/

CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta pensionării. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători

CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale Foto: Facebook CSM

CSM exercită noi presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: acest consiliu arată că peste 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La Înalta Curte de Casație și de Justiție ar pleca 82 din cei 104 judecători aflați acum în funcție.

Ai exclusivitățile Defapt.ro cu doar un click pe butonul „Urmăriți” în Google News (dreapta sus)

Reacţia CSM vine după ce ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat luni că vârsta de pensionare va creşte treptat până la 65 de ani pentru toţi românii, în urma discuţiilor cu Comisia Europeană privind eliminarea pensiilor speciale. Modificarea urmează să fie aplicată prin introducerea unor amendamente în Parlament.

CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale

Într-o hotărâre adoptată joi de Plenul CSM, se arată că, la sfârşitul anului 2023, ar fi eligibili pentru pensionare 540 judecători şi 331 procurori; în anul 2024 ar fi eligibili alţi 273 judecători şi 73 procurori, iar în anul 2025 s-ar putea pensiona încă 199 judecători şi 111 procurori, totalul fiind de 1.527 de magistraţi care se pot pensiona până la sfârşitul anului 2025.

Edificatoare în acest sens este situaţia de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde dintr-o schemă de 122 posturi, îşi desfăşoară activitatea 104 judecători, dintre care 82 îndeplinesc condiţiile legale de pensionare sau le vor îndeplini până la sfârşitul anului 2023.

De asemenea, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dintr-o schemă de 161 posturi, funcţionează efectiv 68 de procurori, dintre care 28 îndeplinesc condiţiile de pensionare până la sfârşitul acestui an.

În acest moment, transmite CSM, sunt vacante 1.129 de posturi de judecători, dintr-o schemă de 5.304 posturi, respectiv 818 posturi vacante de procurori, dintr-o schemă de 2.948 posturi.

Numărul mare al locurilor vacante este rezultatul valului de pensionări din magistratură din ultimii ani, ca urmare a discuţiilor din spaţiul public privind eliminarea pensiilor speciale.

Astfel, analiza datelor statistice relevă că numărul judecătorilor şi procurorilor care au părăsit sistemul judiciar în anul 2022 este aproape dublu comparativ cu anul 2021.

Dacă în anul 2020 s-au pensionat 174 de judecători şi 129 de procurori, iar în anul 2021 s-au pensionat 248 de judecători şi 143 de procurori, s-a ajuns ca în anul 2022 sa se pensioneze 464 de judecători şi 256 de procurori.

CSM, de acord cu modificări, dar peste 15-20 de ani

CSM propune ca soluţie o creştere etapizată a vârstei de pensionare, poate într-un interval de 15-20 de ani.

„Orice modificare a condiţiilor de pensionare, atât din perspectiva modului de calcul, cât şi din cea a stagiului minim obligatoriu şi a vârstei de pensionare, nu poate interveni intempestiv, cu afectarea aşteptărilor fireşti ale magistraţilor în funcţie, care ar îndeplini aceste condiţii pe viitor. Aşadar, aplicarea unor dispoziţii legale de această natură nu se poate realiza decât etapizat, pe o perioadă de timp rezonabilă, tocmai pentru a răspunde cerinţei de previzibilitate a cadrului normativ, evocată constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, spune CSM.

O reglementare etapizată a condiţiilor de pensionare trebuie să asigure recunoaşterea în continuare, în mod real, a dreptului la pensionare, într-un interval care să nu difere fundamental de aşteptările beneficiarilor, întemeiate în mod legitim pe cadrul normativ în vigoare, arată reprezentanţii Consiliului.

„Un exemplu edificator în acest sens este oferit de reglementări anterioare în domeniul legislaţiei privind sistemul public de pensii, în care majorarea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare a fost realizată etapizat pe o perioadă îndelungată de timp, prin creşterea treptata a condiţiilor menţionate, astfel încât impactul unor asemenea modificări să fie minim din perspectiva beneficiarilor. Astfel, prin Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care vârsta de pensionare a fost majorată de la 57 ani la 63 ani pentru femei, respectiv de la 62 ani la 65 ani pentru bărbaţi, perioadele de creştere de 6 ani şi, respectiv de 3 ani, au fost etapizate pe o durată de aproximativ 20 ani şi, respectiv 15 ani”, argumentează CSM.

