/

Surse: Ciucă, critic cu liderii sindicali din educație, în spatele ușilor închise. Premierul le-ar fi spus că ar trebui să fie corecți față de copiii care se află înaintea examenelor

Ciucă, critic cu liderii sindicali din educație Foto: Gov.ro

Surse politice susțin că premierul Nicoale Ciucă a fost neobișnuit de critic cu liderii sindicali din educație, în timpul negocierilor în spatele ușilor închise, desfășurate azi la Palatul Victoria.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Ciucă, critic cu liderii sindicali din educație

Potrivit acestor surse, Ciucă le-a explicat că momentul ales de ei pentru a face grevă este „cel mai prost din ultimii 10 ani pentru că afectează perioada de examene”, iar efortul, munca copiilor și a părinților riscă să fie compromise. Premierul le-a transmis că e important să fie „raționali și așezați” si mai ales sa se gândească la familiile din România. „Să fie corecți față de copiii care trec printr-o perioada de examene plină de emoții”, le-ar fi spus premierul sindicaliștilor, susțin sursele politice.

Ciucă ar fi afirmat că „atâta timp cât există un dialog și deschidere maximă din partea coaliției atunci nu au de ce să continue cu greva generală”. El ar fi explicat sindicaliștilor că nu se poate organiza o grevă când se schimbă un guvern cu altul pentru că acest lucru conduce la instabilitate .

După discțiile Guvern – sindicate, la care a participat și președintele PSD, Nicolae Ciolacu, guvernul a emis un comunicat oficial. Potrivit acestui comunicat, oferta pentru sindicate a constat în bonus de 1.000 de lei pentru profesorii debutanți, bonusuri pentru profesorii din zone defavorizate și creșteri de salarii pentru personalul nedidactic.

Citește și: Influent jurnalist american, specializat în tenis, explică acuzațiile aduse lui Halep: „Sunt cele mai grave acuzații de dopaj cu care s-a confruntat vreun jucător de tenis de pe locul unu”

Iată comunicatul integral al Guvernului:

Noua lege a salarizării, gata la 15 iulie

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din Educație, pentru a continua dialogul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul sistemului de învățământ.  

Reprezentanții Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate. 

Totodată, Guvernul și-a menținut angajamentul de a majora salariile până la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, în completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Această măsură, care vizează creșterea veniturilor, va fi extinsă și pentru celelalte categorii de salariați din Anexa 8.

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare și în eliminarea inechităților din legea salarizării.

În acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât până la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizării, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 septembrie a.c. să poată fi înaintat Parlamentului României pentru aprobare.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentanții sindicatelor din educație pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanțiile că Educația rămâne prioritate pentru actuala coaliție de guvernare”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

16:27Nicușor Dan explică ce moștenire i-a lăsat Firea: „Trei miliarde datorii curente, adică oricare din oamenii cărora noi le datoram bani puteau să ne blocheze conturile”
14:57EXCLUSIV Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc, un furt de peste 700 de milioane de euro. Proiectul de 850 de milioane de euro, supradimensionat de opt ori
13:58The trick that airlines use to „bump” passengers: they „forget” to inform travellers that flights are overbooked
12:07Sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD: Dreapta Unită a crescut cu 3% în București, în patru luni. AUR, în cădere liberă, Șoșoacă – mult sub pragul de 5%
11:32VIDEO Mașina poliției locale din Constanța, împotmolită pe plajă. Tentative zadarnice de a o scoate din apă, salvarea a venit de la un Touareg
17:17Lovitură pentru Piedone și Liviu Negoiță: biroul electoral le-a respins lista de candidați la Consiliul Local al Sectorului 1. Motivul: listele de semnături, falsificate brutal
14:49Care sunt companiile low-cost care oferă de multe ori prețuri chiar mai bune decât Wizz Air în Europa. Ofertele pentru destinații de vacanță în 2024, foarte ieftine
13:11Surse Antena 3: coaliția PSD-PNL vrea să schimbe din nou data alegerilor prezidențiale. Deocamdată, acestea sunt stabilite pentru 15 și 29 septembrie
12:29Suma uriașă cu care PSD a plătit presa, în 2023. Firea se laudă, pe Facebook, de Ziua Presei, că a lucrat pentru Dan Voiculescu: „Am făcut parte din lumea voastră mulți ani”
08:05Ai semnat contract de credit cu banca fără să fii atent? O poți da în judecată pentru clauze abuzive. Mulți clienți au luat bani înapoi
07:55A turnat țărani la Securitate, a fost declarat de o instanță colaborator al Securității, dar poate candida la alegerile locale
22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”