Un deputat AUR l-a jignit pe reprezentantul minorității germane. Deputaţii PSD, PNL, UDMR şi USR au condamnat, miercuri, în plenul Camerei, incidentul în care deputatul AUR Ciprian Titi Stoica l-a numit „nazist” pe reprezentantului minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ.
„Grupul Partidul Social Democrat condamnă cu tărie asemenea manifestări şi asemenea ieşire din partea colegilor noştri de la alte grupuri parlamentare. Dacă ne uităm un pic în urmă, vedem că domnul colegul nostru nu este la prima abatere de acest gen, chiar şi prin manifestările pe care le-a arătat în plenul Camerei Deputaţilor, a arătat că nu respectă codul de conduită al Parlamentului, al Camerei Deputaţilor şi cred că trebuie să luăm măsuri în ceea ce-l priveşte”, a declarat deputatul PSD Eugen Bejinariu, precizând că Ovidiu Ganţ spune adevărul.
Deputatul USR Dan Barna a afirmat la rândul său că USR cere autorităţilor să intervină în această situaţie.
„Sunt două aspecte: primul – condamnăm vehement şi cerem autorităţilor să intervină foarte ferm la acţiunea de etichetare nefericită de care a avut parte colegul nostru, domnul deputat Ganţ. Suntem onoraţi să lucrăm cu dânsul şi orice etichetare din sfera fascistă şi celelalte lucruri pe care cei de la AUR le folosesc în mod repetat trebuie sancţionate, pentru că sunt infracţiuni conform legilor statului român”, a spus Barna.
Un deputat AUR l-a jignit pe reprezentantul minorității germane
Barna a adăugat că USR este împotriva modificării regulamentului în privinţa eliminării transparenţei dezbaterilor din Cameră.
„Al doilea – referitor la modificarea regulamentului: suntem de acord că trebuie să modificăm regulamentul pentru a bloca orice manifestare violentă, aşa cum am avut în aceste zile şi care nu mai trebuie să se repete. Însă ideea că, profitând de acest lucru, exact aşa cum a fost îngropată moţiunea pentru energie, pe care cetăţenii o aşteptau, profitând de violenţa domnului Simion, se încearcă punerea unui căluş în gura Opoziţiei. Ideea că filmările se fac doar din zona grupului şi, dacă faci o filmare pe hol la un abuz, brusc este în afara regulamentului, nu poate fi acceptată. Transparenţa în acest Parlament a fost adusă de USR şi USR nu va susţine nicio frână şi nicio piedică care se încearcă să fie pusă în regulamentul actual al Camerei Deputaţilor”, a menţionat Barna.
Citește și: PNL a umplut guvernul cu sute de sinecuri. Peste 1.800 de angajări în doi ani, peste o sută în ultimele luni
Deputatul PNL Gabriel Andronache a afirmat că şi grupul liberalilor condamnă o asemenea atitudine şi consideră că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.
„Condamnăm – grupul parlamentar PNL – o astfel de atitudine faţă de această situaţie. Considerăm că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare şi, în mod evident, organele competente trebuie să se sesizeze cu privire la această situaţie”, a subliniat Andronache.
Deputatul UDMR Csomo Botond a spus că termenul de „nazist” a fost folosit în ‘epoca de aur’.
„Condamnăm cu fermitate afirmaţiile tovarăşului ‘aurar’. Dânsul s-a întors în ‘epoca de aur’ pe plan mental, tot grupul s-a întors în ‘epoca de aur’ pe mental. În ‘epoca de aur’ s-a folosit termenul ‘nazist’ în acest mod abuziv. Pe de altă parte, mă tem că tovarăşul ‘aurar’ are şi anumite abilităţi intelectuale reduse şi poate nu înţelege termenul”, a declarat Csomo Botond.
Miercuri, deputatul minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ a declarat că Ciprian Titi Stoica de la AUR l-a numit „nazist”, context în care a solicitat Parchetului General să se autosesizeze.
Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica a respins acuzaţiile lui Ovidiu Ganţ, susţinând că el a catalogat „naziste” metodele folosite în Comisia de regulament şi că poate să demonstreze acest lucru pentru că „este totul filmat”.
Comisia pentru regulament s-a întrunit miercuri dimineaţă pentru raportul privind propunerile de modificare a regulamentului Camerei, în urma incidentului în care ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost bruscat în plen de deputatul AUR George Simion.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
- Patreon
- cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450,
Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.