miercuri 02 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8822 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

PSD s-a aliat cu AUR și alți suveraniști pentru a lăsa PNL fără funcții în conducerea Parlamentului. Posturile PNL, oferite SOS

Deputaţii PNL şi USR au părăsit, azi, ședința Camerei Deputaților, după ce PSD s-a aliat cu suveraniștii și a cedat acestora funcții de conducere care reveneau, potrivit algoritmului, suveraniștilor.  Citește și: EXCLUSIV Judecătorul CCR Deliorga, zbor cu jet privat de zeci de mii de euro împreună cu familia: „Nu are importanță cine a plătit!” Astfel, SOS România a primit un post de secretar care revenea PNL. În această funcție a fost aleasă Virginia Vedinaș.  Sorin Grindeanu este președintele Camerei Deputaților.  Simion: „Putem oferi, într-o variantă sau alta, o majoritate guvernamentală care să ofere stabilitate” „Reprezentanții USR și PNL au fost înlăturați din conducerea Camerei Deputaților, iar în locul lor a fost instalat partidul Dianei Șoșoacă, susținătoarea lui Putin. Cu sprijinul cui? Cu voturile AUR. Pentru ca această nouă înțelegere să funcționeze, au trecut cu bocancii peste reguli: peste Constituție, peste cutuma parlamentară și chiar peste protocolul semnat de liderii grupurilor parlamentare”, a explicat, pe Facebook, deputatul Stelian Ion.   Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache a acuzat PSD că plăteşte cu funcţii care nu îi aparţin voturile de care are nevoie ca să pună mâna pe guvernare.   „Ăsta este PSD: un partid care semnează un acord de coaliţie şi îl rupe, care îşi retrage miniştrii în bloc, care dărâmă un guvern alături de AUR şi care calcă şi Constituţia, şi regulamentul Camerei, dacă aşa îşi face rost de câteva voturi. Ieri cereau, în scris, responsabilitate şi reguli pentru viitorul guvern. Astăzi au arătat, într-o singură şedinţă de plen, cât respectă ei o regulă: exact până în clipa în care are cine să o încalce împreună cu ei. Grupul PNL a părăsit sala. Nu validăm un vot dat prin minciună”, a scris pe Facebook liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache.    În dezbatere a intervenit și liderul AUR, George Simion.   „Continuaţi voi să vă agăţaţi, un partid de 8%, 10%, cu dinţii de guvernare, să nenorociţi românii, să spargeţi pietrele pe Dunăre şi să spuneţi că aveţi soluţii. Plecaţi de la guvernare, acceptaţi întoarcerea la urne, acceptaţi democraţia şi putem oferi, într-o variantă sau alta, o majoritate guvernamentală care să ofere stabilitate (...) Acceptaţi că nu mai sunteţi la putere, cel puţin aici, în Parlamentul României!”, a spus Simion. 

PSD s-a aliat cu AUR și alți suveraniști pentru a lăsa PNL fără funcții în conducerea Parlamentului. Posturile PNL, oferite SOS
Cristian Ghinea, despre PSD: „Cred că-l vor arunca peste bord foarte curând. Pe Nicușor Dan”
Politică

Cristian Ghinea, despre PSD: „Cred că-l vor arunca peste bord foarte curând. Pe Nicușor Dan”

Senatorul USR Cristian Ghinea a afirmat, într-un podcast, că Nicușor Dan va fi lăsat din brațe de „PSD, serviciile de informații și Lia Savonea”, președintele ÎCCJ, relatează Mediafax. „Cred că-l vor arunca peste bord foarte curând. Pe Nicușor Dan. De ce ar mai avea PSD nevoie de el după ce l-a compromis politic? Asta este, omul a dezertat”, a spus Ghinea. Citește și: EXCLUSIV Judecătorul CCR Deliorga, zbor cu jet privat de zeci de mii de euro împreună cu familia: „Nu are importanță cine a plătit!” Ghinea: „Vom ajunge în situația în care tot noi va trebui să-l apărăm” Liderul USR a amintit că, după decizia președintelui României, pe Legea integrității, care îi va pune capăt mandatului lui Dominic Fritz la Primăria Timișoara – președintele USR fiind condamnat definitiv de ÎCCJ pentru conflict de interese administrativ – în Timișoara, oamenii au strigat: „Nicușor trădător!” Ghinea a apreciat că USR va ajunge într-o situație paradoxală: „Vom ajunge în situația în care tot noi va trebui să-l apărăm”. Acestea nu sunt primele atacuri ale lui cristian Ghinea împotriva lui Nicușor Dan. După ce acesta a ajuns președinte al României, Ghinea a declarat că Nicușor Dan este un „tăntălău”. Ulterior, Ghinea l-a acuzat pe președintele României și de antisemitism. Însă ministrul USR al Apărării, Radu Miruță, i-a luat apărarea lui Nicușor Dan, duminică seară, la Digi24.  Întrebat dacă este dezamăgit de acțiunile și deciziile luate de președintele Nicușor Dan în ultima perioadă și care au stârnit controverse în rândul susținătorilor acestuia, Miruță a răspuns scurt: ”Nu”. Imediat după acesta a completat: ”Eu nu pot fi dezamăgit ca ministru al Apărării de președintele României”. Miruță a continuat subliniind că i-a fost votant, susținător și manifestant și că președintele Dan are acum ”un Parlament foarte complicat, nu poate să obțină majoritate cu USR și PNL”: ”E președintele țării, nu al unui partid” a continuat ministrul Apărării.

