vineri 02 ianuarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Categorie: Internațional

5202 articole
Internațional

Prietenul lui Ponta, președintele sârb, s-a întors de urgență din SUA acuzând "o stare de rău"

Președintele sârb pleacă din SUA bolnav. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a decis să-și întrerupă călătoria oficială în Statele Unite și să revină de urgență la Belgrad, în urma unei stări de rău resimțite vineri, potrivit presei sârbe. Președintele sârb pleacă din SUA bolnav Televiziunea națională sârbă (RTS) a anunțat sâmbătă că Vucic a pus capăt vizitei sale în SUA „din cauza unei indispoziții”, fără a furniza detalii suplimentare privind starea de sănătate a președintelui. Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real Surse apropiate delegației susțin că Vucic, în vârstă de 55 de ani, s-a simțit rău vineri după-amiază (ora locală) și, după consultarea cu un medic, a luat decizia de a reveni în Serbia. Vucic urma să se întâlnească cu Donald Trump Înainte de plecare, liderul de la Belgrad anunțase două întâlniri cu președintele american Donald Trump, planificate pentru următoarele patru zile. Una dintre ele ar fi trebuit să aibă loc la reședința privată a lui Trump din Mar-a-Lago, Florida. Într-un mesaj video transmis la sosirea în SUA, Vucic menționa că urmează să participe la „întâlniri importante” cu lideri ai Partidului Republican și oficiali americani. Întâlnire cu Rudy Giuliani înainte de plecare Înainte de întreruperea vizitei, Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu Rudy Giuliani, fostul avocat personal al lui Donald Trump şi fost primar al New Yorkului. Nu a fost clar dacă discuțiile au vizat aspecte politice sau diplomatice legate de relațiile bilaterale. Istoric medical: internare în 2019 Președintele Serbiei a mai avut episoade medicale în trecut. În 2019, acesta a fost internat pentru scurt timp din cauza unor probleme cardiovasculare. Deși starea sa de sănătate nu a fost considerată gravă la acel moment, autoritățile nu au oferit detalii complete nici atunci.

Președintele sârb pleacă din SUA bolnav (sursa: Facebook/Aleksandar Vučić)
Proiectul Kanal Istanbul, periculos pentru mediu (sursa: kanalistanbul.gov.tr/)
Internațional

Canalul navigabil între Marmara și Marea Neagră, proiectul Turciei, periculos pentru mediu

Proiectul Kanal Istanbul, periculos pentru mediu. Turcia intenționează să construiască un canal navigabil între Marea Neagră și Marea Marmara, cunoscut sub numele de Kanal Istanbul, odată ce va reuși să asigure finanțarea necesară. Declarația a fost făcută joi de ministrul turc al Transporturilor, în ciuda criticilor privind impactul ecologic al proiectului și a faptului că inițiativa fusese aparent abandonată. Ambiția lui Erdogan Președintele Recep Tayyip Erdogan a lansat oficial proiectul în 2021, când a pus piatra de temelie pentru Kanal Istanbul – un canal de 45 km lungime, cu o adâncime de 25 de metri și o lățime de 400 de metri. Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real Traseul canalului pornește din districtul Kucukcekmece, trece prin rezervorul Sazlidere și ajunge la Marea Neagră, în apropiere de localitatea Durusu. Proiectul prevede și construcția unor noi porturi și centre logistice, realizarea a trei tuneluri subterane pentru autovehicule, integrarea canalului în infrastructura de transport a regiunii Istanbul. Proiectul Kanal Istanbul, periculos pentru mediu Proiectul are un cost estimat de 75 de miliarde de lire turcești (aproximativ 1,95 miliarde de dolari). Încă de la anunțare, Kanal Istanbul a fost intens criticat din mai multe direcții, precum impactul asupra mediului înconjurător și a ecosistemului marin. De asemenea este criticat pericolul afectării surselor de apă potabilă pentru Istanbul. Există îndoieli și asupra viabilitatății economice, într-un context marcat de crize succesive. Proiectul a fost înghețat, dar nu abandonat Din cauza dificultăților economice, a lipsei de finanțare și a opoziției publice, lucrările la Kanal Istanbul au fost suspendate în ultimii ani. Totuși, ministrul Transporturilor, Abdulkadir Uraloglu, a reafirmat intenția Guvernului de a continua proiectul, când vor exista condițiile necesare: „Nu am abandonat proiectul Kanal Istanbul. Nu este astăzi pe agenda noastră, dar când vom găsi formula adecvată de finanțare, cu siguranță îl vom realiza.” Această declarație vine în contradicție cu afirmațiile făcute anterior de ministrul Mediului, care susținea că proiectul nu mai este, de ceva vreme, în planurile Guvernului. Tensiuni politice și presiuni asupra opoziției Reluarea discuțiilor despre Kanal Istanbul are loc într-un climat politic tensionat. Autoritățile centrale au fost acuzate că intimidează reprezentanții partidelor de opoziție din cadrul municipalității Istanbulului, dominată de Partidul Republican al Poporului (CHP). Un exemplu important este arestarea primarului Ekrem Imamoglu, unul dintre cei mai vocali opozanți ai președintelui Erdogan. Acesta a fost reținut pe 19 martie, sub acuzația de „corupție”, acuzație pe care o respinge categoric, denunțând o „execuție fără proces”. Arestarea primarului Imamoglu a amplificat protestele Imamoglu, considerat un posibil candidat la viitoarele alegeri prezidențiale, a beneficiat de un val de susținere publică, iar reținerea sa a declanșat proteste masive și turbulențe economice în Turcia. Guvernul a negat orice implicare în decizia justiției, însă criticii vorbesc despre o campanie de presiune sistematică asupra opoziției.

Trump, atitudine schimbată față de Ucraina (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Trump vede lucrurile diferit în privința Ucrainei după întâlnirea de la Vatican, spune Zelenski

Trump, atitudine schimbată față de Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că întâlnirea sa cu președintele american Donald Trump, desfășurată pe 26 aprilie la Vatican, ar fi influențat modul în care acesta percepe conflictul din Ucraina. Declarațiile au fost făcute vineri seara, în fața unui grup de jurnaliști. Trump, atitudine schimbată față de Ucraina Zelenski s-a arătat încrezător că discuția directă cu Donald Trump a produs un impact real asupra modului în care liderul american înțelege războiul din Ucraina. Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real „Sunt încrezător că, după întâlnirea noastră de la Vatican, președintele Trump a început să vadă lucrurile puțin diferit”, a spus Zelenski. Zelenski respinge armistițiile scurte propuse de Putin În cadrul aceleiași întâlniri, liderul de la Kiev a respins propunerile Rusiei privind încetări scurte ale focului, inclusiv o posibilă pauză între 8 și 10 mai, în contextul marcării a 80 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste. „Este imposibil de ajuns la un acord în trei, cinci sau șapte zile. Să fim sinceri. E teatru din partea lui Putin. Nu pare serios”, a declarat președintele ucrainean. Zelenski cere, în schimb, un armistițiu de cel puțin 30 de zile, fără condiții prealabile, pentru a putea purta negocieri substanțiale. „Putin nu trebuie ajutat să iasă din izolare” Zelenski a avertizat că liderii internaționali nu ar trebui să participe la jocul diplomatic al Kremlinului, menit să îndulcească imaginea Rusiei în contextul celebrărilor din Piața Roșie. „Nimeni nu îl va ajuta pe Putin să joace acest tip de joc pentru a-și îndulci ieșirea din izolare pe 9 mai”, a subliniat Zelenski. Kievul nu garantează securitatea liderilor prezenți la Moscova Zelenski a transmis un avertisment clar cu privire la riscurile pe care le presupune participarea liderilor străini la evenimentele de la Moscova. „Nu putem garanta securitatea liderilor internaționali prezenți acolo. Nu se știe ce va face Rusia la acea dată. Ar putea avea loc incendii, explozii, iar apoi să fim învinovățiți”, a spus el.

Trump propune tăieri bugetare de 163 de miliarde de dolari Foto: Facebook The White House
Internațional

Trump propune tăieri bugetare de 163 de miliarde de dolari

Președintele SUA, Donald Trump propune tăieri bugetare de 163 de miliarde de dolari, cu reduceri masive ale cheltuielilor în educaţie şi locuinţe, arată Reuters, citat de news.ro.  Citește și: Lasconi a fost doar poștașul. Petarda împotriva lui Nicușor Dan, fabricată de tabăra Antonescu-Ciolacu Trump propune tăieri bugetare de 163 de miliarde de dolari Potrivit Biroului pentru Management şi Buget al Casei Albe (OMB), cheltuielile pentru securitate internă ar urma să crească cu aproape 65% faţă de nivelurile aprobate pentru 2025, în timp ce cheltuielile discreţionare non-apărare ar fi reduse cu 23%, ajungând la cel mai scăzut nivel din 2017. Propunerea include şi tăieri de peste 2 miliarde de dolari pentru Agenţia de Administrare Fiscală (IRS). Bugetul, primul prezentat de Trump de la revenirea sa la Casa Albă, reflectă promisiunile de a reduce birocraţia federală şi de a majora fondurile pentru apărare şi controlul imigraţiei. Democraţii au criticat dur reducerile, iar unii republicani au exprimat rezerve, în special privind nivelul insuficient al cheltuielilor pentru apărare. Printre reducerile semnificative se numără o scădere de 50 de miliarde de dolari la Departamentul de Stat, care va prelua Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, o tăiere de 2,49 miliarde de dolari la IRS şi diminuarea semnificativă a bugetului NASA pentru programul lunar. Departamentul Educaţiei ar suferi o reducere de aproximativ 15%, fiind vizată o restructurare majoră, în timp ce Departamentul pentru Locuinţe şi Dezvoltare Urbană ar pierde aproape jumătate din finanţare. Totodată, bugetul propune 500 de milioane de dolari suplimentari pentru securizarea frontierei, 766 de milioane pentru tehnologie în acest scop şi menţinerea a 22.000 de agenţi de patrulare la frontieră, cu angajări suplimentare la Vama şi Protecţia Frontierei.