Amenințarea depopulării sistemului

CSM atrage atenţia că pensionarea în masă a magistraţilor va duce la un veritabil blocaj în activitatea judiciară.

„Imaginea depopulării sistemului judiciar devine şi mai accentuată dacă este avută în vedere şi perspectiva extrem de probabilă în care judecătorii şi procurorii aflaţi în prima parte a carierei ar părăsi sistemul judiciar ca efect al demotivării lor, în condiţiile pierderii oricărei posibilităţi de dobândire a unei pensii de serviciu, aşa cum aceasta este prevăzută de reglementarea în vigoare.

În acest sens, trebuie avut în vedere că, la 1.12.2023, în sistemul judiciar vor exista un număr de 1.403 judecători şi 658 de procurori cu o vechime de cel mult 10 ani, care ar putea opta pentru alte profesii, mai puţin solicitante, fără interdicţiile şi incompatibilităţile specifice şi cel puţin la fel de motivante financiar”, consideră CSM. 

Citește și: Liderul sindical Anton Hadăr, aspirator de venituri de la stat: 13 instituții de învățământ l-au plătit, în 2021. Liderul sindical, latifundiar și proprietar peste trei case și un apartament

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

42 Comments

  1. Ar putea opta pt alte meserii …hai succes in a va găsi altceva de munca.posturile vacante se vor da că pâinea caldă.sunt destui doritori la așa dalarii

    • Chiar nu se înghesuie mai nimeni la câtă muncă non stop și câtă responsabilitate au acești oameni, cât stres până la epuizare psihică.
      Eu îi înțeleg și nu cred că mulți din cei care critică ar rezista în această profesie pentru oricât de mare ar venitul lor.
      Dar , ca la noi, este foarte simplu si ușor să critici dar când te afli într-o asemenea situație , bați în retragere. SUSTIN MAGISTRAȚII ȘI ÎI RESPECT PENTRU MUNCA LOR TITANICA 👏👍
      La fel de mult respect și munca asiduă a grefierilor, fără de care actul de justiție nu se poate înfăptui și cu toate acestea, ei au salarii cu mult, mult mai mici decât ale magistraților și nu cred că este corect . SUSȚIN GREIERII ȘI ÎI RESPECT PENTRU EPUIZANTA LOR MUNCĂ 👍👏

      • Poate ești și tu unul dintre cei care beneficiari acestei monstruoase meserii. Tot nu va e rușine! Ce fel de oameni puteți fi? Bie a zis Mântuitorul Isus Hristos în pilda judecătorului nedrept! De oamenii nu mi-e rușine și de Dumnezeu nu mă tem! Eu zic temeți-va că se apropie și a voastră judecată! Nu vă va scăpa nimeni, CREDEȚI-MĂ

      • Ești din sistem și de asta sci asa, care presiune? Justiția e independenta, îți spun eu un caz simplu care se amână la apel cu lunile, toate expertizele posibile, câștigat la prima instanta într-un an și la apel cu termene de 6luni ma plimba de doi ani doar ca aa eun fost securist, cunosc n cazuri. Lucri 25 de ani câte trei ore pe zi la un salariu imens și ți-ai asumat toate aspectele legate de meserie. Plecați toți și sa vina o generație corecta, cu chemare, asumata!

        • La 3 ore pe zi munca, și lace salariu eu as sta la. munca pana la 80 de ani. Sunteți fraieri dacă ieșiți la pensie. I

          • Parca ar fi o meserie cunstita, ca stim cu totii de intelegerile Binomului, cate dosare la comanda , inscenari si condamnari ai unor oameni simpli, nevinovati, pentru a face pe plac securistilor.
            Si beneficiati si de salarii nesimtite, pensii uriase chiar m mari decat salariile, si iesit de tanar la pensie, ca sa traiti doar voi cu securistii bine si frumos in tara asta.Nesatuilor, o sa vina si o sa va munceasca asiaticii, pana o sa va ia gatul in somn, ca ati contribuit la depopularea Romaniei, la vanzarea resurselor tarii si la umilirea romanului de rand, fara dosar de turnator.Rahatilir!

          • Păi nusunt tocmai proşti să lucreze pentru bani mai puţini decât dacă ies la pensie!La pensie, primeşte cel puţin cu 25% în plus decât în activitate!

  2. Sa plece dracului! Nu merită pensiile speciale și atâtea avantaje când nu au o școală mai valoroasă că un profesor !!! Un magistrat are salariu de 30.000 lună

      • Nu, să plece la 65 ani la pensie și aceasta să fie calculată pe principiul contributivității iar cei care au ieșit deja la pensie la 50ani să fie rechemat la serviciu.

      • Nu, să plece la 65 ani la pensie și aceasta să fie calculată pe principiul contributivității iar cei care au ieșit deja la pensie la 50ani să fie rechemat la serviciu. Poate îmi răspunde un magistrat ,;cu ce este mai special decât un constructor, electrician, mecanic care lucrează la 10-15 metri înălțime până la 65ani și iese la pensie după 40 ani de muncă cu o pensie de 2000 lei?

    • Joaca dupa cum doresc dansii, iar privinta respectarii deciziilor Curti Constitutionale si a legilor, le aplica in functie de interesul lor……..
      Vor numai beneficii, dar isi bat joc de cetateanul de rand!!!

  3. Trebuie dati afara și dat pensie la 65 de ani numai cu cit au contribuit calculat normal ca la toată lumea.
    Daca nu vor sa plece in Germania la sparanghel.
    Cei care sunt la pensie acum sa dea banii înapoi.

  4. Chiar nu se înghesuie mai nimeni, la câtă muncă non stop și câtă responsabilitate au acești oameni, cât stres până la epuizare psihică.
    Eu îi înțeleg și nu cred că mulți din cei care critică, ar rezista în această profesie ,pentru oricât de mare ar fii venitul lor.
    Dar , ca la noi, este foarte simplu si ușor să critici, dar când te afli într-o asemenea muncă titanica , bați în retragere, nu-ți mai place. SUSTIN MAGISTRAȚII ȘI ÎI RESPECT PENTRU MUNCA LOR TITANICA 👏👍
    La fel de mult respect și munca asiduă a grefierilor, fără de care actul de justiție, nu se poate înfăptui și cu toate acestea, ei au salarii cu mult, mult mai mici decât ale magistraților și nu cred că este corect, nu sunt tratați corespunzător muncii depuse. SUSȚIN GREIERII ȘI ÎI RESPECT PENTRU EPUIZANTA LOR MUNCĂ 👍👏

  5. Ar ajuta țărișoara asta daca ar pleca oriunde dar de mana cu Romania educata .sunt alții mai tineri care nu au loc de ei

  6. Salariile imense si pensiile speciale ale judecatorilor, politistilor, procurorilor sunt plata tradarii de neam!!! Ei nu aplica vreo lege ci o fac pe a lor. Toti sunt la fel! Si unii mai iau si spaga. Nu ii mai satura dracu de bani. Sunt bolnavi la cap.

  7. Dragi magistrați, exista o vorba românească și adevărată : nimeni nu este de neînlocuit!
    Plecați, ieșiți acum la pensie, ca tare v-ați mai strofocat cu munca (sunt dosare care trenează de ani de zile, dosare la comanda sau nu neapărat, se achita oamenii în dosare după ce mor sau își distrug viața din cauza acestei trenari a soluțiilor). Lăsați loc la cei tineri care sunt dornici să-și facă treaba cât mai bine și pe salarii adevărate. În tineret avem speranța. Experienta și-o vor căpăta pe parcurs, căci nimeni nu s-a născut cu experienta!

  8. Când s-a crescut vârsta de pensionare la pălmași la 65 de ani,s-a făcut brusc.Problema s-ar rezolva dacă ar fi mărită vârsta de pensionare la 65 de ani ,la acești domni,de săptămâna viitoare,fără eșalonare pe 15 ani.

  9. Sistemul care naște monștri. Magistraților chiar nu va gândiți la ce lăsați în urma ???
    Majoritatea oamenilor trăiesc la nivel de sărăcie iar pensionarii speciali duc o lupta pe viata si pe moarte pentru a-si asigura pensii speciale pe munca omului de rand. Pur si simplu luati painea de la gura copiilor/ batranilor si a tuturor celor care muncesc onest pentru ca domniile voastre sa duceti o viata de huzuri în calitate de tineri pensionari.
    Pe alta parte politicienii fac exact același lucru. Se numește hoție la drumul.mare. iar cei care ar trebui sa apere acest popor, nu fac altceva decât sa îl praduiasca.
    E penibil CSM . Tara nu este a voastră.. Ganditi-va și la urmașii voștri și la urmașii urmașilor voștri. Nu condamnați acest popor la sărăcie.
    Tteziti-va conștiința pe care sigur o aveți dar e pusa la somn de câțiva ani buni. Nu va vindeți sufletul.pt câțiva arginti . La finalul finalului o sa va caiti în zadar și o sa cereți degeaba îndurare de la cei pe care -i praduiti. Viata e atât de scurta încât clipesti și s-a terminat .

  10. Pana nu stiu cand se pot pensiona atatia pana nu stiu cand atatia…..ce ne facem?
    Ce-i prostia asta? Sa plece toti,pana la ultimul,incompetenti si hoti.
    Cand au plecat inginerii,tehnicieni,meseriasi si s-a golit tara cum a fost? Aia care chiar puteau ridica tara,toti au plecat.Nu zice nimeni nimic

  11. Nici nu conteaza ca, au pensiiq cat 10 – 15 romani d rând, ca, nici nu-și pot cheltui pensia, atat de uriașă este. O categorie de căpușe care nu au ce căuta in rândul unui popor. Nimeni nu le contestă integritatea, statutul socio-prodesional, poziția si importanta profesiei lor DAR, N SIMȚIREA LĂCOMIEI lipsită de măsură DA !!!.

  12. Drum bun cale batuta. N-au facut nimic pentru tara asta. Reforma justitiei ar fi insemnat: – scoaterea procurorilor din magistratura. – infiintarea de judecatorii si tribunale specializate in dreptul familie, dreptul muncii, dreptul economic. La noi procurorii si judecatorii sunt cei mai destepti, se pricep la toate. – posibilitatea de a accede ca procuror, experti din diferite domenii, experti contabili, ( DNA are 300 experti imprumutati de la ANAF), medici, etc.. – judecator sa ajungi dupa ce ai dovedit 20 de ani ca ai fost un procuror sau un avocat foarte bun. Ce este aia scoala de judecator si la 25 de ani judeca spete f. complicate. Cu astea ar trebui sa se ocupe justitia nu cu cine pe cine numeste si cum sa bage bete-n roata.

  13. Acest i inculți care judeca drepturile celorlalți cetățeni habar nu au de prevederi legale. Legea 263/2010 a mărit din pix vârstă celor născuți după 30.06.1950 cu 5 ani inclusiv la stagiul de cotizare.

  14. Am postat un comentariu, explicați motivul cenzurarii ?, a fost introdusă in România interdicția liberei exprimări ?, Conținea doar adevărul văzut cu „ochii realitatii”. Voi publicați doar pentru a avea activitate si nu doriți decât sq vă flatați cu doar propria opinie ?. Restul lumii cu opiniile ei, pentru voi nu există ?.

  15. Statul roman nu are decat doua solutii:
    1. Desfiintarea absolut tuturor pensiilor si veniturilor speciale
    2. Daca isi permite pensii speciale atunci sa ne dea tuturor pensii speciale, indiferent daca lucram la stat sau la privat.
    Aceste pensii, venituri speciale discrimineaza marea majoritate.
    Ganditi-va doar cate persoane cu salariul minim trebuie sa munceasca sa plateasca pensia unui special. Sau astia cu salariul minim nu sunt persoane, sunt sclavi?!
    La profesori pe 2500 de lei avem toti pretentii, dar la magistrati 20000 – 30000 lei este normalitate.

  16. La 20-30.000 de bănuți pe lună cred și eu că nu-și doresc schimbarea sistemului însă factorii de decizie nu ar trebui să se lase influențați. Și care-i problema că pleacă ? Sa plece , vin alții. Personal nu le-aș da mai mult de 10.000 de bănuți pe lună. Nu vă convine, ura și la gara. !!!!

  17. „Românul de rând” e cel care nu a fost la școală pentru că nu se putea despărți de birt, nu s-a calificat din același motiv, nu lucrează din același motiv, dar vrea salariu mare. Țara loazelor și a leneșilor.

  18. Parca ar fi o meserie cunstita, ca stim cu totii de intelegerile Binomului, cate dosare la comanda , inscenari si condamnari ai unor oameni simpli, nevinovati, pentru a face pe plac securistilor.
    Si beneficiati si de salarii nesimtite, pensii uriase chiar m mari decat salariile, si iesit de tanar la pensie, ca sa traiti doar voi cu securistii bine si frumos in tara asta.Nesatuilor, o sa vina si o sa va munceasca asiaticii, pana o sa va ia gatul in somn, ca ati contribuit la depopularea Romaniei, la vanzarea resurselor tarii si la umilirea romanului de rand, fara dosar de turnator.Rahatilir!

  19. Ideea e ca la Inalta Curte, marea majoritate a celor care indeplinesc conditia de pensionare- 25 de ani vechime – au peste 50 de ani varsta biologica. La felsi la celelalte instante din tara – cei care au deja 25 de ani vechime si au ramas in continuare in activitate, au varsta peste 50 de ani. Asadar, noua prevedere nu ar avea ca urmare pensionare in masa, caci, cei care putrau pleca si NU au facut- o, nu vor pleca nici in cazul modificarii. Afectati ar fi doar cei care au acum 20-24 de ani vechime, iar cand vor avea vechime de 25 de ani, nu vor avea varsta biologica de 50 de ani. Dar ei acum oricum nu pot pleca. In concluzie: sistemil nu va fi afectat de plecari masive. Varsta de pensionarere 55 de ani , alaturi de conditia vechimii in sistem de minim 25 de ani o consider ca o conditie rezonabila pentru sistemul de justitie din Romania.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:29Lideri ai PNL strâng semnături pentru Crin Antonescu pentru a evita o susținere a lui Ilie Bolojan pentru candidatura lui Nicușor Dan la președinție – presă
19:47Autostrada A7, deschisă circulației pe 21 de kilometri între Dumbrava și Mizil. Investiția, finanțată prin PNRR
19:38Șeful CIA din mandatul lui Biden tocmai și-a încheiat ultima vizită la Kiev. Nu e clar care va fi atitudinea noului șef al CIA
19:32Germania putea să scape de autorul atacului de la Magdeburg încă de acum un an, dar a refuzat să răspundă unei cereri de extrădare a Arabiei Saudite
19:23Atacul letal de la Magdeburg a trimis o undă de șoc în Europa, multe țări au crescut nivelul de securitate la evenimentele de sărbători
19:17TikTok, interzis timp de un an în Albania după ce un adolescent a fost ucis ca urmare a unei dispute pe rețeaua socială
19:10Consultări politice la Cotroceni, duminică: Iohannis a chemat partidele parlamentare pentru a primi propuneri de premier
12:09Ponta susține că PNL l-a ajutat intenționat pe Călin Georgescu ca să îl împiedice pe George Simion să ajungă în turul II, cu Marcel Ciolacu
11:46Variante PSD pentru conducerea viitorului guvern: Ciolacu II, penalul Neacșu, premierul lui Dragnea, Grindeanu, și meditatorul lui Ciolacu, Socol
10:44Monument dedicat victimelor Holocaustului într-un mare parc din Iași care va trece printr-un proces de modernizare
10:38Încep lucrările la Autostrada Unirii (A8): în februarie 2025, lotul Târgu Neamț – Moțca intră în faza de șantier
10:29Dezvoltatorii imobiliari au ajuns să construiască și poduri rutiere peste râuri, pe banii lor, ca să-și poată continua afacerile
10:20PNL a plătit una din campaniile de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok. Firma de comunicare angajată de liberali care a făcut campania nu are explicații credibile
10:09Vor fi măsuri foarte dure de austeritate după alegerile prezidențiale, până atunci PSD și PNL vor minți cât vor putea, spune Lasconi
09:57Șoferul care a intrat cu mașina în mulțimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, originar din Arabia Saudită, dar locuia în Germania din 2006