sâmbătă 30 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: trenuri

18 articole
Politică

Trenurile de marfă circulă cu 16 km/h

Un oficial Deutsche Bahn a reamintit, azi, că trenurile de marfă din România circulă cu 16 km/h, în timp ce o bicicletă poate ajunge 36 km/h. Discuția despre viteza trenurilor de călători este purtată de foarte mulți ani, dar, deși dispune de fonduri europene uriașe, situația nu pare să se fi ameliorat. Trenurile de marfă circulă cu 16 km/h „Trenurile de marfă circulă acum cu 16 km pe oră, în timp ce o bicicletă ajunge şi la 36 de km pe oră. În România putem parcurge la nivelul unei luni 8.000 de km, în timp ce, tot într-o lună, în Ungaria putem să parcurgem 25.000-30.000 de km, pentru că viteza de circulaţie este diferită“, a spus Eduard Iancu, CEO la DB Cargo, divizia de transport marfă pe calea ferată a Deutsche Bahn, la o dezbatere organizată de Ziarul Financiar. Situația era identică acum patru ani, în 2018, când problema era semnalată de șeful Ford România, John Oldham. El semnalase problema din 2017, când afirma: „Timpul în care un tren ajunge de la Craiova la Constanța, în port, este de circa 14 ore. Garniturile merg, în medie, cu 17 km/h. Este greu de acceptat. Ne afectează grav competitivitatea”. În 2021, Consiliul Concurenței arăta, într-un document în care recomandă CFR SA să permită operatorilor de transport feroviar să-și aleagă furnizorul de energie, că viteza medie a unui tren de marfă este 16 km/h. „În prezent, tranzitul unui tren de marfă între Constanţa și Curtici durează între 7- 12 zile, în funcție de greutatea cantității transportate”, preciza documentul. Azi, la dezbaterea organizată de Ziarul Financiar, „Economia verde”, ministerul Transporturilor a fost criticat dur. „Sistemul feroviar se confruntă cu provocări multiple, dincolo de faptul că nu prezintă niciun interes pentru oficialii Ministerului Transporturilor. Recoman­darea Comisiei Europene există încă din 2010, când s-a hotărât ca transportul feroviar să devină prioritar. Noi însă alocăm 1 euro pe feroviar şi 10 euro pe rutier“, a spus Sorin Chinde, vicepreşedintele Grampet, cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din Europa de Sud-Est. PNRR, speranța CFR Totuși, la 28 august, CFR SA a anunţat luni că a fost semnat primul şi cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar, în valoare de 8,77 miliarde lei, din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Acesta vizează modernizarea liniei Caransebeş-Arad. Tronsonul are 162 de kilometri, iar trenurile ar putea circula cu 160 km/h. „Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad va contribui cu siguranță la nu doar la creșterea economică națională, dar și la cea locală, deoarece prin acest obiectiv vom asigura o conexiune feroviară modernă între localitățile adiacente acestui tronson de cale ferată și rețeaua națională", a declarat Ion Simu Alexandru, director general al CFR SA Sunt porțiuni de zeci de kilometri de cale ferată unde viteza este de sub 10 km/h și locuri în care trenurile staționează și 6-8 ore. În aceste condiții nu sunt rare cazurile în care un tren de marfă parcurge sub 300 km pe zi în România. Citește și: Războiul economic cu Rusia trece într-o nou etapă: Germania a pus mâna pe bunurile gigantului rus Rosneft, companie unde Gerhard Schroeder a fost președinte al CA Drulă ssuține că Grindeanu are fonduri, dar nu le accesează În iulie, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, critica modul în care actualul ministru, Sorin Grindeanu gestionează fondurile PNRR pentru calea ferată. „Cu 1 miliard de euro din PNRR, astfel de lucrări rapide, eficiente și cu beneficiu enorm pentru călători ar putea fi executate pe sute și sute de kilometri de cale ferată. Incompetența PSD ne arată că până și replicarea unui model de succes este prea mult. Din 74 de licitații lansate, 35 au fost anulate fiindcă nu a ofertat nimeni. Pe celelalte a venit câte un singur ofertant. Și mai sunt câteva zeci de astfel de puncte nevralgice aflate în licitație pentru care ar trebui să se depună oferte în luna august”, a arătat Drulă.

Trenurile de marfă circulă cu 16 km/h Foto: CFR Marfă
Haosul la metrou continuă Foto: Octav Ganea/ Inquam
Politică

Haosul la metrou continuă

Haosul la metrou continuă: trenurile vin la intervale de 18 minute, scrie G4media. Acum câteva zile, Ziarul Financiar arăta că perioada de timp în care mergi cu metroul din Obor în Pantelimon este mai lungă decât cea pe care o consumi mergând cu trenul de la București la Ploiești. Între timp, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care controlează Metrorex, nu a avut nici o reacție. Haosul la metrou continuă „Călătorii care au mers luni cu metroul în Capitală au așteptat și câte 18 minute sosirea unui tren, potrivit reporterilor G4Media și mai multor cititori. Întârzierile enorme sunt înregistrate atât dimineața, cât și în mijlocul zilei”, a arătat, azi, G4Media. „Zeci de minute petrecute în subteran pentru o călătorie, care, în mod normal, nu ar fi trebui să dureze mai mult de un sfert de oră. Este doar una dintre experienţele pe care le trăiesc de câteva zile bucureştenii care aleg transportul cu metroul, în condiţiile în care, din cele 57 de trenuri care ar trebui să ruleze pe şine, doar 35 sunt în funcţiune”, scria, la 22 iulie, Ziarul Financiar. Economedia a scris că Metrorex, compania deținută de statul român prin Ministerul Transporturilor, a ajuns la arierate de 160 de milioane de lei către firma care se ocupă de mentenanță. Creşterea timpilor de aşteptare în staţii este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom, cu care Metrorex are un contract în vigoare, numărul trenurilor aflate în circulaţie fiind cu 38% mai mic decât în mod normal, se arată într-un comunicat al Metrorex. Alstom cere ca Metrorex să-și plătească datoriile Acum circa o lună, într-un interviu acordat News.ro, preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci, a declarat că Metrorex datorează Alstom peste 33 de milioane euro, adică peste 160 de milioane lei, sumă ce corespunde unui an de plăţi restante. Citește și: Pensiile Apărării și Internelor: costuri de 800 de milioane de lei/ lună. Cea mai mare pensie M.Ap.N: 40.176 lei. Cea mai mare pensie plătită de Interne: 19.955 de lei „Metrorex ne datorează peste 33 de milioane euro. Această sumă corespunde unui an de plăţi restante. Între timp, am suportat toate costurile: ne-am plătit furnizorii la zi, am plătit salariile angajaţilor la zi. Din suma totală datorată, de peste 160 de milioane lei, echivalentul a 33 milioane euro, peste 140 de milioane lei provin din contractul anterior, pentru servicii prestate în cursul anului 2021, iar 20 de milioane lei pentru facturi restante în contractul început la 1 ianuarie 2022. Câte companii îşi permit să continue să lucreze fără să fie plătite timp de 1 an?”, a declarat pentru News.ro preşedintele Alstom pe Europa, Gian Luca Erbacci.

Grindeanu, soluții pentru pasagerii trenurilor blocate pe câmp, în căldură: „Să stea bine cu hidratarea”
Eveniment

Grindeanu: „Să stea bine cu hidratarea”

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, are soluții pentru pasagerii trenurilor blocate pe câmp, în căldură: „Să stea bine cu hidratarea”! Miercuri, un tren plecat de la Târgu Jiu la București a rămas blocat timp de patru ore pe un câmp. Pasagerii nu au primit nici apă, nici explicații. Potrivit Antenei 3, mulți dintre pasageri au pierdut avionul. Grindeanu: „Să stea bine cu hidratarea” Întrebat ce ar trebui să facă cei care sunt nevoiți să meargă cu trenul în aceste condiții, ministrul Transporturilor a afirmat: „Nu pot decât să le dau sfaturi, să aibă grijă, să fie… Nu sunt medic, dar eu cred că în perioada asta e bine să aibă… să stea bine cu hidratarea, dacă vreți, să aibă… cum avem cu toți, indiferent de unde lucrăm, pe perioadă de caniculă, trebuie să fii atent. Așa, pot să spun că și un pieton, dacă merge pe trotuar, trebuie să aibă grijă. Toți trebuie să avem grijă”. Sorin Grindeanu a mai declarat că măsurile care trebuie luate în caz de caniculă trebuie anunțate de directorul CFR Călători, Traian Preoteasa. Citește și: Fost subofițer de poliție, pensionat la 42 de ani cu 9.000 de lei pe lună, promovat secretar de stat la Interne Anul trecut, PSD avea o reacție cu totul diferită, când un tren a rămas blocat timp de nouă ore pe un câmp: „Dacă am trăi într-o Românie normală şi educată, şi tu, Florin Cîţu, şi Drulă şi şeful CFR eraţi astăzi acasă”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră