Primarul USR al Brașovului, Allen Coliban, crede că ar fi „sănătos” ca actualul președinte interimar al USR, Cătălin Drulă, să aibă un contracandidat în bătălia pentru șefia formațiunii. Coliban a explicat, într-un interviu pentru Prima TV, de ce nu este el interesat de această funcție.
Ar fi sănătos ca Drulă să aibă contracandidat
“Cred că este sănătos să aibă un contracandidat, sunt o grămadă de lucruri care ar trebui spuse într-un astfel de context. La precedentele alegeri, când a câştigat Dacian Cioloş, a existat un al treilea candidat, Irineu Darău, care a făcut o treabă foarte bună punând punctul pe pe i şi degetul exact acolo unde ne doare, pe soluţii, nu doar pe probleme, deci ce ar trebui făcut astfel încât să dezvoltăm şi să progresăm cu USR şi cred că avem nevoie de genul acesta de campanii interne în care să existe o dezbatere reală şi să creştem lideri. Este un moment bun de a te afirma că eşti capabil să fii lider al partidului”, a afirmat Coliban, citat de news.ro.
El a menţionat că relaţia sa cu Drulă este normală.
“Relaţia mea cu Cătălin acum este una normală. L-am sunat după ce a ajuns. Nici nu cred că îşi dorea să ajungă preşedinte al partidului, mai ales în acest moment, l-am sunat să îi spun ce cred că e important să facem în următoarea perioadă, am avut un dialog normal, civilizat chiar nesperat de deschis şi în continuare suntem amândoi membri în Biroul Naţional, eu vicepreşedinte, el preşedinte interimar”, a explicat primarul Braşovului.
„Miza este foarte mică pe cine va fi președinte”
Allen Coliban a precizat că nu va candida la preşedinţia USR.
“Nu cred că am cum să fiu preşedinte de partid şi primar în acelaşi timp. Cred că miza este foarte mică pe cine va fi preşedinte, pentru că ar trebui să scăpăm de sindromul salvatorului, ”l-am pus pe ăla, ştie el ce să facă, se descurcă”.
Nu, depinde de fiecare dintre noi şi pentru asta trebuie să ne uităm la motivaţia membrilor şi trebuie să ne uităm la mecanismele interne şi la cum le facem să fie solide. În momentul în care combustibilul intern, ce ne animă, ce ne motivează este diferit de cel al celorlalte partide, noi nu facem tranzacţionare pe funcţii, ”Vino în USR că după aia o să te punem nu ştiu unde, dacă votezi cum îşi zic eu”. Aici este vorba despre nevoia de a clădi o altfel de societate şi asta este ceea ce a ţinut membrii şi ţine membrii în frig, în corturi, să adune semnături, să se implice voluntari şi fără niciun alt beneficiu.
Combustibilul ăsta trebuie să îl regenerăm şi să dăm mai multă putere fiecărui membru aşa cum de altfel în spiritul ăsta a fost şi construit statutul USR, să aibă mai multă putere, să aibă mai multe reprezentativitate, să ne asigurăm că democraţia asta este respectată şi că înfloreşte”, a mai declarat Coliban.
17% sau irelevanță
El a avertizat asupra riscurilor, dacă USR nu atinge 17% la final de 2022.
„Până în decembrie 2022, dacă nu suntem la 17%, o să ne fie foarte greu sau imposibil să mai fim relevanţi în 2024 şi după aceea ne uităm cum facem ca în lunile rămase, în zece luni, să ajungem acolo”, a transmis Coliban.
El a precizat că este nevoie de reforme mai degrabă decât de populism.
“Discuţiile acestea lipsesc şi ne lipsesc pentru că, în momentul în care le punem în termen de obiectiv şi de ţinte, automat, poţi fiecare pas după aceea să-l faci şi să te uiţi la care sunt lucrurile importante, să te uiţi cine ne-a votat, de ce ne-a votat, de ce nu ne mai votează cei care nu ne mai votează, de ce ne-ar vota din nou cei care ne-au votat, cum putem să luăm pe cineva şi să îl convingem că da, e nevoie de reforme, mai degrabă decât de populism”, a explicat Allen Coliban.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Become a Patron!- cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445
Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.