/

EXCLUSIV Zboruri private ale lui Tăriceanu și Cășuneanu jr, investigate de DNA. Decolări și aterizări pe un aerodrom închis

Tăriceanu, Cășuneanu - zboruri investigate de DNA
Tăriceanu, Cășuneanu - zboruri investigate de DNA (sursa: Facebook/Școala Superioară de Aviație)

Tăriceanu, Cășuneanu – zboruri investigate de DNA. Direcția Națională Anticorupție investighează modul în care s-au efectuat nu mai puțin de 242 de zboruri ilegale de pe Aerodromul „Gheorghe Bibescu” de la Strejnic. Dar și modul în care a fost soluționată raportarea voluntară cu privire la această situație de către de Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, respectiv Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Printre cei care au zburat de pe Aerodromul de la Strejnic se află Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României, dar și Costel Cășuneanu junior.

Aerodrom închis timp de 40 de zile

George Barbu, directorul Școlii Superioare de Aviație Civilă, a închis aerodromul „Gheorghe Bibescu” de la Strejnic timp de 40 de zile, în intervalul 2 iunie – 12 iulie 2021. În acea perioadă, directorul Barbu trimitea notificări către Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA prin care informa oficial că aerodromul urma să fie închis în ziua următoare între orele universal coordonate (UTC) 04.00-12.00. Adică între 07.00 și 15.00, ora României.

La rândul ei, ROMATSA informa toți utilizatorii spațiului aerian prin publicarea anunțului pe site-ul specializat aisro.ro. Directorul George Barbu a susținut că a închis Aerodromul „Gheorghe Bibescu” pentru a face economii la bugetul Școlii Superioare de Aviație Civilă.

Chiar dacă aerodromul era declarat oficial închis, directorul George Barbu și subalternii săi au permis efectuarea a nu mai puțin de 242 de zboruri. Toate aceste zboruri au fost efectuate ilegal, conform Codului Aerian.

AACR i-a transmis directorului George Barbu al Școlii Superioare de Aviație că poate permite numai zboruri în situații de urgență pe durata închiderii aerodromului. Deci nu zboruri-școală sau de agrement (sursa: defapt.ro)

Notice to Airmen

Mai mult, chiar în certificatul de autorizare al Aerodomului „Gheorghe Bibescu” se menționează că aerodromul poate fi utilizat numai „în perioada în care aerodromul este disponibil pentru aterizarea şi decolarea aeronavelor”.

În cazul în care aerodromul certificat este închis pe bază de NOTAM (Notice to Airmen este un mesaj de notificare ce conţine informaţii despre apariţia, starea sau modificarea oricărui mijloc, serviciu, procedură sau pericol, informaţii esenţiale personalului implicat în operaţiunile de zbor, potrivit ROMATSA), aeronavele nu mai pot decola de pe sau ateriza pe acesta.

În zilele de 9, 23 și 24 iunie 2021, zilele în care a zburat Călin Popescu Tăriceanu, Aerodromul „Gheorghe Bibescu” era închis oficial, conform celor două NOTAM-uri publicate de ROMATSA (sursa: defapt.ro)

La fel se întâmplă și în cazul în care aerodromul este închis din dispoziția Autorității Aeronautice Civile Române.

Tăriceanu, zboruri și ca student, și ca pilot

Printre cei care au zburat de pe Aerodromul de la Strejnic în perioada în care a fost declarat închis se află și Călin Popescu Tăriceanu, fostul premier al României. De exemplu, acesta a decolat de pe Aerodromul de la Strejnic în data de 9 iunie 2021 în calitate de student pentru a efectua un zbor-școală sub tutela instructorului de zbor Marcel Anton, angajatul Școlii Superioare de Aviație Civilă. Pilotul Marcel Anton, în calitate de instructor de zbor al lui Călin Popescu Tăriceanu, era obligat să pregătească zborul, inclusiv să verifice NOTAM pentru acea zi.

Două săptămâni mai târziu, pe 23 și 24 iunie 2021, Călin Popescu Tăriceanu a zburat din nou,  de data aceasta în calitate de pilot. Zborurile școală au fost efectuate cu un avion Cessna, înmatriculat YR-MDB. Dar și atunci aerodromul figura închis. De această dată, pilotul Călin Popescu Tăriceanu era obligat să verifice NOTAM-urile din care rezulta că aerodromul este declarat închis.

Tăriceanu: „Nu e adevărat că aerodromul a fost închis”

Contactat de către Defapt.ro, Călin Popescu Tăriceanu a declarat nu se pune în discuție să fi existat zboruri ilegale: „Zborurile nu se pot face așa cum crede fiecare. Zborurile se fac pe bază de plan de zbor, pe bază de autorizare, aeroportul trebuie să fie autorizat.

Părerea mea este că mergeți pe o pistă ușor fantezistă dacă vă imaginați că Școala Superioară de Aviație și Aeroclubul României puteau să funcționeze așa după capul lor.”

Fostul premier al României a mai declarat că „nu e adevărat că aerodromul a fost închis. Vorbiți cu cei de la direcția din minister, cu Autoritatea Civilă și cu cei de la aeroport. Nu e așa, dar mă rog.

Sunteți în eroare pentru că lucrurile nu se pot face așa. Sunt anumite prevederi legale care permit zborurile. Eu nu sunt specialist în chestiunea asta.”

Tăriceanu, Cășuneanu – zboruri investigate de DNA

În urma acestor nereguli, mai mulți angajați din aviația civilă au raportat voluntar situația de la Aerodromul „Gheorghe Bibescu” către Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, respectiv Autoritatea Aeronautică Civilă Română, autorități cu responsabilitate în domeniu. Fără efect.

Deasupra acestora, ierarhic, se află Direcția Transport Aerian, din cadrul Ministerului Transporturilor. Dar nici această instituție, condusă de directorul Mihail Ionescu, nu a luat vreo măsură.

În schimb, Direcția Națională Anticorupție investighează acum modul în care s-au efectuat zborurile ilegale de pe Aerodromul „Gheorghe Bibescu” de la Strejnic. Dar și modul în care s-a soluționat raportarea voluntară cu privire la aceste nereguli.

În acest sens, Direcția Națională Anticorupție a solicitat Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile să transmită „întreaga documentație întocmită cu ocazia raportării voluntare din data de 19.07.2021 referitoare la activități de zbor de pe Aerodromul Strejnic în timp ce acesta era închis zborurilor și modalitatea în care a fost soluționată această raportare.”

Documentele DNA care atestă ancheta în curs din aviație (sursa: defapt.ro)

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Become a Patron!

  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Cine sunt creatorii defapt.ro.

 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

6 Comments

  1. Poate a zburat și domnul Mindrescu, actualul secretar de stat pe Aviație de pe Aerodrom, ca nu ar fi prima oară
    Barbu i a dat avion sa zboare cand a făcut școala de piloți la AACR unde este alt prieten de al lui Mindrescu-stoica
    Dar cât e Ciolacu , pe
    Mindrescu inutil clintește nimeni!!!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere