Ciolacu se crede influent lider internațional
Ciolacu se crede influent lider internațional. Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri, dacă şi-a revizuit decizia de a nu participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris după situaţia de la gimnastică, acesta răspunzând "a primit medalia înapoi?". Ciolacu se crede influent lider internațional În cadrul unei vizite de lucru efectuată în Buzău, Ciolacu a arătat că ieşirea sa publică în ceea ce priveşte scandalul din gimnastică a avut ecouri atât la nivel naţional, cât şi internaţional. "Am văzut că ieşirea publică a avut ecouri şi internaţionale şi în interiorul ţării şi cred că abordarea a fost una corectă. Prea mult timp, România tot timpul a găsit cineva să ne ia un drept sau... Cred că e cazul să depăşim acest moment, mai ales că vorbim de nişte copii", a spus premierul. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că nu va participa la ceremonia de închidere a Olimpiadei de la Paris după situaţia de la gimnastică, pe care o califică drept "scandaloasă", deoarece sportivele României au fost tratate "într-un mod absolut dezonorant". Întrebat dacă și-a revizuit decizia, acesta a răspuns: „A primit medalia înapoi?”.
