/

Putin a mutat primul pe tabla nucleară vorbind de transferul de arme tactice în Belarus până la 1 iulie. UE a anunțat noi sancțiuni, NATO nu se așteaptă la nimic bun din partea Rusiei

Putin, prima mutare pe tabla nucleară
Putin, prima mutare pe tabla nucleară (sursa: kremlin.ru)

Putin, prima mutare pe tabla nucleară. Ucraina a cerut duminică convocarea urgentă a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU şi a cerut statelor occidentale şi Chinei să determine Rusia să înceteze „şantajul nuclear”, în timp ce NATO a criticat „retorica” nucleară „periculoasă şi iresponsabilă” a Moscovei, după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin că Rusia va staţiona arme nucleare tactice în Belarus ca represalii faţă de intenţia Marii Britanii de a oferi Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit.

NATO nu crede în promisiunile Moscovei

„Ucraina aşteaptă din partea Marii Britanii, Chinei, Statelor Unite şi Franţei acţiuni eficace pentru a contracara şantajul nuclear al Kremlinului”, a indicat Ministerul ucrainean de Externe într-un comunicat. „Cerem ca o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU să fie convocată imediat în acest scop”, adaugă acesta.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

În acest timp, NATO a denunţat „retorica” nucleară „periculoasă şi iresponsabilă” a Moscovei. „NATO rămâne vigilentă şi monitorizăm îndeaproape situaţia. Nu am observat nicio schimbare în postura nucleară a Rusiei care să ne determine să ne-o ajustăm pe a noastră”, a declarat purtătoarea de cuvânt a NATO Oana Lungescu. „Rusia şi-a încălcat sistematic angajamentele asupra controlului armamentelor, cel mai recent suspendându-şi participarea la Tratatul Noul START”, a adăugat ea.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că arme nucleare tactice ale armatei ruse vor fi staţionate în Belarus.

Putin, prima mutare pe tabla nucleară

Întrebat de ce a luat o asemenea decizie acum, liderul de la Kremlin a spus că acesta este un răspuns faţă de intenţia Marii Britanii de a furniza Ucrainei obuze perforante cu uraniu sărăcit. El a apreciat că Rusia nu face astfel nimic „neobişnuit”, întrucât Statele Unite au „desfăşurat de mult timp” arme nucleare în ţările cu care sunt aliate, menţionând Germania, Turcia, Olanda, Belgia, Italia şi Grecia.

Preşedintele rus a precizat că aceste arme nu vor fi cedate Belarusului, întrucât „nici Statele Unite nu le cedează aliaţilor lor”. El a estimat că acordul cu Belarusul pentru amplasarea de arme nucleare tactice în această ţară nu contravine obligaţiilor internaţionale ale Rusiei asupra neproliferării nucleare.

Putin a mai anunţat că zece avioane ale armatei belaruse au deja adaptate pentru lansarea armelor nucleare tactice, pe 3 aprilie va începe instruirea militarilor belaruşi, iar pe 1 iulie se va încheia construcţia unui siloz în Belarus pentru stocarea acestor arme.

Liderul rus răspunde și cu uraniu sărăcit

Mai mult, Putin a avertizat că Rusia ar putea folosi şi ea obuze cu uraniu sărăcit în războiul din Ucraina, dacă armata acesteia din urmă va obţine astfel de muniţii. „Avem, fără exagerare, sute de mii de asemenea obuze”, dar deocamdată nu au fost folosite, a spus preşedintele rus.

Ministerul britanic al apărării a anunţat săptămâna aceasta că cele 14 tancuri Challenger 2 pe care Marea Britanie le va oferi Ucrainei pentru a o ajuta în războiul cu Rusia vor fi echipate cu obuze perforante care conţin uraniu sărăcit.

Muniţiile cu uraniu sărăcit, folosite deja de SUA în războaiele din Irak şi în bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii în 1999, sunt utilizate în proiectilele antitanc, având o eficienţă deosebită în perforarea blindajelor.

SUA vor să pară relaxate

Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a anunţat că UE este pregătită să adopte noi sancţiuni împotriva Belarusului dacă această ţară acceptă desfăşurarea unor arme nucleare ruseşti pe teritoriul său.

„Găzduirea de către Belarus a unor arme nucleare tactice ruseşti constituie o escaladare iresponsabilă şi o ameninţare pentru securitatea europeană. Belarusul încă mai poate să oprească asta, este alegerea sa. UE rămâne pregătită să reacţioneze prin noi sancţiuni”, a transmis Borrell duminică pe Twitter.

Citește și: Patriarhul Daniel s-ar fi rugat, de Bunavestire, pentru sănătatea patriarhului Rusiei, Kiril, susținător al invaziei rusești în Ucraina

La Washington, purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, a declarat că Statele Unite nu au în acest stadiu niciun indiciu că Rusia „ar intenţiona să recurgă la arme nucleare în Ucraina” şi deocamdată pentru SUA nimic nu justifică „schimbarea poziţionării în materie de descurajare strategică”.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:18Cine va intra în turul II? O analiză incompletă și subiectivă a următoarelor 84 de ore
20:10Candidatul Ponta a luat o pauză de la campania electorală ca să joace golf în Dubai. A avut și o scuză: un eveniment la care a fost speaker
18:34Cotele la pariuri politice: vezi cine crede în șansele lui Ciucă și Lasconi, și cine în Simion
14:27Un ziarist i-a spus premierului Ciolacu că minte: „Mințiți constant, domnule prim ministru”
13:48FOTO Milioane de scrisori electorale de la Ciolacu, trimise cu „fantomele” Poștei: plicurile nu conțin nici o ștampilă a companiei de stat
11:41Piedone recunoaște că a vorbit cu Simion, dar spune că n-a înjurat, de vină este inteligența artificială. Ciolacu, reacție agresivă, dar nu neagă informația
10:59Performanța lui Ciolacu la fonduri europene: zero – PNRR, 0,92% – fonduri structurale. Siegfried Mureșan: „România, locul 19 din 27”
10:26Infecțiile sezoniere, greu de ucis. Care sunt metodele de a rări episoadele virale
10:06Autostrada A8: de ce nu au început lucrările pe cele două segmente pentru care contractele au fost atribuite de jumătate de an
10:00EXCLUSIV Ce arată sondajele realizate zilnic de AtlasIntel în mediul urban: bătălie la sânge pe locul II, Ciucă și Georgescu – pe trend de creștere
09:52Procuror-șef, la volan cu 400 ml de pălincă și o bere la bord. Testul a arătat o alcoolemie de 4,19‰
22:07Ministerul Muncii a rămas deja fără bani de pensii, așa că scoate sute de milioane de euro din rezerva bugetară
21:50Promovarea mesajului că Ciolacu ar fi vorbit cu Trump, plătită din bani publici. Premierul îi face campanie electorală șefului PSD
21:31Români traficați în Franța pentru muncă în condiții nedemne în podgorii care produc vinuri de sute de euro sticla
21:14Drumuri și Poduri SA Ialomița, falimentată de șeful PSD al Consiliului Județean, Marian Pavel, printr-un împrumut nereturnat