Pentru că în 2025 a avut pierderi istorice, conducerea Aeroportului Craiova, unde director este cumnatul Olguței Vasilescu, și-a crescut masiv remunerația
Eveniment

Pentru că în 2025 a avut pierderi istorice, conducerea Aeroportului Craiova, unde director este cumnatul Olguței Vasilescu, și-a crescut masiv remunerația

„Valoarea totală a pachetului de remunerare” pentru conducerea Aeroportului Craiova a sărit de la 193.508 lei, în 2024, la 1.607.836 de lei, arată datele AMEPIP, actualizate la 25 iunie. AMEPIP nu prezintă datele defalcate, pentru membrii consiliului de administrație și conducerea executivă a aeroportului. Pe site-ul aeroportului nu se pot găsi deloc aceste informații.  Citește și: Olguța Vasilescu a început pregătirile de Crăciun: cumpără sute de brazi pentru „Tărâmul elfilor” Oficial, membrii CA-ului sunt independenți, dar CV-urile lor arată că au avut cariere legate de PSD. Ei au fost plasați în aceste poziții de Consiliul Județean Dolj, un fief PSD.  Pierderi în 2025 și 2026, deși aeroportul este subvenționat de Consiliul Județean, dominat de PSD Aeroportul este o regie a consiliului județean Dolj, iar director general al aeroportului este Sorin Manda, cumnatul Olguței Vasilescu, primarul Craiovei. Președintele CJ Dolj este pesedistul Cosmin Vasile.  Aeroportul Craiova a înregistrat, în 2025, pierderi fără precedent, de peste opt milioane de lei, în timp ce datoriile sunt de 92 de milioane de lei, arată datele publice. Din 2005, aeroportul nu a avut pierderi atât de mari.  În decembrie 2025, Sorin Grindeanu a participat la inaugurarea noului terminal al Aeroportului Internaţional Craiova. Acest terminal trebuia construit cu fonduri europene, dar nu a fost finalizat la timp. Pentru 2026, bugetul aprobat de Consiliul Județean prevede deja pierderi de circa trei milioane de lei, deși transferurile de la CJ cresc la 24 de milioane de lei.  Aeroportul este condus din 2021 de Sorin Manda, fratele lui Claudiu Manda, secretar general al PSD, și cumnat al Olguței Vasilescu, primarul Craiovei. În decembrie 2025, deși aeroportul avea pierderi masive, mandatul său a fost prelungit până în 2029.  În mai 2026, când Asociația Aeroporturilor a publicat ultimele date privind traficul, Craiova se afla pe locul șapte, cu 70.483 de pasageri, după Suceava, Timișoara, Băneasa, Iași, Cluj și Otopeni. Manda este vicepreședinte al asociației.  Sorin Manda are un masterat la Institutul Ovidiu Șincai, o anexă a PSD, și un altul, în „Managementul Organizațiilor Sportive”, la universitatea locală, din Craiova. El a absolvit „drept juridic” la universitatea din Craiova. Pe site-ul aeroportului nu se poate găsi contractul de mandat al lui Manda. În 2023, el avea o indemnizație brută de 37.000 de lei. 

Olguța Vasilescu a început pregătirile de Crăciun: cumpără sute de brazi pentru „Tărâmul elfilor”
Eveniment

Olguța Vasilescu a început pregătirile de Crăciun: cumpără sute de brazi pentru „Tărâmul elfilor”

Societatea Eco Urbis, deținută de Primăria Craiova, vrea să cumpere 550 de brazi pentru Târgul de Crăciun, care va avea ca temă „Tărâmul Elfilor”, scrie Gazeta de Sud. Costul achiziției: circa 50.000 de euro. Citește și: Clasamentul trusturilor de presă care au luat bani de la partide - EFOR. Trei dintre primii patru patroni, cu probleme penale Eco Urbis a înregistrat, în 2025, datorii de 17,3 milioane de lei, față de 14,4 milioane de lei în 2024.  Primăria Craiova a cumpărat, direct, fără licitație, de la Antena 3, „servicii de organizare evenimente educative”, cu ocazia Zilelor Craiovei, arată pagina de Facebook Banii Noștri, care prezintă datele achiziției. Primăria Craiovei, condusă de Olguța Vasilescu, plătește pentru aceste servicii oferite de televiziunea controlată de Dan Voiculescu suma de 139.000 de lei.  Petrecerea începe pe 13 noiembrie Primăria va cumpăra, prin Eco Urbis, 400 de pomi de Crăciun din specia Picea pungens glauca, adică molizi, care trebuie să aibă între 1,75 și 1,95 metri înălțime, și 150 de pomi de Crăciun tăiați, din specia Abies Nordmanniana, cunoscută drept bradul de Nordmann. Aceștia trebuie să aibă înălțimea  minimă de 5,90 metri și maximă de 6,50 metri. Târgul de Crăciun din acest an va începe la 13 noiembrie și se va finaliza la început de ianuarie. Primăria condusă de Olguța Vasilescu (PSD) va aduce în zona de distracții un carusel, trenuleț tematic, roată panoramică, Căsuța lui Moș Crăciun, Liftul lui Moș Crăciun, roller coaster, mașinuțe tamponabile și Sania Zburătoare. În martie 2026, Eco Urbis a instalat în Craiova o controversată stație de autobuz în formă de bufniță. Olguța Vasilescu a fost vizibil marcată de critici și a scris, ulterior, pe Facebook: „Cârcotașii! Suntem pe fază? Tocmai am mai montat o stație realizată de Eco Urbis, la blocurile de la Aeroport. Pentru cine nu știe, acel cartier a aparținut de Cârcea, dar acum este al Craiovei. Azi am montat o stație care oferă umbră, are o băncuță din lemn și este în formă de umbrelă. Ia să auzim criticii de artă urbană…”.  În septembrie 2024, DeFapt.ro arăta că primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, și-a tras salariu peste Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor: majorare de 9.000 lei/lună în 2 ani, deși ea are avere uriașă și doar bijuteriile au o valoare de aproape 100.000 euro. Șmecheria legală de care s-a folosit Vasilescu a fost cea prin care președinții de consilii județene, primarii și viceprimarii își pot majora cu până în 50% salariile dacă accesează fonduri europene. Însă legea nu-i obligă să și le majoreze, iar plafonul poate fi sub 50%. Ilie Bolojan, pe atunci președintele Consiliului Județean Bihor, și-a majorat salariul cu doar 35%, deși are una din cele mai bune rate de absorbție a fondurilor europene. Potrivit datelor de pe site-ul primăriei Craiova, în marte 2022, Olguța Vasilescu avea un salariu lunar de 23.400 de lei, inclusiv o majorare de 25%. În martie 2024, ea încasa 21.735 de lei salariu de bază, lunar, brut, plus 10.868 de lei spor pentru absorbția fondurilor europene. În total: 32.603 lei. Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda - pe locul II în topul chiulangiilor din Parlamentul European - au o avere uriașă, deși au fost bugetari în aproape întreaga lor carieră. Cei doi dețin două case (din care una de 332 mp, la Craiova) și trei apartamente (din care unul la Bruxelles), bijuterii și ceasuri de aproape 100.000 de euro și un Mercedes. Claudiu Manda are un salariu lunar de aproape 8.000 de euro pe lună.

Clasamentul trusturilor de presă care au luat bani de la partide - EFOR. Trei dintre primii patru patroni, cu probleme penale
Politică

Clasamentul trusturilor de presă care au luat bani de la partide - EFOR. Trei dintre primii patru patroni, cu probleme penale

PSD a plătit presa, în 2026, cu suma de 13,1 milioane de lei, acesta fiind partidul cu cele mai mari cheltuieli pentru propagandă, arată un studiu Expert Forum (EFOR).  Citește și: Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT Cei mari beneficiari ai banilor de la partide sunt: Realitatea TV, Antena 3, Evenimentul Zilei și Gândul. Penalii care controlează presa, finanțați prin subvenția acordată partidelor Patronul Realității TV, Maricel Păcuraru, a fost acuzat de spălare de bani, printre altele. Însă faptele, din 2008-2009, s-au prescris. a fost condamnat definitiv la 4 ani de detenţie pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani în alt dosar, legat de Poşta Română, în noiembrie 2014, dar în 2024 și această condamnare a fost anulată. Antena 3 este controlată de Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție. Gândul îi aparține lui Radu Budeanu, care a cumpărat și G4Media. Budeanu a primit o condamnare de 2 ani de închisoare cu suspendare, după ce a recunoscut că i-a dat Elenei Udrea o mită de 3,8 milioane de dolari din partea lui Bogdan Buzăianu pentru a păstra o serie de contracte păguboase cu Hidroelectrica. Și Dan Andronic, care controlează Evenimentul Zilei, a fost pus sub acuzare în dosarul finanţării campaniei electorale din 2009, dar în 2023 a fost achitat de Înalta Curte de Casație și Justiție.  Expert Forum a identificat o parte din beneficiarii sumei totale de 26,4 milioane lei pentru presă și propagandă, plătită de partide: Sursa notificare Estimare Lei, cu TVA  Nr notificări Realitatea.net 7.986.000 2 Antena3.ro 2.722.500 6 evz.ro 1.058.750 7 Gandul 665.500 3 Mediafax 665.500 3 Stiripesurse 544.500 6 notificari.partidulaur.ro 363.744 3 DC NEWS 363.000 4 Gazeta de Maramureș 261.360 1 Banat TV 180.000 1 https://brandawareness.ro/ 158.552 1 www.activenews.ro 145.200 1 Pitesti24.ro 29.040 1 https://notificare-transparenta.ro/mai-2026/ 21.175 4 infoialomita.ro 19.995 5 https://r3media.ro/ 13.100 1 RomaniaTV.net 12.100 1 QWER.ro / InfoIalomița 3.702 1 Privesc EU 3.699 1 Total 15.217.417 52   Expert Forum arată că Realitatea a prestat pentru PSD (contract cu 50.000 euro/lună, plătit din februarie până în decembrie 2026) și unul cu AUR (60.000 euro/lună, din ianuarie până în decembrie 2026) - fapt relatat în premieră de DeFapt.ro.  „Cu ce sume uriașe, achitate din bani publici, își cumpără PSD bunăvoința Antenei 3 și a Realității: formațiunea condusă de Sorin Grindeanu achită circa 90.750 euro pe lună către postul lui Dan Voiculescu și 60.000 de euro pentru televiziunea controlată de Maricel Păcuraru, care ieri și-a pierdut licența”, a scris DeFapt.ro, în aprilie.  Mai mult, site-ul Realității TV continua să încaseze sume uriașe, lunar, de la AUR, pentru publicitate on-line, deși acest post a anunțat că îl va cenzura pe Călin Georgescu.  Pe pagina Stiripesurse au fost identificate șase contracte lunare de 15.000 euro + TVA. Însă acest site este deținut de Iosif Buble, soțul unei deputate PSD, care este și vicepreședinte al acestui partid, Diana Tușa.  Au mai dat bani către presă, potrivit EFOR, AUR – 4,6 de milioane și PNL – 5,8 de milioane de lei. USR și POT au cheltuit câte 1,4 milioane de lei, iar SOS România 205 mii de lei.

Șeful SPP, precizări către Recorder: Nu am avut contact cu revoluționarii (...). Muniția, verificată, nu lipsea nici un cartuș
Eveniment

Șeful SPP, precizări către Recorder: Nu am avut contact cu revoluționarii (...). Muniția, verificată, nu lipsea nici un cartuș

Directorul SPP, Lucian Pahonțu, a transmiz, azi, o serie de precizări, după acuzațiile care i-au fost aduse de Recorder: „Reiterez, fără echivoc: în niciun moment din timpul evenimentelor din 21 şi 22 decembrie 1989, nici eu, nici militarii aflaţi în subordinea mea nu am fost la baricada de la Intercontinental şi nici pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, nu am avut muniţie asupra noastră şi nu am avut niciun contact cu revoluţionarii, cu excepţia momentului în care aceştia au fraternizat cu militarii, aşa cum am precizat deja”. Citește și: Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT „Menţionez că, la sosirea în unitate, muniţia a fost verificată şi predată şi nu lipsea niciun cartuş” Ce a arătat Pahonțu, citat de news.ro: „Am absolvit cursurile Scolii Militare de Ofiţeri Activi de la Sibiu, specializarea transmisiuni, iar în perioada 1987-1989 am fost comandant de pluton în cadrul Trupelor de Securitate, având atribuţii exclusiv în domeniul transmisiuni. În decembrie 1989, aveam 25 de ani, eram locotenent şi comandant al unui pluton de transmisiuni în compania de asigurare de luptă şi transport a UM 0305, Trupe de Securitate, din cadrul Ministerului de Interne” „Componenţa companiei în care activam era următoarea: un pluton transmisiuni, un pluton de apărare antiaeriană, un pluton logistic (bucătari), un pluton conducători auto şi un alt pluton logistic (gospodăria agroalimentară). Prin însăşi structura ei, compania era o subunitate de sprijin logistic” „În jurul orei 20:00, am primit ordin să ne deplasăm la Casa Scânteii (denumită în prezent Casa Presei Libere); în jurul orei 21:00, am primit ordin să ne deplasăm pe platoul din faţa restaurantului Cina şi, în jurul orei 22:00, am primit ordin să intrăm în dispozitivul de blocare de pe strada 13 Decembrie (denumită în prezent str. Ion Câmpineanu), pe care nu l-am părăsit până la ora 02:00 (22 decembrie), când am primit ordinul să ne întoarcem la camioanele de transport ale unităţii, în care am rămas, în repaos, până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989” „În faţa dispozitivului nostru, spre Bulevardul Nicolae Bălcescu (denumire păstrată şi în prezent), la aproximativ 100 metri, era un cordon de Miliţie. În faţa acestora, la alţi 150 metri, pe trotuarul de la ieşirea în Bulevardul Nicolae Bălcescu, era un cordon format din militari ai Ministerului Apărării Naţionale. În faţa lor, pe bulevard, erau staţionate blindate şi forţe ale Ministerului Apărării Naţionale. În cele aproximativ patru ore în care ne-am aflat în dispozitivul de la intersecţia străzilor 13 Decembrie şi Academiei, nici eu şi nici militarii aflaţi în subordinea mea nu ne-am modificat poziţia şi nu am avut vreun contact direct cu revoluţionarii” La 22 decembrie 1989: „dispozitivul din zonă era format astfel: în faţa noastră se afla un cordon de subofiţeri şi ofiţeri de Miliţie, iar în spate două blindate ale M.Ap.N. În jurul orei 10:00, la ordin, am permis accesul manifestanţilor în Piaţa Republicii (în prezent Piaţa Revoluţiei), iar aceştia ne-au îmbrăţişat şi ne-au dat flori şi mâncare. Ulterior, am primit ordin să ne retragem către camioane, ne-am  îmbarcat în ele şi ne-am întors la unitate. Menţionez că, la sosirea în unitate, muniţia a fost verificată şi predată şi nu lipsea niciun cartuş”. În legătură cu evenimentel din 13-15 iunie: „Nici eu, nici militarii din subordinea mea nu am părăsit cazarma până în data de 15 iunie 1990, când am primit ordin să particip, cu 72 de militari, la menţinerea ordinii publice în Piaţa Universităţii. În acea zi nu au avut loc manifestaţii în Piaţa Universităţii, nu au fost înregistrate violenţe, iar minerii s-au retras din zona respectivă şi au plecat spre Valea Jiului” „Evenimentele din decembrie 1989 şi iunie 1990 fac obiectul unor dosare penale în care sunt derulate cercetări de mai mulţi ani şi sunt convins că, dacă aş fi avut vreo implicare în violenţele petrecute în timpul celor două evenimente, acest lucru ar fi fost identificat”, a mai spus șeful SPP. 

Kelemen Hunor precizează până când rămâne alături de PNL și USR. Atac dur la Siegfried Mureșan
Politică

Kelemen Hunor precizează până când rămâne alături de PNL și USR. Atac dur la Siegfried Mureșan

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a dat un interviu portalului în limba maghiară Maszol, în care insistă că UDMR rămâne alături de PNL și USR, dar situația se va schimba când președintele Nicușor Dan va propune oficial un premier. Portalul Maszol este deținut de Fundația Progress, finanțată de UDMR. Citește și: Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT În interviul pentru Maszol, Kelemen Hunor a lansat un atac neobișnuit de dur la europarlamentarul PNl Siegfried Mureșan, căruia i-a reproșat că, peste vară, nu a încercat să negocieze formarea unei majorități care să-l voteze ca premier.  „După ce președintele va desemna un candidat, va apărea o nouă situație și vom vedea” „Atât timp cât șeful statului Nicușor Dan nu va lua o decizie cu privire la noul candidat la funcția de prim-ministru, RMDSZ nu va părăsi «barca comună» în care se află alături de PNL și USR, lângă Siegfried Mureșan – a subliniat Kelemen Hunor. El a adăugat: restul sunt doar invenții, povești. Președintele RMDSZ a mai declarat pentru Maszol că această situație, care durează de aproape patru luni, este extrem de contraproductivă, deoarece mediul politic transmite astfel mesajul că este incapabil să ajungă la un acord în interesul țării”, scrie Maszol.  Kelemen Hunor a negat informația că le-ar fi comunicat lui Sorin Grindeanu și lui Ilie Bolojan că deputații Uniunii vor vota candidatul la funcția de prim-ministru propus de președintele Nicușor Dan, oricine ar fi acesta. „Nu am spus așa ceva, nu am făcut nicio declarație. Poziția RMDSZ rămâne aceeași: așteptăm ca șeful statului să desemneze un nou candidat la funcția de prim-ministru. PNL, USR și UDMR au un candidat comun, Siegfried Mureșan. Și PSD are un candidat la funcția de șef de guvern, în persoana lui Sorin Grindeanu. Până când președintele nu va face o nominalizare, nu putem purta negocieri cu PSD și nu ne vom schimba poziția: în iunie am convenit cu PNL și USR asupra nominalizării lui Mureșan și ne menținem la această poziție. Restul sunt doar speculații, povești”, a declarat Kelemen. Însă el a precizat: „După ce președintele va desemna un candidat, va apărea o nouă situație și vom vedea în ce direcție trebuie să mergem”.  După această parte a interviului pentru Maszol, Kelemen Hunor l-a atacat dur pe Siegfried Mureșan: „Am discutat îndelung despre acest lucru și cu Bolojan săptămâna trecută. După desemnarea lui Mureșan, acesta a dat o lovitură președintelui, una PSD-ului, iar apoi a dispărut. Toată vara nu am mai auzit nimic de el, iar acest lucru este inacceptabil. În Parlament, PNL, USR și RMDSZ au mai multe mandate decât PSD-ul singur. În același timp, suntem departe de 233, la fel cum și PSD-ul este departe de acest număr. Candidatul nostru la funcția de prim-ministru nu a încercat să mențină sau să consolideze acest avantaj al nostru pe parcursul verii” Maszol.ro: „După cum a spus, nu are cunoștință ca candidatul comun al celor trei partide să fi purtat discuții cu cineva, de exemplu cu grupuri de deputați sau senatori din Parlament care acționează independent, în legătură cu susținerea cabinetului pe care urma să-l formeze. «În schimb, PSD-ul a fost în plină efervescență toată vara. Au făcut declarații și au purtat discuții ici și colo. M-au întrebat și pe mine, am vorbit cu Grindeanu. I-am spus și lui: atâta timp cât președintele nu ia o decizie, nu cobor din acea barcă comună în care stăm alături de PNL și USR, lângă Siegfried Mureșan», a declarat Kelemen Hunor. La finalul interviului, liderul UDMR a spus: „Noi, RMDSZ, nu avem nevoie să negociem. Nu vrem să stăm la aceeași masă cu AUR, iar cei care ne cunosc sunt conștienți de acest lucru”. 

