Democrații păstrează Senatul, Biden – mandat puternic. Partidul Democrat a câştigat sâmbătă, potrivit presei americane, locul care îi lipsea pentru a-şi menţine controlul în Senat, o victorie decisivă pentru continuarea preşedinţiei lui Joe Biden.
Factorul-cheie: Catherine Cortez Masto
La patru zile după alegerile dezamăgitoare de la jumătatea mandatului pentru republicani, senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a fost declarată câştigătoare în statul cheie Nevada în faţa candidatului Adam Laxalt, susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump, potrivit estimărilor unor canale de televiziune americane.
Realegerea senatoarei democrate aduce numărul de aleşi democraţi în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului. Conform Constituţiei, vicepreşedinta Kamala Harris are puterea de a departaja senatorii.
Democraţii ar putea câştiga în continuare un loc în statul Georgia, unde va fi organizat un al doilea tur pe 6 decembrie.
Republicanii se consolează cu Camera
Republicanii, care nu au atins valul aşteptat în timpul acestui scrutin, tradiţional defavorabil partidului de guvernământ, par totuşi în măsură să recâştige o majoritate în Camera Reprezentanţilor, ceea ce i-ar ajuta să lanseze numeroase anchete parlamentare asupra administraţiei lui Joe Biden sau a celor apropiaţi lui.
Dar fără Senat, ei nu vor putea să adopte legi contrare obiectivelor acestuia, în special cu privire la avort sau schimbările climatice, sau să blocheze numirile judecătorilor, ambasadorilor şi oficialilor guvernamentali.
În plus, victoria lor promite să fie mult mai strânsă. Canalul NBC News a estimat sâmbătă dimineaţa o majoritate fragilă de cinci locuri pentru republicani, cu 220 de aleşi faţă de 215 pentru democraţi.
Democrații păstrează Senatul, Biden – mandat puternic
Preşedintele american Joe Biden a declarat că succesul neaşteptat al democraţilor în alegerile intermediare („midterms”) l-a plasat într-o poziţie puternică pentru a aborda discuţii cruciale cu preşedintele chinez, Xi Jinping.
„Mă simt bine şi aştept cu nerăbdare următorii doi ani”, a declarat Joe Biden la Phnom Penh, unde participă la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).
Biden a sunat-o pe Catherine Cortez Masto pentru a o felicita şi a vorbit, de asemenea, cu Chuck Schumer, liderul majorităţii democrate din Senat, a indicat Casa Albă. Preşedintele a menţionat că atenţia se îndreaptă acum către statul Georgia, unde un tur de scrutin din 6 decembrie va decide cu privire la obţinerea unui loc în Senat.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Victorie uriașă pentru Biden: democrații păstrează majoritatea în Senat, ceea ce-i permite lid… […]