joi 23 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

uat-uri

1 articol
Politică

Ciolacu anunță că se opune desființării unor comune. Fostul premier nu știe câte UAT-uri are România

Fostul premier Marcel Ciolacu, acum președinte al Consiliului Județean Buzău, a declarat, azi, că „desfiinţarea comunelor, satelor, e o tâmpenie”. El a propus să apară consorții administrative, pe o bază voluntară. Citește și: Site-urile Antenei 3 și Realității, plătite de PSD, nici un cuvânt despre întâlnirea Ciolacu-Arsene. Gândul scrie pe larg despre ministrul Miruță, în Turcia Hotnews a publicat, marți, fotografii de la o întâlnire a lui Marcel Ciolacu cu fugarul Ionel Arsene la un hotel de lux din Italia. Ciolacu a refuzat să spună de ce s-au întâlnit.  „Eu zic că România e mai mare decât Cehia” „Dau un exemplu, Cehia are 6.000 de UAT-uri, noi avem vreo 1.800 sau 1.300, ceva de genul ăsta. Eu zic că România e mai mare decât Cehia şi ca suprafaţă, şi ca populaţie. Deci, eu înţeleg nevoia de a inventa lucruri mai mari, ca să acoperi şi inflaţia, să acoperi şi scăderea puterii de cumpărare, să acoperi ceea ce nu funcţionează”, a spus Ciolacu, citat de Agerpres.  În realitate, România are 3.180 de primari și 41 de președinți de Consilii Județene. În Cehia sunt într-adevăr 6.250 de primari, dar peste jumătate sunt angajați part-time, având salarii mai mici decât cei care au un job full-time. De altfel, Cehia este un din țările cu cel mai mare număr de aleși locali, raportat la populație, și există discuții privind corectarea acestei situații. „Cred în reforma administrativ-teritorială, o reformă făcută cu cap. Nu cred în heirupismul şi în desfiinţarea comunelor, satelor, e o tâmpenie, dar cred într-un consorţiu administrativ, în care serviciile suport, numărul de consilieri să fie redus, dacă există voluntar o hotărâre a comunităţilor, nu a primarilor sau a consiliilor. Comunităţile trebuie să hotărască o eventuală unire (...) Nu trebuie să fim aberanţi. Repet, cred într-o reformă administrativ-teritorială, dar cred că trebuie făcută în alt mod. Prin Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, de exemplu, atât Buzăul cât şi Vrancea putem avea o abordare directă. Nu trebuie să inventezi ceva, trebuie să mergi pe ceva ce a funcţionat, ceva ce are un istoric. Istoricul Buzăului este legat de judeţul Vrancea, prin Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei”, a declarat, azi, Marcel Ciolacu.     

Ciolacu anunță că se opune desființării unor comune. Fostul premier nu știe câte UAT-uri are România
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră