Putin și generalii săi se ascund într-un buncăr
Putin și generalii săi se ascund într-un buncăr din munții Ural, susține jurnalistul Christo Grozev, de la Bellingcat. Acest site a dezvăluit, recent, cine este agentul FSB care l-ar fi asasinat pe Boris Nemțov, și a confirmat relatarea din Wall Street Journal potrivit căreia Abramovici și alți doi membri ai delegației ucrainene de negociere cu Rusia ar fi fost otrăviți. Buncărul în care s-ar afla generalul Serghei Shoigu, ministrul rus al Apărării, și „posibil” și Putin, s-ar afla lângă localitatea Ufa, din munții Ural. Putin și generalii săi se ascund într-un buncăr Grozev a arătat că aceasta ar fi posibila explicație pentru dispariția lui Shoigu din spațiul public. El a ajuns la această concluzie monitorizând zborurile spre Ufa. Bellingcat investigator says Russia's defense minister Shoigu and other senior officials, possibly including Putin, are residing in nuclear bunkers near Ufa in the Ural mountains, according to recent flight data https://t.co/oPCJPB561V— Bojan Pancevski (@bopanc) March 28, 2022 „Există o explicație nevinovată: faptul că din primele zile de război s-a aflat într-un buncăr sau în acest sediu, care nu poate fi distrus în timpul unui atac cu rachetă. Acest lucru este logic, nu este foarte ciudat, iar ceea ce vedem este zborul constant al aviației de la Kremlin, inclusiv al unor aeronave unde l-am văzut anterior pe Shoigu, la Ufa și înapoi, de mai multe ori pe zi. Aceste avioane au început să zboare la Ufa abia din prima zi de război sau din a doua sau a treia. Din 2 martie, aproximativ, aceste zboruri au devenit mai frecvente. (N.Red: Shoigu) Poate că se află acolo în buncăr din acel moment”, a spus Grozev. Încă de la începutul lunii martie, Vadim Denisenko, un consilier din Ministerul de Interne de la Kiev, a susţinut că există dovezi că preşedintele rus, Vladimir Putin, s-ar afla în acest moment într-un buncăr din Ural. „Putin se află în buncărul său din Ural pentru a cincea zi consecutiv… Este o certitudine 100%. Acest lucru este confirmat atât de colegi de-ai noștri ruși – analiști, jurnaliști etc., cât și de anumite informații de la unele instituţii”, a afirmat Denisenko. Rușii au buncăr solid, dar americanii au o bombă foarte puternică Rusia are două adăposturi nucleare în munții Ural, unul la Kosvinsky Kamen, în nord, și altul sub Muntele Yamantau, în sud. Construcția ambelor buncăre a început la sfârșitul anilor 1970. Nicio instalație de pe pământ nu poate supraviețui în totalitate în fața loviturilor armelor nucleare moderne, dar locurile adânc îngropate oferă cea mai bună protecție posibilă. Kosvinsky Kamen, la 300 de metri adâncime sub o rocă de granit solid, este probabil cel mai cunoscut, datorită conexiunii sale la un sistem de comandă și control nuclear semi-automat, denumit Perimetru și dezvoltat de URSS. Însă, în 1996, SUA au finalizat o bombă nucleară specializată în distrugerea unor astfel de buncăre. B-61 este un tip de bombă nucleară care explodează abia după ce a penetrat suprafața terestră, iar unda de șoc poate distruge instalațiile subterane. În 2019, SUA au început dezvoltarea unei noi variante. Citește și: EXCLUSIV România ia în calcul un acord guvernamental cu Franța pentru corvetele MApN. Contractul câștigat de Naval Group, sabotat de Bosânceanu
