/

Bode îi îndoapă pe polițiștii aflați la „cursuri”. Norma, dublă față de rația recomandată

Bode îi îndoapă pe polițiști Foto: Blog CCSI

Ministrul de Interne, Lucian Bode, îi îndoapă pe polițiștii aflați la cursuri. Norma de hrană a cadrelor din Poliție aflate la „diferite cursuri sau școli de perfecționare, calificare, specializare, reciclare sau pentru obținerea gradului profesional următor” se va majora cu circa 19%. Până acum, aceștia beneficiau de o normă de hrană de doar 4.315 calorii – așa numita normă de hrană 8.

Bode îi îndoapă pe polițiști

Ministerul de Interne consideră însă că angajații aflați la cursuri trebuie să mânânce la fel ca și cei aflați în plină activitate. „Ținând cont de importanța formării profesionale în dobândirea unor competențe cheie necesare îndeplinirii obiectivelor instituției noastre și luând în considerare faptul că realizarea, într-un mod performant, a unor sarcini complexe, depinde, aproape, în totalitate, de valorificarea cunoștințelor dobândite prin cursuri și programe formative, se impune acordarea drepturilor de hrană prevăzute la norma de hrană nr. 6 și personalului care participă la diferite activități de perfecționare”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern prin care toți angajații din Poliție vor primi aceleași drepturi de hrană.

Citește și: Simion, co-președinte AUR: „Să-i scuipați pe parlamentarii care pleacă la alte partide”. El promite să facă același lucru

În consecință, toți subordonații lui Bode vor avea dreptul al 5.010 calorii pe zi.

Hotărârea de guvern nu precizează care va fi impactul bugetar al acestei măsuri.

Sistemul public de sănătate din Marea Britanie, National Health Service (NHS), recomandă doar 2.500 de calorii pe zi pentru bărbați și 2.000 pentru femei, pentru o alimentație sănătoasă. Un ghid al nutriției pentru poliția din Los Angeles recomandă un maximum de 3.000 de calorii pe zi pentru polițiștii „activi” și doar 2.000 pentru persoanele sedentare.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Become a Patron!
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc
11:06Guvernul Ciolacu a investit 45 milioane euro într-un aeroport controlat de PSD care în 2024 a avut 1.621 de pasageri. În noiembrie – doi pasageri
11:00Doi moldoveni au cumpărat titluri de stat de 12 milioane de lei fiecare. Dobânzile, mai mari decât la bănci
10:45Dedeman a plătit degeaba 7,8 milioane de lei pentru concesiunea unui teren pe care voia să construiască un centru comercial, dar la care a renunțat
10:32Cum se mai moare la țară: beat, întins noaptea pe un drum de pământ, a fost călcat de mașina unui fost comisar de Poliție
21:20Navă-spion rusească în Canalul Mânecii, supravegheată de Royal Navy. Ministrul britanic al Apărării, către Putin: Știm ce faceți
21:11Trump face primul pas către Putin: propune un acord rapid de pace între Rusia și Ucraina sau, în caz contrar, va impune sancțiuni comerciale severe Moscovei și partenerilor săi
21:05Registrul Comerțului spune că prostituția nu poate fi înregistrată ca obiect de activitate, deși apare în noul CAEN
20:54Kelemen Hunor îi pune o talpă discretă lui Bolojan, care vrea să reducă din personal la Senat: „Nu poţi să faci din pix, acest lucru trebuie discutat cu fiecare angajat”