Tensiuni diplomatice între SUA și Germania (sursa: Facebook/Marco Rubio)
Internațional

Marco Rubio acuză Germania de „tiranie mascată”. Ministerul german de Externe îi răspunde ferm

Tensiuni diplomatice între SUA și Germania. Un schimb tensionat de replici a avut loc vineri pe platforma X, între secretarul de stat american Marco Rubio și Ministerul german de Externe, pe tema deciziei Germaniei de a clasifica partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) drept formațiune extremistă. Tensiuni diplomatice între SUA și Germania Marco Rubio a criticat dur decizia autorităților germane de a permite serviciului intern de informații (BfV) să intensifice supravegherea partidului AfD. Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real „Germania tocmai a oferit agenției sale de spionaj noi puteri pentru a supraveghea opoziția. Asta nu e democrație, e tiranie mascată”, a scris Rubio pe contul oficial al Departamentului de Stat. Acesta a susținut că adevărata amenințare vine din partea politicilor guvernamentale privind imigrația, și nu dinspre AfD, care „a obținut locul al doilea la ultimele alegeri”. Reacția Germaniei: „Aceasta este democrație” La peste trei ore de la postarea lui Rubio, Ministerul german de Externe a reacționat direct pe X, respingând ferm acuzațiile: „Aceasta este democrație. Decizia se bazează pe o investigație riguroasă și independentă pentru a proteja Constituția și statul de drept.” Ministerul a subliniat că decizia finală aparține instanțelor de judecată și a amintit lecțiile dure ale istoriei: „Am învățat din istorie că extremismul de dreapta trebuie oprit.” JD Vance atacă establishmentul german Vicepreședintele SUA, JD Vance, a reluat criticile lui Rubio într-o postare separată, exprimându-și sprijinul pentru AfD. „AfD este cel mai popular partid din Germania și cel mai reprezentativ în estul țării. Acum birocrații încearcă să îl distrugă.” Într-un alt mesaj, Vance a acuzat elita politică germană că „a reconstruit Zidul Berlinului, nu rușii, ci establishmentul german”. AfD, acuzat de extremism și discriminare AfD a fost în centrul mai multor scandaluri, fiind acuzat de retorică antisemită, anti-musulmană și xenofobă. În 2024, unul dintre liderii săi, Björn Höcke, a fost condamnat pentru folosirea de sloganuri naziste – fapt interzis prin lege în Germania. Serviciul german de informații interne consideră AfD o amenințare la adresa ordinii democratice: „Partidul urmărește să excludă anumite grupuri din participarea egală în societate, să le discrimineze neconstituțional și să le confere un statut inferior din punct de vedere legal.” SUA acuză Europa de restrângerea libertății de exprimare Într-un discurs susținut în februarie la Conferința de Securitate de la München, JD Vance a acuzat liderii europeni că se îndepărtează de valorile post-Război Rece. „În Marea Britanie și în întreaga Europă, libertatea de exprimare, din păcate, este în retragere”, a declarat el, stârnind nemulțumiri în rândul oficialilor europeni.

Prințul Harry denunță lipsa protecției regale (sursa: Facebook/The Royal Family)
Internațional

Prințul Harry nu reușește să recâștige dreptul la protecție regală pe teritoriul Marii Britanii

Prințul Harry denunță lipsa protecției regale. Palatul Buckingham a transmis vineri un răspuns oficial la acuzațiile lansate de prințul Harry, precizând că cererile acestuia privind asigurarea protecției de către poliție în Regatul Unit au fost respinge repetat de instanțe, în urma unor analize riguroase. Prințul Harry denunță lipsa protecției regale „Toate aceste chestiuni au fost examinate în mod repetat și meticulos de către instanțe, iar concluzia a fost aceeași de fiecare dată”, a declarat un purtător de cuvânt al regelui Charles al III-lea, citat de BBC. Citește și: Lasconi a fost doar poștașul. Petarda împotriva lui Nicușor Dan, fabricată de tabăra Antonescu-Ciolacu Reacția Palatului vine după un interviu acordat de ducele de Sussex postului BBC în SUA, în care acesta s-a arătat dezamăgit de respingerea apelului său privind protecția poliției în timpul vizitelor în Marea Britanie. El a cerut anularea modificărilor decise în 2020 de comisia Ravec, imediat după ce a renunțat la statutul de membru activ al familiei regale și s-a mutat în Statele Unite. Lipsa de comunicare cu Regele Charles Într-un interviu, Harry a declarat că tatăl său, regele Charles, „are mult control și putere” și că problema securității putea fi rezolvată dacă ar fi „lăsat experții să-și facă treaba”. Ducele a lăsat să se înțeleagă că o lipsă de implicare din partea regelui a complicat inutil situația. De asemenea, a spus că nu mai comunică cu tatăl său, în principal din cauza tensiunilor legate de protecție și siguranță. Prințul Harry a afirmat că, în condițiile actuale, nu vede posibilitatea de a reveni în Regat împreună cu soția și copiii săi, invocând lipsa unui cadru de securitate adecvat. Problemele de sănătate ale regelui Într-o declarație emoționantă, Harry a menționat că nu cunoaște detalii despre boala tatălui său, care suferă de un cancer nedezvăluit publicului. „Nu vorbește cu mine din cauza problemelor de securitate”, a adăugat ducele. În încheierea interviului, Harry a declarat că ar fi minunat să existe o reconciliere între el și familia regală, însă a adăugat: „Dacă ei nu doresc acest lucru, este treaba lor.”

