Austria este pe cale să scoată Rusia din izolare: 15 parlamentari ruși supuși sancțiunilor ar putea primi vize pentru a participa la o reuniune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) la Viena, între 23 și 24 februarie.
Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare
Delegațiile din nu mai puțin de 20 de state democratice, printre care Marea Britanie, Canada, Franța sau Polonia, au scris cancelarului austriac, precum și ministerului de Externe din această țară, cerându-le să blocheze participarea delegației ruse.
„Este important să ne amintim că parlamentarii ruși sunt parte integrantă a sistemului de putere și complici la crimele pe care Rusia le comite în fiecare zi în Ucraina”, se arată în scrisoare, care a fost citită de Associated Press. „Ei nu au ce căuta într-o instituție însărcinată cu promovarea unui dialog sincer și a opoziției față de război”.
Televiziunea de stat din Polonia consemnează și faptul că delegația rusă ar fi prezentă la Viena exact în ziua în care este marcat un an de la începutul invaziei rusești în Ucraina.
Austria is set to issue visas to sanctioned Russian parliamentarians to attend an upcoming security summit on the anniversary of Russia’s invasion of Ukraine. https://t.co/cj11PhAIlp
— Foreign Policy (@ForeignPolicy) February 10, 2023
Delegații americani la Adunarea Parlamentară a OSCE nu s-au numărat printre semnatarii scrisorii. Ambasadorul american la OSCE, Michael Carpenter, a declarat vineri reporterilor că delegații ruși „nu sunt oameni care merită să poată călători în țările occidentale”. Cu toate acestea, Carpenter a adăugat că „depinde de guvernul austriac să stabilească dacă va acorda sau nu vize”.
Oficialii austrieci nu au comentat scrisoarea. La 5 februarie, ministrul de externe Alexander Schallenberg a apărat decizia Austriei de a permite rușilor sancționați să intre în țară, argumentând că este important să se mențină deschise canalele de comunicare cu Moscova, în ciuda „atacului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei”.
Ministerul austriac de Externe a insistat, de asemenea, că, în calitate de gazdă a sediului OSCE din Viena, este obligat din punct de vedere legal să acorde vize reprezentanților națiunilor participante care doresc să ia parte la reuniunile de acolo.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare: 15 parlamentari ruși supuși sancțiunilor ar putea… […]
[…] Citește și: Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare: 15 parlamentari ruși supuși sancțiunilor ar putea… […]
[…] Citește și: Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare: 15 parlamentari ruși supuși sancțiunilor ar putea… […]