Grindeanu le-a prezentat liderilor PSD, la Sinaia, sondaje care arată că partidul este în creștere. Sondajele, făcute de institute apropiate PSD
Politică

Grindeanu le-a prezentat liderilor PSD, la Sinaia, sondaje care arată că partidul este în creștere. Sondajele, făcute de institute apropiate PSD

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a prezentat luni, la Sinaia, liderilor PSD trei sondaje care arată că partidul este în creștere, față de iulie, arată surse din acest partid. Însă nu ar fi prima oară când conducerea executivă a PSD prezintă bazei partidului sondaje aranjate pentru a-și păstra controlul. Citește și: Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT Sondajele lui Grindeanu au fost realizate de CURS - controlat de Iosif Bubble, soțul deputatei PSD Diana Tușa - de Avangarde, institutul lui Marius Pieleanu, și de IRES, care oficial aparține lui Cornel Itcuș și Elena Mădălina Itcuș, apropiații lui Vasile Dîncu.  Nu se știe când și cum au fost realizate sondajele.  PNL, la distanță mică de PSD, în marja de eroare Toate cele trei institute arată că AUR este pe primul loc ca intenție de vot: 34% pe datele CURS, 38% la IRES și 36% la Avangarde. Însă cele trei institute au date diferite în ceea ce privește trendul: la Avangarde, partidul lui Simion este în creștere față de iulie, la IRES scade, la CURS este staționar.  PSD vine pe locul II cu o intenție de vot de 24% la IRES și CURS și 22% la Avangarde. Față de iulie, partidul a crescut între unul și trei procente.  Intenția de vot pentru PNL este între 18% la IRES și 20% la Curs și Avangarde. Liberalii ar fi scăzut, conform CURS și Avangarde, și ar fi crescut un punct procentual, față de iulie, conform IRES. USR este aproape staționar, cu un scor de 9-10% și în iulie, și în august, conform tuturor celor trei institute.  UDMR este la 5%, iar alte partide nu trec acest prag electoral. Datele IRES arată că 335 dintre respondeți consideră că toate partidele sunt vinovate de actuala criză, 19% pe Bolojan și doar 11% pe PSD. Față de iulie, a crescut procentul celor care dau vina pe Bolojan și a scăzut al celor care învinovățeau PSD. Circa 9% dintre respondeți dau vina pe Nicușor Dan, în august, față de 14% în iulie. Aproximativ 80% dintre respondenții sondajelor cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Potrivit datelor publicate de IRES și CURS, românii au devenit ușor mai optimiști în luna august, comparativ cu iulie. Datele arată o scădere de la 80% dintre respondenții care cred că direcția României este greșită la 75-78%. Pe de altă parte, Avangarde susține că numărul celor care cred că lucrurile nu se îndreaptă într-o direcție potrivită a crescut de la 79% în luna iulie la 85% în luna august. Un sondaj CURS publicat duminică arată că PSD este pe primul loc în București, ca intenție de vot.  PNL este pe locul II, dar în marja de eroare a sondajului. Sondajul a fost realizat de CURS în perioada 21–28 august 2026, pe un eșantion de 1.069 de respondenți, iar datele au fost culese prin interviuri telefonice asistate de calculator (CATI). Marja de eroare este de 3%.

Simion blochează speranța PSD de a reveni rapid la putere: „Până pe 21 septembrie, niciun premier”. AUR anunță că vrea la guvernare
Politică

Simion blochează speranța PSD de a reveni rapid la putere: „Până pe 21 septembrie, niciun premier”. AUR anunță că vrea la guvernare

Preeșdintele AUR, George Simion, a scris, azi, pe Facebook că nu va fi desemnat un viitor premier până pe 21 septembrie. El se referă, probabil, la faptul că AUR nu va vota viitorul Executiv. Președintele Nicușor Dan a spus că nu va desemna decât un prim-ministru care să aibă deja asigurată o majoritate. Citește și: Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT Șeful statului va pleca la mijlocul lunii la summit-ul anual al ONU, la New York, și se va întoarce, probabil, în jurul datei de 20 septembrie. PSD renunță la Grindeanu, dar nu la guvernare Tot azi, PSD a anunțat că nu va vota un Guvern din care nu face parte. Însă documentele PSD nu conțin solicitarea ca Sorin Grindeanu să fie premier. „În consecință, Partidul Social Democrat va susține:- formarea unui guvern minoritar social-democrat, sau- formarea unui guvern politic construit în jurul PSD, împreună cu acele forțe politice care sunt dispuse să participe responsabil la guvernare.În același timp, Partidul Social Democrat nu va susține nicio formulă de guvernare din care nu face parte”, a votat conducerea PSD. Însă George Simion pare că pune capăt speranței PSD de a reveni la guvernare în aceste zile.  „Până cel puțin pe 21 septembrie nu va fi desemnat niciun premier! Ce merită cei care au dus țara în această gaură? Vrem alegeri libere! Lăsați-ne să guvernăm”, a scris Simion, pe Facebook.  Surse politice au arătat că PSD se baza pe voturile UDMR, ale unui grup din PNL și al unor suveraniști. Însă viitorul Guvern ar trebui să preia și voturi de la AUR și, deocamdată, se pare că George Simion nu va permite dezertări. Nu este clar din postarea liderului AUR dacă vrea să intre în Guvern sau va vota împotriva oricărui Executiv până se vor face alegeri anticipate. 

VIDEO & FOTO Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, îl primește pe Călin Georgescu râzând încântat. Streza l-a decorat, în 2023, pe George Simion
Politică

VIDEO & FOTO Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, îl primește pe Călin Georgescu râzând încântat. Streza l-a decorat, în 2023, pe George Simion

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, i-a binecuvântat, duminică, pe Călin Georgescu și pe soția sa, aflați în vizită la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Cârțișoara, din județul Sibiu. Imaginile filmate îl arată pe Streza râzând încântat în timp ce-l binecuvântează pe Călin Georgescu.  Citește și: Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT Soția fostului candidat la președinție primește un buchet mare de flori de la mitropolit, ceea ce arată că întâlnirea era planificată.  Streza, aurist de la 2023, când l-a decorat pe Simion Pe de altă parte, familia Georgescu abordează un aer spășit și respectuos. După ce Streza le-a spus câteva cuvinte, ei se retrag cu spatele, având fața spre mitropolit. Călin și Cristela Georgescu au participat la o „liturghie arhierească”, iar în cuvântul său de învățătură, ÎPS Laurențiu Streza a vorbit despre „Pilda lucrătorilor răi”. „Dumnezeu ne-a dat viață, iar apoi ne-a dat marele dar al libertății, însă de multe ori nu știm ce să facem cu ea, nu știm cum s-o folosim și de foarte multe ori ajungem la libertinism, la lucruri nemaiîntâlnite, împotriva firii. Deci, dacă Dumnezeu încă ne mai rabdă, trebuie să ne întrebăm și noi: Până când? Când va veni Stăpânul viei, ce face lucrătorilor răi? Pe cei răi, cu rău îi va pierde și via o va da altor lucrători ca să aducă roadă bună la vreme”, a spus ÎPS Streza, citat de știripesurse.ro. În timpul campaniei electorale din decembrie 2024, afișe electorale cu Călin Georgescu au fost expuse în biserici din Sibiu. Potrivit publicației Turnul Sfatului, vizita din acest weekend a fost prima făcută de Georgescu în județul Sibiu după ce numele său a devenit cunoscut în urma alegerilor anulate și a procesului în care este judecat. În 2023, George Simion a primit distincția ”Crucea Șaguniană” din partea Mitropolitului Ardealului ÎPS Laurențiu Streza. Liderul AUR s-a lăudat pe Facebook cu această distincție.  Titlul conferit lui Simion ar fi fost în semn de apreciere pentru contribuțiile acestuia la ”promovarea valorilor creștine și a identității naționale românești”, iar distincția a fost acordată cu ocazia sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, considerat ocrotitorul României. „La mulți ani de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României! Mulțumesc Mitropolitului Laurențiu al Ardealului pentru onoarea de a-mi acorda Crucea Șaguniană!”, a scris Simion pe pagina sa de Facebook. Mitropolitul Laurenţiu Streza s-a născut în data de 12 octombrie 1947 în localitatea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov. În decembrie 1969 este hirotonit preot pe seama Parohiei Lisa, Protopopiatul Făgăraş, desfăşurând timp de 6 ani (1970-1976).  În data de 3 noiembrie 2005 este ales Mitropolit al Ardealului, fiind întronizat la 13 noiembrie 2005 în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. În prezent, este preşedintele Comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români şi preşedintele Subcomisiei liturgice pentru diortosirea cărţilor de cult, în cadrul Comisiei Teologice şi Liturgice a Sfântului Sinod.

Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT
Politică

Financial Times arată că PSD a blocat reformele din PNRR, inclusiv legea salarizării bugetarilor. Reformele loveau în clientela PSD, scrie FT

Financial Times publică, azi, un articol despre faptul că România va pierde 778 milioane de euro pentru că nu a reformat sistemul de salarizare a bugetarilor și companiile de stat, urmare a crizei guvernamentale. Însă articolul indică spre PSD ca fiind principalul responsabil al crizei, fiindcă reformele loveau în clientela sa. Citește și: BREAKING Deficit bugetar de doar 2,34% din PIB la 7 luni, cu 28 miliarde de lei mai puțin decât în perioada similară din 2025 Financial Times îl citează pe europarlamentarul Siegfried Mureșan - susținut de PNL pentru poziția de premier - care spune că decizia PNL de a respinge o viitoare coaliție cu PSD a devenit și mai fermă după ce social-democrații s-au aliat cu AUR. Guvernarea AUR este inevitabilă, crede Kelemen Hunor „Reforma legislației privind salarizarea din sectorul public ar remedia inegalitățile, ar reduce privilegiile acordate pe criterii politice și ar elibera 770 de milioane de euro”, a declarat Mureșan pentru FT. „PSD a susținut că reformele erau mult prea austere și că Bolojan ar fi trebuit să negocieze un acord mai avantajos cu Comisia Europeană. Însă reformele au vizat și rețelele de clientelism care au susținut de multă vreme influența PSD în administrația publică și în întreprinderile de stat, unde locurile de muncă, numirile în consiliile de administrație și subvențiile reprezintă încă o monedă de schimb politică, la 37 de ani de la căderea comunismului. Companiile de stat din România sunt ineficiente și împovărate de datorii de miliarde de euro. Cea mai mare dintre acestea este CFR, operatorul feroviar de stat, care a declarat în iulie că se așteaptă să înregistreze pierderi de aproximativ 100 de milioane de euro numai în acest an. Datoria sa se ridica la peste 430 de milioane de euro la sfârșitul anului 2025. CFR se confruntă de mult timp cu dificultăți în întreținerea sau modernizarea rețelei și a trenurilor sale, unele servicii circulând acum mai încet decât o făceau acum un secol”, explică Financial Times. Un analist polonez, Kamil Calus, de la think-tank-ul OSW din Varșovia, comentează pentru FT: „Societatea românească [consideră] că vechile elite politice nu sunt doar din ce în ce mai nedemocratice, ci și profund iresponsabile”. Aceste elite, arată el, „s-au certat luni de zile pentru putere și influență într-un moment critic pentru țară și au fost incapabile să restabilească stabilitatea de bază atunci când era cea mai mare nevoie de ea”. Financial Times consemnează și ascensiunea AUR, citându-l pe președintele UDMR, Kelemen Hunor.  „Deocamdată va exista un guvern minoritar, așa că mai bine vă obișnuiți cu asta”, a declarat Hunor Kelemen.  Un guvern condus de AUR este „inevitabil”, a spus Kelemen. „Vom vedea dacă acest lucru se va întâmpla în 2026 sau în 2028.” „Și-au dublat sprijinul electoral față de ultimele alegeri și încă mai au potențial de creștere. Cu cât noi obținem rezultate mai slabe, cu atât ei cresc mai mult”, a arătat liderul UDMR. 

