Fostul președinte socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon, se plânge că regimul Maia Sandu vrea să-i pună sechestru pe avere. Dodon are statut de „bănuit” în dosarul Energocom.
Dodon se plânge că i se pune sechestru
„Cu cât e mai mare dezastrul economic în țară, cu cât e mai mare disperarea guvernării că pierde susținerea oamenilor, cu atât mai mult această guvernare are nevoie să distragă atenția cetățenilor cu show-uri și alte acțiuni politice. Ce pot inventa ei de această dată?
Să intenteze alte dosare penale pe deputații și liderii din opoziție, să pună sechestru pe bunurile familiei mele, ale soției, mamei și ale copiilor? Să arunce în media o nouă doză de minciuni și de mizerie? Asta n-o să vă ajute, doamnelor și domnilor de la guvernare. Revolta cetățenilor crește de la o zi la alta și totul azi atârnă pe un fir de ață, care se poate rupe oricând”, a scris Dodon, pe Facebook.
Potrivit site-ului realitatea.md, fostul șef al statului este suspectat că „ar fi facilitat intermedierea procurării energiei electrice din Ucraina în perioada 2008-2009, când exercita funcția de ministru al Economiei. Potrivit expertului în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, suma prejudiciului adus statului ar fi de peste 14,5 milioane de dolari. Igor Dodon se declară nevinovat și califică acuzațiile ce i se aduc drept o tentativă a guvernării de a distrage atenția societății de la criza energetică și socială în care se află Republica Moldova”.
Igor Dodon a fost deja audiat de două ori în acest caz de către procurorul de caz, unde i s-a adus la cunoștință că are statut de bănuit.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
- cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV9776064445
Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.