Hellvig și Voiculescu plănuiesc preluarea PNL
Hellvig și Voiculescu plănuiesc preluarea PNL. Fost membru și deputat al Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu, Eduard Hellvig vrea înapoi în politică după ce a condus SRI. Hellvig și Voiculescu plănuiesc preluarea PNL În mediul politic sunt cunoscute încercările lui Hellvig de a reveni în PNL încă de acum un an. Citește și: One United a pierdut definitiv procesul cu DeFapt.ro prin care cerea cenzurarea a trei articole despre companie. Urmează al doilea proces, pe fond: One United ne cere 100.000 EUR După ce a pierdut șefia Serviciului Român de Informații, Hellvig a încercat să capete relevanță politică provocând organizarea unui congres extraordinar al PNL. Însă nu a reușit să adune adepți ai acestui plan. La un an distanță, fostul subordonat politic al lui Dan Voiculescu a reluat asaltul. Dar nu direct, ci prin intermediari. Semnalul a fost dat de Gândul, publicație care a scris recent că, "Conform surselor politice, un nume vehiculat pentru înlocuirea lui Nicolae Ciucă este Eduard Hellvig, un liberal cu vechime și funcții în PNL, înainte de a ajunge director al Serviciului Român de Informații.". Antena 3, la datorie Subiectul a fost preluat de Adevărul, care a titrat: "Congres pentru debarcarea lui Ciucă? Eduard Hellvig, posibil înlocuitor". La scurt timp, scenariul a fost promovat intens de Antena 3, citată copios de stiripesurse.ro. În ciuda faptului că a făcut o analiză elaborată a PNL la aniversarea a 149 de ani, Eduard Hellvig nu a comentat în nici un fel scenariul impus de Antena 3 și acoliții. Fostul șef al SRI nu a comentat nici informațiile potrivit cărora ar fi beneficiat de cadouri scumpe de la controversatul Adrian Tărău.