SPD, partidul social-democrat din Germania, nu îl va sancţiona pe fostul cancelar Gerhard Schröder pentru legăturile sale cu Rusia, anunță DPA. Decizia a fost luată în comisia de arbitraj a partidului.
SPD nu îl va sancţiona pe fostul cancelar Schröder
Nu s-a putut „stabili cu suficientă certitudine” că Schröder a încălcat statutele, principiile sau regulile partidului său că s-a făcut vinovat de un act care să-l dezonoreze, a anunţat comisia de arbitraj în textul deciziei.
„Este posibil ca politicieni germani de top să fi subestimat pericolele dependenţei de energia rusească în ultimii 25 de ani”, a mai precizat sursa citată.
Acest lucru este valabil şi pentru alţi politicieni din SPD şi respectiv alte partide, a menţionat organismul în cauză.
Aceeaşi comisie internă de arbitraj a SPD a decis în august anul trecut că Schröder nu poate fi exclus din partid, întrucât „nu se face vinovat de încălcarea regulilor partidului”. Excluderea sa fusese solicitată de 17 filiale ale SPD.
Potrivit Politico, Schröder s-a confruntat cu critici dure pentru legăturile sale cu Rusia, care au inclus locuri în consiliile de administraţie ale companiilor energetice ruse. Parlamentul german l-a lăsat în mai pe Schröder fără o parte din banii care îi erau alocaţi în calitate de fost cancelar, precum şi fără staff sau spaţiu de birou.
De la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei în februarie, Schröder s-a întâlnit de două ori cu Vladimir Putin. După ultima sa călătorie la Moscova din luna iulie, fostul cancelar a dat un interviu foarte criticat, în care a pledat din nou pentru negocieri cu Rusia, provocând furia conducerii de la Kiev, notează Politico.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.