Masca, obligatorie în spații închise, transport în comun, piețe închise. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că nu se renunţă la utilizarea măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi în pieţele închise.
El a explicat într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, că aceste situaţii sunt reglementate de Legea 55/2020, urmând ca în privinţa portului măştii în spaţiile deschise să fie luate măsuri în acord cu recenta decizie a Curţii Constituţionale, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.
Masca, obligatorie în spații închise, transport în comun, piețe închise
„Această ordonanţă care a fost declarată neconstituţională a fost adoptată în anul 2020, făcea referire la utilizarea măştii în spaţiile deschise. În mod evident, după publicarea ei, trebuie să facem în aşa fel încât să respectăm decizia Curţii Constituţionale.
Acum, celelalte moduri de utilizare a măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun, în pieţele închise sunt reglementate de Legea 55. Deci, este clar că nu se renunţă la mască în spaţiile închise.
Legislaţia care a făcut referire la această ordonanţă elaborată de către Ministerul Sănătăţii trebuie actualizată. Urmărim cu mare atenţie evoluţia situaţiei epidemiologice şi vom lua acele măsuri care sunt corecte pentru protejarea sănătăţii populaţiei”, a arătat Alexandru Rafila.
Scad infectările, dar nu și numărul de decese
El a precizat că, în acest moment, numărul de cazuri noi de COVID scade, dar a subliniat că măsurile legate de renunţarea la mască în exterior sau în interior trebuie corelate cu evoluţia mai multor indicatori, între care şi cei legaţi de numărul de internaţi la ATI şi decese.
„Suntem la o rată de reproducere, ieri, mai mică de 0,8, deci dacă acum câteva zile eram la 0,89, când am făcut prezentarea de la Ministerul Sănătăţii, cred că luni, astăzi deja suntem la 0,77. E clar că numărul de cazuri scade repede, dar vedem două cifre care ne menţin atenţia foarte serios.
Este vorba despre numărul de cazuri de persoane care sunt internate în secţiile de terapie intensivă, care rămâne stabil, în ciuda scăderii numărului de persoane internate şi a numărului de decese. Sigur că aceste două cifre, care sunt preocupante, sunt o reflectare a situaţiei, cu număr foarte mare de cazuri din urmă cu una-două săptămâni.
În mod evident că şi măsurile legate de renunţarea la mască în exterior sau la interior trebuie corelate cu evoluţia acestor indicatori, care sunt legaţi de accesul populaţiei la serviciile medicale, la asigurarea asistenţei medicale în terapie intensivă pentru pacienţii infectaţi cu COVID-19″, a afirmat Rafila.
Rafila: Masca este o protecție
Ministrul a repetat că autorităţile vor aplica decizia CCR, subliniind, pe de altă parte, că problema legată de portul măştii este prea mult dezbătută la nivel juridic, legislativ.
„Vom lua, bineînţeles, împreună cu Guvernul României, măsurile în consecinţă după ce vom vedea publicată hotărârea şi, bineînţeles, explicaţiile pe care le va insera Curtea Constituţională. Evident, trebuie să respectăm legea cu toţii şi în acelaşi timp trebuie să respectăm şi să sprijinim sănătatea publică într-o perioadă dificilă.
Problema legată de mască cred că este, din punctul meu de vedere, prea mult dezbătută la nivel juridic, legislativ. Până la urmă, masca este o barieră împotriva transmiterii infecţiei, este o protecţie ca să nu te infectezi, o barieră mecanică, care, de multe ori, s-a arătat eficientă, lucrul ăsta este absolut demonstrat din punct de vedere ştiinţific.
Utilizarea corectă a măştii e o măsură de bun simţ pe care ar trebui să o aplicăm cu toţii, chiar dacă va exista o perioadă de o zi sau două în care am putea să renunţăm la mască în exterior.
„Avem încă o transmitere comunitară”
Sfatul meu este să utilizăm masca în exterior atunci când ajungem în zone aglomerate, pentru că riscul de transmitere a bolii rămâne ridicat. Avem încă o transmitere comunitară şi scopul este să ne protejăm pe noi şi, bineînţeles, să protejăm membrii comunităţilor în care trăim sau în care muncim”, a mai declarat Rafila.
Precizările ministrului Sănătăţii vin după ce, marţi, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională Ordonanţă de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţii publice.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Become a Patron!- cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445
Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.
Cine sunt creatorii defapt.ro.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.