duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: tsd

2 articole
Eveniment

Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni

Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni. Restaurantul familiei Cojocaru colcăie de gândaci. Tot acolo se prepară mâncarea pentru elevii din trei localități din județul Mehedinți. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a amendat cu 24.000 lei firma Mehedințiul Meu, deținută de Florin Cojocaru și controlată de Nicu Alexandru Cojocaru, pentru prezența insectelor și a gândacilor în toate zonele blocului alimentar. Totodată, s-a constatat că spațiul de gătit și cel de sevire sunt complet neigienizate. Citește și: EXCLUSIV Mâncarea pentru elevi de la firma controlată de deputatul PNL Udriște, transportată cu hârburi ruginite. La locul de preparare a hranei, ingrediente expirate și mizerie Nicu Alexandru Cojocaru, finul pesedistului Aladin Georgescu - președintele Consiliul Județean Mehedinți, gestionează din umbră afacerile familiei adunate sub brandul local "Mehedințiul Meu", dar conduce și organizația TSD Mehedinți. Mulți elevi cu toxiinfecție alimentară 118 elevi din Mehedinți au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară după ce au consumat mâncarea adusă de o firmă din județ. Inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au depistat bacteria listeria în mâncarea servită elevilor. După apariția acestui caz, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mehedinți a decis să verifice toate firmele care livrează mâncare elevilor. Printre acestea, și firma Mehedințiul Meu, patronată în acte de Florin Cojocaru, tatăl pesedistului Nicu Alexandru Cojocaru. Această firmă livrează mâncarea pentru trei localități din județul Mehedinți, dar deține și o cârciumă. În urma controlului, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au constatat că blocul alimentar în care era pregătită mâncarea pentru elevi este plin de insecte și gândaci. "Spațiul de gătit cât și cel de servire a mesei complet neigienizat. Preparate alimentare fără dată și raport de fabricație. Produse alimentare și proceduri de lucru nesigure", au constatat inspectorii. În acest context, au decis să amendeze firma Mehedințiul Meu cu suma de 24.000 lei și au decis oprirea temporară a activității până la remedierea tuturor deficiențelor. VIDEO "Gândacii s-au speriat" DeFapt.ro l-a contactat pe pesedist Nicu Alexandru Cojocaru pentru a afla care au fost motivele pentru care a fost închis restaurantul familiei sale, pe care îl promovează pe contul său de Facebook. "Nu este afacerea mea. Este afacerea tatălui meu. Da, avea contracte cu școlile din Malovăț, Isverna și Braniștea. Acolo condițiile au fost bune, mâncarea a fost bună tot timpul. Nu au fost probleme cu mâncarea pentru elevi. Gândacii erau într-un raft de lemn. Noi avem contract cu o firmă de deratizare. Când au venit cei de la ANPC au tras de raft de lemn și au tras tare de el, gândacii s-au speriat și au plecat prin fața lor. Da, au închis restaurantul", a declarat Nicu Cojocaru. Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni De o sinceritate extremă, pesedistul Nicu Cojocaru a recunoscut că este vina sa pentru situația cu gândacii, deși anterior susținea că nu are nici o legătură cu cârciuma: "Aici este și vina mea, da? Nu am mai tras raftul ăla. Firma de deratizare nu mi-a atras atenția. Eu eram obligat de legislație să fac trimestrial dezinsecție. Eu le-am făcut lunar. Asta discutam și cu cei de la ANPC. Pentru că vă dați seama că nu își permite nimeni să își bată joc de copii, cu toți avem copii și nu ne dorim să îi trimitem la școală să mănânce o masă caldă din partea statului, a Guvernului, și să se îmbolnăvească". Acesta a mai spus că cele trei contracte nu au fost câștigate pe filieră PSD, ci în urma unor licitații publice: "Astea sunt răutăți. Până la urmă nu contează cine dă, importantă este calitatea mâncării". Mai mult, a recunoscut că și tatăl său a fost membru PSD Mehedinți, dar nu mai este activ.

Șef TSD, gândaci pentru elevi mehedințeni (sursa: Facebook/Cojocaru Nici Alexandru)
Beizadea de lux, adjunct la Poștă (sursa: Facebook/Zarici Iasmin)
Investigații

Beizadea de lux, adjunct la Poștă

Beizadea de lux, adjunct la Poștă. Pesedistul Iasmin Zarici (foto sus, între Simonis și Grindeanu) s-a ocupat de protocol pe Aeroportul Timișoara, acolo unde-i organiza trecerea prin salonul oficial lui Sorin Grindeanu, actualul vicepremier și ministru al Transporturilor. Era doar începutul, liderii PSD Timiș i-au creionat o carieră de succes. Deocamdată, a fost plasat la Poșta Română Timiș pe funcția de economist, dar urmează să fie numit director adjunct. La solicitarea Defapt.ro, Iasmin Zarici s-a încurcat, nici el nu pare să știe ce face la Poșta Română Timiș: ba că este director ajunct în baza experienței de la aeroport, ba că este economist pentru a acumula experiență pentru funcția de director adjunct al Poștei Române, filiala Timiș. Pe rețelele de socializare, Zarici afișează o viață de lux și mașini scumpe. Din banii părinților, după cum singur admite. 2.300 de lei pe lună, salariu de la Aeroport Iasmin Zarici a fost încadrat pe funcția de ofițer responsabil pentru informare și publicitate la Aeroportul Internațional "Traian Vuia" Timișoara acum aproape zece ani. Se ocupa de marketing și de salonul oficial al aeroportului. Pe acolo treceau delegațiile politice venite de la București, dar era folosit și de Sorin Grindeanu atunci când se grăbea să prindă avionul de București. "Sincer, cred că m-am ocupat doar de o vizită de-a domnului Sorin Grindeanu. Vorbesc de 2016. Mai degrabă solicita domnul Vela salonul oficial decât domnul Grindeanu. Nu plătesc nici o cotizație la partid, nu am cotizat, nu am dat bani la nimeni", a declarat Zarici pentru Defapt.ro. Pentru munca prestată la aeroportul Timișoara, Iasmin Zarici a primit în anul 2021 un salariu anual de 27.065 lei. Adică în jur de 2.300 de lei pe lună. În anul 2021 a mai încasat un salariu anual de 36.575 lei pentru că a fost încadrat și ca asistent medical la cabinetul medical al mamei sale. Mașini scumpe, vilă, petreceri Așadar, din cele două locuri de muncă, a primit puțin peste 1.000 de euro lunar în 2021. Cu toate acestea, tânărul pesedist (chiar vicepreședinte al TSD Timiș) Iasmin Zarici se laudă pe Facebok și Instagram cu o viață luxoasă alături de tinere din Timișoara: cafenele, cârciumi de lux, trabucuri și mașini scumpe cu inițiale sale la număr. Pe numele său se mai află o vilă de 177 metri pătrați construită în 2017 în localitatea Moșnița Nouă, plus terenul aferent, de 601 mp. Dar în declarațiile de avere depuse în ultimii doi ani nu apare nici o mașină. Contactat de către Defapt.ro, Iasmin Zarici a explicat simplu: "Mașinile nu sunt pe mine. Sunt luate în leasing pe cabinetul medical al mamei mele. Nu le cumpăr, mama le-a cumpărat. Eu doar le conduc.". Beizadea de lux, adjunct la Poștă Partidul nu i-a rămas dator pentru munca prestată la aeroport. PSD Timiș, organizație controlată de Sorin Grindeanu și deputatul Alfred Simonis, l-a plasat pe Iasmin Zarici pe funcția de economist la Poșta Română Timiș. Dar toată lumea știe că este director adjunct. Chiar și el se încurcă în funcții. Întrebat cum a ajuns la filiala Timiș a Poștei Române, Iasmin Zarici a spus că a trimis un simplu CV directorului Poștei Române. Cu toate acestea, Iasmin Zarici se simte pregătit pentru a conduce Poșta din poziția de adjunct. "Eu am fost numit de director la Poșta Română Timiș. (…) Cum să nu am experiență? Am fost coordonator pe protocol și informații la Aeroportul Timișoara. Nu mă ocupam neapărat de vizitele domnului Grindeanu. Mă ocupam de toate vizitele. Sunt membru PSD, da", a declarat Iasmin Zarici. Citește și: Grindeanu dirijează banii CFR către clientela din Timișoara și Cluj – analiză Club Feroviar. „Un grup infracțional care pune în pericol securitatea românilor”, spune un ceferist Ulterior, viitorul director adjunct a spus că, de fapt, ar fi fost încadrat ca economist la filiala locală a Poștei Române pentru experiență, iar de acolo urmează să fie numit director adjunct. Cât despre salariul unui director adjunct la Poștă, Zarici a spus că e minim pe economie. "Am acceptat să mă duc pe salariul minim pentru experiență. Ce viață de noapte, nu am mai ieșit niciunde. Eu dacă sunt întreținut de părinți care e problema? Mă ține mama, tata care sunt medici", a încheiat Zarici.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră