fără documente medicale" Apoi, spune ea, a mers să consulte pacientul la Secția ATI, dar acesta fusese transferat la Secția Pediatrie. "Am mers să consul pacientul în Secția de terapie intensivă, iar acesta nu mai era acolo. S-a decis coborârea lui în Secția de pediatrie de către medicul anestezist, care era de gardă acolo, în Secția de terapie intensivă, fără ca eu sau medicul anestezist, dr. Vlăsceanu Valeria, să fim anunțați", susține medicul. Laura Bălănescu și-a adus aminte că a ajuns la Secția de Pediatrie în același timp cu pacientul care era coborât din lift, în brațele tatălui său. "Am așteptat să fie așezat în rezervă și ulterior, l-am consultat, pacientul fiind cu o evoluție bună post operatorie, stabil hemodinamic, pansamente curate, fără urme de sângerare. Am urcat în blocul operator unde am transmis echipei ajutor și anestezistului că pacientul este pe secție și că o să revin la contravizită și că, în momentul în care ei vor termina programul operator, să-l consulte și pe minorul Duță. Menționez că foaia de observație și protocolul operator au fost completate după terminarea intervenției chirurgicale, dar foaia de observație nu a însoțit pacientul, acesta fiind transferat fără documente medicale". Multe semnale de alarmă Doctorița Laura Bălănescu a precizat că, după terminarea programului operator, în jurul orei 16.00, pacientul a fost consultat și de medicul chirurg ajutor, care a constatat că starea generală a acestuia este bună și că are o evoluție normală postoperatorie. A primit aceste informații de la el prin mesaje. "În jurul orei 18.30, am fost sunată de către asistenta din Secția de pediatrie și mi-a zis că părinții semnalează că pacientul este somnolent și că nu s-a trezit din anestezie. Am sunat-o pe dr. Laura Vasile, medic angajat în spitalul Sanador care avusese program operator în acea zi împreună cu echipa mea și am rugat-o să-l consulte și pe pacientul Duță. Ulterior, am sunat-o și pe doamna dr. Vlăsceanu și am solicitat să vină la un consult, având în vedere relatările asistentei care vorbise cu familia minorului Duță", și-a adus aminte doctorița. Vizită superficială În acest context, medicul Laura Bălănescu a revenit la Spitalul Sanador în jurul orei 19.30 – 20.00, apoi s-a întâlnit cu medicul anestezist și cu medicul chirurg Vasile Laura, care consultase deja pacientul. "Am intrat în salon unde pacientul Duță era cu tatăl său, mama fiind ieșită afară din secție. Am constatat că pacientul era conștient, cooperant, cu stare generală bună, abdomenul dureros la palpare, pansamente curate, fără sângerare, diureză prezentă, dar prezentase vărsături pe care le-am considerat normale postoperator. Am vorbit cu medicul anestezist cu dr. Vasile care constatase același lucru. S-a decis continuarea realimentării și am părăsit spitalul Sanador", a descris Bălănescu situația. Soția ex-șefului masonilor, pacient copil mort În urma ultimului consult făcut de medicul Laura Bălănescu, aceasta a constatat că pacientul nu a fost monitorizat" "De aceea nu știu de unde sunt consemnate AV și saturația de oxigen în sânge, pentru că nu era nici un monitor în cameră. Având în vedere starea generală a pacientului de la consultul de la contravizită, nu am considerat necesare efectuarea unor investigații de laborator sau imagistice. Am fost sunată în jurul orei 23.00 de tatăl pacientului Duță care mi-a trimis că a solicitat un echipaj SMURD pentru că minorul era în stop cardio-respirator". Apoi a revenit de urgență la spital împreună cu echipa sa medicală, acolo unde a constatat că pacientului i se făceau manevre de resuscitare. Mai mult, pacientul "nu a răspuns la manevrele de resuscitare". Copilul a murit, o comisie de anchetă s-a născut La câteva ore distanță după ce s-a constatat decesul băiețelui Ștefan Duță, conducerea spitalului privat Sanador a decis înființarea unei comisii formată din "directorul medical și încă două persoane în care am fost chemați cei implicați în tratarea minorului Duță. S-au completat o parte din actele medicale din acea întâlnire atât de către asistentele medicale, cât și de către medici. Actele medicale completate au fost planul de îngrijire al pacientului conform cu cronologia evenimentelor și s-a încercat prin discuții să stabilim o cauză a morții". Tot atunci a aflat și medicul Laura Bălănescu că "în ziua intervenției chirurgicale, foaia de observație a pacientului a rămas în blocul operator până la ora 17.00-18.00, acesta nebeneficiind de tratamentul indicat de anestezist și de mine și consemnat în foaia de observație". Bălănescu își susține nevinovăția Medicul Laura Bălănescu nu este de acord cu mențiunile făcute de specialiști în raportul medico-legal. "Ulterior, am primit raportul de expertiză medico-legal, dar, parcurgându-l, ei concluzionau că a fost o leziune la nivelul venelor testiculare în canalul inghinal. Menționez încă o dată că în timpul intervenției chirurgicale nu au fost lezate vasele și s-a constatat sângerare în câmpul operator. De asemenea, nici la consulturile postoperatorii nu s-a constatat exteriorizarea de sânge sau hematoame formate în jurul plăgilor operatorii sau modificări la nivelul abdomenului determinate de un hematom de dimensiuni atât de mari așa cum menționează în raportul de autopsie", a spus doctorița. Nu-și reproșează nimic Conform declarației date procurorilor, chirurgul Bălănescu a mai spus că pe materialul filmat, primit ulterior de la autopsie, există o imagine în care testiculul este cu vasele integre, iar hematomul pornește de fapt din pelvis cu extensie către vasele mari. "De asemenea, sunt multe inadvertențe în raportul de expertiză medico-legală pentru că spun că nu s-a găsit sursa sângerării și spun că este cu cea mai mare probabilitate cu lezarea vaselor spermatice în timpul intervenției chirurgicale. În concluzie, consider că diagnosticul în momentul operator și intervenția chirurgicală au fost corecte fără incidente în timpul acestor intervenții, iar consulturile efectuate în post operator nu au pus în evidență alterarea stării generale a pacientului în așa fel încât să fie necesare alte investigații", s-a apărat Laura Bălănescu.

Copil abandonat după operație la Sanador (sursa: Magna News)
Investigații

Copil abandonat după operație la Sanador

Copil abandonat după operație la Sanador. Medicul Laura Bălănescu este principala inculpată în dosarul de ucidere din culpă a băiețelului de un an și zece luni Ștefan Duță, care a murit în urma unei operații efectuate la spitalul privat Sanador din București. Citește și: EXCLUSIV Soția ex-șefului masoneriei române, protejată de procurori, acuză mama băiețelului mort după ce Laura Bălănescu l-a operat la Sanador. Ancheta, în lucru de peste cinci ani În același dosar au calitatea de inculpate pentru ucidere din culpă medicul specialist în chirurgie pediatrică Laura Florentina Vasile și medicul primar ATI Valeria Cornelia Vlăsceanu. Documentele obținute de către DeFapt.ro arată că procurorii o acuză pe Laura Bălănescu de ucidere din culpă pentru că nu ar fi observat hemoragia internă declanșată în timpul intervenției chirurgicale, pentru că supravegherea postoperatorie a victimei ar fi fost defectuoasă, dar și pentru că ar fi întârziat nejustificat completarea și înaintarea foii de observație a pacientului la Secția de Pediatrie. Celelalte două doctorițe nu au efectuat examenul clinic complet și nu au solicitat transferul băiețelului de pe secția de pediatrie în secția ATI a Spitalului Sanador. Copil abandonat după operație la Sanador Procurorii susțin că, în data de 20 august 20218, medicul Laura Bălănescu nu a respectat din culpă "măsurile de prevedere pentru exercițiul profesiei de medic, în legătură cu efectuarea la Spitalul Sanador în aceeași zi, în intervalul orar 11.25 – 13.25, a unei intervenții chirurgicale pacientului Duță Ștefan Alexandru în vârstă de un an și zece luni". Decesul, mai arată procurorii, ar fi intervenit și ca urmare "a supravegherii defectuoase a evoluției postoperatorii a acestuia". Citește și: Nicușor Dan anunță că Fitch a reconfirmat ratingul Bucureștiului la nivel A, cu patru trepte peste cel al României Concret, spun procurorii, în timpul intervenției chirurgicale s-a declanșat o hemoragie internă la distanță de câmp operator, ca urmare a manevrelor de tracționare a vaselor din cordonul spermatic, continuând insidios postoperator în lipsa diagnosticării acesteia și implicit, a instituirii măsurilor adecvate de tratament, cu instalarea consecutivă a șocului hemoragic care a dus la decesul pacientului. Totodată, susțin procurorii, medicul Laura Bălănescu "a întârziat nejustificat completarea și înaintarea foii de observație a pacientului la Secția de Pediatrie, ceea ce a îngreunat monitorizarea și interpretarea semnelor prezentate de minor de către personalul medical al Secției de Pediatrie". Fără "examen clinic complet" Anchetatorii au stabilit că, în urma mai multor solicitări transmise de personalul medical al secției de Pediatrie a spitalului Sandor, direct sau prin intermediul altor medici, doctorița Laura Bălănescu l-a consultat pe băiețel în jurul 19.30. "Consultul fusese solicitat întrucât minorul prezenta anumite semne care trebuiau încadrate sau nu într-un status postoperatoriu. Cu ocazia consultului, medicul chirurg nu a efectuat un examen clinic complet (...) și deși prezența unei hemoragii putea fi suspicioasă pe baza parametrilor clinici și paraclinici postoperatorii (...) nu a solicitat efectuarea unor investigații suplimentare de laborator și imagistice", conform documentelor din dosar. Mai mult, după efectuarea consultului, medicul Laura Bălănescu nu a solicitat transferul pacientului din secția de Pediatrie în secția ATI, deși, conform anchetatorilor, aceasta s-ar fi impus raportat la starea evolutiv nefavorabilă a pacientului și în condițiile în care cunoștea patologia preexistentă a acestuia, faptul că nu a exista monitor în salon și că la Spitalul Sanador nu exista medic de gardă chirurgie pediatrică. "Legătură de cauzalitate directă" Procurorii consideră că în cazul în care medicul Laura Bălănescu ar fi recomandat investigații suplimentare, paraclinice și imagistice, acestea ar fi permis diagnosticarea complicației hemoragice survenite și implicit ar fi permis adoptarea unor măsuri terapeutice adecvate, fie conservatoare, fie chirurgicale. "Aceste deficiențe în supravegherea evoluției postoperatorie a pacientului Duță Ștefan Alexandru au condus la nedepistarea hemoragiei retroperitoneale ceea ce a permis dezvoltarea șocului hemoragic, cauza decesului minorului. Între manevra de tracțiune a testicului ectopic de medicul primar de chirurgie pediatrică Laura Bălănescu în timpul intervenției chirurgicale și cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă, favorizată de particularitățile individuale preexistente", potrivit documentelor citate. În acest context, Laura Bălănescu nu și-ar fi îndeplinit corespunzător obligația generală de acordare de asistență medicală, prevăzută de art. 663 din Legea sănătății, precum și obligațiile și diligenței de mijloace, diligenței de claritate și colaborării cu alți specialiști prevăzute în Codul de deontologie medicală. Medicii supraveghetori, superficiali Medicul ATI Valeria Cornelia Vlăsceanu Coman, colaboratoare a spitalului Sanador, ar fi supravegheat defectuos evoluția postoperatorie a pacientului Ștefan Duță. "A consultat pacientul în jurul orei 19.20. Consultul fusese solicitat întrucât minorul prezenta anumite semne: palid, somnolent, alura ventriculară de 160 de bătăi pe minut, saturația de 94%, care trebuiau încadrate sau nu într-un status postoperatoriu", conform anchetatorilor. Documentele arată că medicul Valeria Cornelia Vlăsceanu Coman nu a efectuat un examen clinic complet, nu a solicitat efectuarea unor investigații suplimentare și nici nu a solicitat transferul pacientului pe secția ATI. Laura Florentina Vasile, angajată ca medic specialist în chirurgie pediatrică la Sanador, este inculpată pentru ucidere din culpă pentru că a consultat pacientul la ora 19.00, la cererea medicului pediatru Mădălina Karim Abdel. Procurorii, și în cazul medicului Laura Florentina Vasile, își susțin acuzația pe aceleași nereguli constatate ca și în cazul doctoriței Valeria Cornelia Vlăsceanu Coman.

