/

Germania refuză să considere „verzi” centralele nucleare, cum propune CE

Germania nu vrea centrale nucleare "verzi"
Germania nu vrea centrale nucleare "verzi", potrivit cabinetului Scholz (sursa: Facebook/Olaf Scholz)

Germania nu vrea centrale nucleare „verzi”. Guvernul cancelarului Olaf Scholz şi-a exprimat obiecţiile faţă de proiectul Uniunii Europene de a considera sustenabile unele centrale. Este vorba de cele nucleare şi de o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale.

Miniştrii economiei şi mediului germani au trimis în acest sens o scrisoare Comisiei Europene.

Germania nu vrea centrale nucleare „verzi”

„Ca guvern federal, am respins clar încă o dată includerea energiei nucleare. Este riscant şi costisitor”, au subliniat într-o declaraţie comună vicecancelarul şi ministrul economiei Robert Habeck şi ministrul mediului Steffi Lemke, ambii fiind membri ai Verzilor.

În scrisoarea adresată Bruxelles-ului şi publicată de Ministerul Economiei pe website-ul său, guvernul german atrage atenţia asupra lipsei cerinţelor de siguranţă cu privire la centralele nucleare.

Potrivit propunerii Comisiei Europene, investiţiile în centrale nucleare ar urma să fie considerate „verzi. Dacă folosesc cele mai recente standarde tehnologice şi sunt însoţite de un plan concret de eliminare a deşeurilor radioactive. Obiectivul este de a orienta astfel investiţiile private către activităţile care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Propunerea executivului UE prevede că și producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde. Dar numai dacă are caracter de tranziţie către energia curată. Gazele naturale generează emisii cu 50% mai mici faţă de cărbune.

Pro și contra „înverzirii”

Includerea sectorului nuclear în activităţile ce vor putea beneficia de finanţare este contestată de unele state membre ale UE. Printre acestea, Germania şi Austria, care sunt de părere că pe termen lung riscurile radioactivităţii sunt mai mari decât lipsa emisiilor de CO2 pe termen scurt.

Iniţiativa este în schimb susţinută de Franţa şi de numeroase state central şi est-europene. Acestea atrag atenţia că energiile regenerabile (eoliană, solară) au o producţie intermitentă şi nu vor putea satisface singure nevoile de electricitate.

După publicarea variantei finale a Comisiei Europene, care trebuie să aibă loc până la 31 ianuarie, Parlamentul European va trebui să se pronunţe. Termenul este de patru luni, cu posibilitatea de a o respinge prin vot cu majoritate simplă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:51AEP contabilizează voturile din diaspora la urbanul din țară, crescând artificial diferența față de prezența din rural
11:49Informațiile „pe surse” de la exit-poll-uri au rol de a mobiliza activul de partid și ar trebui ignorate, recomandă sociologul Cătălin Stoica
11:31Biroul Electoral Ilfov cere Poliției îndepărtarea de pe Facebook a postării lui George Simion în care apare un buletin de vot care are ștampila „VOTAT” pe liderul AUR
11:25Prezență bună la referendumul organizat de Nicușor Dan: peste 8% la ora 11.00, cu circa 1,8% sub prezența, în Capitală, la alegerile prezidențiale
10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale
09:47Ciolacu a votat „pentru o Românie puternică economic” și l-a atacat pe Iohannis: președintele trebuie să muncească
09:40Orban face apel să nu fie votat, le amintește alegătorilor că s-a retras în favoarea Elenei Lasconi
09:33China refuză orice responsabilitate pentru poluarea planetei, nu va participa cu fonduri la „repararea” mediului (COP29)
09:26Ciucă a votat „util” pentru un candidat onest, decent și pregătit. Candidatul PNL a mers la vot în Balotești, comuna de domiciliu din Ilfov
09:18Jumătate de milion de voturi la prezidențiale duminică la prima oră. 50% din voturi, din străinătate
08:58Incredibila șmecherie a diurnelor magistraților: până la 30.000 de euro pe an, chiar dacă locuiești în același oraș în care ești judecător/procuror
20:51Final haotic la summit-ul climatic COP 29: multe state în curs de dezvoltare au părăsit evenimentul, după ce au aflat că statele bogate nu sunt de acord să plătească pentru daunele provocate mediului
20:42Ucraina a pierdut 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusească Kursk, dar nu intenționează să se retragă
20:37Netanyahu trebuie arestat de către orice țară din UE în care premierul israelian ar ajunge, spune șeful diplomației de la Bruxelles