/

Sistemul informatic al CNAS a picat din nou, pe 18 septembrie, și încă se lucrează la remedierea problemelor

Sistemul informatic al CNAS a picat din nou Foto: Facebook

Sistemul informatic al CNAS a picat din nou, pe 18 septembrie, și încă se lucrează la remedierea problemelor, arată un comunicat al instituției.

Citește și: Firma care a făcut studiul de fezabilitate pentru autostrada care trece pe lângă conducta Transgaz, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu

Acest sistem cade sistematic, anul acesta picând cel puțin în martie și iulie.

Sistemul informatic al CNAS a picat din nou

„Vă informăm că în prezent sunt în derulare activităţi specifice pentru remedierea disfuncţionalităţilor apărute, iar pe perioada de indisponibilitate a PIAS, începând cu data de 18.09.2023, sunt aplicabile dispoziţiile legale mai sus menţionate, urmând ca prin ordin al preşedintelui CNAS să fie stabilită procedura de transmitere în PIAS a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate off-line în această perioadă, a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate off-line anterior producerii disfuncţionalităţilor, care aveau termen de transmitere în această perioadă, precum şi a serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale care aveau termen de raportare în această perioadă şi care nu au putut fi raportate”, arată un comunicat al CNAS.

Potrivit G4Media, compania care gestionează sistemele de software a sute de clinici private a semnalat că doar în ultima zi pentru mii de pacienți au fost erori.

„Pe platformele noastre cloud, doar în ultima zi, am înregistrat peste 15,837 de vizite de pacienți. Aproximativ jumătate dintre aceste vizite au fost întâmpinate cu respingeri și erori, precum «Lipsa date certificat». Mai mult, utilizatorii noștri au raportat aceeași eroare în legătură cu serviciile nevalidate corect”, susține compania.

Căderi repetate, de ani, ale sistemului

„De o lungă perioadă de timp, acest sistem informatic este nefuncţional şi blochează inadmisibil activitatea medicală din medicina primară şi nu numai. Este practic blocat accesul pacienţilor la servicii medicale printr-un serviciu informatic depăşit din punct de vedere al scopului pentru care a fost creat. Mai mult, acest sistem informatic perimat pune în pericol activitatea medicală la nivel naţional”, afirma, în martie, Societatea Naţională de Medicină Familiei.

Citește și: EXCLUSIV Dealer-ul de Fentanil și Oxicodonă de la Catena le-a vândut Fentanil polițiștilor sub acoperire pe strada Icoanei din București. În birou avea en gros Fentanil, Oxicodonă, morfină

În iulie, CNAS anunța din nou că sistemul este nefuncțional și arăta că acesta este „subdimensionat şi construit pe tehnologii şi echipamente învechite”

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

12:59FOTO Coloana premierului Ciolacu, blocată în trafic la Podul Iloaiei, unde ambuteiajele se formează permanent, iar CNAIR tergiversează aplicarea soluției, care există
12:32Piedone, atacuri în serie la „Firea Pandele”: „A făcut 20 de companii, a cheltuit banii, a îndatorat Bucureștiul și a plecat!”. El cere să se voteze împotriva „lenei și incompetenței”
11:40DNA nu a început urmărirea penală față de Nicușor Dan, cum fals a afirmat candidatul AUR la Primăria București
09:41De ce și-a ucis un polițist mama: „Bea și mă bătea când eram mic”. Culmea, a cerut o pedeapsă mai mică pentru că era om al legii
09:27Un ONG a vrut să finanțeze cu peste 200.000 de euro construcția unei pasarele pietonale. Primăria a avut nevoie de doi ani și jumătate pentru a emite autorizație. A fost prea târziu: costul se dublase
21:14Pentru judecătoarea Stoicescu, cei care cer abrogarea pensiilor speciale vor „câte un BMW, ca să ajungă la toţi, examene luate de toate loazele şi să se vindece mătuşa de bătături”
17:29După ce a decis să facă metrou până la ea acasă, în Voluntari, Firea promite și un aeroport nou. Proiect comun cu primarul Băluță, deși edilii nu au nici o competență
15:07Clipe de coșmar pentru Grapini: a fost urmărită și amenințată de un bărbat, care apoi s-a cazat la același hotel cu ea și i-a trimis un „filmuleț”
14:37Haos la spitalul CF din Iași: pesedista pe care Grindeanu o ține în funcția de manager a concediat directorul economic în timp ce era în India și nu s-au plătit salariile la timp
13:16EXCLUSIV Rezervistul „Doi și-un sfert” care a vândut chinezării antiglonț Jandarmeriei a vrut să livreze în Ucraina și Iran arme din China produse și de o fabrică aflată pe lista de sancțiuni a SUA
12:45România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
12:31Economistul-șef al BNR avertizează: „La anul va veni nota de plată”. România are cel mai mare deficit de cont curent și a patra mare inflație, comparativ cu statele OECD
11:53Noua „umbră” a lui Firea, după Ligia Enache: nevasta unui ex-ofițer SRI, cu o avere impresionantă, muncitoare la Turbomecanica, cu facultate absolvită la 33 de ani
11:27Primarul de Iași încearcă fix înainte de alegerile locale să amâne cât mai mult judecarea unui dosar penal în care este inculpat
11:11Zeci de mii de arme cu bile de cauciuc și gaze, cu potențial letal, sunt deținute legal în România