CIA va reduce 1.200 de posturi (sursa: X/CIA)
Internațional

CIA își reduce personalul cu 1.200 de posturi, aproximativ 5% din efective, din motive financiare

CIA va reduce 1.200 de posturi. CIA, principala agenție de informații externe a Statelor Unite, urmează să elimine 1.200 de posturi, potrivit unui articol publicat vineri de Washington Post. Măsura vine în contextul noilor propuneri bugetare de austeritate prezentate de administrația Donald Trump. CIA va reduce 1.200 de posturi Conform sursei citate, administrația Trump i-a informat pe membrii Congresului că reducerile vor fi implementate gradual, de-a lungul mai multor ani, fără disponibilizări directe. Citește și: Lasconi a fost doar poștașul. Petarda împotriva lui Nicușor Dan, fabricată de tabăra Antonescu-Ciolacu Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de reducere a aparatului federal. CIA nu confirmă cifrele, dar promite eficiență sporită Un purtător de cuvânt al CIA a refuzat să confirme datele exacte, însă a precizat că directorul John Ratcliffe „acționează rapid pentru a alinia personalul CIA la noile priorități de securitate națională stabilite de guvern”. Oficialii CIA au subliniat că reformele urmăresc „o mai bună capacitate de îndeplinire a misiunilor strategice” ale agenției. CIA, prima agenție de informații care a anunțat reduceri în 2025 În contextul politic actual, CIA a fost prima instituție din comunitatea de informații americane care a răspuns inițiativei administrației Trump de a reduce mii de posturi din sistemul public și de a diminua rolul statului federal. Cifrele exacte rămân secrete, dar estimările vorbesc despre 21.000 de angajați Atât numărul total al angajaților CIA, cât și bugetul său anual sunt informații clasificate. Cu toate acestea, scurgerile de informații făcute publice în 2013 de Edward Snowden și publicate de Washington Post indicau atunci un total de aproximativ 21.000 de angajați. Reducerile ar putea afecta și NSA Tot Washington Post menționează că planul de reducere a posturilor nu se limitează doar la CIA. Agenția Națională de Securitate (NSA) – responsabilă cu interceptările și spionajul informatic – ar putea fi, de asemenea, afectată de aceste măsuri.

Donald Trump, poză în veșminte papale (sursa: truthsocial/Donald J. Trump)
Internațional

Trump lasă iar lumea cu gura căscată: a postat o imagine care-l înfățișează ca Papă

Donald Trump, poză în veșminte papale. Președintele SUA, Donald Trump, a publicat o imagine surprinzătoare pe rețeaua sa socială, stârnind un val de reacții și întrebări legate de limitele autoironiei, AI-ului și strategiei politice. Donald Trump, poză în veșminte papale Vineri, pe platforma Truth Social, Donald Trump a postat o imagine generată aparent de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în straie papale. Citește și: Lasconi a fost doar poștașul. Petarda împotriva lui Nicușor Dan, fabricată de tabăra Antonescu-Ciolacu Fotografia îl înfățișează solemn, așezat într-un fotoliu, purtând sutană albă, tiara papală și o cruce de aur impunătoare la gât, cu degetul arătător drept îndreptat spre cer. Nici un comentariu oficial Imaginea nu este însoțită de vreo explicație sau glumă din partea lui Trump, însă contextul politic și religios din SUA a alimentat speculațiile. Media americane au confirmat că portretul este generat de AI, fără o sursă oficială indicată. Glumă sau strategie? Cu doar câteva zile înainte de publicarea imaginii, Donald Trump a făcut o declarație ironică în fața jurnaliștilor: „Aș vrea să fiu Papă. Ar fi alegerea mea numărul unu”, a spus el, întrebat despre preferințele sale privind succesorul Papei Francisc. Trump și electoratul catolic: un joc de imagine? Declarațiile și imaginea vin într-un context în care aproximativ 20% dintre americani se declară catolici. Potrivit exit-poll-urilor de la alegerile din noiembrie, circa 60% dintre aceștia au votat pentru Donald Trump, ceea ce sugerează un electorat atent la simboluri și declarații.

