/

Un an de la incendiul de la Matei Balș: 20 de morți, nici un responsabil. Rafila și Streinu Cercel sunt la putere

Un an de la incendiul de la Balș Foto activenews.ro

Un an de la incendiul de la Balș, în urma căruia au murit 20 oameni, și ancheta parchetului nu a identificat nici un responsabil. După incendiu, trei victime au fost găsite carbonizate. Probabil, acei pacienți au ars de vii. Spitalul a fost condus, de la înființare până la finalul anului 2021, de Adrian Streinu Cercel. Acesta a părăsit postul după ce a ajuns senator PSD. Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, era și el angajat la acest spital. Fiicele lui Streinu Cercel lucrează aici.

Un an de la incendiul de la Balș ancheta este „in rem”

La un an de la incendiu, Parchetul General a comunicat că ancheta se desfășoară in rem, adică nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare. Dosarul se află la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care transmis că se desfășoară cercetări in rem „sub aspectul infracțiunii de distrugere din culpă care a avut drept urmare un dezastru”. DNA nu a comunicat dacă are vreun dosar deschis în acest caz. Pe scurt, nici o persoană n-a fost pusă sub acuzare sau trimisă în judecată.

Nu se știe clar nici până astăzi câți dintre cei 20 de pacienți decedați decedați au murit din cauza bolii și câți din cauza incendiului, în afară de cei trei găsiți carbonizați.

Cîțu susține că a sesizat DNA-ul

Pe 10 martie 2021, premierul Florin Cîțu anunța că a primit raportul Corpului de Control în legătură cu incendiul de la Institutul Matei Balș, va fi sesizată Direcția Națională Anticorupție după ce s-au găsit nereguli și că se așteaptă ca Ministerul Săntății „să ia și alte măsuri”.

Ministerul Sănătății nu a anunțat niciodată ce măsuri sau „alte măsuri” a luat.

În vară, Ioana Mihăilă, cea care i-a luat locul lui Vlad Voiculescu, spunea, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor într-o conferință de presă, că nu poate vorbi despre incendiul de la Piatra Neamț. Ea arăta că raportul a fost trimis la Parchet. „Raportul inițial și raportul următor, cel care a venit cu o completare a raportului și a măsurilor, au fost trimise către Parchet. Este în analiză la Parchet. Au ajuns la Ministerul Sănătății și au fost trimise mai departe la Parchet”, spunea Mihăilă.

Rafila a vizitat spitalul în decembrie 2021, în calitate de ministru al Sănătății. El nu a spus nimic despre răspunderile administrative sau penale pentru incendiul din ianuarie.

În martie, presa a prezentat câteva concluzii preliminare ale anchetei Corpului de control al premierului. Lipsa dispozitivelor de alarmare optice sau acustice, pereţii nerezistenți la foc ai căilor de evacuare și o instalaţie de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu deficitară sunt câteva din neregulile găsite de Corpul de Control.

Rafila și Streinu Cercel au făcut bani buni la Balș

Înainte de a fi parlamentar PSD și ministru, Alexandru Rafila era angajat la Matei Balș și câștiga aproape 19.000 de lei pe lună, doar de aici. Adrian Streinu Cercel, acum senator PSD, lua și el aceeași sumă.

În anul 2015, Agenția Națională pentru Integritate (ANI) l-a acuzat pe Streinu-Cercel că a fost incompatibil între 2008 și 2012, pentru că a fost simultan manager la Institutul Balș și președinte al Senatului Universității Carol Davila. De asemenea, ANI l-a declarat incompatibil și pentru că între 2010-2012 a fost în același timp manager la Balș și secretar de stat la Ministerul Sănătății.

Citește și: Ilfov, regiune autonomă a mafiei, unde talibanii bat femei. Imaginea unui stat prăbușit

Adrian Streinu-Cercel are două fiice, Anca Streinu-Cercel și Oana Săndulescu, ambele medici specializați în boli infecțioase. Ambele sunt angajate la Institutul Matei Balș și conferențiare la catedra de boli infecțioase a Universității Carol Davila. Adică acolo unde tatăl lor este profesor universitar. Ambele au un doctorat luat sub coordonarea tatălui. Ambele sunt coautoare cu tatăl lor la mai multe lucrări științifice și fac parte din conducerea unor filiale din România ale unor publicații medicale străine, unde Adrian Streinu-Cercel a fost șef, arăta, acum un an, site-ul Europei Libere. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale