Piața mașinilor electrice crește, dar lent. Interesul pentru maşinile electrice şi hibride se menţine ridicat în rândul consumatorilor, în principal datorită costului mai redus cu alimentarea, comparativ cu motoarele pe combustie internă, preocupărilor cu privire la protecţia mediului şi stimulentelor acordate de autorităţi pentru cumpărarea unui autovehicul nepoluant.
Asta reiese din studiul Deloitte 2023 Global Automotive Consumer Study, derulat în 24 de ţări din întreaga lume, dintre care nouă din Europa.
Piața mașinilor electrice crește, dar lent
Pe de altă parte, preţurile încă ridicate, autonomia limitată, timpul necesar pentru alimentare şi infrastructura de încărcare deficitară rămân principalele argumente contra unei astfel de alegeri. Cei mai mulţi consumatori din Marea Britanie (77%), Germania (75%), Belgia (75%), Austria (65%), Franţa (65%) şi Italia (51%) spun că ar prefera să îşi încarce maşina electrică acasă, mai arată studiul.
Totuşi, în ţările europene analizate, tranziţia de la motoarele pe combustie internă la cele electrice se produce lent. Proporţia celor care ar opta pentru un motor pe benzină sau motorină la următoarea achiziţie rămâne încă ridicată în Austria (54%), Turcia (54%), Germania (51%), Polonia (49%), Marea Britanie (49%), Franţa (47%) şi Belgia (47%).
Doar în Italia (unde 22% dintre consumatori ar opta pentru motor pe benzină sau motorină) şi Spania (31%), motoarele pe combustie internă pierd cu adevărat teren. În plus, mulţi dintre cei care se declară interesaţi de o maşină electrică ar renunţa la o astfel de achiziţie dacă ar apărea pe piaţă un combustibil sintetic, nepoluant, pentru motoarele cu combustie internă, procentul acestora variind între 44% în Belgia şi 63% în Turcia.
Creșteri la electrice și în România
„Preferinţa în creştere pentru maşinile electrice este evidenţiată şi de Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile, chiar dacă datele pe 2022 arată că motoarele tradiţionale continuă să acapareze mai mult de jumătate din vânzările de maşini în statele Uniunii Europene.
În România, anul trecut, vânzările de maşini electrice au crescut cu aproximativ 10.000 de unităţi, cel mai mare avans fiind înregistrat în cazul celor pe baterie (+83,5%, pe locul patru în UE după Cipru, Letonia şi Bulgaria).
Cu toate acestea, autovehiculele pe baterie reprezintă mai puţin de un sfert din totalul celor electrice vândute în România în 2022 şi sub 10% din total.
Şi pentru români, principalele motive de reticenţă în alegerea unei maşini electrice sunt legate de infrastructura precară de încărcare şi de autonomia limitată, la care se adaugă durata scurtă de viaţă a bateriei şi, la anumite modele, faptul că bateria nu poate fi înlocuită”, a declarat Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.
Termenul de livrare
Calitatea autovehiculului rămâne principalul criteriu în decizia de achiziţie a unei anumite mărci, dar termenul de livrare devine tot mai important în actualul context dominat de sincopele de pe lanţurile de aprovizionare.
Timpul de aşteptare acceptabil variază de la ţară la ţară – în timp ce 85% dintre consumatorii din Turcia şi 77% din cei din Spania consideră că acesta nu poate depăşi cinci săptămâni, jumătate dintre austrieci şi 57% dintre belgieni sunt dispuşi să aştepte mai mult de atât.
Totodată, majoritatea participanţilor la studiu apreciază beneficiile dotărilor cu tehnologie, care permit conectarea autovehiculului la surse de informare referitoare la stadiul sau planificarea verificărilor necesare în procesul de întreţinere, la blocajele din trafic şi rutele alternative sau la siguranţa traseului planificat.
La realizarea studiul Deloitte 2023 Global Automotive Consumer Study au participat mai mult de 26.000 de consumatori din 24 de ţări, dintre care mai mult de 10.000 din nouă ţări europene – Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Spania, Polonia şi Turcia.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.