Traian Băsescu, posibil atac vascular cerebral. Fostul președinte ar fi fost internat de urgență în această dimineață într-un spital din Paris, după ce ar fi suferit un AVC.
Traian Băsescu, posibil atac vascular cerebral
Fostul președinte a fost dus în capitala Franței cu un avion privat, în urma unui accident vascular cerebral, susțin surse apropiate familiei, citate de Antena 3.
„Este posibil ca Băsescu să fi suferit un AVC pe fondul stresului provocat de decizia de ieri, când Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că fostul președinte a colaborat cu Securitatea. Politicianul și-ar fi pierdut brusc auzul, acesta fiind semnul care a alertat familia.
Întrucât au apărut complicații la plămâni, medicii români au decis transferarea lui urgentă în străinătate.
Săptămânile trecute, fostul președinte ar fi fost internat într-un spital din România”, a mai arătat Antena 3.
Potrivit altor surse, informația este falsă. „Traian Băsescu era în această dimineață la Bruxelles. Nu e internat la Paris, iar Inpolitic e un site infect și atît. Aproape în fiecare an apărea o știre că T.B e bolnav, că e foarte grav, etc. Anul ăsta, jegul suprem, e internat la Paris și are AVC. Și da, nu e în spital, e sănătos!”, a scris, pe Facebook, consultantul politic Cristian Hrițuc.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.