/

Germania vrea cu Putin. „Avem nevoie de gaz rusesc. Punct”, spune Leonhard Birnbaum, șeful E.ON

"Avem nevoie de gaz rusesc. Punct"
"Avem nevoie de gaz rusesc. Punct", spune Leonhard Birnbaum (sursa: reuters.com)

„Avem nevoie de gaz rusesc. Punct.” Declarația îi aparține directorului executiv, în același timp preşedinte al Consiliului de administraţie al companiei energetice germane E.ON, Leonhard Birnbaum. Acesta este de părere că ţara sa trebuie să continue să se bazeze pe gazul natural din Rusia pentru a realiza tranziţia de la cărbune şi a scădea preţurile la energie, transmite marţi dpa.

Birnbaum: „Avem nevoie de gaz rusesc. Punct”

„Noi credem că avem nevoie de gaz rusesc. Punct. Mai ales dacă ne bazăm acum mai mult pe gaz pentru că vrem să renunţăm la cărbune”, a declarat Leonhard Birnbaum luni seara. Discuțiile au fost purtate într-o întâlnire cu membri ai Asociaţiei jurnaliştilor economici.

Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AUR

Birnbaum a vorbit de asemenea în favoarea gazoductului Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania. Un proiect pe care Washingtonul şi alţi aliaţi l-au numit o „greşeală strategică” din partea Berlinului.

„În termeni de economie energetică, Nord Stream 2 este util. Din punct de vedere politic, evaluarea poate fi diferită. Acest lucru trebuie discutat în arena politică”, a afirmat el.

Gaz prin conductă versus natural lichefiat

Atât SUA, cât şi Germania au declarat că Nord Stream 2 – care este finalizat, dar nu şi operaţional – ar putea fi supus sancţiunilor dacă Rusia va ataca Ucraina.

În principiu, gazul livrat prin conductă din Rusia este mai ieftin decât gazul natural lichefiat (GNL).

„Dacă va trebui să ne bazăm pe GNL, preţurile la gaz în Europa vor fi mult mai ridicate decât în trecut. Dacă vrem ca preţurile să scadă, atunci va fi nevoie ca mai mult gaz de conductă să ajungă în Europa”, a spus Birnbaum.

„Aceasta necesită, de asemenea, importuri din Rusia, fireşte. Sper că, în cele din urmă, în pofida tensiunilor actuale, va exista un rezultat rezonabil”, a adăugat directorul executiv al E.ON, citat de Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an