Gașca pesedistă susținută de USR București, condus de Vlad Voiculescu, în fruntea spitalelor din București: directoarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, este o traseistă provenită din PSD și UNPR, iar directorul general adjunct, Cristian Plută, a fost propulsat la conducerea instituției de către Gabriela Firea.
Potrivit surselor DeFapt.ro, denunțătoare în dosarul DNA care-l vizează pe Plută este Oana Gabriela Sivache.
Viceprimarul USR Horia Tomescu a preluat, în primăvara anului 2022, „coordonarea executivă 100%” a ASSMB – potrivit propriilor declarații, într-un interviu pentru site-ul administrație.ro.
În aprilie 2023, Tomescu a sugerat, într-un mesaj intern către USR, că a fost forțat de „USR București” – condus de Vlad Voiculescu, să o plaseze pe Sivache la conducerea ASSMB.
Gașca pesedistă susținută de USR București în fruntea spitalelor Capitalei
Plută a fost vizat, luni dimineață, de perchezițiile DNA, în legătură cu fapte de corupție la ASSMB. Acesta este cercetat pentru luare de mită, pentru că ar fi primit mită în două tranșe, o dată 20.000 de euro, a doua oară peste 300.000 de lei pentru acordarea de contracte de achiziții
ASSMB este în subordinea directă a lui Horia Tomescu, viceprimarul USR al Capitalei.
„În urma deciziei conducerii filialei USR București am numit astăzi în funcția de director general al ASSMB – Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București pe doamna Oana Sivache (…)
Îi urez succes doamnei Oana Sivache în vederea implementării reformelor profunde din sistemul de sănătate din București, reforme pe care Alianța USRPLUS le-a promis cetățenilor în campania electorală din 2020”, se lăuda, pe Facebook, viceprimarul Horia Tomescu, la 24 aprilie 2023.
Oana Sivache a luat bacalaureatul în 1998, dar a terminat facultatea – Finanțe, la celebra universitate Spiru Haret – în 2010. În 2009, când era încă studentă, la circa 29 de ani, era operatoare „validare date” la o bancă din Târgoviște. Ea a fost membră a PSD și a UNPR.
Însă, în 2020-2021, apare în compania lui Vlad Voiculescu și postează, pe Facebook, fotografii în care apare alături de acesta și de copilul său.
Plută, avere impresionantă în doi ani
Directorul adjunct al ASSMB Cristian Plută era director economic la această instituție în 2017. Potrivit declarației de avere, nu avea nici o locuință și nici un teren. În 2021 și 2022, cumpără sau moștenește trei terenuri și două case în București.
Un CV al lui Plută este de negăsit.
O altă afacere controversată a ASMMB din mandatul de director de investiții a lui Cristian Plută a fost acordarea, în 30 septembrie 2020, prin negociere fără publicare prealabilă, a unui contract de aproape două milioane de euro firmei Eco Green Light.
În schimbul a 8.056.438,16 lei (aproximativ 2 milioane de euro), firma se angaja să execute „lucrări de reparații curente la Pavilionul E din cadrul Spitalului Clinic Colentina”. Eco Green Light este fosta societate comercială Mr. Pink Beverages, specializat în producerea și distribuția de băuturi răcoritoare. Despre această afacere a scris ziare.com.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
Mircea Marian, ” ijurnalust ndependent”. @$#&
De fapt sunteți prosti rău!
Actualizati stirea caci altfel se poate interpreta si rezultatul acestei interpretari nu va face cinste dlor ziaristi .
Mie imi pare doar un articol cu titlu de pre-campanie electorala murdara si deigrare.
Contrar la cere scrise de dvs, USR nu sustine PSD in ASSMB. Dar nu au multe parghi sa ii scoata afara pe cei „inradacinati” acolo. Sunt niste „nemuritori” care raman pe pozitie. Se pare insa ca aici au avut o parghie … colaborarea cu DNA.
Din articolul articolul dvs ca Vlad Voiculescu a impus-o pe dna Sivache la conducerea ASSMB. Aceasta decizie nu a convenit anumitor USR-isti pentru ca dna Sivache avea „legaturi cu PSD-ul” din trecut, samd. Asta nu inseamna insa ca USR (sau Vlad Voiculescu) „sustine” PSD. Faptele tocmai dovedesc ca au avut motive temeinice de a impune acolo o persoana avea „cohones” sa joace „sub acoperire”, din prima zi, pentru a docvumenta un dosar de coruptie, plus care avea „istoricul” care sa o faca „interesanta” astfel incat coruptii de prin zona sa incerce sa o introduca in retea, nu sa o lase pe afara.
Chiar faptele o dovedesc: dna Oana Sivache a lucrat din primul moment „sub acoperire” pentru a submita o caracatita a PSD-ului, ce functiona de foarte muti ani in ASSMB (deci de dinainte de a veni USR prin preajma). Cel mai probabil e o veche colaboratoare SRI si/sau DNA. Oameni pe care SRI ii va plasa in cam toate partidele.
In circa un an de la numire, persoana impusa de Vlad Voiculescu si USR Bucuresti, lucrand impreuna cu DNA, a reusit sa destructureze o grupare organizata.
In loc a sa laudati contributia USR in general si al lui Vlad Voiculescu in particular, la destructurarea (prin colaborare acu DNA) unei mafii inradacinate in administratia locala a Bucurestiului de foarte multi ani, dvs sugerati (mizerabil) ca USR-ul si Vlad Voiculescu ar fi fost partasi la furt pentru ca „sustineau PSD-ul” (iar dovada cea mai mare pe care o oferit este accea ca „omul sub acoperire” era un fost apropiat PSD in alta era.
Penibil efortul de a manji chiar pe cei ce lupta (aici chiar cu succes) impotriva coruptiei din adminstratia locala. Dar eficient. Va bazati probabil ca majoritatea oamenilor citesc doar primul paragraf si titul iar astfel se lipeste de USR eticheta de „partid corup”.
Tocmai ati facut inca vreo cateva sute (poate mii) de Bucuresteni sa isi zica „nu mai meerg la vor la locare caci toti sunt la fel indiferent daca sunt de la PSD sau USR”. Desi aici aveati chiar exemplul (si foarte mult material daca stateati cu rabdrare sa cititi cu atentie, sa cororborati, sa faceti niste disuctii cu actorii implicati) pentru a arata ca ca „nu sunt toti la fel”, ca unii se mai lupta sa curete din coruptia endemica din RO.
Nu te enerva, sunt doar niste ziaristi josnici si corupti.