/

EXCLUSIV Ciolacu a întreținut televiziunea PSD din Buzău cu banii publici ai comunelor din județ

Ciolacu a întreținut televiziunea PSD
Ciolacu a întreținut televiziunea PSD cu bani publici (sursă: Facebook/Marcel Ciolacu)

Marcel Ciolacu a întreținut televiziunea PSD din reședința de județ a Buzăului inclusiv cu fonduri ale primăriilor din județ.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți”/„Conectați-vă” în Google News (dreapta sus)

Când banii de la aceste primării au fost încasați de către administratorul televiziunii, dar cheltuiți pentru propriile nevoi, nu ale firmei, televiziunea a intrat în insolvență. A urmat falimentul și o mică țeapă dată statului, care nu și-a văzut taxele plătite.

TV Buzău a fost operată de firma Rom Media SRL din Buzău. Potrivit raportului „asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului SC Rom Media SRL”, „De la înfiinţare societatea a avut ca asociaţi pe Vasile Ion cu 90% din părţile sociale şi Ciolacu Marcel cu restul de 10%.

Asociatul Vasile Ion a avansat sumele necesare achiziţionării de echipamentele specializate pentru realizarea obiectului de activitate în suma de 570.280,02 lei ceea ce a permis realizarea până în anul 2010 venituri care acopereau în parte cheltuielile de producţie, chirie, utilităţi şi obligaţiile către bugetul de stat. (…)”.

Bani încasați, dar la buzunar

Firma, înființată în 1993, a început să aibă probleme în 2010, anul în care Ion Vasile a demisionat din PSD.

„Din analiza actelor şi evidenţelor contabile administratorul judiciar a constatat că principala cauză care a dus la apariţia de pierderi în anul 2010 o constituie neînregistrarea şi nedepunerea în gestiune a unor sume importante de către fostul administrator Asproiu Constantin Marius ceea ce a împiedicat să se ţină o evidenţă contabilă corespunzătoare şi care totodată nu a virat la bugetul de stat suma de 45.075 lei din care 17.341 lei reprezintă obligaţii neachitate cu reţinere la sursă.

După înlocuirea acestuia a rezultat faptul că fostul administrator a emis facturi şi a încasat bani pentru care a eliberat chitanţele corespunzătoare însă a reţinut în scop propriu acele sume de bani întrucât nu a prezentat clienţilor facturile emise.”, se mai arată în raportul citat.

Ciolacu a întreținut televiziunea PSD cu banii primăriilor

Același document arată și de unde veneau banii: „Din această categorie fac parte facturile emise pentru servicii de publicitate către primăriile din com. Smeeni, Vadu Paşii şi Glodeanu Siliştea.”

Totuși, Ion Vasile nu s-a lăsat, potrivit raportului menționat: „sustragerea de către fostul administrator a sumelor încasate din această activitate a făcut ca asociatul Vasile Ion să fie nevoit să aducă din venituri proprii sumele necesare plăţii salariilor şi parţial a chiriei ajungând ca să fie înregistrat în contabilitate în contul 462 cu suma de peste 357.000 lei întrucât societatea nu a dispus de lichidităţi în perioada octombrie 2010 martie 2012.”

Dar nu a fost suficient, arată documentul pomenit anterior: „După îndepărtarea numitului Asproiu C-tin Marius din calitatea de administrator al debitoarei, noului administrator nu i-a rămas decât să constate faptul că veniturile din publicitate nu mai pot acoperi cheltuielile, că nu există perspective pentru prelungirea principalelor contracte de publicitate iar asociatul Vasile Ion nu mai este dispus să contribuie singur la cheltuielile debitoarei.

De aceea, faţă de situaţia economică şi faţă de lipsa de colaborare a asociatului Ciolacu Marcel şi refuzul asociatului Vasile Ion de a mai credita debitoarea administratorul statutar a decis că se impune promovarea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei datorită datoriilor reprezentate de obligaţiile către bugetul de stat şi către furnizorii de utilităţi, astfel încât a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei.”

Statul, țeapă de 14.000 de lei

Puținii angajați pe care-i mai avea televiziunea în acel moment mai aveau de încasat peste 11.000 de lei în salarii. ANAF avea o creanță de 45.840 lei. Peste 32.000 de lei avea de încasat și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România. Cea mai mare creanță era a acționarului Ion Vasile: peste 928.000 de lei.

Potrivit deciziei finale de faliment, din 2013, „Cei 7 foşti salariaţi ai debitorului au încasat efectiv creanţele salariale în cuantum total de 11.214 lei (…) iar cu ordinul de plată nr.1/4.09.2013 a fost îndestulată creanţa AFPM Buzău în cuantum de 31.419 lei”.

Citește și: EXCLUSIV Cum a dat afaceristul Marcel Ciolacu o țeapă de 11.000 de euro statului

Banii proveneau din vânzarea unor echipamente ale televiziunii, după cum arată aceeași decizie de instanță: „din lichidarea bunurilor debitorului s-a obţinut un preţ în sumă de 42.999, 90 lei (…), urmare valorificării ofertei SC RTM SRL, în condiţiile în care la licitaţiile publice organizate nu s-au prezentat ofertanţi.”

Astfel, ANAF a rămas păgubit cu peste 14.000 de lei. Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și fostul acționar Ion Vasile nu au recuperat nici un leu.

Somație de la CNA pentru propagandă electorală

În 2008, TV Buzău, deținut de Ion Vasile și Marcel Ciolacu, a primit somație de la CNA pentru „propagandă electorală”: „Având în vedere conţinutul celei de a doua părţi a emisiunii de dezbatere <Să vină televiziunea>, intitulată sugestiv <Se apropie alegerile>, difuzată în ziua de 17.10.2008, membrii Consiliului au constatat că, în cadrul acesteia, s-a desfăşurat o veritabilă campanie în favoarea PSD şi a celor doi candidaţi ai acestei formaţiuni politice pentru Parlamentul României.

În acest fel, emisiunea s-a transformat într-una cu caracter de propagandă electorală.

De asemenea, în emisiunea informativă <Ştirile de Buzău> din data de 20.10.2008, radiodifuzorul a transmis, timp de 13 secunde, imagini cu sigla PNL şi cu afişe electorale ale candidatului acestei formaţiuni politice la alegerile pentru Parlamentul României, domnul Titi Holban, fapt ce contravine prevederilor art. 18 din Decizia nr. 792/2008.

O astfel de prezentare a fost de natură să imprime emisiunii informative caracter de propagandă electorală.”

PSD, cel mai mare investitor în presă

Potrivit Europa Liberă România, în 2021 „partidele au dat cei mai mulți bani pentru promovare în presă și propagandă. PNL și PSD au depășit împreună pragul de 10 milioane de euro, fără luna decembrie. De precizat că, în timpul crizei politice din lunile octombrie și noiembrie, cele două partide au aruncat în piață aproape 20 de milioane de lei (4 milioane de euro).

PSD, condus de tandemul Marcel Ciolacu – Paul Stănescu, ține la secret toate informațiile legate de sumele pe care le plătește pentru promovare și propagandă.”

Contactat în mai multe rânduri, Marce Ciolacu a refuzat să facă orice comentariu pe subiectul Rom Media – TV Buzău.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat
21:06Termoficarea din Iași a rămas pe mâna municipalității și se îndreaptă spre faliment
20:58Fiul cel mare al prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de două violuri și acte de violență, arestat
20:48Moldova o să doboare drone rusești care ajung pe teritoriul național înainte ca România să facă asta pe propriul teritoriu