Borșul ucrainean, pe lista patrimoniului UNESCO
Este oficial: azi, borșul ucrainean a fost inclus pe lista patrimoniului imaterial al UNESCO. În nota de pe site-ul UNESCO se arată că actualul conflict din Ucraina pune în pericol această expresie a „ospitaliătții ucrainene”. Un anunț în acest sens a fost făcut de ministrul Culturii din Ucraina Aleksandr Tkacenko. Borșul ucrainean, pe lista patrimoniului UNESCO „Victoria în războiul pentru borș este a noastră. Astăzi, 1 iulie, a fost inclus elementul „Cultura culinară a borșului ucrainean” în Lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO”, a scris Tkacenko, pe Telegram. Pe site-ul UNESCO se arată că: „O expresie a ospitalității, borșul ucrainean reunește la masă oameni de toate vârstele, genurile și mediile. Este, de asemenea, folosit în practicile rituale, cum ar fi în regiunea Podillia, unde a treia zi a nunții și-a păstrat numele ritual do nevistky – na borshch, care înseamnă „vizită la noră pentru a mânca borș”. Este lăudat în povești, cântece populare și proverbe și este privit ca un stil de viață și un indicator al identității. Viabilitatea elementului este însă amenințată de diverși factori încă de la începutul conflictului armat din februarie 2022, inclusiv dislocarea purtătorilor din comunitățile lor de origine și din contextele culturale necesare gătirii și consumului borșului în Ucraina. Mai mult decât atât, distrugerea mediului înconjurător și agricultura tradițională a împiedicat comunitățile să acceseze produsele locale, precum legumele, necesare pentru prepararea felului de mâncare. În ciuda acestor dificultăți, comunitățile din Ucraina s-au unit în jurul său”. Nota arată că acesta a fost un caz de „extremă urgență”. Citește și: NATO trimite România în prima linie de apărare împotriva Rusiei, declarată „cea mai semnificativă şi directă ameninţare” pentru Alianță. Noi trupe pe teritoriul românesc În aprilie, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a făcut o declarație bizară la o conferință de presă. Ea a spus că Rusia a invadat Ucraina pentru că ucrainenii nu au vrut să împartă cu rușii proprietatea asupra originii borșului, un fel de mâncare tradițional în regiune.