Ucraina, SUA, acord pentru minerale rare (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Ucraina și SUA semnează miercuri acordul pentru minerale rare, anunță surse oficiale de la Kiev

Ucraina, SUA, acord pentru minerale rare. Ucraina se pregătește să semneze miercuri un acord strategic cu Statele Unite privind accesul la mineralele sale rare, potrivit unei surse oficiale de la Kiev. Documentul urmează să le ofere americanilor drepturi importante asupra unor resurse esențiale pentru industriile de vârf. Ucraina, SUA, acord pentru minerale rare Ministrul Economiei, Iulia Sviridenko, se află în drum spre Washington, unde urmează să semneze acordul în cursul serii. Citește și: O fostă judecătoare, pensionată la 47 de ani, cutreieră lumea și umple Facebook cu pozele ei sexy. Soțul, și el pensionar special, a fost ofițer SRI Deși guvernul ucrainean nu a aprobat încă oficial versiunea finală a textului, semnarea este considerată iminentă. Premierul ucrainean salută un acord „echitabil” Premierul Denis Șmîhal a descris acordul ca fiind „frumos și echitabil”, subliniind caracterul său bilateral și importanța acestuia pentru investițiile comune în reconstrucția Ucrainei. El a precizat că semnarea este așteptată în următoarele 24 de ore. Negocieri tensionate Negocierile privind acordul au fost tensionate, în contextul relației complexe dintre Ucraina și SUA, în special din cauza sprijinului militar și financiar american. O versiune anterioară a documentului ar fi trebuit semnată în februarie, dar vizita președintelui Volodimir Zelenski la Washington a fost umbrită de o altercație diplomatică cu Donald Trump și vicepreședintele J.D. Vance. Deputații ucraineni au respins varianta americană din martie Proiectul propus de SUA în martie a fost perceput de parlamentarii ucraineni ca fiind defavorabil Kievului, ceea ce a dus la reluarea negocierilor. Noul text, agreat de ambele părți, nu include clauze privind recunoașterea ajutoarelor oferite anterior ca datorie a Ucrainei. Acordul nu include garanții de securitate împotriva Rusiei Deși Kievul a solicitat includerea unor garanții de securitate împotriva Rusiei, acestea nu apar în documentul ce urmează să fie semnat. Surse oficiale nu au oferit detalii despre această omisiune. Fond de investiții comun pentru reconstrucția Ucrainei Acordul prevede înființarea unui fond de investiții ucraineano-american, destinat reconstrucției Ucrainei. Acesta va fi alimentat cu redevențe din noile licențe pentru materii prime – petrol, gaze și minereuri rare – și va fi gestionat paritar de ambele guverne. Partea americană va contribui la fond prin echivalentul viitoarelor ajutoare militare, în timp ce Ucraina va menține controlul asupra resurselor sale naturale și infrastructurii strategice. Profiturile vor rămâne în Ucraina cel puțin zece ani Potrivit acordului, profiturile generate în primii zece ani nu vor putea fi transferate în străinătate. Acestea vor fi reinvestite exclusiv în Ucraina, pentru a susține redresarea economică și stabilitatea statului. Resursele miniere ucrainene rămân o necunoscută strategică În ciuda potențialului acordului, cantitatea exactă de resurse miniere disponibile este incertă. Multe dintre acestea sunt greu de exploatat sau se află în zone aflate sub controlul Rusiei, ceea ce ridică provocări suplimentare în aplicarea acordului.

Măsurile lui Trump afectează economia americană (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Măsurile lui Trump au dus la contractarea economiei americane pentru prima oară în ultimii trei ani

Măsurile lui Trump afectează economia americană. Economia Statelor Unite a înregistrat o contracție de 0,3% în ritm anual în perioada ianuarie–martie 2025, marcând primul declin din ultimii trei ani, potrivit datelor preliminare publicate de Departamentul american al Comerțului. Scăderea survine pe fondul războaielor comerciale declanșate de președintele Donald Trump, care au perturbat activitatea economică și încrederea în mediul de afaceri. Măsurile lui Trump afectează economia americană Creșterea economică a fost grav afectată de o majorare istorică a importurilor, companiile americane încercând să aducă mărfuri din străinătate înainte de impunerea unor noi taxe vamale de către administrația Trump. Citește și: O fostă judecătoare, pensionată la 47 de ani, cutreieră lumea și umple Facebook cu pozele ei sexy. Soțul, și el pensionar special, a fost ofițer SRI Importurile au crescut cu 41%, cel mai rapid ritm din 1972 încoace, cu excepția crizei sanitare din 2020. Această explozie a importurilor a șters aproximativ cinci puncte procentuale din dinamica PIB-ului. Cheltuielile de consum încetinesc puternic Cheltuielile de consum, care reprezintă peste două treimi din economia americană, au înregistrat o creștere modestă de 1,8% în primul trimestru, în scădere de la 4% în ultimul trimestru din 2024. De asemenea, cheltuielile guvernamentale federale au scăzut cu 5,1%, accentuând presiunea asupra creșterii economice. Investițiile private dau semne de vitalitate În contrast cu declinul altor indicatori, investițiile companiilor au crescut cu 21,9%, în special datorită achizițiilor de echipamente. Această dinamică reflectă o anumită încredere a sectorului privat în potențialul de redresare economică, însă rămâne insuficientă pentru a compensa efectele negative ale războaielor comerciale. Riscul de recesiune se amplifică în semestrul doi Mulți economiști avertizează că impactul taxelor vamale asupra PIB-ului ar putea deveni și mai vizibil în a doua jumătate a anului 2025, sporind riscul intrării în recesiune. Totodată, încrederea consumatorilor a atins cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, în timp ce tot mai multe companii își retrag previziunile financiare anuale, invocând incertitudinile economice. Inflația rămâne o preocupare majoră Deși prețurile de consum au scăzut comparativ cu vârful din 2022, inflația anuală este mai mare decât în septembrie 2024, când a coborât temporar la 2,1%. În prezent, inflația revine în centrul dezbaterilor economice și politice, iar economiștii se așteaptă ca Rezerva Federală să reia scăderea dobânzilor în cursul acestui an pentru a stimula economia. Trump promite reducerea inflației, dar datele îl contrazic În plină campanie electorală, președintele Donald Trump a promis măsuri rapide pentru combaterea inflației. Totuși, statisticile actuale arată că inflația a crescut în ultimele luni, punând sub semnul întrebării eficiența politicilor economice promovate de actuala administrație.

Trump relaxează taxele pentru industria auto (sursa: Facebook/The White House)
Internațional

Trump taie iar din tarife: le scade, temporar, pe cele pentru companiile auto care importă piese

Trump relaxează taxele pentru industria auto. Președintele american Donald Trump a semnat un decret care reduce temporar impactul taxelor vamale pentru producătorii auto ce fabrică în SUA cu piese din import. Măsura vine în sprijinul companiilor afectate de tarifele impuse la începutul lunii aprilie. Trump relaxează taxele pentru industria auto Donald Trump a anunțat marți semnarea unui decret care relaxează, pe termen scurt, regimul fiscal pentru producătorii auto din Statele Unite. Citește și: EXCLUSIV Declarația la Securitate a lui Crin Antonescu exista la CNSAS din 2005, dar a fost "omisă" în 2009, când Antonescu a candidat la prezidențiale În special, măsura vizează evitarea unei duble impozitări asupra pieselor importate, într-un context economic tensionat. 100 de zile de mandat și un miting la Detroit Decizia a fost făcută publică înaintea unui miting organizat în Warren, lângă Detroit, chiar în ziua în care președintele marca primele 100 de zile de mandat. „Vrem doar să-i ajutăm în această perioadă de tranziție. Pe termen scurt. Dacă nu au putut obține piese de schimb, nu vrem să-i penalizăm”, a declarat Trump înainte de plecarea spre Michigan. Taxele vamale de 25% afectează producătorii locali De la 3 aprilie, toate vehiculele importate în Statele Unite sunt supuse unei taxe vamale de 25%. Paradoxal, tocmai producătorii americani sunt printre cei mai afectați, deoarece operează fabrici în Mexic și Canada. Deși cele două țări sunt incluse în acorduri de liber schimb cu SUA, acestea nu au fost scutite de măsurile comerciale impuse de Trump în cadrul războiului său economic global.  

Trump atacă Amazon pentru afișarea tarifelor (sursa: X/Jeff Bezos)
Internațional

Trump îl atacă pe Bezos: Amazon ar putea menționa cât din prețul produselor e determinat de tarife

Trump atacă Amazon pentru afișarea tarifelor. Administrația Trump a reacționat vehement față de Amazon, în contextul în care gigantul de e-commerce ar fi analizat posibilitatea de a afișa separat costurile suplimentare generate de tarifele impuse de SUA, indică surse citate de CNN.  Trump atacă Amazon pentru afișarea tarifelor Președintele Donald Trump l-a sunat personal marți dimineață pe fondatorul companiei, Jeff Bezos, pentru a-i exprima nemulțumirea. Citește și: EXCLUSIV Declarația la Securitate a lui Crin Antonescu exista la CNSAS din 2005, dar a fost "omisă" în 2009, când Antonescu a candidat la prezidențiale Potrivit a doi oficiali de rang înalt de la Casa Albă, președintele a fost informat telefonic despre intenția Amazon de a evidenția costurile tarifare și a reacționat imediat, exprimându-și furia direct către Jeff Bezos. Informația inițială a fost publicată de Punchbowl News, care a relatat că Amazon intenționează să afișeze „cât din prețul unui produs este determinat de tarife”, chiar lângă prețul final afișat. „Act politic ostil” Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a catalogat marți această posibilă decizie a Amazon drept un „act ostil și politic”, precizând că discutase deja subiectul cu președintele. În același timp, oficiali ai Casei Albe au criticat inițiativa, considerând-o o încercare de a transfera costurile asupra consumatorilor americani. Amazon neagă implementarea pe site-ul principal Un purtător de cuvânt al Amazon a declarat pentru CNN că ideea de a afișa tarifele „nu a fost niciodată luată în calcul pentru site-ul principal Amazon și nu a fost implementată pe nicio platformă a companiei.” Cu toate acestea, Amazon a confirmat că a explorat opțiunea afișării costurilor de import pe Haul, o platformă secundară destinată produselor sub 20 de dolari. Totuși, schimbarea nu a fost aprobată și nu va fi pusă în aplicare. Alte platforme de e-commerce aplică taxe similare Companii precum Shein și Temu au introdus modificări de preț legate de costurile tarifare. Temu, de exemplu, a adăugat o taxă de import afișată la finalizarea comenzii. Ambele companii se aprovizionează în mare parte din China, afectată direct de noile tarife impuse de administrația Trump. Colaborare controversată a Amazon în China Karoline Leavitt a invocat și un articol Reuters din 2021 care susținea că Amazon ar fi colaborat cu autoritățile chineze pentru a cenzura recenziile privind discursurile și scrierile președintelui Xi Jinping. Purtătoarea de cuvânt a afirmat că acesta este un alt motiv pentru care „americanii ar trebui să cumpere produse americane” și a subliniat importanța repatrierii lanțurilor de aprovizionare. Bezos, în relații bune cu Trump în al doilea mandat În ciuda tensiunilor actuale, Jeff Bezos a încercat să cultive o relație pozitivă cu președintele Trump în al doilea mandat al acestuia. Fondatorul Amazon l-a felicitat public după alegerile din noiembrie și a participat la un dineu la Casa Albă. Mai mult, Amazon a donat 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al lui Trump și produce un documentar despre Prima Doamnă Melania Trump. Averea lui Jeff Bezos, afectată de politicile tarifare Potrivit Bloomberg Billionaire Index, averea lui Jeff Bezos a scăzut cu 30 de miliarde de dolari de la începutul anului, parțial din cauza politicilor tarifare ale administrației Trump și a declinului piețelor bursiere. Cu toate acestea, într-un interviu recent acordat publicației The Atlantic, Trump l-a elogiat pe Bezos: „Este 100%. A fost grozav.”

Extrema dreaptă germană conduce în sondaje (sursa: Facebook/AfD)
Internațional

Extrema dreaptă germană, în continuare pe primul loc în sondaje, peste blocul conservator CDU-CSU

Extrema dreaptă germană conduce în sondaje. Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) se menține pe primul loc în preferințele alegătorilor germani, potrivit unui sondaj recent realizat de institutul Forsa la solicitarea postului RTL. Extrema dreaptă germană conduce în sondaje Sondajul apare în contextul în care o nouă coaliție de guvernare formată din conservatori (CDU-CSU) și social-democrați (SPD) se pregătește să preia puterea la Berlin. Citește și: EXCLUSIV Declarația la Securitate a lui Crin Antonescu exista la CNSAS din 2005, dar a fost "omisă" în 2009, când Antonescu a candidat la prezidențiale Potrivit datelor sondajului, AfD ar obține 26% din voturi dacă alegerile ar avea loc acum, cu două puncte procentuale peste blocul conservator CDU-CSU, care ar obține 24%. Diferențe majore față de rezultatele din februarie Rezultatele sondajului contrastează cu cele ale alegerilor parlamentare din 23 februarie, când CDU-CSU a obținut 28,5% din voturi și s-a clasat pe primul loc, urmat de AfD cu 20,8%. Sprijinul pentru Partidul Social-Democrat (SPD) a scăzut la 14%, în scădere față de 16,4% înregistrat la scrutinul din februarie. Partidul Verzilor ar obține 12% din voturi, în timp ce formațiunea de extremă stângă Die Linke ar atinge 10% în preferințele electoratului, potrivit aceluiași sondaj Forsa. Friedrich Merz, posibil viitor cancelar Friedrich Merz, liderul Uniunii Creștin-Democrate (CDU), este favorit pentru funcția de cancelar. Votul de învestire este programat pentru 6 mai, în Bundestag. Dacă parlamentul federal își va da acordul, Merz va prelua oficial conducerea executivului german în cadrul noii coaliții CDU-SPD.

Riposta Indiei după atacul din Kashmir (sursa: Facebook/Narendra Modi)
Internațional

India ar putea ataca militar Pakistanul după atentatul din Kashmir. Ambele țări sunt puteri nucleare

Riposta Indiei după atacul din Kashmir. Prim-ministrul indian Narendra Modi a autorizat marți lansarea unei operațiuni militare ca răspuns la atacul terorist din 22 aprilie din Kashmirul indian, în urma căruia au murit 26 de civili. Atacul, care a avut loc în orașul turistic Pahalgam, este cel mai sângeros comis împotriva civililor în regiune în ultimele două decenii. Riposta Indiei după atacul din Kashmir În cadrul unei reuniuni cu ușile închise alături de șefii Statului Major, premierul Modi a transmis că armata are libertatea de a decide „țintele, momentul și modul ripostei”. Citește și: EXCLUSIV Declarația la Securitate a lui Crin Antonescu exista la CNSAS din 2005, dar a fost "omisă" în 2009, când Antonescu a candidat la prezidențiale Potrivit unei surse guvernamentale, liderul indian a reafirmat „hotărârea națională de a lovi decisiv terorismul” și și-a exprimat „încrederea deplină” în forțele armate. Atacul imputat Pakistanului tensionează relațiile bilaterale Deși atacul nu a fost revendicat oficial, guvernul indian a acuzat direct Pakistanul. Islamabadul a respins orice implicare și a cerut o anchetă independentă. Incidentul a reaprins tensiunile dintre cele două puteri nucleare vecine, care și-au aplicat sancțiuni diplomatice reciproce și le-au cerut cetățenilor lor să părăsească teritoriul celeilalte țări până cel târziu marți. Schimburi de focuri și o dronă doborâtă la graniță Potrivit armatei indiene, de mai multe nopți au loc schimburi de focuri de-a lungul Liniei de Control — frontiera de facto care împarte Kashmirul între India și Pakistan. Deși nu s-au raportat victime, Pakistanul a anunțat marți că a doborât o dronă de supraveghere indiană, informație care nu a fost confirmată de autoritățile de la New Delhi. Răspunsul militar pare iminent Experții avertizează că o ripostă militară a Indiei devine tot mai probabilă, pe fondul tensiunii crescânde din ambele tabere. China, actor regional major, a îndemnat cele două state la „reținere” și dialog, subliniind importanța stabilității în Asia de Sud. Anchete, arestări și case demolate După atentat, forțele de securitate indiene au lansat o vastă operațiune de căutare a autorilor și complicilor. Poliția a publicat portrete-robot ale celor implicați, dintre care doi sunt cetățeni pakistanezi suspectați că aparțin grupării jihadiste Lashkar-e-Taiba, cu baza în Pakistan. Până în prezent, aproape 2.000 de persoane au fost interogate sau arestate de Agenția Națională de Investigații (NIA), iar armata a demolat aproximativ zece locuințe ale presupuşilor suspecți, fapt ce a generat acuzații de „pedeapsă colectivă” din partea unor aleși locali și a comunității. Kashmirul, teritoriu disputat și teatru de conflicte Regiunea Kashmir, cu populație majoritar musulmană, a fost divizată între India și Pakistan în 1947, după retragerea britanică. Cele două țări au purtat mai multe războaie pentru controlul acestui teritoriu, pe care ambele îl revendică integral. Din 1989, conflictul dintre separatiști și armata indiană a provocat zeci de mii de victime.

Prințul William și Kate, aniversare emoționantă (sursa: royal.uk)
Internațional

Prințul William și prințesa Kate vor aniversa 14 ani de căsnicie în Scoția

Prințul William și Kate, aniversare emoționantă. Prințul de Wales și soția sa, Catherine, sărbătoresc marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor într-un loc special: insula Mull din Hebridele interioare, în vestul Scoției, unde povestea lor de dragoste a început în perioada studenției. Prințul William și Kate, aniversare emoționantă Această călătorie este cea mai îndepărtată deplasare oficială de la anunțul, făcut în martie 2024, că prințesa de Wales se află în remisiune după un cancer despre care nu au fost oferite detalii publice. Citește și: Lui George Simion i-a răsărit în declarația de avere un cont bancar uriaș, de care uitase până acum Cuplul a planificat două zile de vizite scurte, pentru a proteja sănătatea prințesei. Întâlniri cu localnicii și activități ecologice Programul include vizite la o piață de artizanat în Tobermory, o fermă tradițională de oi și o întâlnire cu pădurari și elevi implicați în proiecte de educație ecologică — o temă dragă celor doi. Întâlnirile vor fi limitate ca durată, pentru a evita suprasolicitarea prințesei. Un refugiu discret pe insula Mull Potrivit presei britanice, William și Kate, ducele și ducesa de Rothesay în Scoția, au ales să locuiască într-o cabană izolată de pe insulă, unde locuiesc aproximativ 3.000 de persoane, majoritatea implicate în turism, pescuit și agricultură. Miercuri, ei își vor încheia vizita luând feribotul spre insula vecină Iona, o destinație turistică populară, cu doar 170 de locuitori permanenți, dar peste 130.000 de vizitatori anual. Povestea de iubire începută la St Andrews Scoția are o semnificație aparte pentru cuplul princiar: aici s-au cunoscut în urmă cu 20 de ani, în timp ce studiau la Universitatea St Andrews. După ce s-au mutat împreună, William a cerut-o în căsătorie pe Kate în 2010, în Kenya. Nunta lor a avut loc la 29 aprilie 2011, la Westminster Abbey, și a fost urmărită de zeci de milioane de oameni din întreaga lume. O familie unită și o revenire treptată în viața publică Împreună, William și Kate au trei copii: prințul George (11 ani), prințesa Charlotte (9 ani) și prințul Louis (7 ani). Prințesa de Wales, foarte populară, și-a reluat treptat activitățile oficiale după ce a anunțat în ianuarie 2025 că boala sa a intrat în remisiune. Totuși, aparițiile sale publice rămân limitate, având loc doar de două-trei ori pe lună. Următoarele apariții ale prințesei Kate După această călătorie în Scoția, Kate urmează să participe la evenimentele dedicate celei de-a 80-a aniversări a încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial. Un moment foarte așteptat este apariția sa, pe 5 mai, la balconul oficial al Palatului Buckingham, alături de familia regală. Regele Charles al III-lea, diagnosticat și el cu un cancer nespecificat, își continuă activitățile publice, deși urmează un tratament de mai bine de un an.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră