/

Oradea, finanțare europeană pentru un parc fotovoltaic. Boloș: „Doar două autorităţi publice locale au avut această iniţiativă, Oradea şi Braşov”

Oradea, finanțare pentru un parc fotovoltaic Foto: Facebook

Oradea va beneficia de finanțare european pentru un parc fotovoltaic. Valoarea totală a proiectului este de circa 16 milioane d eeuro.

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a semnat vineri la Oradea contractele de finanţare pentru şase proiecte europene gestionate de acest municipiu, în valoare totală de 90 milioane euro, unul din ele fiind al unui parc fotovoltaic cu peste 15.000 de panouri fotovoltaice.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Oradea, finanțare pentru un parc fotovoltaic

„Doar două autorităţi publice locale au avut această iniţiativă. Oradea şi Braşov au făcut proiecte să valorifice cât mai bine potenţialul de energie solară şi să treacă într-o nouă etapă a dezvoltării municipiilor şi judeţelor astfel încât să producă şi să comercializeze energie verde”, a declarat Boloş, referindu-se la viitorul parc fotovoltaic, care va fi amplasat  în jurul haldei de gunoi din străzile Matei Corvin şi Santăului, pe o suprafață de 12,5 hectare.

Parcul fotovoltaic va fi gestionat de la distanţă, prin fibră optică, cu ajutorul unor echipamente de monitorizare şi control, explică Bihoreanul.

Și vicepreşedintele Consiliului Județean, Mircea Mălan, a semnat cu ministrul Boloş, în numele CJ, contractul de finanţare pentru două proiecte în valoare totală de opt milioane euro.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de un an.

Acesta este al doilea proiect privind dezvoltarea unui parc fotovoltaic lansat de municipalitatea orădeană în ultimul an.

În ședința din luna mai Consiliul Local a aprobat închiderea haldei de zgură a CET-ului de la Santău Mic și montarea de panouri fotovoltaice.

„Primul proiect se referă la realizarea a 16 centre de depozitare a deşeurilor mari în aport voluntar. Este vorba de un proiect care va fi derulat împreună cu cele 16 primăriii pe teritoriul cărora există aceste platforme”, a declarat vicepreşedintele.

Consiliul Judeţean Bihor a organizat deja licitaţie cu clauză suspensivă pentru amenajarea platformelor şi a primit 41 de oferte din partea firmelor interesate.

Citește și: Garda de Mediu Botoșani nu mai poate funcționa după ce DNA a reținut trei din cei patru comisari

Mircea Mălan s-a ocupat personal de formalitățile pentru proiect și a convins primarii din județ de utilitatea lui, fapt pentru care a și semnat contractul, în timp ce președintele CJ, Ilie Bolojan, l-a urmărit din sală.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

16:02Primele estimări: panică la PSD din cauza aglomerației din multe secții de vot din mediul urban. La ora 16.00, peste 600.000 de voturi în plus în orașe
15:45Planuri de rezervă în AUR și USR pentru un tur doi fără Lasconi și Simion. Claudiu Târziu și gruparea Drulă-Barna-Ghinea numără orele
15:33Referendumul lui Nicușor Dan va fi validat, cel mai probabil: la ora 15.00, votaseră peste 23% din alegători, pragul este 30%
15:25Lasconi a adus prăjituri în secția de vot. Explicația ei: Sunt fără blat, e important fără blat
15:17Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot și a postat clipul pe Facebook. Poliția face cercetări
15:06George Simion a votat la Roma, vineri, dar a fost duminică la vot cu soția lui
11:51AEP contabilizează voturile din diaspora la urbanul din țară, crescând artificial diferența față de prezența din rural
11:49Informațiile „pe surse” de la exit-poll-uri au rol de a mobiliza activul de partid și ar trebui ignorate, recomandă sociologul Cătălin Stoica
11:31Biroul Electoral Ilfov cere Poliției îndepărtarea de pe Facebook a postării lui George Simion în care apare un buletin de vot care are ștampila „VOTAT” pe liderul AUR
11:25Prezență bună la referendumul organizat de Nicușor Dan: peste 8% la ora 11.00, cu circa 1,8% sub prezența, în Capitală, la alegerile prezidențiale
10:02Creditat ca posibil premier, Bolojan a votat „pentru un preşedinte responsabil”
09:52Peste 20.000 de deținuți (90% din cei cu drept de vot) și-au exprimat intenția să voteze la prezidențiale
09:47Ciolacu a votat „pentru o Românie puternică economic” și l-a atacat pe Iohannis: președintele trebuie să muncească
09:40Orban face apel să nu fie votat, le amintește alegătorilor că s-a retras în favoarea Elenei Lasconi
09:33China refuză orice responsabilitate pentru poluarea planetei, nu va participa cu fonduri la „repararea” mediului (COP29)