vineri 24 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Autor: Gabriela Iordache

2037 articole
Gabriela Iordache

Internațional

Gropi comune, cadavre minate pe străzi

Gropi comune, cadavre minate pe străzi. Aproape 300 de persoane au trebuit înhumate "în gropi comune" la Bucea - oraş situat la nord-vest de capitala ucraineană Kiev - teatru al unor lupte feroce, recucerit de soldaţi ucraineni, a declarat sâmbătă pentru AFP primarul aşezării, Anatoli Fedoruk. Gropi comune, cadavre minate pe străzi "La Bucea, am înhumat deja 280 de persoane în gropi comune", deoarece este imposibil să se facă acest lucru în cele trei cimitire ale municipalităţii, sub tirurile militarilor ruşi, a declarat prin telefon edilul oraşului. "Pe unele străzi, am văzut 15 sau 20 de cadavre pe sol", dar "nu pot spune câte mai sunt în curţi, în spatele gardurilor", a adăugat el. "Câtă vreme geniştii nu au trecut să le verifice, sfatul este ca (aceste cadavre) să nu fie ridicate", pentru că ar putea fi minate, a mai spus el. "Acestea sunt consecinţele ocupaţiei ruse, acţiunile" duşmanului, a acuzat Fedoruk. Zeci de bărbați morți, în civil, pe străzi Forţele ucrainene nu au putut pătrunde decât în urmă cu două zile în oraşul Bucea, care era inaccesibil de aproape o lună. Militarii ucraineni prezenţi în oraş au distribuit ajutoare populaţiei pentru prima dată de când acest oraş a reintrat sub controlul guvernului de la Kiev. Cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile zăceau sâmbătă pe o stradă din Bucea, oraş la nord-vest de Kiev pe care militarii ucraineni tocmai l-au recucerit de la forţele ruse, a constatat un jurnalist AFP. Citește și: De ce tolerează România un diplomat agresiv precum ambasadorul rus Kuzmin? Bulgaria, Polonia, țările baltice colcăie de spioni ruși deghizați în diplomați care sunt expulzați Unul dintre bărbaţi avea mâinile legate, iar cadavrele erau împrăştiate pe câteva sute de metri. Şaisprezece din cele 20 de cadavre erau întinse pe trotuar sau pe bordură. Trei se aflau în mijlocul drumului, iar un altul în curtea unei case. Doi se aflau lângă nişte biciclete, un altul - lângă o maşină abandonată. Un paşaport ucrainean deschis se afla pe pământ lângă persoana care avea mâinile legate la spate cu o bucată de pânză albă. Bucea, un oraș distrus de lupte Toţi bărbaţii morţi purtau geci de iarnă, veste sau hanorace, blugi sau pantaloni de trening şi încălţăminte sport sau bocanci. Unii dintre ei erau întinşi pe spate, în timp ce alţii zăceau cu faţa în jos. După aspectul pielii, cadavrele se aflau acolo de mai multe zile, notează AFP, care menţionează că nu s-a putut stabili imediat cauza morţii, dar că o persoană avea o rană extinsă în zona capului. În ultimele zile, forţele ruse s-au retras din mai multe localităţi situate în apropierea capitalei ucrainene, după eşecul tentativelor lor de încercuire. Ucraina a anunţat că Bucea a fost eliberată, dar oraşul este distrus de lupte. Jurnaliştii AFP au văzut spărturile provocate de obuze în clădiri de locuit şi numeroase caroserii de maşini.

Gropi comune, cadavre minate pe străzi (sursa: Agerpres)
COVID, Shanghai: părinți separați de bebeluși (sursa: npr.org)
Internațional

COVID, Shanghai: părinți separați de bebeluși

COVID, Shanghai: părinți separați de bebeluși. Aproape toţi cei 25 de milioane de locuitori din Shanghai au fost izolaţi sâmbătă, în contextul în care China se confruntă cu cel mai grav focar epidemic din ultimii doi ani, măsurile stricte anti-COVID-19 suscitând îngrijorare în rândul părinţilor care se tem că vor fi separaţi de copiii lor, informează AFP. Lockdown alternativ Puxi - Pudong Capitala economică a Chinei a devenit în ultimele zile epicentrul unui nou val de cazuri de infectare în această ţară - asociat variantei Omicron a coronavirusului -, care a înregistrat o accelerare la începutul lunii martie. Pentru a evita o izolare generală a oraşului Shanghai, măsură dăunătoare economiei, autorităţile au impus un lockdown alternativ în cele două jumătăţi ale metropolei pentru a permite testarea generală a populaţiei. Zona vestică a oraşului Shanghai (Puxi) a fost închisă vineri, în timp ce în cea estică (Pudong) urmau fie să ridicate restricţiile după patru zile de izolare. Sâmbătă, primăria a anunţat menţinerea, mai mult sau mai puţin strictă, a măsurilor de izolare în aproape toată această zonă din Shanghai, unde se află zgârie-norii emblematici din cartierul său de afaceri. COVID, Shanghai: părinți separați de bebeluși Această decizie echivalează cu o izolare de facto a celui mai mare oraş din China, care găzduieşte numeroase multinaţionale şi reprezintă aproximativ 4% din PIB-ul gigantului asiatic, potrivit analiştilor. "Mi-e teamă că cele două părţi ale oraşului vor rămâne închise o anumită perioadă", a declarat pentru AFP un locuitor pe nume Wang din zona vestică din Shanghai. În faţa unei resurgenţe a epidemiei, mai multe saloane expoziţionale din metropolă au fost transformate în ultimele zile în centre de carantină. Citește și: De ce tolerează România un diplomat agresiv precum ambasadorul rus Kuzmin? Bulgaria, Polonia, țările baltice colcăie de spioni ruși deghizați în diplomați care sunt expulzați Părinţii susţin că le este teamă că vor fi închişi în aceste centre dacă sunt testaţi pozitiv şi îşi fac, de asemenea, griji pentru copiii lor, de care ar putea fi separaţi, în condiţii stricte de izolare. "Fiica mea nu are nici măcar patru luni. Dacă va fi testată pozitiv, va fi plasată singură în carantină", a declarat pentru AFP un locuitor pe nume Law, care nu a dorit să îşi dezvăluie numele complet. "Este o nebunie! Un nou-născut nu ar trebui să fie separat de părinţi, indiferent de circumstanţe", a spus bărbatul de 33 de ani, care locuieşte în zona vestică a oraşului Shanghai. Prețul legumelor s-a triplat În cazul în care părinţii sunt testaţi pozitiv pentru COVID-19 şi trebuie izolaţi, oraşul va oferi "ajutor rapid" minorilor lăsaţi nesupravegheaţi, a dat asigurări un responsabil din cadrul municipalităţii, Zeng Qun, citat sâmbătă de agenţia chineză de presă Xinhua. Copiii rămaşi singuri acasă vor fi îngrijiţi de "tutori provizorii" sau vor fi plasaţi într-un loc prevăzut special în acest scop, a spus oficialul. Ministerul Sănătăţii a anunţat sâmbătă peste 9.875 de noi cazuri pozitive la nivel naţional, dintre care aproximativ 6.300 în Shanghai. În ultima zi a săptămânii trecute, anunţul neaşteptat al primelor măsuri de lockdown impuse începând din ziua următoare a provocat un aflux de consumatori în supermarketuri. De atunci, preţurile legumelor au crescut - triplându-se în unele pieţe -, iar localnicii se plâng de lipsa produselor proaspete.

Victima unei spargeri a fost amendată (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Victima unei spargeri a fost amendată

Victima unei spargeri a fost amendată. Trei dintre automatele SC Coffeemat Services SRL erau instalate în piaţa Alexandru cel Bun din Iași. Victima unei spargeri a fost amendată La începutul anului trecut, unul dintre aparate a fost vandalizat, din acesta furându-se 50 de lei. Pagubele efective s-au ridicat însă la 7.300 lei, panoul frontal al aparatului fiind forţat şi distrus. Citește și: De ce tolerează România un diplomat agresiv precum ambasadorul rus Kuzmin? Bulgaria, Polonia, țările baltice colcăie de spioni ruși deghizați în diplomați care sunt expulzați Teoretic, incinta pieţii este păzită în timpul zilei de poliţia locală, iar noaptea este închisă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Miriștile incendiate costă enorm, strică pământul (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Miriștile incendiate costă enorm, strică pământul

