/

Semne că liderii sindicali au scăpat greva de sub control, fiind presați de profesori să ceară cât mai mult. Simion Hăncescu le cere să oprească greva cât mai au sprijinul populației

Liderii sindicali au scăpat greva de sub control Foto: Inquam/ Octav Ganea

Sunt semne că liderii sindicali au scăpat greva de sub control, fiind presați de profesori să ceară cât mai mult, în timp ce conducerea federațiilor sindicale ar fi dispusă să cedeze. Unul din acești lideri, Simion Hăncescu, care conduce Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, a adresat, pe un grup intern, un mesaj în care le cere cadrelor să oprească greva cât mai au sprijinul populației.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus)

Dar și un alt lider, Marius Nistor, s-a plâns de presiunea asupra sa.

Liderii sindicali au scăpat greva de sub control

„Bună seara! Am văzut că sunt foarte nemulțumiți colegii ceea ce personal ii înțeleg. Din punctul meu de vedere cred că trebuie intr-un fel terminată greva cât timp avem susținerea populației, în psihologie se spune că de la susținere se poate trece imediat în dizgrație. De aceea trebuie făcută o scrisoare guvernantilor, comună, în care sa se spună cât mai vrem în plus și în care să ne exprimăm motivul pentru care am ales această grevă și această sumă.

O scrisoare emoțională. Poate de la ceea ce au propus ei mai trebuie pulsat puțin (în negociere se pune o sumă un pic mai mare, nu foarte mult peste ceea ce au propus dacă vrem rezultat).

Cred că ei, guvernanții, studiază variantele de finalizare a grevei și am înțeles că dacă vin cu o propunere prin OUG, pot apoi să ceară în instanță finalizarea grevei cu anumite consecințe. Este doar părerea mea. Seara bună!”, se arată în mesajul distribuit pe grupurile de cadre didactice, preluat de Știri pe Surse și atribuit liderului FSLI, Simion Hăncescu.

Citește și: EXCLUSIV Pensionar special care are și patru salarii de la stat, plus bonus de 30.000 de euro pe an de la o companie anchetată de DIICOT: Ionel Georgescu, șeful Corpului de control la Economie. A fost polițist la Strehaia

Nistor: Vreau să mi se stabilească o limită

Și Nistor s-a plâns că i se cere prea mult.

„Vreau să mi se stabilească foarte clar o limită minimă, pentru că în ultima vreme mă duc cu un mandat, negociez ceva. A doua zi se schimbă mandatul și tot așa.

Vreau să cunosc și eu care este acel minim, pentru că de ceva vreme încoace ni se spune că, trebuie să cerem triplarea, dar nu trebuie negociat sub 50%, dacă nu vrem vouchere și pe urmă revenim și vrem vouchere.

În acest moment le cer colegilor mei să stabilească exact minimul care poate fi negociat, altfel, discuțiile de la Guvern nu își iau rostul”, a spus Marius Nistor.

Premierul Nicolae Ciucă şi-a programat, joi, noi consultări cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, potrivit agendei oficiale a prim-ministrului. Acestea ar urma să aibă loc la ora 12,30, respectiv ora 19,00.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

5 Comments

  1. IERA BINE DACĂ SE DĂDEA ȘI ACEI 2000 LEI PE 5 IUNIE ȘI ÎN OCTOMBRIE.. ȘI CU ACEȘTI 1000 DE LEI CRED CA IERA CÂT DE CÂT.. MĂCAR PE MOMENT.. ÎNCERCAȚI SA CEREȚI ACEI 2000 ÎN DATA DE 5 IUNIE ȘI 2000 ÎN OCTOMBRIE… ATÂT AM AVUT DE SPUS.

  2. ȘI DACĂ AR DA ACEI 2000 LEI ÎN 5 IUNIE ȘI 1000 DE LEI LA ȘALARIU CARE NINE ÎN LUNA IULIE, APOI 2000 LEI ÎN OCTOMBRIE.. CRED CA AR FI BINE SA ÎNCETEZE GREVA PROFESORILOR.. ACEASTA MAJORARE ȘI ACEASTA MIȘCARE SINDICALA TREBUIA PORNITA MULT MAI ÎNAINTE. DAR ESTE BUN ȘI ACUM.. CRED CA AR TREBUII CA SINDICATELE SA FIE MULT MAI APROAPE DE CADRELE DIDACTICE.. NU ESTE SUFICIENT DOAR 2 SĂPTĂMÂNI…..

  3. Lideri sindicali de carton se plang ca niste c…ve ca sant presati cand au intrat in sindicat si au ajuns lideri nu au zis nimic acuma cand trebuiw sa faca ceva incep sa cedeze sau mita PRESIUNE ha ha

  4. Liderii sindicali nu au scapat nicio greva de sub control. Ei nu au niciun mandat din partea profeorilor. Negociaza cu guvernul si merg apoi si comunica profesorilor propunerea guvernului. Profesorii nu sunt de acord si tot asa. Guvernul, in nemernicia lui si il includ si pe Johannis , a incercat sa le forteze mana dand acea OUG de tot rahatul. S-au facut de tot rahatul cand profesorii au spus ca nu sunt de acord si continua greva.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:28Scandalul Ciolacu-Docuz-Nordis, cenzurat: site-ul România TV, postul lui Ghiță, zero știri, la fel Realitatea TV și Agerpres. Antena 3, menționare marginală
17:07PSD a scos minori la înaintare în campania electorală: fotografie de grup cu elevi de gimnaziu și liceu care împart materiale politice în fața PSD Maramureș
16:49Ciucă, susținut de un activist pentru drepturile bolnavilor de fibroză chistică: A urgentat introducerea unui medicament esențial pe lista celor compensate
15:48Companiile germane din România anticipează o înrăutăţire a situaţiei economice, vor să reducă investițiile și se pregătesc de concedieri
14:57Ciolacu și Sorina Docuz, aventuri la Madrid cu un zbor charter închiriat de Nordis, alături de Grindeanu, Simonis și familia Vicol
13:00Cum se ascunde Ciolacu în spatele copilului său după ce a fost acuzat că a luat șpagă de la Nordis o călătorie la Nisa cu un avion de lux
10:40Țeapa Nordis, explicată de un avocat specializat în dreptul proprietății: a cerut insolvența pentru ca Statul să îl protejeze de păgubiți
10:01Analiză: Ciolacu are șanse teoretice în turul II doar dacă se confruntă cu Simion. Ciucă, Lasconi, Geoană îl bat la un scor zdrobitor
08:26Consilier județean AUR patriot: trei apartamente în Dubai. Are multe alte apartamente, terenuri, spații de producție și ceasuri în țară
21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația