La Câmpia Turzii, PSD a sărbătorit Ziua Femeii fără nici o femeie pe afișul pe care a fost anunțat evenimentul. În schimb, Marius Budăi, acuzat că și-a hărțuit colegele, printre vorbitorii la eveniment.
PSD a sărbătorit Ziua Femeii fără nici o femeie
PSD Câmpia Turzii a marcat Ziua Femeii pe 10 august, două zile după consemnarea oficială, la 8 martie. Potrivit unei relatări din Libertatea, la sala de nunți unde s-a organizat festivitatea, unul dintre angajați a glumit pe seama acuzațiilor aduse lui Budăi, care și-ar hărțui colegele, sunându-le la două noaptea: „Și ministrului îi place să sune mai târziu”, a spus acesta.
Here's a poster from Romania's PSD party advertising an event to celebrate int'l women's day. These are the speakers. <facepalm> pic.twitter.com/5g3Ob9tc1E
— Andy Hockley (@adhockley) March 10, 2023
Ulterior, la conferința desfășurată într-o sală de nunți din Câmpia Turzii, au luat cuvântul și trei doamne din PSD, inclusiv deputata Ana Loredana Predescu.
„Ministrul Budăi a fost prezentat ca un star al politicii. A traversat încet sala, oprindu-se ca să-și ducă mâna în dreptul inimii și să facă reverențe. A vorbit puțin și s-a scuzat că trebuie să plece cât mai repede spre casă, la Botoșani, unde-l așteaptă soția.
«Sărut mâna doamnelor, domnișoarelor. Domnilor, vă salut cu respect. O să fiu foarte scurt, am avut foarte multe acțiuni astăzi. Eu mi-aș fi dorit să am soția aici în sală, s-o invit. De aia, după ce o să vorbesc, o să și plec spre Botoșani. Vă doresc o seară magnifică. Vă doresc, doamnelor, să fiți fericite alături de toți cei pe care-i doriți dumneavoastră», a spus Budăi”, potrivit Libertatea.
Această publicație scria, acum câteva săptămâni, că, la o petrecere PSD, din vara lui 2022, ministrul Muncii ar fi consumat prea mult alcool și ar fi început să hărțuiască o deputată. Demnitarul ar fi sunat-o pe deputată, care era în același hotel cu el, în toiul nopții. Însă deputata era cu soțul, iar acesta l-a confruntat pe demnitar.
Deși scandalul a fost cunoscut în întregul partid, el a fost îngropat. Însă, în ianuarie 2023, la Sinaia, ministrul a recidivat.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.