duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: vlad popescu piedone

2 articole
Eveniment

Două filmări virale cu familia Piedone

Două filmări virale cu familia Piedone: tatăl face instrucție cu echipa de campanie, iar Junior, vizibil absent, recită, lipsit de convingere, de ce trebuie să ajungă primar. Citește și: Armata obligatorie în România, o măsură urgentă, a sugerat Klaus Iohannis: „Trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar” Două filmări virale cu familia Piedone În prima filmare, Piedone și echipa sa de campanie se plimbă pe o stradă din zona parcului Herăstrău fără să interacționeze cu alegătorii. La un moment dat, Piedone strigă: “Cetățeni!“, iar echipa sa răspunde disciplinat, în cor: “Respect! Respect! Respect“. Sceneta se repetă de mai multe ori în doar 22 de secunde. Intonația echipei sale amintește de ceremonialul militar la care comandantul spune “Bună Ziua!“, iar militarii răspund: “Să trăiți!“. Într-o altă filmare apare Vlad Piedone Popescu, fiul actualului primar și care ar urma să moștenească Sectorul 5. Cu o figură complet absentă, acesta recită monoton în fața unei camere TV: “Cunosc foarte bine Sectorul 5. Am stat de vorbă cu foarte mulți dintre dvs...în calitatea mea de președinte al președinte al PUSL Sector 5. Iar mentorul și tatăl meu Cristian Popescu Piedone m-a învățat ce înseamnă administrația publică: să pun mereu pe primul loc interesul cetățeanului“. „Eu candidez la functia de primar al Capitalei! Deputatul Vlad Popescu Piedone candideaza la functia de primar al Sectorului 5!”, anunța, acum o lună, Cristian Popescu Piedone. Averea familiei de bugetari Piedone Popescu este uriașă: tatăl, primar de sector, și fiul, deputat PSD, dețin împreună mai multe apartamente și case, terenuri în București și Bragadiru, mașini de colecție și peste un milion de lei în conturi. Soția deputatului Piedone Popescu este economistă la „Kebap Shop”, de unde a câștigat puțin peste 20.000 de lei în anul fiscal 2022. Soția primarului Piedone Popescu este „asociat unic” la Lolo Trading, firmă radiată, de unde în anul fiscal 2022 nu a câștigat nici un leu.

Două filmări virale cu familia Piedone Foto: Facebook
Activitatea parlamentară a deputatului Popescu-Piedone, căruia tatăl său vrea să-i lase moștenire primăria Foto: Facebook
Politică

Activitatea deputatului Popescu-Piedone, tatăl moștenire primăria

Activitatea parlamentară a deputatului PPUSL Popescu-Piedone, căruia tatăl său vrea să-i lase moștenire primăria Sectorului 5: a vorbit de două ori, inclusiv depunerea jurământului. Citește și: Averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu, care acum vrea să ocupe și primăria Capitalei, și pe cea a Sectorului 5. Soția juniorului, economistă la „Kebap Shop” Activitatea deputatului Popescu-Piedone, căruia tatăl său vrea să-i lase moștenire primăria „La sectorul 5 cu subiect și predicat vă spun că va candida și-l voi susține cu toată ființa deputatul Vlad Popescu, fiul meu. Eu nu mai am încredere în nimeni. Vlad va continua proiectele doar să nu-mi facă numele de râs. Vlad va câștiga sigur alegerile la sectorul 5. Voi fi consilierul lui din umbră”, a spus primarul Piedone Popescu, la postul B1 TV, potrivit unei transcrieri realizate de Gandul. Însă, după patru ani în Parlament, fiul său, membru PPUSL, ca și tatăl său, dar ales pe listele PSD, nu s-a remarcat cu absolut nimic. În peste trei ani în Parlament, el a vorbit de două ori: la depunerea jurământului și la dezbaterea bugetului, unde a propus două amendamente, cerând fonduri pentru modernizarea unor drumuri din Suceava. Piedone Jr. este deputat de Suceava, nu de București. În total, el a vorbit un minut și 39 de secunde. Vlad Popescu Piedone și-a pus semnătura pe 82 de propuneri legislative, dar, la o analiză mai atentă, la majoritatea este co-semnatar, pe o lungă listă de susținători. Avere uriașă dintr-un salariu modest Deși a absolvit dreptul la o universitate privată, Vlad Popescu Piedone, născut în 1989, a fost „consilier de vânzări” până în 2020, când a ajuns deputat. El deține însă o avere considerabilă, probabil donată de tatăl său, când se afla la pușcărie: circa 2.000 mp de teren în intravilan în București și Bragadiru, două apartamente și o casă în București, plus un apartament la Constanța, șase mașini de epocă și peste un milion de lei în conturi. Juniorul primarului PPUSL a acumulat aceste bunuri deși are doi copii. Citește și: Sondaj efectuat de un institut apropiat PSD arată că Nicușor Dan câștigă alegerile în București, cu 36%. Liberalul Burduja – 8%. Alianța Dreptei, în creștere Înainte de a ajunge deputat, Piedone Jr. câștiga circa 7.500 de lei pe lună, net, iar soția sa, economist la Kebab Shop, sub 1.500 de lei/lună.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră