Rusia pregătește asasinate, răpiri în Ucraina. Statele Unite ale Americii au avertizat ONU că deţin informaţii credibile cu privire la existenţa unei liste negre, întocmită de Moscova. Aceasta ar conţine numele unor ucraineni care să fie eliminați în caz de invazie a ţării vecine, potrivit unei scrisori oficiale, consultată duminică de AFP.
Rusia pregătește asasinate, răpiri în Ucraina
Ambasadoarea americană la ONU, Bathsheba Nell Crocker, i-a scris lui Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, subliniind detaliile despre „informaţii perturbatoare” colectate de SUA, relatează luni DPA.
„Suntem profund îngrijoraţi în legătură cu continuarea abuzurilor în materie de drepturi ale omului de către Rusia în părţi din Ucraina pe care deja le ocupă şi avem toate motivele să credem că aceste preocupări se vor multiplica în urma unei noi ofensive militare”, se arată în scrisoare.
În documentul citat se afirmă că Rusia plănuieşte asasinate ţintite, răpiri, detenţii nejustificate şi utilizarea torturii, vizându-i pe cei care se opun acţiunilor ruseşti, inclusiv disidenţi ruşi şi belaruşi în exil în Ucraina, jurnalişti şi activişti anticorupţie, precum şi populaţii vulnerabile.
Lista neagră a Kremlinului
„Mai exact, avem informaţii credibile ce indică faptul că forţele ruse alcătuiesc liste cu ucraineni identificaţi pentru a fi ucişi sau trimişi în lagăre în urma unei ocupaţii militare”, potrivit acestei scrisori citate de agenţia germană de presă.
Statele Unite au avertizat de asemenea că ele cred că forţele ruse vor folosi măsuri letale de dispersare a protestelor paşnice sau pentru a contracara ceea ce ele vor percepe drept rezistenţă din partea civililor.
SUA nu şi-au dezvăluit sursele de informaţii, notează DPA.
La jumătatea lunii februarie, Kremlinul a acuzat SUA de „isterie” pe subiectul Ucraina, aminteşte AFP. Totodată, potrivit DPA, Moscova a respins în repetate rânduri planurile de a invada teritoriul ucrainean, în ciuda faptului că a concentrat aproximativ 150.000 de soldaţi de-a lungul graniţei cu această ţară, potrivit serviciilor de informaţii occidentale.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Become a Patron!- cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445
Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.
Cine sunt creatorii defapt.ro.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Rusia pregătește asasinate și răpiri după invadarea Ucrainei. Pe lista neagră, politicieni, ju… […]