Oamenii apelor Deltei mor de sete (sursa: Petru Zoltan)
Investigații

Oamenii apelor Deltei mor de sete

Oamenii apelor Deltei mor de sete. 5,5 milioane de euro, bani împrumutați de România de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, au fost cheltuiți de Apele Române pe construcția unor stații de alimentare cu apă potabilă a locuințelor din Delta Dunării. Citește și: Armata obligatorie sau angajarea soldaților și gradaților profesioniști: Ministerul Apărării oferă salarii foarte mici, care încep de la 2.439 de lei și nu trec de 4.126 de lei Prima stație a fost construită în 2008, iar ultima în 2018. Bani cheltuiți degeaba. Pentru că autoritățile locale și Consiliul Județean Tulcea, condus de pesedistul Horia Teodorescu, nu au alocat fondurile necesare pentru realizarea unei rețele de alimentare cu apă potabilă. Astfel, apa potabilă este un lux pentru cele câteva mii de români care trăiesc în Delta Dunării, înconjurați de apele dulci ale Dunării. La Periprava, apa costă dublu față de București Apa potabilă este un lux în satul Periprava, o localitate din Delta Dunării. Localnicii aduc apa potabilă în bidoane de la Tulcea, cu bărcile rapide ale Navrom. La magazinul din sat, o sticlă de apă plată sau minerală se vinde scump, dublu față de cât plătesc bucureștenii în hipermaket-uri. Citește și: VIDEO Canalul Bîstroe, deschis traficului pentru nave cargo și petroliere maritime. Invazia rusă a dus la suspendarea discuțiilor sub egida ONU despre impactul de mediu asupra Deltei Dunării Criza apei potabile este întâlnită în majoritatea localităților din Delta Dunării. Mii de români, localnici în Delta Dunării, așteaptă de aproape 28 de ani să se bucure de luxul de a avea apa potabilă în propriile locuințe. Prima inițiativă de a construi o rețea de apă potabilă în Delta Dunării a aparținut Guvernului Văcăroiu în anul 1996. HG emisă de Văcăroiu Atunci, s-a emis o Hotărâre de Guvern care prevedea începerea lucrărilor pentru "alimentarea cu apă potabilă a localităților Ceatalchioi, Partizani, Gorgova, Caraorman, Pătlăgeanca, Periprava, Tudor Vladimirescu, C.A. Rosetti, Letea și Sfiștofca din Delta Dunării". Tot atunci, premierul Nicolae Văcăroiu a alocat 800 de milioane lei vechi din fondul de rezervă al guvernului pentru demararea lucrărilor. Zece ani mai târziu, Executivul a contractat un credit de 298,5 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru o serie de investiții, inclusiv pentru "instalarea sistemelor de purificare a apei (stații de captare și tratare a apei potabile - n.r.) în mai multe localități din Delta Dunării", care să asigure accesul populației la apă potabilă. Apele Române, 27 de milioane de lei Întreaga responsabilitate a proiectului a fost plasată Administrației Naționale Apele Române care, după ce a primit banii împrumutați de statul român, s-a ocupat de organizarea licitațiilor pentru contractarea lucrărilor de construcție a stațiilor de captare și tratare a apei potabile. Licitațiile pentru proiectare au fost câștigate de Aquaproiect SA, iar cele pentru construcție, de Deltacons SA, controlată de afaceristul Alexandru Stroie, un apropiat al pesedistului Horia Teodorescu, actualul președinte al Consiliului Județean Tulcea. Valoarea cumulată a contractelor a fost de peste 27 milioane lei, echivalentul a 5,5 milioane euro. Între timp, firma Deltacons a intrat în faliment. Stații recepționate între 2008 și 2018 Administrația Națională Apele Române (ANAR) a transmis, la solicitarea DeFapt.ro, că stațiile de apă din localitățile Partizani și Gorgova au fost recepționate în decembrie 2008. Stația din localitatea Tudor Vladimirescu, în anul 2012, iar cele din Ceatalchioi, Caraorman, Pătlăgeanca și Periprava, în iunie 2018. În plus, ANAR a mai transmis că proiectul derulat de Administrația Națională Apele Române prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral prevedea doar execuția alimentărilor cu apă, nu și racordarea la rețeaua de apă: "Sursa de finanțare a fost temeinic accesată și utilizată pentru asigurarea primului pas, respectiv realizarea a stațiilor de alimentare cu apă, ulterior fiind necesar a se realiza și racordarea acestora la rețeaua de apă, de către instituțiile abilitate". Primăriile au preluat investiția Șase din cele șapte stații de apă potabilă au fost predate ulterior administrațiilor locale de către Administrația Națională Apele Române. O situație aparte o reprezintă stația de apă potabilă din Periprava, un sat de graniță ce aparține de comuna C.A. Rosetti. Aici, pe un teren de câțiva zeci de metri pătrați au fost amplasate trei containere și s-a construit o clădire în care se captează apa potabilă. Pe unul dintre containere este amplasată o pancartă pe care este scris numele proiectului finanțat din banii împrumutați de la BDCE. Stația de tratare a apei de la Periprava nu are apă (sursa: Petru Zoltan) Periprava, no man's land "Alimentarea cu apă a localității Periprava a fost construită pe un teren al primăriei (cu acordul acesteia), dar după recepționarea lucrărilor, nu s-a putut intabula lucrarea deoarece primăria nu și-a dat acordul. În prezent, s-au reluat demersurile cu primăria în vederea intabulării, ulterior urmând predarea către aceasta a alimentării cu apă", se menționează în răspunsul transmis de Apele Române. Antonel Pocora a câștigat alegerile în comuna C.A. Rosetti în urmă cu patru ani pe listele PSD. Deși este considerat de președintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, unul dintre cei mai buni primari social-democrați, nu și-a bătut prea mult capul cu stația de apă. Întrebat de către DeFapt.ro de ce nu a preluat stația de apă de la Apele Române, Antonel Pocora a aruncat vina pe fostul primar. "S-a opus, probabil, fostul primar. În 2018 era un alt primar. Din ce știu eu a refuzat preluarea stației pentru că nu avea cu cine să o întrețină, nu avea oameni, mă rog", a declarat primarul. Se așteaptă salvarea de la CJ Tulcea Primarul Antonel Pocora a adăugat că problema cu apa potabilă a fost preluată de Aquaserv, compania Consiliului Local Tulcea, în care deține 10% din acțiuni și Consiliul Județean Tulcea. "Între timp, am intrat în Asociația Apă Canal la nivel județean. Prin asociație se implementează un proiect de reabilitarea a rețelor de apă. Noi suntem prinși în acel proiect, dar se ocupă Aquaserv Tulcea", a spus primarul. Tot pesedistul Antonel Pocora a explicat de ce a fost tergiversată preluarea stației de apă plătită de statul român cu bani împrumutați. "Noi, în situația în care nu aveam, nu aveam de ce să o preluăm. Să o preluăm ca să ce să facem cu ea? Știți ce înseamnă să dai drumul la o stație de apă? Înseamnă personal calificat pe care noi nu îl avem. Având în vedere că noi nu aveam capacitatea să gestionăm acea stație de apă, am așteptat proiectul mare în care operatorul regional va prelua stația", a menționat primarul. Oamenii apelor Deltei mor de sete Dar de la județ i s-a promis că localnicii din comuna C.A. Rosetti vor avea apă potabilă la un an după ce vor începe lucrările. Până atunci, trebuie să primească în custodie stația de apă de la Apele Române, apoi să o predea către Aquaserv. Întrebat dacă el are apă potabilă, primarul Antonel Pocora a spus că are apă potabilă așa cum are toată lumea. "Noi ne folosim de niște ochiuri din zonă în care există apă dulce și ne aprovizionăm cu găleata. De unde să am apă, nu are nimeni apă potabilă. Să sperăm că va veni, totuși, apa", a spus râzând primarul.

Stilistul Pascu, lux cu venituri infime (sursa: Instagram/Emilia Pascu)
Investigații

Stilistul Pascu, lux cu venituri infime

Stilistul Pascu, lux cu venituri infime. Liberalul Cristian Pascu, celebrul hairstylist și noul vicepreședinte al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, duce o viață de nabab în vacanțele de lux, se lăfăie în hotelul de cinci stele al lui Donald Trump din Las Vegas, deși câștigă anual mai puțin decât un muncitor necalificat în construcții. Citește și: EXCLUSIV Soția șefului masoneriei române, protejată de procurori, acuză mama băiețelului mort după ce Laura Bălănescu l-a operat la Sanador. Ancheta, în lucru de peste cinci ani Culmea, în declarațiile de avere depuse în anii 2021 și 2022, liberalul Cristian Pascu a menționat venituri salariale anuale de 5.280 lei, respectiv 5.200 lei. Ceea ce înseamnă că a trăit timp de doi ani cu doar 14 lei pe zi. Cam atât costă o pâine și 300 de grame de parizer. Mai mult, din aceleași venituri salariale infime a reușit să restituie unei bănci suma de 27.800 de euro. Iar în declarațiile de interese nu a menționat firmele la care este asociat și nici firmele controlate de soția sa. Stilistul Pascu, lux cu venituri infime Liberalul Cristian Gabriel Pascu, celebrul stilist de păr din București, se laudă pe rețelele sociale cu coafurile de lux pe care le face doamnelor cu dare de mână. Dar, oficial, nu încasează nici un ban și nici nu plătește taxe pe salariu către stat. Îmbrăcat elegant, participă la petreceri de lux în cluburile de fițe din București. De pe contul de instagram al soție sale, Emilia Pascu, aflăm că liberalul Cristian Pascu conduce un Mercedes din gama de top, mașină care nu apare în declarațiile sale de avere. Tot de acolo mai aflăm că, în ultimul an, familia Pascu a fost în vacanță în Tenerife, Budapesta, Las Vegas, Dubai, Laponia. În 2022 au fost în Egipt, Santorini, Dubai, Dubai, Israel, stațiunea de ski Bansko. Fotografiile postate din Las Vegas arată că familia Pascu trăiește în lux și opulență. Acolo s-au pozat la etajul 54 al hotelului de cinci stele Trump International Las Vegas, deținut de fostul președinte al SUA Donald Trump. Pe 17 septembrie 2023, soții Pascu au închiriat un elicopter în Las Vegas și au zburat deasupra canionului din regiune. "Acestea sunt momente de neprețuit în viața mea", scria Emilia Pascu pe instagram. Consilier local la Sectorul 6 Viața de lux afișată în mediul online nu este reflectată și în declarațiile de avere depuse în ultimii patru ani de liberalul Cristian Gabriel Pascu, președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali din Sectorul 6. Prima declarație de avere a depus-o când a candiat pe lista PNL pentru un loc în Consiliul Local al Sectorului 6. Conform documentului citat, depus în 2020, liberalul Cristian Pascu deținea câte 5% dintr-un teren și o vilă, ambele aflate în Voluntari. Soția sa, Emilia Pascu, deținea câte 20% dintr-un alt teren și o altă vilă, de 500 mp fiecare. În declarația de avere a mai menționat că mai are de restituit 40.800 de euro dintr-un credit până în anul 2024. Venituri de familie de 500 de euro lunar La capitolul "venituri", a precizat că a încasat 4.320 lei de la Televiziunea Română pentru servicii de coafură, plus 7.003 lei de la firma Evolutions Industries. În același timp, soția sa era plătită cu 12.079 lei de firma Evolutions Industries și 4.944 lei de Exclusive Hair CP SRL. În total, soții Pascu aveau venituri anuale cumulate în cuantum de 28.346 lei, echivalentul a aproximativ 6.000 de euro. În declarația de interese a specificat că deține 50% din firma Seb Tech Solutions. Tot în anul 2020, Pascu a completat o nouă declarație de avere în calitate de candidat la un post de deputat pe listele PNL. De data aceasta, și-a amintit că are bijuterii evaluate la 40.000 de euro pe care le-a cumpărat în anul 2010. Miraculoase criptomonede de 128.000 de dolari Nu a reușit să câștige un fotoliu de deputat, dar Cristian Pascu a rămas consilier local la Sectorul 6. Acolo unde, zice el, reprezenta interesele cetățenilor și companiilor din sector în "activitatea consiliului local". Așa că a depus o nouă declarație de avere în mai 2021. În acest document oficial a menționat că deține un cont Binance din anul 2018 în care se află criptomonede în cuantum de 128.000 de dolari. Cont omis în cele două declarații de avere anterioare. Mai aflăm că soția sa a primit un salariu anual de doar 14.233 lei de la Exclusive Hair CP SRL, în timp ce el a primit în baza unui contract civil doar 5.280 lei de la Televiziunea Română. Cumulat, familia Pascu a încasat în jur de 20.000 lei, echivalentul a 4.000 de euro. Doar 11 euro pe zi, venituri în 2021 Cristian Pascu a depus o altă declarație de avere în iunie 2022, document în care nu mai apar cele 20 de procente pe care Emilia Pascu le deținea din terenul și vila de câte 500 mp. Nu a menționat cui și cu cât a vândut sau donat bunurile, deși era obligat de lege să o facă. Mai mult, aflăm că a reușit să restituie 27.800 de euro din creditul de 40.800 de euro, deși veniturile declarate ale familiei Pascu au fost doar de 4.000 de euro. Tot în declarația de avere depusă în 2022, Cristian Pascu a menționat că veniturile sale anuale au fost de doar 5.200 lei, bani pe care i-a primit în baza unui contract civil de la Televiziunea Română. Soția sa, Emilia Pascu, a primit un salariu anual tot de 14.233 lei de la "alte instituții, SC Exclusive Hair CP SRL". Adică, tot în jur de 4.000 de euro anual. Dacă împărțim întreaga sumă la 365 de zile, rezultă că familia Pascu a trăit cu doar 11 euro pe zi. Boom financiar în 2022: 750 de euro lunar Veniturile familiei Pascu s-au dublat, conform declarației de avere depusă în iunie 2023. De exemplu, pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Centrului Național de Învățământ Turistic, liberalul Cristian Pascu a primit suma de 9.131 lei. Alți 13.140 lei i-a încasat pentru funcția de consilier local, venituri pe care nu le-a menționat în declarațiile de avere anterioare. De la firma MSN Services Solutions a încasat 16.554 lei, iar Televiziunea Română i-a plătit alți 7.650 lei. În total, 46.475 lei, echivalentul a peste 9.000 de euro. Ceea de înseamnă un venit mediu lunar de 750 de euro, cam cât câștigă un muncitor necalificat în construcții sau salariul minim al unuia venit din Sri Lanka sau Nepal. Multe firme, majoritatea radiate Numele liberalului Cristian Gabriel Pascu apare în 12 societăți comerciale. Nouă au fost radiate, una se află în curs de dizolvare. Doar două sunt active: Exclusive 4YOU CP și Midas Media Music. În prima, este asociat cu soția sa, Emilia Pascu. Firma are ca obiect de activitate coafura și alte activități de înfrumusețare. Cu doar un singur angajat, firma familiei Pascu a avut o cifră de afaceri de peste 44.000 lei și pierderi de peste 254.000 lei în anul fiscal 2022. În cealaltă societate, Midas Media Music, Cristian Pascu este asociat cu Ionuț Aurel Tănase. Firma se ocupă cu realizarea înregistrărilor audio și editare muzicală. Cu doar un singur angajat a avut o cifră de afaceri de peste 264.000 lei și un profit net de 97.586 lei în anul fiscal 2022. No comment Nici una din cele două societăți nu a fost menționată de liberalul Cristian Gabriel Pascu în declarațiile sale de interese. Pe numele soției sale, Emilia Pascu, se mai află alte societăți active: ABC Global Exim și ABC Shop Concept SRL. Nici aceste două societăți nu a fost menționată în declarațiile de interse ale liberalului Pascu. DeFapt.ro a încercat să obțină un punct de vedere de la Cristian Pascu, dar acesta nu a răspuns solicitărilor.

Laura Bălănescu, soția șefului masoneriei, protejată de procurori (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Investigații

Soția șefului masoneriei, protejată de procurori

Soția ex-șefului masoneriei, protejată de procurori. Andreea Duță, mama copilului mort în urma unei operații la Spitalul Sanador, acuză Parchetul General că tergiversează de aproape cinci ani ancheta penală în care medicul Laura Bălănescu, soția lui Radu Bălănescu - șef al masonilor din România până la finalul anului trecut, este cercetată pentru ucidere din culpă. Citește și: Contribuabilii vor deconta ochelarii viitorilor pensionari speciali din Justiție. Plafon: 3.000 lei plus manoperă Documentele obținute de către DeFapt.ro arată că procurorul de caz Ruxandra Ionescu a extins cercetările pentru ucidere din culpă și în cazul medicilor Valeria Cornelia Vlăsceanu și Laura Florentina Vasile. Între timp, procurorul Ruxandra Ionescu s-a transferat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la Parchetul General, cu tot cu dosarul privind uciderea din culpă de la Spitalul Sanador. Procurorul General Alex Florența a decis să-i ia dosarul și să îl repartizeze procurorului Marius Iacob, care a promis familiei victimei că va relua imediat audierile. Până acum, nu s-a întâmplat nimic. Ștefan, un băiețel de un an și zece luni Ștefan Duță, un băiețel de doar un an și zece luni, a fost operat de hernie inghinală de medicul Laura Bălănescu la Spitalul Sanador, din București, în dimineața zilei de 20 octombrie 2018. Între orele 13.25 și 14.20, copilul a stat în secția de Terapie Intensivă, apoi a fost mutat în salonul Pediatrie. La ora 14.30, medicul Laura Bălănescu i-a făcut un nou consult, în urma căruia a concluzionat că starea pacientului era satisfăcătoare, cu tegumente palide și pansamente curate. Deces la miezul nopții O jumătate de oră mai târziu, copilul era transpirat și a început să vomite. După încă o oră, a fost consultat de medicii Laura Vasile și Gabriel Drăgan. Dar și aceștia au concluzionat că micul pacient avea o stare generală bună și era conștient. Apoi, la ora 17.44, copilul a vărsat din nou și prezenta transpirații abundente în zona capului. Pacientul a fost văzut de mai mulți medici, inclusiv de medicul curant Laura Bălănescu, până la ora 22.47, atunci când s-a constatat că starea copilului este extrem de gravă. Șapte minute mai târziu, băiețelul a făcut stop cardiorespirator. Medicii au început manevrele de resuscitare. Decesul a fost declarat la 00.15. Dosarul penal, deschis în octombrie 2018 Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis oficial ancheta „in rem” pentru infracțiunea de omor în data de 22 octombrie 2018. Șapte zile mai târziu, s-a decis schimbarea încadrării juridice din omor în ucidere din culpă. Tot pe 29 octombrie 2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și-a declinat competența către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, care avea competența materială și teritorială în acest caz. Dar, culmea, tot pe 29 octombrie, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a emis o nouă ordonanță, prin care a decis ca dosarul să revină la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în vederea efectuării urmăririi penale. Laura Bălănescu, urmărită penal Procurorul criminalist Ruxandra Ionescu a decis pe 15 noiembrie 2018 să înceapă urmărirea penală față de medicul Laura Bălănescu pentru ucidere din culpă. Conform unor documente obținute de către DeFapt.ro, medicul Laura Bălănescu, în calitate de suspect, a cerut completarea raportului medico-legal întrucât nu se stabilea cu precizie cauza hemoragiei interne retroperitoneale, momentul apariției acesteia și dacă aceasta putea evitată. Specialiștii INML au completat raportul cu datele cerute. Astfel, s-a stabilit că "cauza hemoragiei o reprezintă o ruptură la nivelul venelor funiculului spermatic stâng. Cel mai probabil, ruptura s-a produs prin tracționarea funiculului spermatic, în timpul intervenției chirurgicale". După doi ani, o nouă expertiză IML În septembrie 2019, procurorul a dispus extinderea urmăririi penale împotriva medicilor Valeria Cornelia Vlăsceanu și Laura Florentina Vasile, tot pentru ucidere din culpă. Apoi, în octombrie 2020, s-a dispus din nou completarea raportului medico-legal. Comisia de Avizare și Control din cadrul INML a recomandat efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală în contextul în care cei trei medici suspecți au cerut completarea expertizei cu mai multe date legate de cauza morții. Noua expertiză medico-legală a fost comunicată în iulie 2023. Conform noului raport al INML, moartea s-a datorat "unui șoc hemoragic, survenit în evoluția unei hemoragii interne, având ca sursă lezarea vaselor sanguine testiculare stângi cu hematom retroperitoneal masiv consecutive, survenită în timpul intervenției chirurgicale efectuate pe data de 20.10.2018". IML: Operația a ucis copilul Totodată, medicii de la INML au mai menționat că "între manevra de tracțiune a testiculului ectopic în timpul intervenției chirurgicale și cauza medicală a decesului există legătură de cauzalitate directă, favorizată de particularitățile individuale preexistente". Procurorul de caz a concluzionat că băiețelul a beneficiat de o "monitorizarea postoperatorie inadecvată a pacientului timp de 8 ore și 30 min, începând cu ora 14.20, când a fost adus în salonul de Pediatrie". Cei trei medici cercetați pentru ucidere din culpă au invocat mai multe motive de nelegalitate cu privire la noul raport de expertiză. De la semnături până la faptul că avizul nu este argumentat științific și nu este motivat, inclusiv că nu ar fi fost dat de către întreaga comisie de avizare și control. Procurorul criminalist Ruxandra Ionescu a susținut că motivele de nelegalitate invocate de cele trei suspecte nu sunt întemeiate. Dosarul, luat de Parchetul Înaltei Curți Între timp, procurorul Ruxandra Ionescu s-a transferat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. O dată cu trasferul, a luat cu ea și dosarul privind uciderea din culpă a lui Ștefan Duță. La solicitarea DeFapt.ro, Parchetul General a transmis că "dosarul la care faceți referire a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 13 octombrie 2023". Procurorul General Alex Florența a decis să îi ia dosarul procurorului Ruxandra Ionescu și să îl dea procurorului Marius Iacob. Soția ex-șefului masoneriei, protejată de procurori Andreea Duță, mama copilului decedat în urma operației de la Spitalul Sanador, a confirmat pentru DeFapt.ro că dosarul a fost preluat de procurorul Marius Iacob. "Mai mult nu știu ce să vă spun. Suntem tot într-o fază de urmărire penală care nu se mai termină de cinci ani. Și noi ne întrebăm de ce se tergiversează dosarul. Am făcut plângeri din decembrie încoace la toate instituțiile statului. La Inspecția Judiciară, la CSM, la Ministerul Justiției, la Parchetul General. Nu mai știm unde să facem plângeri. Am mers și în justiție și ne-au respins acțiunea de tergiversare, în schimb au schimbat procurorul. Nu am cerut noi schimbarea procurorului. Cazul este tergiversat, probabil să se meargă către prescripție", a declarat Andreea Duță. Tot ea a mai precizat că procurorul Marius Iacob i-a transmis că vrea să înceapă reaudierile în dosar: "Vrea să ne și reaudieze. Și așteptăm. Nu ne-a zis când ne cheamă, doar că ne va chema. Speța este ca în România. E ireal!".

Judecătoarea miloasă cu Mario Iorgulescu, conectată (sursa: Pro TV)
Investigații

Judecătoarea miloasă cu Mario Iorgulescu, conectată

Judecătoarea miloasă cu Mario Iorgulescu, conectată. Fiul șefului LPF ar putea fi achitat după ce o judecătoare i-a admis recursul în casație. Fiica judecătoarei a luat bani de la o firmă cercetată de DNA. Clasare menținută de Înalta Curte În anul 2021, firma Be Home Concept SRL a intrat în atenția procurorilor DNA. Atunci, primarul Clotilde Armand anunța că "Direcția Națională Anticorupție a început cercetările cu privire la afacerile studiilor DALI (devize umflate și supraevaluate) pentru școlile din Sectorul 1 din perioada administrației PSD – Tudorache. Firma aleasă de PSD care a realizat devizele umflate are legături cu Vladimir Plahotniuc". Citește și: Mario Iorgulescu ar avea leziuni cerebrale încă din copilărie din cauza cărora nu înțelege ce se întâmplă la proces, susțin avocații săi Contactată de către DeFapt.ro, Elena Bejan, asociata unică a Be Home Concept SRL, a precizat că a scăpat într-un final de dosarul de la DNA. "După ce m-au târât prin toate parchetele, în final s-a dat clasare. Și după aceea au făcut contestație, cei de la Primăria Sectorului 1, la Înalta Curte. La Înalta Curte s-a menținut clasarea de la parchet. Citește și: EXCLUSIV Legături periculoase ale judecătoarei care-l poate scăpa pe Mario Iorgulescu: fiica sa ia bani de la o firmă favorizată de fostul primar Daniel Tudorache, prietenul lui Gino Iorgulescu A fost o agresiune de trei ani de zile pe Be Home și pe Elena Bejan, de parcă… ce știe USR să facă. Dosarul s-a clasat pe 29 februarie anul acesta", a declarat Elena Bejan. Judecătoarea miloasă cu Mario Iorgulescu, conectată DeFapt.ro a dezvăluit recent că judecătoarea Adriana Ispas a depus o declarație de avere din care rezultă că fiica ei, Maria Ispas, a lucrat ca desenator la firma Be Home Concept. Legat de această situație, Elena Bejan a declarat că tânăra Maria Ispas a lucrat la firma ei în timpul facultății. "A fost în timpul facultății, ca stagiar la noi. Nu, nu mai lucrează la noi", a spus Elena Bejan. Întrebată dacă știa că tânara stagiară este fata judecătoarei Adriana Ispas de la Înalte Curte de Casație și Justiție, Elena Bejan a răspuns sec: "Nu! Nici nu mă interesează". Ulterior nu a mai răspuns la telefon pentru a explica cum a ajuns să renoveze vila lui Vladimir Plahotniuc din Pipera. Enescu, decizie favorabilă firmei care a plătit-o pe fiica colegei lui Elena Bejan, însă, sigur a auzit de colegul de complet al Adrianei Ispas, Dan Andrei Enescu. Ispas, Enescu și Lia Savonea fac parte din completul nr. 6 de trei judecători al ÎCCJ. Componența completului de trei nr. 6 al ÎCCJ în 2024 (sursa: scj.ro) Dan Andrei Enescu este și singurul membru al completului C12CP, cel care a dat soluția favorabilă Be Home Concept SRL în februarie a.c. Judecătorul Enescu a dat soluția favorabilă firmei care a plătit-o pe fiica colegei sale, judecătoarea Ispas (sursa: scj.ro) Judecătoarea Adriana Ispas a intrat în atenția opiniei publice după ce a admis în principiu cererea de recurs în casație în dosarul în care Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, a fost condamnat la 13 ani și opt luni de închisoare. Ca urmare, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal ar putea să fie achitat.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră