Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a lansat un atac dur la prefectul PSD al Bucureștiului, Toni Greblă: acesta ar vrea să dea „liber” la blocuri între case, în zona istorică, a susținut edilul-șef. Greblă ar urma să atingă acest obiectiv atacând în instanţă „PUZ Zone protejate”, ceea ar permite suspendarea documentului, cu consecinţa intrării în legalitate a unor construcţii ridicate ilegal.
Greblă a fost acuzat de DNA, în 2015, că a încercat să exporte mărfuri alimentare în Rusia, prin Turcia, încălcând astfel embargoul impus acestui stat după invadarea Ucrainei. El are două pensii speciale, o indemnizație oferită printr-o „lege specială” și Mercedes GLC.
Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă
Nicușor Dan a prezentat public și motivul invocat de prefect: „pentru că există suspiciuni existente în diverse medii, aceasta este motivația”.
„Prefectul municipiului Bucureşti intenţionează ca mâine, 6 februarie, să atace în instanţă reglementarea de urbanism a întregii zone istorice a municipiului Bucureşti. Asta înseamnă, pe scurt, liber la blocuri între case în întreaga zonă istorică a municipiului Bucureşti. (…) Conform legii, dacă prefectul atacă orice act administrativ, el este suspendat pe durata pe care litigiul se desfăşoară. Asta înseamnă că, timp de un an sau doi din momentul în care această acţiune este iniţiată, nu vom mai avea reglementare de urbanism pe zona istorică a municipiului Bucureşti”; a declarat, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicuşor Dan, citat de news.ro.
Edilul-șef a prezentat două efecte ale acestei acțiuni în instanță a prefectului PSD Toni Greblă:
- Dispare regimul de protecţie al zonelor istorice. Adică, de exemplu, investitorul care a construit blocuri în curtea vilei Filipescu din bulevardul Aviatorilor va putea să vină la Primăria municipiului Bucureşti să ceară intrarea în legalitate a acelor blocuri.
- Vor trebui reluate proiectele de autorizare care sunt în curs, de la nivelul certificatului de urbanism, pentru toate proiectele importante, pentru că autorizaţia nu se va mai raporta la PUZ Zone protejate, ci va trebui să se raporteze la Planul Urbanistic General (PUG).
„Pentru prima oară această administraţie a respins câteva sute de cererii de autorizaţii, blocuri între case, blocuri pe spaţii verzi, pentru că nu respectau regulamentul zonei construite protejate. Pentru prima oară această administraţie a făcut sesizări la DNA pentru încălcări flagrante ale acestui regulament.
„Speculatorii imobiliari au început să pună presiune”
Şi atunci toţi oamenii aşa-zişi investitori, de fapt speculatori imobiliari, împreună cu toţi oamenii din administraţie care i-au ajutat de-a lungul timpului au început să pună presiune că atace exact sursa, acel document pe care toţi l-au încălcat, Regulamentul zonei istorice a Bucureştiului”, a explicat Nicușor Dan motivul pentru care Greblă vrea să atace PUZ Zone Istorice.
„Şi care e motivaţia prefectului, oficială, în baza căreia vrea să atace PUZ zone construite protejate: pentru că există suspiciuni existente în diverse medii . aceasta este motivaţia. Deci pentru că există suspiciuni în diverse medii, noi aruncăm totul în aer, inclusiv convenţii internaţionale la care România este parte. Sper ca în urma acestui avertisment public pe care eu îl lansez instituţiile statului român să reacţioneze şi să împiedice acest act de iresponsabilitate”, a adăugat Nicuşor Dan.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Nicușor Dan, atac dur la prefectul PSD Greblă: vrea să dea „liber” la blocuri între case, î… […]