Ordinul arhitecților: Modificările de la Senat la Codul urbanismului vor duce România în situația Turciei, cu „consecințele tragice cunoscute” de după seismul din februarie 2023
Ordinul arhitecților avertizează că modificările de la Senat la Codul urbanismului vor duce România în situația Turciei, cu „consecințele tragice cunoscute” de după cutremurul din februarie 2023.
Everyone is talking about the war
— ? ?? B.E.L.K.İ LUNC ??? (@Belki01785661) June 25, 2023
No one is talking about the earthquake in Turkey, 5 months have passed
No one talks about the situation of the people there, but I will remind you again
The people there are still in a difficult situation, it's my homeland.HATAY ❤️ pic.twitter.com/wIysUfb4Y3
Avertismentul vine după ce mai mulți primari, inclusiv Nicușor Dan, au protestat față de amendamentele de la Senat la proiectul Guvernului privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.

„Practici precum cele încercate acum în Parlament – derogări, lipsa controlului modului de construire și legalizări de construcții ilegale – au condus în cazul Turciei la consecințele tragice cunoscute. Așa ceva nu trebuie să se repete nicăieri!”, afirmă Ordinul Arhitecților într-un comunicat emis azi.
Modificările la Codul urbanismului vor duce România în situația Turciei
Iată ce arată Ordinul Arhitecților în legătură cu amendamentele votate de Senat la Codul urbanismului:
- Un constructor poate ridica o clădire ignorând reglementările și, în loc să fie demolată construcția, statul se conformează și legalizează abuzul: „Amendamentele propuse recent în Parlament ar duce acest fenomen nociv al derogării pe noi culmi, urmărind să elimine interdicția – existentă atât în legislația actuală, cât și în proiectul de lege – a inițierii de documentații de urbanism pentru intrarea în legalitate a unor construcții ridicate fără autorizație sau cu nerespectarea autorizației”.
- Spațiile verzi, în pericol, întrucât pe terenurile private se va putea construi: „Propunerile de amendamente formulate în Parlament referitoare la CATUC urmăresc restrângerea posibilității de a reglementa și proteja spațiile verzi din localități doar la terenurile care aparțin statului, ceea ce este grav. Infrastructura verde a oricărei localități, cu implicațiile sale benefice pentru calitatea vieții, este alcătuită din totalitatea spațiilor verzi, inclusiv cele aflate pe terenuri cu proprietari de drept privat și ea trebuie reglementată, protejată și dezvoltată ca atare”.
- „Construcțiile ridicate pe baza unor documentații de urbanism declarate ilegale de instanțe nu mai trebuie desființate. Aceasta este o formă de introducere în legalitate din oficiu, cu consecințe potențiale grave, în funcție de motivele ilegalității documentației urbanistice care a stat la baza construirii”
- „Prevederile privind schimbarea competențelor de aprobare pentru planurile urbanistice zonale din sectoarele capitalei sunt, de asemenea, o formă de dereglementare – aceste documentații ies, în viziunea autorilor amendamentelor – din aria de responsabilitate a primăriei generale și intră în cea a primăriilor de sector, ceea ce înseamnă anularea posibilității unei reglementări coerente la scara orașului”

„Cât de străine și chiar contradictorii apar, pe acest fundal, încercările de potrivire a legislației la diferite interese private sau punctuale, așa cum se desfășoară ele zilele acestea în Parlamentul României!”, concluzionează Ordinul Arhitecților.