/

Putin toarnă gaz pe focul crizei ucrainene: ar putea recunoaște independența teritoriilor separatiste din Ucraina. Efectul imediat: conflict armat

Putin, sfidător: cere independența separatiștilor ucraineni
Putin, sfidător: cere independența separatiștilor ucraineni prin vocea Dumei (sursa: Agerpres)

Putin, sfidător: cere independența separatiștilor ucraineni. Deputaţii ruşi au votat marţi un apel adresat preşedintelui rus Vladimir Putin pentru ca Rusia să recunoască independenţa teritoriilor separatiste proruse care luptă, cu sprijinul Moscovei, împotriva armatei ucrainene în estul Ucrainei deja de opt ani, informează AFP.

„Apelul adresat preşedintelui Rusiei asupra necesităţii de a recunoaşte Republica Populară Doneţk şi Republica Populară Lugansk îi va fi transmisă fără întârziere”, a scris pe Telegram preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.

Putin, sfidător: cere independența separatiștilor ucraineni

El a precizat că acest text a fost adoptat în „şedinţă plenară” de către Duma de Stat, pentru ca cele două teritorii să devină „state autonome, suverane şi independente”.

Întrebat cu privire la aceasta, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat asigurări că deocamdată nu există „nicio decizie oficială” în acest sens, dar că cererea deputaţilor „reflectă părerea populaţiei” ruse.

Citește și: Putin a decis care este pretextul pe care-l va invoca pentru război: Nu vom invada Ucraina decât dacă suntem provocaţi să o facem

Recunoaşterea acestor teritorii ar marca sfârşitul procesului de pace în estul Ucrainei, în condiţiile în care acordurile de la Minsk, semnate cu mediere franco-germană, prevăd revenirea acestor teritorii sub controlul Kievului.

„În caz de recunoaştere, Rusia se va retrage de facto şi de jure din acordurile de la Minsk, cu toate consecinţele ce vor decurge de aici. Noi am atenţionat împotriva acestei poziţii”, a reacţionat şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba.

Moscova a rupt mai multe teritorii în ultimii ani

Federaţia Rusă acuză de luni de zile Ucraina că vrea să zădărnicească aceste acorduri, iar procesul de pace este practic paralizat de la sfârşitul lui 2019.

Moscova este considerată instigatoarea conflictului şi susţinătoarea separatiştilor, războiul izbucnind în urma anexării de către Rusia a Peninsulei Crimeea, după instalarea la putere, la Kiev, a prooccidentalilor, la începutul lui 2014.

Moscova a favorizat separatismele în mai multe republici ex-sovietice după destrămarea Uniunii Sovietice, recunoscând după războiul-fulger din Georgia, în 2008, independenţa a două teritorii proruse, Osetia de Sud şi Abhazia.

NATO avertizează că Rusia se joacă cu focul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat marţi Moscova în privinţa recunoaşterii auto-declaratelor „republici populare” Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, transmite Reuters.

„Dacă aceasta se va întâmpla, va fi încă o încălcare grosolană a integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei, întrucât nu există niciun dubiu că Doneţk şi Lugansk sunt parte a Ucrainei în graniţele sale recunoscute internaţional”, le-a declarat Stoltenberg reporterilor la Bruxelles.

„Prin urmare, o astfel de recunoaştere ar fi o încălcare a dreptului internaţional şi a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei. Nu doar atât, dar va fi şi o încălcare a acordurilor de la Minsk, aşadar va face şi mai dificil să se găsească o soluţie politică bazată pe acordurile de la Minsk”, a adăugat el, citat de Agerpres.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

Become a Patron!

  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Cine sunt creatorii defapt.ro.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

8 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

21:19FOTO Unde ar locui Marcel Ciolacu, alături de iubita sa, Sorina Docuz, și copilul lor: o vilă bine ascunsă lângă TVR – jurnalist
20:01Jaf de 8,75 milioane de euro în fieful Elisabetei Lipă, federația de canotaj: prime uriașe pentru „inspector de specialitate”, metodist sau mecanic
17:13VIDEO Pe cine votează jurnalistul Cristian Tudor Popescu, dacă ar trebui să aleagă între Ciolacu și Lasconi
16:46EXCLUSIV Încăierare între directorul ICR Berlin și adjunctul acestuia în sediul instituției. MAE i-a retras avizul de numire celui din urmă, dar nu-l poate demite direct
15:14Salariile uriașe cu care Băluță își plătește „garda pretoriană”: un polițist local din Sectorul 4, cu studii medii, are leafă cât un profesor cu vechime mare
13:11Afacerile private în sănătate au profit generos: peste 104 milioane de euro numai în Iași, la venituri de 788 de milioane de euro
12:47Poliția a introdus elicoptere care monitorizează traficul și transmit polițiștilor de la sol pe cine să oprească
12:25Pelerinajul la Sfânta Parascheva a adus Iașiului câteva zeci de milioane de euro din cheltuieli ale credincioșilor și donații la cutia milei
11:40Veniturile uriașe ale Elisabetei Lipă, dublu pensionar special și viitor senator PSD: are șase surse de venit de la stat și o situație imobiliară de invidiat
11:06Ciolacu îl laudă pe patriotul Simion: „Nu-l văd fals când vorbește de România și că-și iubește țara”. PSD vrea candidatul AUR în turul II
10:22Băluță nu avea aviz nici măcar de la Metrorex când a ocupat Piața Unirii, deși ar fi lucrat chiar deasupra metroului
09:29Cum minte Lipă: salariul contabilei șefe de la Canotaj, care a încasat un premiu de 162.400 EUR, nu e de 600 EUR, ci de 2.400 EUR. Contabila mai prestează și la federațiile de Kempo și Sambo și lua salariu și de la Yachting
21:10AUR are cap de listă o multiplă campioană la atletism: Monica Iagăr candidează pe listele de deputați de la Satu Mare
21:03Elon Musk a donat 75 de milioane de dolari pentru alegerea lui Trump și chiar merge în campanie pentru a convinge alegători
20:56Silviu Predoiu, ex-adjunct SIE, a fost și ofițer al Securității între 1987 și 1989. Avea și nume de cod: „Pumnea”