/

Mitropolitul Clujului, Andreicuț, spune că Biserica Ortodoxă Română ar trebui să sărbătorească Paștele odată cu credincioșii din Vest

Biserica Ortodoxă Română ar trebui să sărbătorească Paștele odată cu credincioșii din Vest Foto: Cluj 24

Mitropolitul Clujului, Andreicuț, spune că Biserica Ortodoxă Română (BOR) ar trebui să sărbătorească Paștele odată cu credincioșii din Vest. Un demers în acest sens a fost inițiat, în aceste zile, de Adrian Papahagi și Teodor Baconschi.

Întrebat, luni, de Cluj24, despre demersul universitarului Adrian Papahagi de la UBB, care a anunțat că va pleda pe lângă Sfântul Sinod al BOR să calculeze și Paștile, nu doar Crăciunul, după calendarul gregorian, astfel încât Învierea Mântuitorului Iisus Hristos să se celebreze împreună cu credincioșii din Vest, mitropolitul Clujului a răspuns că și-ar dori din tot sufletul să se poată repara calendarul.

Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online

Biserica Ortodoxă Română ar trebui să sărbătorească Paștele odată cu credincioșii din Vest

„Trebuie să ne aducem aminte că, în 1922, Biserica Ortodoxă Română (BOR) a trecut pe calendarul gregorian și 4 ani s-au sărbătorit Paștile după Pascalia nouă. Constatînd că mai toate țările ortodoxe au rămas cu Paștile pe calendarul vechi, pe calendarul iulian, pentru comuniunea cu ceilalți frați ortodocși, a revenit și BOR la calendarul vechi.

Sigur ca am dori din tot sufletul să se poată repara calendarul și apreciem demersul profesorului Papahagi. Necazul este că în 1922, demersul corect al Bisericii Ortodoxe a fost judecat așa cum nu trebuie și o minoritate, mai ales din Moldova, s-a despărțit de biserică și sunt acum așa numită Biserică Stilistă.

Tare greu este să te lupți cu ignoranța.

Ar fi minunat dacă s-ar reuși acest lucru și s-ar trece pe stil nou și cu sărbătorile pascale, pentru că celelalte sărbători cu dată fixă, cum este Crăciunul, le ținem pe stil nou, doar cele legate de Paști le ținem pe stil vechi.

Dreapta credință e importantă. Patriarhia Ierusalimului este pe stil vechi, iar noi, ortodocșii, sărbătorim Paștile pe stil vechi, dar sfânta lumină la Ierusalim la aceste Paști pe stil vechi coboară.

Eu cred că și dacă am sărbători pe stil nou, și am fi în comuniune cu țările din Vest, eu cred că tot sfânta lumină ar coborî, datorită credinței noastre la Paști.

Ne rugăm la Dumnezeu ca acest lucru să se repare”, a spus mitropolitul.

Citește și: Magistrații cu pensii speciale s-au revoltat împotriva PNRR: aproape un sfert dintre ei semnează o scrisoare în care resping orice modificare a privilegiilor lor

1923: România sărbătorește Paștele concomitent cu Europa de Vest

Adrian Papahagi a explicat, pe Facebook, care este acum situația în interiorul comunității ortodoxe.

„În urma adoptării unanime a reformei calendaristice gregoriene de către statele moderne (după el funcționează azi și România), s-a ajuns la o nouă nesincronizare chiar între ortodocși. Pe scurt: rușii, sârbii și Ierusalimul urmează integral calendarul iulian (neîndreptat, și pe care nici statul rus nu-l urmează), drept pentru care și Crăciunul este decalat față de noi; noi, Constantinopolul, grecii, bulgarii etc. urmăm calendarul gregorian pentru Crăciun (deci ca occidentalii) și cel iulian pentru Paști, profund incoerent; ortodocșii finlandezi urmează calendarul gregorian (aliniat deci celui civil și catolic) pe toată linia;

– au existat încercări de unificare a calendarelor în sec. XX, în special o conferință la Constantinopol în 1923, care a recomandat coerență și urmarea calendarului îndreptat (gregorian), iar BOR a și urmat pentru o scurtă vreme recomandarea, iar Paștele a fost sărbătorit la aceeși dată ca în Apus; o nouă conferință, ținută la Moscova pe vremea lui Stalin, în 1948, a realiniat toată ortodoxia pe calendarul iulian pentru data Paștilor, dar unii am păstrat (ca norocul, măcar) Crăciunul pe 25 decembrie, nu în ianuarie, ca rușii”, a explicat Papahagi.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

1 Comment

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

11:23Suma astronomică pe care a cheltuit-o guvernul Ciolacu, în 2024, pe petreceri la casele de oaspeți RAAPPS și mașinile de protocol ale angajaților Executivului
10:28Ponta și-a mai luat un apartament în străinătate, pe lângă cel din Istanbul. Daciana Sârbu, cu care s-a căsătorit la Beijing, expulzată din declarația de avere
10:08Eternul primar din Sinaia, Vlad Oprea, la DNA pentru fapte de luare de mită, abuz în serviciu şi trafic de influenţă în legătură cu emiterea unor autorizaţii de construcţie
10:00Nici măcar un botez pe an în unele sate din România, se plâng preoții. Explicația: depopularea masivă
09:54Trump anunță o investiție uriașă în tehnologie AI, de 500 de miliarde de dolari din fonduri private, sub numele „Stargate”
09:47Inginer la Apele Române, dealer de cannabis de anvergură mică, dar penală
09:40Unde se duc foștii parlamentari când se duc din Legislativ? Unii dispar ca norii
09:33Fără discursuri ale politicienilor pe 24 ianuarie la Iași, la manifestările dedicate Unirii Principatelor. Dar vor avea loc două proteste
21:42Președintele Trump vrea pace în Ucraina, este un obiectiv oficial al Casei Albe, a spus noul secretar de stat al SUA, Marco Rubio
21:26Premierul britanic susține crearea unui stat palestinian, idee pe care i-a transmis-o și premierului israelian Netanyahu
21:18Ursula von der Leyen scapă de justiția belgiană în dosarul vaccinurilor anti-COVID, dar nu și de dosarul EPPO deschis de Kovesi
21:11Tudorache „Diamant”, fostul primar de la Sectorul 1, a scăpat de închisoare: Înalta Curte i-a redus pedeapsa și l-a condamnat cu suspendare
20:42EXCLUSIV Cum a „omis” Emil Hurezeanu să-și declare asocierea în afaceri cu Michael Schmidt, omul care a încasat 283 de milioane de euro de la statul român
19:08Protest al angajaților Senatului față de reorganizarea propusă de Bolojan: nu este benefică pentru funcționari și „familiile lor”
18:09BREAKING Bolojan se pregătește să dea afară aproape 200 de angajați ai Senatului și să reducă consumul de carburanți ai instituției