BREAKING Deficit bugetar de doar 2,34% din PIB la 7 luni, cu 28 miliarde de lei mai puțin decât în perioada similară din 2025
Eveniment

BREAKING Deficit bugetar de doar 2,34% din PIB la 7 luni, cu 28 miliarde de lei mai puțin decât în perioada similară din 2025

Guvernul Bolojan a reușit să mențină deficitul bugetar, pe primele șapte luni din 2026, la doar 2,34% din PIB, cu circa 28 de miliarde de lei mai puțin decât în perioada similară din 2025, arată datele publicate de ministerul de Finanțe. Cheltuielile cu salariile bugetarilor au scăzut cu 4,1%, iar cele cu subvențiile cu 2%. Citește și: Sondaj al unei firme controlate de apropiatul PSD, CURS: social-democrații, pe locul I in Capitală. PNL, locul II, la un procent distanță Și cheltuielile cu asistența socială s-au redus cu 0,2%. Nazare: „Peste 71% din investiții sunt susținute din fonduri europene și PNRR” Însă cheltuielile cu dobânzile au fost de 40,12 miliarde de lei, cu 8,41 miliarde lei mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile cu dobânzile reprezintă un nivel de 2,% din PIB.   Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, care, pe cele șapte luni ale anului 2026, au fost în sumă de 149,54 mililioane de lei.  Cheltuielile cu salariile bugetarilor au scăzut „pe fondul reducerilor unor sporuri pentru unele categorii de personal bugetar, precum și a măsurilor de limitare a cheltuielilor salariale în perioada 2025-2026”, arată o notă a ministerului de Finanțe. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,7% din PIB, cu 0,5 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent.   Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a arătat, într-o postare pe Facebook: „Investițiile au ajuns la 76,51 miliarde de lei, cu aproape 15 miliarde peste nivelul de anul trecut. Peste 71% din investiții sunt susținute din fonduri europene și PNRR”. „Din august vom vedea anualizarea efectelor măsurilor adoptate în vara lui 2025, astfel că baza de comparație se schimbă, iar diferențele față de anul trecut se vor reduce în mod firesc. În continuare, testul nu mai este doar comparația cu 2025, ci menținerea execuției în profilul bugetar și pe traiectoria necesară pentru atingerea țintei de deficit pe întregul an. Ceea ce vedem la momentul actual este o schimbare clară de direcție în managementul banilor publici. În perioada următoare trebuie să transformăm această stabilizare într-o corecție structurală, printr-o disciplină solidă a cheltuielilor, o politică salarială predictibilă, absorbția accelerată a fondurilor europene și prioritizarea investițiilor.   Urmează un nou test important pentru România în perioada următoare - evaluarea agenției S&P. Rezultatele execuției sunt un argument important în dialogul cu agențiile de rating, dar nu sunt un motiv de relaxare. Piețele și investitorii analizează atent capacitatea României de a păstra direcția și de a construi un buget credibil pentru 2027.   Credibilitatea fiscală se construiește greu și se poate pierde rapid”, a mai comentat, pe Facebook, Alexandru Nazare. 

Surse: primele nume în viitorul Guvern, deși nu e clar încă cine va fi premier
Politică

Surse: primele nume în viitorul Guvern, deși nu e clar încă cine va fi premier

Conducerea PSD se reunește mâine dimineață, la Sinaia, pentru a decide asupra unui mandat de negociere a viitorului Guvern: deocamdată, Sorin Grindeanu insistă să fie desemnat premier, în timp ce președintele Nicușor Dan ar prefera o persoană care să nu fie din PSD, chiar dacă Guvernul va fi susținut de acest partid. Citește și: Sondaj al unei firme controlate de apropiatul PSD, CURS: social-democrații, pe locul I in Capitală. PNL, locul II, la un procent distanță Dacă Grindeanu va accepta să nu fie șeful viitorului Guvern, postul ar ajunge la Eugen Tomac sau Alexandru Nazare, arată surse politice. Propunerile din fostul viitor guvern Veștea, reciclate Pe de altă parte, deși PSD a pregătit deja mai mulți viitori miniștri, nu este clar dacă va putea să strângă voturi și de la UDMR, și de la suveraniști, pentru a forma o majoritate. UPDATE: UDMR ar fi decis să susțină orice propunere de premier face Nicușor Dan, dar vrea miniștri politici, Uniunea urmând să păstreze Dezvoltarea Regională - afirmă tot surse politice.   Potrivit surselor politice, în această etapă, din viitorul Guvern vor pace: Luca Niculescu, la Externe. El este acum secretar de stat la Externe și se ocupă de intrarea în OECD. Niculescu a fost propus la Externe și în cabinetul Veștea, fiind susținut de președintele Nicușor Dan. Alexandru Nazare are șanse să rămână la Finanțe, dacă nu ajunge premier. El a fost propus și în guvernul Veștea. Totuși, surse politice arată că relația cu PSD este acum proastă. PSD ar vrea să-l păstreze la Sănătate pe Alexandru Rogobete, care în ultimele luni a criticat extrem de dur guvernarea Bolojan.  Vor să fie în viitorul Guvern, dar nu este clar ce șanse au: Florin Manole, ex-ministru al Muncii, și Florin Barbu, ex-ministru al Agriculturii. Barbu este susținut de gruparea din Olt a lui Paul Stănescu.  În perioada formării guvernului Tomac - care nu s-a mai prezentat la votul Parlamentului - Sorin Grindeanu a fost criticat în partid pentru că a încercat să-și plaseze în Executiv doar oamenii săi, precum sociologul Ionaș, la Dezvoltare Regională.  Consiliul Politic Național al PSD și grupurile parlamentare ale partidului se reunesc, luni, la Sinaia. De la ora 11:00 este programată ședința CPN, iar începând cu ora 15:00 va avea loc reuniunea grupurilor parlamentare ale PSD, notează Agerpres. Social-democrații vor discuta despre mandatul cu care va merge conducerea partidului la negocierile ce urmează a fi reluate la Palatul Cotroceni cu privire la formarea unui nou Guvern, dar și despre prioritățile legislative din sesiunea ordinară, care urmează să înceapă marți. Pe ordinea de zi se mai află proiecte care nu au putut fi finalizate în sesiunile extraordinare ale Parlamentului din această vară, cel mai important fiind legea salarizării bugetarilor.

Sondaj al unei firme controlate de apropiatul PSD, CURS: social-democrații, pe locul I in Capitală. PNL, locul II, la un procent distanță
Politică

Sondaj al unei firme controlate de apropiatul PSD, CURS: social-democrații, pe locul I in Capitală. PNL, locul II, la un procent distanță

Un sondaj CURS publicat azi arată că PSD este pe primul loc în București, ca intenție de vot. CURS este controlat de Iosif Bubble, soțul deputatei PSD Diana Tușa, recent promovată vicepreședinte al acestui partid. Citește și: Judecător PSD din CCR, Busuioc, ex-subofițer de poliție, și-a donat apartamentul ca să poată lua casă RAAPPS PNL este pe locul II, dar în marja de eroare a sondajului. Sondajul a fost realizat de CURS în perioada 21–28 august 2026, pe un eșantion de 1.069 de respondenți, iar datele au fost culese prin interviuri telefonice asistate de calculator (CATI). marja de eroare este de 3%. Traficul și aglomerația, cele mai mari probleme ale Bucureștiului Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, PSD ar obține 22% din voturi, fiind urmat la o diferență de un punct procentual de PNL, cu 21%, AUR - 20%, iar USR - 18%. SENS ar strânge 6% din voturi, iar PNRR-Piedone - 5%.  Restul partidelor sunt sub pragul electoral de 5%, cu SOS România cel mai aproape de prag, cu o intenție de vot de 4%.  Datele sunt aproape neschimbate din februarie. În cele patru sondaje realizate de CURS din febbruarie în august 2026, PSD are fie 22%, fie 21%, ca intenție de vot.  PNL a progresat trei procente, de la 18% în februarie, la 21% acum.  Și USR pare să fie pe o ușoară tendință de creștere, de la 16-17%, la 18% - dar creșterea este în marja de eroare.  AUR pur și simplu a rămas la 20% in toate cele patru sondaje pe Capitală, din februarie, aprilie, iunie si august. Potrivit CURS, 73% dintre respondenți consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 18% apreciază că direcția este una bună. 9% nu au exprimat o opinie. În februarie, 75% spuneau că România este într-o direcție greșită. În ceea ce privește evoluția Capitalei, 63% dintre respondenți consideră că Bucureștiul se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 25% apreciază că direcția este una bună. Traficul și aglomerația sunt indicate de 33% dintre respondenți drept principala problemă care ar trebui rezolvată cu prioritate de Primăria Generală. Pe locul al doilea se află starea străzilor și a drumurilor, menționată de 19% dintre bucureșteni, urmată de problema parcărilor, cu 11%. Impozitele și taxele sunt considerate principala problemă de 8% dintre respondenți, nivelul de trai de 7%, iar curățenia și salubritatea, respectiv spitalele, sănătatea și medicamentele, sunt menționate de câte 6%.

The Economist laudă modul în care guvernul Bolojan a regândit finanțarea energiei solare
Eveniment

The Economist laudă modul în care guvernul Bolojan a regândit finanțarea energiei solare

Spătămânalul The Economist scrie că România a devenit un campion ale energiei solare și arată cum a regândit guvernarea Bolojan modul de subvenționare. „La începutul revoluției solare din Europa, tendința era aceea de a instala panouri solare cu orice preț. Pe măsură ce industria se maturizează, țările trebuie să găsească un echilibru între capacitatea de producție și cea de stocare. România pare a fi un model de urmat”, este concluzia The Economist. Citește și: Judecător PSD din CCR, Busuioc, ex-subofițer de poliție, și-a donat apartamentul ca să poată lua casă RAAPPS Publicația arată cum, după boom-ul panourilor solare, atențai guvernării s-a mutat spre baterii de stocare. „România pare a fi un model de urmat” „La fel ca în restul Europei, unul dintre factorii care au stimulat puternic industria solară din România a fost invazia Rusiei în Ucraina din 2022, care a determinat o creștere vertiginoasă a costurilor energetice. Prețurile ridicate la energie electrică și subvențiile generoase au determinat aproximativ 330.000 de «prosumatori» (gospodării și firme care nu sunt în primul rând producători de energie) să instaleze panouri solare pe proprietățile lor. Pe măsură ce capacitatea de generare a crescut, prioritatea s-a mutat către stocarea energiei. Anul trecut, guvernul a eliminat unele taxe privind stocarea energiei electrice. În luna mai, acesta a anunțat că va redirecționa 76 de milioane de euro (89 de milioane de dolari) dinsubvențiile pentru energia solară către baterii. Românii, dornici de economii, au profitat de această oportunitate. Până în prima jumătate a anului 2026, aproximativ o treime dintre prosumatori își instalaseră sisteme de baterii. La fel de important ca și capacitatea de stocare este locul în care aceasta este amplasată. Dacă bateriile se află la distanță de generatoare, înseamnă că rețeaua electrică trebuie să transporte și mai multă energie. Așadar, România încurajează parcurile sale solare, unele dintre celemai mari din Europa, să instaleze baterii la fața locului. Cel mai important dintre acestea este Ogrezeni, un proiect care urmează să includă un gigawatt-oră de stocare în baterii, alături de 762 de megawați de capacitate solară. Proiectul va fi unul dintre cele mai mari sisteme hibride solare-baterii din Europa, odată ce va intra în funcțiune în 2027. România devine una dintre principalele piețe europene de stocare cu baterii, potrivit lui Sina Heidari și Bart Stoffer de la DNV, o firmă internațională de consultanță în domeniul energiei”, arată The Economist.  Însă publicația apreciază că, pe termen scurt, obligativitatea ca centralele să dispună de conexiuni la rețea și de baterii înainte de instalarea panourilor solare poate încetini ritmul de dezvoltare. „Pentru dezvoltatorii de proiecte solare, România a majorat suma minimă pe care companiile trebuie să o depună atunci când solicită racordarea la rețea. Această măsură îi descurajează pe dezvoltatori să depună cereri nefondate doar pentru a se înscrie pe lista de așteptare pentru racordare. Deoarece mulți distribuitori de energie electrică procesau astfel de cereri pe principiul «primul venit, primul servit», aceasta este o problemă răspândită în multe țări, generând o acumulare de cereri de racordare”, scrie The Economist. Premierul Bolojan a vorbit în repetate rânduri despre această situație.  „Am eliberat documentaţii, ATR-uri, pentru 77.000 de MW. Deci gândiţi-vă că practic am ocupat toată capacitatea, mai mult decât realistă, de conectare a unor investiţii, în domeniul energetic. Dacă mâine ai de făcut o staţie de stocare în România, nu te poţi conecta, pentru că tot terenul este ocupat şi aceste investiţii, parte sunt făcute de oameni serioşi, dar cea mai mare parte sunt investiţii de tip speculativ, de tip băieţii deştepţi, care, practic, dacă vrei să te conectezi cu o investiţie, astăzi, trebuie să te duci să le cumperi lor hârtiile. Astea trebuie să le spargem. Astea nu sunt lucruri foarte uşoare de făcut, pentru că atunci când li s-au eliberat ani de zile aceste ATR-uri, practic nu li s-a pus nicio condiţi, nici de garanţii, nici se facă investiţia, şi asta trebuie corectat”, spunea premierul, în februarie, la Europa FM

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră