/

Pacienţii cu epilepsie nu au acces la medicamente. A crescut numărul celor care ajung la spital cu forme decompensate de boală

Pacienţii cu epilepsie nu au acces la medicamente, spune Ioana Mandruță Foto: Facebook

Pacienţii cu epilepsie nu au acces la medicamente, a arătat Ioana Mîndruţă, medic primar neurolog specializat în epileptologie generală şi evaluare prechirurgicală la Unitatea de Monitorizare a Epilepsiei şi Somnului, Laboratorul de Neurofiziologie Clinică din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Ea a afirmat, pentru news.ro, că persoanele care suferă de această afecțiune au acces foarte greu la medicamente fundamentale, de bază în tratarea ei.

Pacienţii cu epilepsie nu au acces la medicamente

În consecință, la unitatea sanitară unde medicii de specialitate se ocupă de programul naţional pentru epilepsiile farmacorezistente, vin foarte mulţi pacienţi cu forme decompensate de boală, cu crize epileptice pentru că nu au găsit tratamentul de care au nevoie. Aceşti pacienţi sunt reechilibraţi în spital, ceea ce înseamnă automat şi costuri mai mari pentru unitatea sanitară.

„În ultima perioadă lipsesc medicamente fundamentale, medicamente de bază în tratamentul acestei boli care sunt prescrise pentru majoritatea pacienţilor care suferă de această afecţiune, astfel încât suntem copleşiţi de cei care vin, vin în situaţii grave, vin cu forme decompensate, în care sunt obligaţi să oprească brusc medicaţia pentru că nu o mai găsesc, pentru că nu găsesc nici înlocuitori şi nici ceva similar care să substituie cât de cât o perioadă de timp până când pot să -şi achiziţioneze din nou medicaţia.

Din păcate, în România sunt puţine molecule originale, de fapt în acest moment nu există decât două medicamente pe piaţa românească, sunt molecule originale, restul sunt generice, şi înţeleg că sunt probleme de producţie.

Cea mai dificilă situaţie este la carbamazepină şi la oxcarbazepină, şi apoi sigur la valproat de sodiu si acid valproic sub diversele lui forme comerciale”, a explicat Ioana Mândruță.

„Așa ceva nu am mai întâlnit”

Costul îngrijirii unui pacient care ajunge la spital cu crize epileptice şi care are nevoie de terapie intensivă este de minimum 1000 de euro pe zi, spune medicul Ioana Mândruţă. Situaţia fără precedent a acestor pacienţi înseamnă presiune pe spital şi automat costuri mai mari. Pacienţii cu epilepsie nu-şi pot permite să sară nicio zi de tratament, pentru că altfel le poate fi pusă viaţa în pericol, spune dr. Mîndruţă.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

„Aşa ceva nu am mai întâlnit”, a declarat medicul.

Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut de pe piața din țara noastră,  deoarece producătorii nu își mai permit să le fabrice la prețurile stabilite de Ministerul Sănătății, arăta, la 10 martie, președinta Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, Simona Cocoș, citată de Rador.

Citește și: Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut de pe piața din țara noastră

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

2 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

02:30Cele mai șocante alegeri: rusofilul cu simpatii legionare Călin Georgescu, cotat cu șanse extrem de mici, câștigă turul I al prezidențialelor
01:06Apar primele rezultate din Diaspora: Călin Georgescu conduce ușor în fața Elenei Lasconi, Simion fiind pe locul trei
23:28Călin Georgescu este pe locul I în mai multe județe, după numărarea a circa 90% din procesele verbale
22:59Rezultate catastrofale pentru candidații de dreapta, după numărarea a peste 50% din voturi: Ciolacu – circa 23%, Georgescu – 22%, Simion – 15,43%
22:36Bolojan sugerează conducerii PNL să demisioneze rapid: „Există o răspundere pe care strategii partidului trebuie să și-o asume”
21:44Ciucă nu contestă exit poll-urile, dar așteaptă numărătoarea oficială: După ce avem rezultatele finale, vom lua şi o decizie
21:42Candidatul-surpriză Călin Georgescu: mai legionar decât Simion, mai pro-Rusia decât Șoșoacă, deși a lucrat la ONU. El își ține banii la banca maghiară OTP, în euro
21:37Lasconi se și vede președinte, a anunțat că deja va încerca să închege o majoritate parlamentară: 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD
21:30Cel mai optimist politician al momentului: Rareș Bogdan spune că Ciucă a câștigat în 20 de județe
21:22Rabin cu cetățenie israeliană și moldovenească, ucis în Emiratele Arabe Unite, unde locuia. Presupușii autori, arestați
21:04Un „aranjament” între Ucraina și Rusia, la asta lucrează echipa lui Trump împreună cu actuala administrație de la Casa Albă, spune consilierul pe probleme de securitate al președintelui ales
21:01BREAKING Primele rezultate oficiale de la exit-poll-uri: Ciolacu, locul I; Lasconi este pe locul II, dar diferența față de Georgescu și Simion, în marja de eroare
20:58CNA a sesizat BEC și AEP că unele site-uri, dar nu și radiouri și televiziuni, au publicat duminică exit poll-uri înainte de ora 21.00
20:53Ciolacu face pe relaxatul și spune că a prevăzut din vară cine e candidatul de pe locul al doilea
18:44Disperare la PSD: organizațiile rurale din Buzău mobilizează alegători la vot pentru George Simion. „Vă credeți imuni la lege, cu protecție de la Ciolacu”, îi avertizează EFOR