Miriștile incendiate costă enorm, strică pământul. Dacă anul trecut, în primele trei luni, în judeţul Iași au fost doar 18 incendii de vegetaţie, anul acesta au fost deja peste 350, de aproape 20 de ori mai mult. Miriștile incendiate costă enorm, strică pământul Una dintre cauze este lipsa precipitaţiilor din această perioadă. Pompierii spun însă că un alt motiv important este focul pus de fermieri sau ţărani pe câmpuri sau mirişti, pentru a scăpa de resturile vegetale înaintea arăturilor de primăvară. Citește și: De ce tolerează România un diplomat agresiv precum ambasadorul rus Kuzmin? Bulgaria, Polonia, țările baltice colcăie de spioni ruși deghizați în diplomați care sunt expulzați Mai mult, în rândul populaţiei există pe scară largă convingerea că arderea miriştilor îngraşă pământul pentru culturile următoare. Total fals. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Aeroportul Antonov (Hostomel), abandonat de ruși (sursa: theaviationgeekclub.com)
Internațional

Aeroportul Antonov (Hostomel), abandonat de ruși

Aeroportul Antonov (Hostomel), abandonat de ruși. Forţele armate ucrainene îşi continuă contraofensiva în jurul Kievului, în timp ce trupele ruse se retrag, arată sâmbătă dimineaţa un buletin informativ al serviciilor britanice de informaţii militare, preluat de Reuters. Aeroportul Antonov (Hostomel), abandonat de ruși Militarii ruşi au abandonat aeroportul Antonov din Hostomel, în apropierea capitalei ucrainene, unde s-au dat lupte încă din prima zi a invaziei Rusiei în Ucraina, în 24 februarie. În estul Ucrainei, forţele ucrainene şi-au consolidat după lupte grele controlul asupra unei rute vitale spre Harkov, consemnează britanicii. Un convoi al Crucii Roşii urmează să încerce în cursul zilei evacuarea unor civili din oraşul-port Mariupol din sud, încercuit şi asediat de armata rusă încă de la începutul războiului. Citește și: De ce tolerează România un diplomat agresiv precum ambasadorul rus Kuzmin? Bulgaria, Polonia, țările baltice colcăie de spioni ruși deghizați în diplomați care sunt expulzați Potrivit mai multor informaţii obţinute de Reuters, Rusia îşi regrupează forţele pentru noi atacuri în sud-estul Ucrainei. Rachete ruseşti au lovit sâmbătă dimineaţa infrastructura civilă şi clădiri rezidenţiale din localităţile Poltava şi Kremenciuk din centrul Ucrainei, a anunţat Dmitri Lunin, şeful autorităţii locale din regiunea Poltava.

Zelenski va fi prezent la summiturile NATO și G7(sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Primele evacuări din Mariupol în săptămâni

Primele evacuări din Mariupol în săptămâni. Peste 3.000 de persoane au fost "salvate" din Mariupol, oraşul din sud-estul Ucrainei asediat de forţele ruse, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată în noaptea de vineri spre sâmbătă, transmite AFP. Primele evacuări din Mariupol în săptămâni "Astăzi (vineri) coridoarele umanitare au funcţionat în trei regiuni: Doneţk, Lugansk şi Zaporojie. Am reuşit să salvăm 6.266 de persoane, dintre care 3.071 din Mariupol", a spus preşedintele. Vineri seara, AFP a observat că aproximativ 30 de autobuze cu persoane evacuate au ajuns în Zaporojie, unele dintre ele transportând persoane care fugiseră pe cont propriu din Mariupol şi au fost preluate ulterior pentru a fi transportate în teritoriul controlat de Kiev. Citește și: De ce tolerează România un diplomat agresiv precum ambasadorul rus Kuzmin? Bulgaria, Polonia, țările baltice colcăie de spioni ruși deghizați în diplomați care sunt expulzați Aceşti locuitori din Mariupol reuşiseră să ajungă în oraşul Berdiansk, ocupat de forţele ruse, unde au fost preluaţi de convoi. AFP notează că nu este clar dacă preşedintele Zelenski a făcut referire la aceleaşi persoane.

Putin, paranoic din cauza șefilor armatei (sursa: AP)
Internațional

Putin, paranoic din cauza șefilor armatei

Putin, paranoic din cauza șefilor armatei. Preşedintele rus Vladimir Putin este prost informat despre desfăşurarea războiului în Ucraina, consilierii săi se tem să-i dezvăluie pierderile militare şi economice suferite de Rusia, a declarat miercuri un înalt responsabil american, citat de AFP şi Reuters. Putin, paranoic din cauza șefilor armatei "Putin nu ştia nici măcar că armata sa recruta şi pierdea recruţi în Ucraina, ceea ce demonstrează o ruptură clară în fluxul de informaţii fiabile care îi parvin preşedintelui rus", a indicat acest responsabil sub rezerva anonimatului, asigurând că se bazează în aceste afirmaţii pe informaţii americane declasificate. "După părerea noastră, Putin este indus în eroare de consilierii săi asupra slabelor performanţe ale armatei ruse şi asupra severităţii impactului sancţiunilor asupra economiei ruse, pentru că cei mai înalţi consilieri ai săi se tem să-i spună adevărul", potrivit aceluiaşi oficial. Înaltul responsabil american asigură de altfel că există "de acum o tensiune constantă între Putin şi Ministerul Apărării". Încrederea, zdruncinată "Avem informaţii potrivit cărora (Vladimir) Putin a avut impresia că a fost indus în eroare de armata rusă", ceea ce l-a determinat să nu mai aibă încredere în comandamentul militar, a declarat el. Niciun comentariu cu privire la aceste declaraţii nu a putut fi obţinut pentru moment nici de la Kremlin, nici de la Ambasada Rusiei la Washington. Citește și: Un mesaj de la soție către un soldat rus aflat în Ucraina: „Andrei, ia tot ce poți”. Jafuri și violuri ale armatei invadatoare Invazia în Ucraina, lansată în 24 februarie, de Rusia s-a ciocnit pe numeroase fronturi de o rezistenţă tenace a forţelor ucrainene care au recâştigat poziţii în jurul Kievului, în nordul ţării, chiar dacă numeroşi civili sunt prinşi în capcană în oraşele asediat din sudul ţării. Rușii continuă să atace orașe Pe teren, armata rusă a bombardat miercuri suburbiile Kievului şi oraşul Cernigov, în nordul Ucrainei, a doua zi după promisiunea unei reduceri drastice a operaţiunilor sale militare în aceste regiuni. Aceasta afirmase că şi-a încheiat prima etapă a operaţiunii sale. Analişti militari estimează că Rusia a modificat modul de a-şi prezenta obiectivele de război cu scopul de a-i permite lui Vladimir Putin să-şi salveze obrazul datorită unei victorii de faţadă, în pofida înfrângerilor umilitoare suferite de armata rusă în cursul acestei campanii, notează Reuters. Moscova numeşte această ofensivă drept "operaţiune militară specială" care urmăreşte să "demilitarizeze" şi "denazifice" Ucraina.

George Simion Semăn cu Volodimir Zelenski (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

George Simion: Semăn cu Volodimir Zelenski

George Simion: Semăn cu Volodimir Zelenski. Discursul pe care președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, ar urma să-l țină (online) în Parlamentul României l-a inspirat pe George Simion, proaspăt ales lider unic al AUR. George Simion: Semăn cu Volodimir Zelenski "Володимир Зеленський va apărea săptămâna viitoare în Parlamentul României. Unii spun că semăn cu el, eu sper că nu La ce întrebări ar trebui să răspundă?", a postat Simion pe Facebook. Foarte mulți din cei care au comentat în subsolul postării au fost critici cu mesajul șefului AUR. Citește și: VIDEO George Simion a schimbat tactica: după două săptămâni de război fără referiri negative la Rusia, l-a numit „criminal de război” pe Putin la TV publică poloneză

Civili morți și răniți în Mikolaiv (sursa: Agerpres)
Internațional

Civili morți și răniți în Mikolaiv

Civili morți și răniți în Mikolaiv. Douăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 33 au fost rănite, marţi, într-o lovitură rusă care a distrus parţial clădirea administraţiei regionale din Mikolaiv, în sudul Ucrainei, potrivit unui nou bilanţ anunţat de serviciile ucrainene de salvare, notează AFP. Civili morți și răniți în Mikolaiv "Potrivit anchetei (...), forţele armate ruse au lansat un atac cu rachetă" împotriva acestei clădiri, a explicat, la rândul său, serviciul de presă al procurorului general Irina Venediktova. Citește și: Rusia, negocieri de formă: promite să se retragă din zonele în care ucrainenii oricum contra-atacă cu succes Niciun obiectiv militar nu a fost vizat, "locuitorii din Mikolaiv nu reprezentau nicio ameninţare pentru Rusia. Şi, în ciuda acestui fapt, ca toţi ucrainenii, au devenit ţinta trupelor ruse", afirmase preşedintele Volodimir Zelenski cu câteva ore mai devreme, într-un discurs în faţa Parlamentului danez. Acesta oferise un bilanţ cu şapte morţi şi 22 de răniţi care a crescut ulterior la nouă morţi şi 28 de răniţi. Mikolaiv, plasat strategic pe ruta spre Odesa După câteva zile de repaos, atacul rus a surprins marţi dimineaţă populaţia din acest oraş cu jumătate de milion de locuitori pe timp de pace şi care controlează drumul spre Odesa, cel mai mare port ucrainean, în sud-vest. Linia frontului în regiune s-a deplasat recent spre sud-est de Mikolaiv, în jurul Herson, singurul oraş important asupra căruia Rusia a revendicat controlul total de la începutul invaziei la 24 februarie, în prezent vizat de o contraofensivă ucraineană.

Integrarea în NATO, în constituția Ucrainei (sursa: nato.int)
Internațional

Integrarea în NATO, în constituția Ucrainei

Integrarea în NATO, în constituția Ucrainei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că cererile Rusiei privind neaderarea Ucrainei la NATO şi neutralitatea sa sunt examinate cu seriozitate, dar că pentru aprobarea lor se impune amendarea Constituţiei ţării sau un referendum, ambele interzise pe timp de război, notează marţi France Presse. Integrarea în NATO, în constituția Ucrainei "Trebuie să recunoaştem" că Ucraina nu va putea adera la NATO, a declarat Zelenski la 15 martie, în contextul în care ambiţia "euroatlantică" a ţării este stipulată în Constituţie. Citește și: Rusia, negocieri de formă: promite să se retragă din zonele în care ucrainenii oricum contra-atacă cu succes "Ani de zile am auzit că porţile sunt deschise, dar am auzit şi că nu am putea adera. Acesta este adevărul şi trebuie să-l recunoaştem", a afirmat preşedintele ucrainean într-o declaraţie interpretată ca o abandonare de către Kiev a planului de aderare la Alianţa Nord-Atlantică, dar pe care o parte a populaţiei ucrainene a perceput-o ca pe o concesie inacceptabilă. Aspiraţiile Ucrainei de a adera la NATO sunt în continuare înscrise în Constituţie, iar Legea fundamentală nu poate fi amendată într-o perioadă în care în ţară funcţionează legea marţială, în vigoare în momentul actual, şi nici în condiţiile stării de urgenţă. Îi va dezamăgi NATO pe ucraineni? Renunţarea la perspectiva aderării la NATO trebuie să fie aprobată în două sesiuni ale Radei Supreme (parlamentul unicameral de la Kiev) cu 300 din 450 de voturi şi validată de Curtea Constituţională. Olga Aivazovska, directoarea organizaţiei neguvernamentale Opora din Kiev, specializată în alegeri şi referendumuri, afirmă că declaraţiile cu privire la NATO sunt "abstracte". "Ucraina nu este candidat pentru aderarea la NATO şi nu are niciun plan de acţiune pentru aderare. Declaraţiile preşedintelui nu au valoare juridică, contrar Constituţiei. Preşedintele verbalizează conţinutul discuţiilor în curs de desfăşurare şi cerinţele ţării agresoare", subliniază ea. "Astăzi nu există 300 de voturi (necesare), însă dacă conflictul se prelungeşte şi vedem că NATO nu ajută, opinia s-ar putea schimba", apreciază politologul ucrainean Volodimir Fesenko. Garanții de securitate mai tari decât Alianța "Dezamăgirea lui Zelenski faţă de ajutorul insuficient al NATO se reflectă în opinia publică. Din partea noastră, NATO este concesia cea mai simplă şi mai puţin dureroasă", adaugă el. Potrivit ultimului sondaj al grupului Rating realizat la începutul lunii martie, 44% dintre ucraineni consideră că ţara lor trebuie să adere la NATO, faţă de 46%, cât se înregistrase în luna precedentă, înainte de război. "Ucrainenii vor să adere la NATO, dar dacă Europa garantează aderarea la Uniunea Europeană şi propune un proiect financiar pentru reconstrucţia Ucrainei, dezbaterea cu privire la Alianţa Nord-Atlantică va fi dată uitării pentru o vreme", subliniază Mikola Davîdiuk, analist politic din Kiev. "Dacă Marea Britanie, Franţa şi SUA - trei puteri nucleare - ar garanta securitatea sa, o astfel de alianţă va fi mai puternică decât integrarea în NATO", adaugă el. Problema "neutralităţii" Ucrainei, unul dintre punctele centrale ale negocierilor cu Rusia pentru a se pune capăt conflictului, este "studiată în profunzime", a asigurat duminică preşedintele Zelenski într-un interviu acordat unor media ruse. Fără referendum în război El a spus că este "pregătit să accepte" una dintre clauzele negocierilor care se referă la "garanţiile de securitate şi neutralitate, statutul de ţară denuclearizată" pentru Ucraina, o altă cerere a Moscovei. Eventualul acord între cei doi beligeranţi va trebui în mod "obligatoriu să fie ratificat de către parlamentele ţărilor garante", a subliniat el, reiterând că pactul ar urma să fie supus unui referendum naţional. Dar "referendumurile, la fel ca alegerile, nu pot fi organizate pe timp de război", subliniază Olga Aivazovska. "Se poate vorbi despre aceasta la sfârşitul fazei active (a războiului). Dar este probabil ca cetăţenii să nu susţină întrebarea pusă la referendum, iar puterea va trebui să ţină cont de acest rezultat", menţionează ea. "Contrar altor ţări, în Ucraina referendumul nu este consultativ, rezultatul său fiind obligatoriu din punct de vedere juridic şi el trebuie pus în aplicare de către organele puterii de stat", mai subliniază Olga Aivazovska.

Dîncu visează drone, minisubmarine produse local (sursa: Facebook/Vasile Dîncu)
Eveniment

Dîncu visează drone, minisubmarine produse local

Dîncu visează drone, minisubmarine produse local. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că în doi-trei ani în ţara noastră vor exista producţii de drone şi de minisubmarine. Dîncu visează drone, minisubmarine produse local Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă este posibil să fie deschise în ţara noastră, în viitorul apropiat, noi unităţi de fabricare a armamentului, Dîncu a spus: "Sigur. O să avem cel puţin subansamble, vom avea producţii de drone în România, vom avea producţiile de minisubmarine, vom avea producţii legate de armament şi în zona blindatelor. (...) Citește și: Blindatele Piranha V, contractate fără licitație și plătite în avans, au fost livrate României în bătaie de joc: doar 50% au venit. Potul: 900 de milioane de euro În anii care vin, în doi - trei ani vom avea deja producţii şi am putea chiar mai repede să avem. Există elemente care au început deja, elemente ale unor joint venture făcute cu ţările importante, cum este Germania, Italia, Statele Unite, Israel. (...) Avem deja unităţi de mentenanţă, cum este la Bacău, de exemplu, mentenanţă pentru F16, centrul naţional de mentenanţă, sperăm că vom putea acredita cât mai multe centre naţionale de mentenanţă şi pentru blindate". Crește bugetul Apărării El a adăugat că, probabil, anul viitor Parlamentul va aproba creşterea cheltuielilor din PIB pentru apărare şi că există deja o listă de achiziţii în programarea din documentul strategic Armata României 2040. "Asta înseamnă că avem un prag de raportare şi de înzestrare în 2026, unul în 2032 şi unul în 2040. Evident că dacă vom avea bani în plus în primul rând vom mări procentul din acest buget de înzestrare. Este principalul lucru şi aici sigur că vom aduce şi proiecte care trebuia să înceapă, de exemplu, în 2027 sau în 2030, le vom aduce mai aproape, dacă vom reuşi. Contează ce sume vom avea, contează foarte mult potenţele pe care le are şi le avea în viitor, mai ales, industria noastră de apărare, pentru că în acest moment cel mai important lucru ar fi nu să cumpărăm totul din afară, ci mai degrabă să producem mai mult în România", a menţionat Dîncu.

Rușii, negocieri false: ar retrage forțe (sursa: Agerpres)
Eveniment

Rușii, negocieri false: ar retrage forțe

Rușii, negocieri false: ar retrage forțe. Rusia îşi va reduce radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov în Ucraina, după convorbiri ruso-ucrainene "substanţiale" la Istanbul, au declarat marţi negociatorii ruşi. Omologii lor ucraineni au afirmat că au cerut un "acord internaţional" pentru a garanta securitatea ţării, semnat de mai multe state garante, relatează AFP şi Reuters. Rușii, negocieri false: ar retrage forțe "Negocierile privind un acord asupra neutralităţii şi a statutului non-nuclear al Ucrainei intră într-o dimensiune practică (...), s-a decis, pentru a creşte încrederea, să se reducă radical activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihov", a declarat la Istanbul adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksandr Fomin. Statul major va prezenta în detaliu ce implică aceste decizii după ce delegaţia rusă se va întoarce la Moscova, a mai precizat Fomin. Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a vorbit despre "discuţii substanţiale" între cele două părţi şi a spus că propunerile "clare" ale Ucrainei în vederea unui acord vor fi "studiate foarte curând şi înaintate preşedintelui" Vladimir Putin. Întâlnire între Zelenski, Putin și șefi de state garante Potrivit lui, o întâlnire între cei doi preşedinţi, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, solicitată şi de partea ucraineană, şi reprezentanţii statelor garante, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor. "În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (...) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante", a spus el. Citește și: Marina Ovsiannikova, suspectată că a protestat împotriva invaziei Ucrainei cu voie de la regimul Putin. Acum, ea critică sancțiunile impuse Rusiei "După discuţia substanţială de astăzi ne-am înţeles şi propunem ca întâlnirea să se facă pentru a parafa acordul", a spus negociatorul rus. "Cu condiţia să se efectueze o muncă rapidă asupra acordului şi să ajungem la compromisurile necesare, posibilitatea de a obţine se va apropia", a spus Medinski. Ce ar însemna neutralitatea Ucrainei Ucraina a propus adoptarea unui statut de neutralitate în schimbul unor garanţii de securitate la ultima rundă de discuţii cu Rusia, ceea ce înseamnă că nu se va alătura unor alianţe militare şi nu va găzdui baze militare pe teritoriul său, au declarat marţi negociatorii ucraineni pentru jurnaliştii de la Istanbul. Propunerea va include şi o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate şi va intra în vigoare numai în eventualitatea unei încetări complete a focului. Propunerile sunt cele mai detaliate şi mai concrete pe care Ucraina le-a făcut publice până acum, potrivit Reuters. De asemenea, partea ucraineană îşi doreşte garanţii de securitate de tipul Articolului 5 din tratatul NATO, respectiv clauza sa de apărare colectivă. Printre cei care garantează securitatea Ucrainei s-ar putea afla Polonia, Israel, Turcia şi Canada. Negocieri fără succes până acum "Dacă reuşim să consolidăm aceste prevederi cheie, iar pentru noi este cel mai important, atunci Ucraina va fi în poziţia de a remedia statutul său actual de stat neafiliat şi fără arme nucleare sub forma unei neutralităţi permanente", a declarat negociatorul Oleksandr Şali. "Nu vom găzdui baze militare pe teritoriul nostru, nu vom desfăşura contingente militare pe teritoriul nostru şi nu vom intra în alianţe militar-politice", a spus el, potrivit televiziunii naţionale ucrainene. "Exerciţiile militare pe teritoriul nostru vor avea loc cu consimţământul ţărilor garante", a adăugat el. Există suficient material în actualele propuneri ucrainene pentru a merita o întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi cel rus Vladimir Putin, au spus negociatorii ucraineni, adăugând că aşteaptă un răspuns din partea Rusiei. Negociatorii ucraineni şi ruşi s-au întâlnit în Turcia marţi pentru prima dată în aproape trei săptămâni, Ucraina încercând că obţină o încetare a focului fără a face compromisuri asupra teritoriului sau a suveranităţii sale, în condiţiile în care a reuşit să-i facă pe ruşi să dea înapoi în regiunea Kiev, notează Reuters.

Spitalul mobil COVID Iași, daună totală (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Spitalul mobil COVID Iași, daună totală

Spitalul mobil COVID Iași, daună totală. Consiliul Judeţean ar putea fi pus în situaţia absurdă de a mai plăti o dată, cel puţin parţial, spitalul mobil de la Leţcani. Spitalul mobil COVID Iași, daună totală Asociaţia de dezvoltare intercomunitară Euronest a pierdut procesul prin care contesta rezultatele controlului făcut de Camera de Conturi în iulie 2020. La acea dată, inspectorii financiari au aplicat o amendă de 60.000 lei şi au stabilit un prejudiciu cert de 64,9 milioane lei, reprezentând întreaga valoare a contractului. Citește și: Marina Ovsiannikova, suspectată că a protestat împotriva invaziei Ucrainei cu voie de la regimul Putin. Acum, ea critică sancțiunile impuse Rusiei Decizia Tribunalului nu este încă definitivă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ucraineni fără permis, mită polițiștilor români (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Ucraineni fără permis, mită polițiștilor români

Ucraineni fără permis, mită polițiștilor români. Doi ucraineni care călătoreau duminică spre Iaşi, venind de la vama Albiţa, au încercat să mituiască doi poliţişti de frontieră. Ucraineni fără permis, mită polițiștilor români Cei doi ucraineni circulau în trafic iar echipajul de poliţişti le-a făcut semn să oprească. Şoferul, însă, a apăsat pedala de acceleraţie, apoi, cei doi din maşină au făcut schimb de locuri, sperând că poliţiştii nu vor observa. Citește și: Marina Ovsiannikova, suspectată că a protestat împotriva invaziei Ucrainei cu voie de la regimul Putin. Acum, ea critică sancțiunile impuse Rusiei Constatând că manevra nu a avut succes, ucrainenii au încercat să îi mituiască cu 50 de euro şi 20 de dolari. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Băsescu, afară din vila de protocol (sursa: Facebook/Traian Băsescu)
Eveniment

Băsescu, afară din vila de protocol

Băsescu, afară din vila de protocol. Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) i-a transmis fostului președinte Traian Băsescu, care a fost declarat definitiv de ICCJ colaborator al Securității, că trebuie să elibereze, împreună cu familia, vila de protocol în care locuiește, în termen de 60 de zile. Băsescu, afară din vila de protocol "Dl. Traian Basescu, în calitate de șef al statului român în perioada 2004-2014, în temeiul art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 406/2001- privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, beneficiază de prevederile legii sus menționate de la încetarea mandatului. În temeiul acelorași dispoziții legale, a fost încheiat contractul nr. 1905/ 19.02.2015, având ca obiect «folosința gratuită a locuinței pentru imobilului situat în București, Str. Gogol nr. 2, sector 1». Având în vedere că: La data de 23.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat definitiv în Dosarul nr. 3160/2/2019, în sensul respingerii recursului formulat de dl. Traian Băsescu împotriva Hotărârii nr. 471/20.09.2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția Contencios Administrativ și Fiscal, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și a fost constatată calitatea de colaborator al securității a fostului șef de stat; Legea, modificată în 2021 Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 406/2001: «Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia». Persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și, în consecință, contractul de folosință a locuinței încetează. În aceste condiții, atat titularul, cât și membrii familiei acestuia au obligația de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare. În cazul în care părțile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spațiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competența de soluționare revine instanțelor judecătorești române, conform dispozițiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, a transmis biroul de presă al RAAPPS. Băsescu, declarat colaborator al Securității Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis recent că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. Decizia este definitivă. Fostul președinte a refuzat să comenteze sentința, dar a precizat că va merge la CEDO. Fostul președinte spune că a luat act de decizie, dar nu o va comenta public. "Voi face demersurile legale la CEDO", a mai precizat Traian Băsescu. Traian Băsescu nu pierde drepturile cuvenite unui fost șef de stat. Cel puțin în interpretarea avocatei Elenina Nicuț. Citește și: Băsescu rămâne cu toate drepturile unui fost președinte și nici nu va fi anchetat pentru fals în declarații, potrivit avocatei Elenina Nicuț, care a bătut CCR în instanță

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră