sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: trefo

2 articole
Investigații

Mama liberalului Vîlceanu, contracte CE Oltenia

Mama liberalului Vîlceanu, contracte CE Oltenia. Elisabeta Vîlceanu, mama fostului ministru liberal al Finanțelor și al Fondurilor Europene Dan Vîlceanu, a obținut un profit de peste 425.000 de euro de pe urma contractelor încheiate cu Complexul Energetic Oltenia, condus de Daniel Burlan, un apropiat al fiului său. În timp ce ministrul Energiei, liberalul Virgil Popescu, a anunțat recent că va restructura Complexul Energetic Oltenia pentru a fi salvat de la faliment. Deputatul liberal Dan Vîlceanu, fost pesedist de mic, a intrat într-un con de umbră după ce a fost obligat să renunțe la funcția de secretar general al PNL, respectiv la cea de ministru al Fondurilor Europene. Mama liberalului Vîlceanu, contracte CE Oltenia Familia Vîlceanu a combinat afacerile cu politica pe plan local în Gorj. Eugen Vîlceanu a fost vicepreședinte la PSD Gorj, în timp ce fiul său, Dan Vîlceanu, conducea filiala de tineret a social democraților. Ba chiar a făcut campanie electorală pentru Victor Ponta, fostul premier și președinte al PSD. Însă, în anul 2009, Eugen Vîlceanu și-a luat fiul de braț și s-au înscris în filiala locală a Partidului Democrat Liberal, controlat de președintele Traian Băsescu. În timp ce bărbații familiei se ocupau de politică, Elisabeta Vîlceanu, în calitate de soție și mamă, făcea bani de pe urma contractelor cu companiile de stat din industria minieră. Pe numele ei figurează societate Trefo SRL din orașul Rovinari, aflat în județul Gorj. 14 licitații câștigate Firma familiei Vîlceanu vinde mai multe tipuri de produse, în special către Complexul Energetic Oltenia. Din declarația de avere depusă de liberalul Dan Vîlceanu rezultă că, în anul 2021, firma mamei sale a câștigat 14 licitații la Complexul Energetic Oltenia și câte una la CET Govora și Romgaz Sircoss. În anul fiscal 2021, firma Trefo a avut o cifră de afaceri de peste 6,88 milioane lei și un profit net de peste peste 2,12 milioane lei. Echivalentul a 425.000 de euro. Complexul Energetic Oltenia a dat 12 contracte în 2022 Contractele au continuat să curgă și anul 2022. De exemplu, în ianuarie 2022, firma Trefo a vândut oțel lat zincat în valoare de 39.600 de lei Complexului Energetic Oltenia. În asociere cu alte două firme a vândut piese de schimb din oțel în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei. Au urmat alte zece contracte câștigate singură sau în asociere cu alte firme. Complexul Energetic Oltenia a plătit peste 3,76 milioane de lei pentru repararea a trei excavatoare de la Motru unei asocieri formată din firmele: Grupul Reparații Industriale și Montaj Excavatoare X, Uzitmet Industsry și Trefo. Același grup de firme a mai primit trei contracte, de peste 3,5 milioane lei, pentru repararea excavatoarelor de la Rovinari, sectoarele Tismana și Pinoasa, și Jilț. 7.000 de angajați, concediați până în 2026 În timp ce firma familiei Vîlceanu câștigă contracte pe bandă rulantă de la Complexul Energetic Oltenia, ministrul Energiei Virgil Popescu a făcut demersuri pentru adoptarea unei Ordonanțe de Urgență pentru a restructura compania de stat. Planul de restructurare aprobat de Comisia Europeană prevede concedierea a peste 7.000 de angajați până în anul 2026. Totodată, se vor închide cinci grupuri energetice, se va externaliza Sucursala Craiova, dar și închiderea carierelor miniere Husnicioara, Peșteana și Lupoaia. În același timp, carierele Tismana și Jilț Sud vor intra în conservare. De la Ponta la Cîțu Deputatul liberal Dan Vîlceanu îl ridica în slăvi pe Ludovic Orban, fostul președinte al PNL, în urma alegerilor din 2019. La fel făcea și cu Victor Ponta, atunci când era liderul tinerilor PSD din Gorj. Apoi l-a trădat pe Ludovic Orban și a trecut în tabăra lui Florin Cîțu. La fel a făcut și liberalul Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei. Citește și: Lumea occidentală poate da un semnal mai clar ca niciodată că Rusia trebuie să plătească pentru invadarea Ucrainei dacă aprobă cererea lui Zelenski de creare a unui tribunal special După ce Florin Cîțu a câștigat alegerile pentru șefia PNL l-a propulsat pe Dan Vîlceanu în funcția de ministru al Finanțelor, respectiv de secretar general al PNL. Apoi, în Guvernul Ciucă a fost susținut de Florin Cîțu pentru funcția de ministru al Fondurilor Europene. După ce generalul Nicolae Ciucă i-a suflat partidul de sub nas lui Florin Cîțu, l-a forțat pe Dan Vîlceanu să își dea demisia atât de la șefia ministerului Fondurilor Europene, cât și din cea de secretar general al PNL.

Mama liberalului Vîlceanu, contracte CE Oltenia (sursa: Inquam Photos/Ilona Andrei)
Mama ministrului Vîlceanu, afaceri cu statul (sursă: Facebook/Victor Ponta)
Eveniment

EXCLUSIV Mama ministrului Vîlceanu continuă afacerile cu companiile falite de stat

Mama ministrului Vîlceanu, afaceri cu statul. Poate chiar în timp ce citiți aceste rânduri, mai încheie un contract. Fiul ei este secretar general al PNL, fost ministru de Finanțe și, acum, ministru al Proiectelor Europene. Presa scrie de mai mulți ani de afacerile firmelor familiei Vîlceanu cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) și alte companii de stat. În declarația de interese depusă de deputatul Dan Vîlceanu în iunie 2021 sunt înregistrate 19 contracte cu CE Oltenia și unul cu CET Govora (companie cu pierderi record de 97 milioane lei în 2020). Valoarea totală a contractelor dintre firma mamei sale, Trefo SRL, și companiile statutului era de circa 4,7 milioane de lei, în anul fiscal 2020. Trefo SRL a avut un profit de 1,7 milioane de lei în 2020, adică aproape 23% in cifra de afaceri, de 7,3 milioane lei. Se poate calcula că două treimi din cifra de afaceri a firmei a provenit de la stat. Mama ministrului Vîlceanu, afaceri cu statul Datele din SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) arată că în 2021 aceste legături economice s-au dezvoltat. Numele companiei Trefo apare în SEAP în nu mai puțin de 27 de contracte acordate anul trecut. Un prim contract a fost deja acordat în 2022, pe 3 ianuarie. Valoarea a fost de doar 8.165 de euro, pentru livrare de oțel lat zincat către CE Oltenia. În 2021, valoarea totală a contractelor în care apare firma Trefo, contracte încheiate cu companii de stat, a fost de circa 16 milioane de euro. Însă Trefo s-a asociat, în multe din aceste contracte, cu alte companii. Citește și: Guvernul a greșit ordonanța cu plafonarea. Ședință de urgență pentru repararea greșelilor De exemplu, cel mai consistent contract a fost atribuit la 30 decembrie de către Complexul Energetic Oltenia. Obiectul: "Demontarea, montarea, reparaţia generală şi modernizarea benzilor transportoare ale magistralei de transport carbune din depozitul nou de cărbune al carierei Roşia la S.E. Rovinari“. Valoarea: aproape opt milioane de euro, mai exact - 38,7 milioane de lei. În acest contract, Trefo acționează în asociere cu alte șase firme. Contractul nu este împărțit în loturi, deci este imposibil de știut cât va primi această societate. Subcontractări pe bandă rulantă Un contract asemănător este încheiat în martie, pentru “Demontarea, transportul, reparația generală, modernizarea si dispecerizarea transportoarelor cu banda TB1 si T204 in depozitul nou de cărbune al Carierei Roșia“. Suma: 1,2 milioane de euro. Contractul a fost acordat către mai multe firme, inclusiv Trefo, fără a fi defalcat pe loturi. Într-un contract de 1,8 milioane de euro pentru “Piese de schimb pentru sistem preparare praf carbune“, atribuit la 21 octombrie 2021 de CE Oltenia, sunt zeci de subcontracte. O parte sunt ale Trefo. În 2021, familia Vîlceanu a avut contracte, pe lângă Complexul Energetic Oltenia, cu CET Govora (circa 97.0000 de euro) și Romgaz (puțin peste 25.000 de euro). Bani de la firmele falite ale statului În 2019, societatea a primit bani și de la Colterm Timișoara - compania falimentară de furnizare a apei calde din Timișoara. Contractele Trefo SRL au fost de circa 700.000 de lei. În 2020, guvernul Orban a acordat un ajutor de stat pentru ca firma Colterm să nu intre în faliment. Primar al Timișoarei era, în 2019, Nicolae Robu, de la PNL. În 2019, firma mamei lui Dan Vîlceanu a avut o cifră de afaceri netă de 9,4 milioane de lei și un profit de 2,65 milioane de lei, adică aproape 30%, cu doar 44 de angajați. Însă, în 2018, în regimul PSD, contractele cu statul erau de doar aproximativ 2,2 milioane lei, cifra de afaceri - 6,8 milioane lei, iar profitul - 1,1 milioane lei - adică mai puțin de jumătate in cel obținut în 2019. În 2015, profitul Trefo SRL a fost de numai 13.000 de lei. Prietenul lui Ponta Tatăl lui Dan Vîlceanu a fost subprefect de Gorj în guvernarea Năstase și a candidat pentru PSD, în 2008. Presa a scris constant despre afacerile uriașe ale firmelor suprefectului Eugen Vîlceanu cu companiile de stat. Dan Vîlceanu a fost șeful TSD Gorj și unul dintre invitații la botezul unuia din copiii lui Victor Ponta cu Daciana Sârbu. “Îl cunosc pe Dan Vâlceanu încă din 2004 / este dintr-o familie respectată din Gorj - vechi membri PSD (tatăl sau a fost subprefect PSD al județului și candidat la Parlament din partea PSD)! A fost alături de mine și de PSD Gorj în campaniile din 2004/7/8 ; din acest motiv l-am susținut toți să fie Președintele TSD (organizația de tineret) / având o relația personală a fost și invitatul meu la botezul Irinei și îi mulțumesc pentru că a venit și ne-am bucurat împreună de acel eveniment fericit!“, scria Ponta, pe Facebook. În 2009, tânărul Vîlceanu a ajuns la PDL, când acest partid a preluat guvernarea, iar în 2014 a devenit liberal, după absorbirea democrat-liberalilor în PNL.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră