/

Încordare maximă în legătură cu siguranța centralei nucleare de la Zaporojie: rușii de la Rosatom au părăsit incinta, ucrainenii se tem de un „atac terorist” asupra zonei

Ucraina așteaptă "atac terorist" la Zaporojie
Ucraina așteaptă "atac terorist" la Zaporojie (sursa: Bloomberg)

Ucraina așteaptă „atac terorist” la Zaporojie. Rusia ar putea pregăti o provocare pentru vineri la centrala nucleară din Zaporojie, situată în oraşul Energodar, în sudul Ucrainei, după ce în decursul zilei de joi Ministerul rus al Apărării a anunţat că Ucraina este cea care intenţionează să comită provocări la această centrală, vizată de numeroase bombardamente în ultima vreme, relatează agenţiile de presă Unian şi Reuters, citând Direcţia principală de informaţii (GUR) a Ministerului ucrainean al Apărării.

Rosatom, „dezertare” în pripă

„Ocupanţii au anunţat pe neaşteptate <zi liberă> (pentru vineri) la centrala nucleară din Zaporojie. Astfel, la 19 august aici se va afla doar personalul operaţional. Intrarea va fi închisă pentru toţi ceilalţi angajaţi”, a indicat serviciul de informaţii militare ucrainene pe aplicaţia Telegram, adăugând că, din informaţiile de care dispune, reprezentanţi ai Rosatom (agenţia nucleară rusă), care s-au aflat în ultimul timp permanent la centrală, au părăsit „urgent” teritoriul obiectivului.

În cursul zilei, Ministerul rus al Apărării a declarat că Ucraina ar pregăti o „provocare răsunătoare” la centrală cu ocazia vizitei secretarului general al ONU, Antonio Guterres, în Ucraina.

Potrivit Moscovei, unităţi de artilerie ucrainene plănuiesc să tragă asupra centralei şi apoi să acuze Rusia că a provocat un accident nuclear, notează AFP.

Ucraina așteaptă „atac terorist” la Zaporojie

În acelaşi timp, responsabilii GUR nu exclud ca, după un bombardament puternic asupra centralei, inamicul să ridice miza şi să organizeze un adevărat atac terorist la cea mai mare centrală nucleară din Europa, chiar dacă acesta ar coincide cu vizita lui Guterres în Ucraina.

De la sfârşitul lunii iulie, Rusia şi Ucraina îşi pasează una alteia responsabilitatea pentru tirurile care au vizat centrala, ceea ce a suscitat temeri privind posibilitatea producerii unei catastrofe.

ONU trebuie „să asigure securitatea acestui obiectiv strategic, demilitarizarea sa şi eliberarea sa completă de trupele ruse”, a apreciat joi după-amiază preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în finalul întrevederii cu secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres. El a denunţat „teroarea deliberată” provocată de Rusia, care „poate avea consecinţe castastrofale majore pentru lumea întreagă”, potrivit AFP.

Rusia respinge demilitarizarea zonei

Anterior, Ministerul rus de Externe a respins propunerea ONU privind instituirea unei zone demilitarizate în jurul centralei nucleare din Zaporojie, calificând-o drept „inacceptabilă”.

Secretarul general al Naţiunilor Unite a cerut joi demilitarizarea centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa, declarându-se profund îngrijorat de situaţia din interiorul şi din afara centralei.

Citește și: Sistemele americane de rachete HIMARS de mare precizie și rază medie de acțiune schimbă jocul în Ucraina: o bază rusească din Herson a fost făcută una cu pământul. Panică în Crimeea

Vorbind în faţa presei după convorbirea cu Zelenski, Antonio Guterres a afirmat că echipamentele şi personalul militar trebuie retrase de la această centrală şi a pledat să se depună eforturi pentru a asigura ca obiectivul să nu fie ţinta operaţiunilor militare.

Secretarul general ONU a pledat pentru liniște

„Centrala nu trebuie utilizată în cadrul unei operaţiuni militare. În schimb, este nevoie urgent de un acord pentru a restabili infrastructura pur civilă a centralei din Zaporojie şi pentru a asigura securitatea zonei”, a spus el, avertizând că orice daune aduse centralei ar fi un act de „sinucidere”.

La rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a anunţat pe Twitter că directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, i-a spus că este pregătit să se deplaseze la centrala din Zaporojie în fruntea unei delegaţii.

„Mi-a comunicat că este pregătit, la invitaţia Ucrainei, să conducă o delegaţie a AIEA la centrala nucleară din Zaporojie”, a subliniat Kuleba.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

9 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultima oră

22:00Piedone îl face „oaie” pe Rareș Bogdan și sugerează că acesta ar fi sifonat sute de mii de euro de la companii de stat
20:39Maia Sandu i-a explicat unui jurnalist rus de ce are pașaport românesc, dar și când se va produce unirea Moldovei cu României
18:09EXCLUSIV Bani din extinderea plajelor românești susțin războiul lui Putin în Ucraina printr-un oligarh rus aflat pe listele de sancțiuni ale SUA și UE
17:03VIDEO Noi culmi ale servilismului: patriarhul Kirill îi urează lui Putin să domnească peste Rusia până la vârsta de 147 de ani
15:59Guvernul recunoaște oficial eșecul PNRR: în primul trimestru din 2024, a atras doar 9,3% din cât își programase. Dezastru și la cheltuirea banilor europeni
13:26Firma sud-coreeană KHNP se aliază cu Candu Energy pentru a face o ofertă de modernizare a reactorului 1 de la Cernavodă
12:23Cu cine ar fi dorit PSD să câștige primăriile: un condamnat pentru pornografie, un contrabandist, un incompatibil și un ins judecat pentru fraudă electorală
11:22Profitul astronomic pe care l-a obținut în 2023, „fermierul” Florin Călinescu, fost actor, iar acum candidat la Parlamentul European
10:22Lecțiile de la Simirad și Nichita pentru Chirica, cel mai probabil câștigător al alegerilor pentru Primăria Iași
10:05De ce groapă e nevoie pentru un spital regional: cel puțin 400.000 de metri cubi de pământ excavat
21:03CFR Călători, pierderi estimate de peste un miliard de lei în 2024, de aproape cinci ori mai mari decât în 2023
18:55Maia Sandu laudă România la 34 de ani de la Podul de Flori: „Cu ajutorul României, vom deveni și noi parte a familiei europene”
18:02Salariile uriașe din compania de stat care, deocamdată, n-a construit nici un kilometru de autostradă. Directorul companiei va avea 10.000 de euro pe lună
15:18Rusia a anunțat exerciții nucleare în apropierea granițelor ucrainene, ca răspuns la declarațiile unor lideri occidentali privind posibilitatea de a trimite soldați NATO în Ucraina
12:56Singurul politician care își atacă public adversarul în zilele de Paște: „Nu ești dus la biserică, nu mănânci usturoi ca noi”