Cehia scapă de miliardarul anti-NATO. Petr Pavel, fost şef al Comitetului Militar al NATO şi susţinător al sprijinului militar pentru Ucraina, a câştigat sâmbătă alegerile prezidenţiale din Republica Cehă cu 58,25% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a 99,74% din buletinele de vot, informează agenţiile de presă internaţionale.
Opt candidați în turul întâi
Rivalul său, Andrej Babiš, a obţinut 41,75% din voturi, potrivit rezultatelor publicate în direct pe site-ul Oficiului ceh de statistică.
Rata de participare în această ţară membră a UE şi NATO, cu o populaţie de 10,5 milioane, a fost de 70%.
Petr Pavel, general în rezervă în vârstă de 61 de ani, s-a prezentat în alegeri drept candidat independent şi beneficiază de sprijinul guvernului de centru-dreapta.
Andrej Babiš, un miliardar de 68 de ani, care a ocupat postul de premier între anii 2017 şi 2021, s-a angajat în timpul campaniei să oblige guvernul să susţină populaţia în faţa creşterii preţurilor.
În primul tur, în care au concurat opt candidaţi, Pavel îl devansase pe Babiš, obţinând 35,4% din sufragii faţă de 35% ale acestuia. El a beneficiat între timp de voturile unora dintre concurenţii eliminaţi în primul tur.
Petr Pavel, erou de război
Campania între cele două tururi ale scrutinului a fost aspră, cu un val de dezinformări care l-au avut drept ţintă pe Pavel şi ameninţări cu moartea la adresa lui Babiš şi a familiei sale.
Petr Pavel îl va înlocui pe Milos Zeman, politician controversat, care întreţinuse legături strânse cu Moscova înainte de a face o cotitură în momentul invaziei ruse în Ucraina.
Citește și: Tancurile Abrams pe care SUA le vor trimite în Ucraina, fără blindajul ultrasecret din uraniu sărăcit
Petr Pavel a promis că va fi un preşedinte independent, neinfluenţat de politica partidelor, că va continua să susţină ajutorul pentru Ucraina sfâşiată de război şi că va sprijini candidatura Kievului pentru a deveni membru al UE.
Petr Pavel este un erou al războiului din fosta Iugoslavie, în timpul căruia el a ajutat inclusiv la eliberarea unor soldaţi francezi. Ulterior el a devenit şef al Statului Major ceh şi a exercitat în perioada 2015-208 funcţia de preşedinte al Comitetului Militar al NATO, fiind astfel cel mai înalt responsabil militar al Alianţei Nord-Atlantice. Noul președinte ceh are studii inclusiv la King’s College (CV).
Cehia scapă de miliardarul anti-NATO
Întrebat în campania electorală, în cadrul unei dezbateri televizate, dacă ar trimite trupe dacă Polonia sau statele baltice ar fi atacate, Babiš a răspuns: „Nu, cu siguranță nu”.
Articolul 5 din tratatul NATO obligă statele membre să vină în ajutorul unuia dintre ele în cazul unui atac.
„Vreau pace. Nu vreau un război. Și în niciun caz nu voi trimite copiii noștri și copiii femeilor noastre la război”, a continuat fostul premier, care a făcut recent obiectul unei ample analize a Politico.
Petr Pavel va deveni al patrulea preşedinte al Republicii Cehe după ce ea a devenit stat independent, în urma sciziunii paşnice cu Slovacia, în 1993, la patru ani după ce Cehoslovacia a abandonat regimul său comunist totalitar, ieşind de pe orbita Moscovei.
Predecesorii lui Petr Pavel au fost Vaclav Javel, un dramaturg disident anticomunist care a condus Republica Cehă din 1993 până în 2003, economistul Vaclav Klaus (2003-2013) şi Milos Zeman, al cărui mandat expiră în martie.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.