/

Mobilizare pentru frontul din Ucraina sau 15 ani de închisoare. Putin a promulgat modificările penale care înăspresc pedepsele pentru sustragerea de la mobilizare și dezertare

Mobilizare sau 15 ani de închisoare
Mobilizare sau 15 ani de închisoare (sursa: TASS)

Mobilizare sau 15 ani de închisoare. Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă amendamentele legislative ce prevăd pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru militarii care dezertează sau refuză să lupte în perioade de mobilizare, cum este cazul în prezent în urma conflictului cu Ucraina, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Mobilizare sau 15 ani de închisoare

Astfel, articolul 333 din Codul Penal rus a fost completat cu un paragraf ce prevede că „lipsa de la locul serviciului militar fără permisiune, dezertarea cu arme, precum şi dezertarea unui grup în timpul mobilizării sau legii marţiale, în timp de război sau în condiţii de conflict armat va fi sancţionată cu pedeapsă privativă de libertate între cinci şi 15 ani”.

De asemenea, militarii ruşi care se predau voluntar inamicului riscă între trei şi zece ani de închisoare, pedepse similare fiind prevăzute pentru refuzul de a îndeplini ordinele primite de comandanţi sau pentru refuzul de a participa la lupte.

Pe de altă parte, amendamentele legislative prevăd că jafurile comise în timp de război sau de conflict armat sunt pasibile de pedepse până la 15 ani de închisoare.

Cetățenie rusă mai ușor pentru combatanți străini

Potrivit Kremlinului, Putin a promulgat de asemenea legea care facilitează dobândirea cetăţeniei ruse pentru străinii care se înrolează pentru cel puţin un an în armata rusă, lege adoptată în contextul în care Rusia caută prin toate mijloacele să recruteze soldaţi care să lupte în Ucraina, ţară care la rândul ei şi-a creat încă de la începutul invaziei ruse, în februarie, o „legiune internaţională” pentru combatanţii străini.

Între timp, după ce Putin a anunţat miercuri mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, cinci deputaţi din partidul său Rusia Unită au cerut să redevină militari activi în armată. „Am servit în armata sovietică în Polonia. Am fost comandantul echipajului unui tun autopropulsat. Am ieşit din armată cu gradul de maistru militar, acum sunt maior în rezervă. Şi trebuie să-mi fac datoria”, a declarat unul dintre aceşti deputaţi, Oleg Kolesnikov, potrivit CNN.

Proteste și arestări

Pe de altă parte, sâmbătă la prânz au reînceput în mai multe oraşe ruseşti protestele convocate de mişcarea de opoziţie a tinerilor „Vesna” împotriva mobilizării şi războiului din Ucraina, relatează agenţia EFE.

Citește și: Imună la propaganda penibilă a mobilizării rusești, contraofensiva ucraineană continuă în Lugansk, Donețk și Herson. MAE de la Moscova, pas înapoi: Nu amenințăm nuclear pe nimeni

Potrivit OVD-Info, un ONG care susţine că ţine o evidenţă a arestărilor la aceste proteste, până „la ora 12:30 GMT peste 120 de persoane fuseseră arestate deja în 11 oraşe”, printre care Novosibirsk, Tomsk, Habarovsk sau Ivanovo. Noi proteste sunt aşteptate să înceapă de asemenea la Moscova şi Sankt Petersburg.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

4 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

23:02ANALIZĂ O uriașă prostie debitată de Călin Georgescu: Trump ar vrea Groenlanda pentru aurul din acest teritoriu
21:20Se cere o nouă anchetă în cazul crimelor în serie ale lui Jack Spintecătorul, după 130 de ani. Descendenta unei victime susține că are probe ADN relevante
21:10„Ciocolata Dubai” nu mai poate fi vândută sub acest nume dacă nu provine chiar din Dubai, a decis un tribunal regional german
20:54Secretarul general al NATO avertizează că 2% din bugetele naționale pentru apărare nu este suficient. Rutte cere ca „o mică parte” din banii de pensii să meargă în armament
20:46Putin, portretizat de Jude Law într-un film despre ascensiunea liderului de la Kremlin
20:34Trump e Trump: ceremoniile de inaugurare a noului său mandat încep pe terenul de golf pe care-l deține lângă Washington
18:34PSD îl dă afară pe un lider local care l-a criticat pe Ciolacu: „Prea repede au fost șterse cu buretele m*ia și celelalte injurii”
15:56Tesla a depășit Audi la număr de unități vândute în 2024, o premieră. Industria auto germană, în pierdere evidentă de viteză
15:47Autorul dezvăluirilor „Football Leaks”, la al treilea proces. Rui Pinto a sustras date de la cele mai mari cluburi de fotbal din lume
15:34Gazprom dă afară 40% din angajații de la sediul central din Sankt Petersburg, după ce a înregistrat primele pierderi în 24 de ani ca urmare a pierderii pieței europene
15:25Drone suspectate că ar fi rusești, deasupra fabricii Eurofighter de lângă München. Autoritățile nu au reușit să le identifice
15:09La Sinaia, cele mai multe intervenții anti-urși din Prahova, județul în care animalele au ucis un om și rănit alți doi în 2024
14:40Ciolacu spune că Simonis nu i-a dat voturi lui George Simion, a fost doar o glumă pe TikTok
12:11Legendarul manager „Titi” Preoteasa, care din 2001 îngroapă companiile CFR, și-a luat, într-un an, două apartamente în Dubai
10:38La 48 de ore după ce anunța majorarea TVA-ului, ministrul de Finanțe s-a răzgândit din nou: „Facem bugetul fără majorări de impozite-taxe”