/

România, lăudată pentru sprijinul acordat Ucrainei de congresmani republicani și democrați

România, lăudată pentru sprijinul acordat Ucrainei Foto: Facebook

România a fost lăudată pentru sprijinul acordat Ucrainei de congresmani republicani și democrați, în cadrul ueni dezbateri organizate în Congresul SUA. Evenimentul, intitulat „Romania’s support to Ukraine in counteracting the Russian aggression”, a fost organizat de Ambasada României la Washington.

România, lăudată pentru sprijinul acordat Ucrainei

„Reprezentanții Congresului american au subliniat importanța Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, a cărui soliditate a fost reconfirmată de cooperarea celor două state în contextul invaziei ruse în Ucraina.

Au prezentat sprijinul bipartizan pe care Congresul american îl oferă Ucrainei, continuarea eforturilor în acest sens fiind esențială pentru prezervarea ordinii internaționale bazate pe reguli. Oficialii americani au recunoscut rolul proeminent asumat de România în gestionarea unei crize umanitare și de securitate cu reverberații puternice în regiune și la nivel global.

Au fost prezenți membri democrați și republicani ai Congresului, parte din Comisiile de Informații, Forțe Armate, Securitate internă, Juridică și Comisia Helsinki: Bill Huizenga, Jason Crow, Sylvia Garcia, Eric Swalwell, Victoria Spartz, Linda Sanchez, Joe Wilson, Steve Cohen, Jim Costa, Robert Aderholt”, a arătat ambasada României în SUA.

Partea română a prezentat o sinteză a contribuției României în gestionarea crizei refugiaților, asistența umanitară oferită încă de la debutul invaziei, rolul României în facilitarea exportului de cereale ucrainene, în consolidarea rezilienței energetice a Ucrainei și Republicii Moldova și în condamnarea acțiunilor Rusiei în forurile europene și internaționale. De asemenea, delegația Parlamentului României a argumentat importanța constituirii unui tribunal internațional pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.

Citește și: Mercenar Wagner recrutat din pușcărie, luat prizonier de ucraineni după doar două zile pe front: Viața noastră nu are nici un preț, putem fi uciși fără probleme

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:14EXCLUSIV Șeful Romarm, excursie pe bani publici la un târg de armament ușor la Las Vegas, deși compania nu a avut stand de prezentare. Cazare de lux la Fontainebleau
18:33Șeful unei echipe de dulgheri de pe un tronson al autostrăzii Pitești – Sibiu are 71 de ani și este tatăl a opt copii
17:27Încă un candidat PSD scos din cursă: candidatura unui condamnat pentru pornografie infantilă la primăria din Șotrile, blocată de instanță, la sesizarea PNL. Va candida soția sa
15:55Valentina Saygo, fost secretar de stat și consultant fiscal, descrie haosul impozitării „speciale” a caselor mai scumpe de 500.000 euro: „Urlăm la lună, oameni buni!”
12:40VIDEO George Simion, limbaj și amenințări de interlop, după ce mai mulți candidați AUR s-au retras, afirmând că partidul acesta este „cea mai mare otravă”
11:59Probabil cel mai bogat candidat la Parlamentul European: are milioane de lei în conturi și investiții și locuiește într-un adevărat palat
11:07Dezastrul din ministerul Sănătății: dispariția misterioasă a „Sistemului Informatic de Înaltă Performanță”, nefinalizat de 24 de ani și care costă o sumă uriașă
09:04Colectorul de șpagă de la UMF, fără condamnare după un dosar de zece ani. Doar un intermediar, pedeapsă cu suspendare
08:51Șeful Poliției Rutiere, BMW de bombardier: are folii negre inclusiv pe faruri, lucru interzis de lege
22:28EXCLUSIV Georgian Pop (PSD), șeful Rezervelor de Stat, deconspiră sabotarea industriei de armament pusă la cale de ministrul PSD Radu Oprea, bișnițar cu pulbere pentru muniții
20:55Legea de inspirație kremlinistă care clasifică unele ONG-uri drept „agenți străini” mai are un pas până să fie adoptată în Georgia. Manifestații de stradă violente
19:19Datoria publică a ajuns la 52,4% din PIB, respectiv 841,3 miliarde de lei. Într-un an, datoria publică a crescut cu aproape 60 de miliarde de lei
16:05La fel ca Gabriela Firea, Șoșoacă va candida la funcțiile de primar al Capitalei, consilier local și europarlamentar
13:29Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri
13:18Clotilde Armand ar câștiga fără emoții alegerile din Sectorul 1, arată un sondaj IPSOS comandat chiar de candidata USR. Alianța Dreapta Unită, la un pas să aibă majoritatea în Consiliul Local