ANALIZĂ Ipocrizia femeilor trans: o identitate superficială, fără griji și traume biologice, sociale
Într-o lume în care identitatea de gen a devenit o formă de vizibilitate publică, tot mai mulți tineri își caută sensul în etichete și apartenențe virtuale. Fenomenul femeilor transgender (bărbați care se declară femei), în creștere la nivel global, ridică întrebări esențiale despre ce înseamnă, de fapt, a fi femeie. Este vorba despre o stare de spirit, precum o alegere identitară, sau o experiență de viață profund înrădăcinată în biologie, cultură și istorie? Adolescenții și mirajul ideologiei de gen Pe rețelele sociale, căutarea de sine poartă nume noi: non-binar, trans, fluid, demi-girl. În spatele acestor cuvinte, tinerii descoperă comunități, validare și apartenență. Citește și: EXCLUSIV „Diavolul” de la Economie căuta informații despre ministrul Miruță, care-l acuză de ilegalități la numiri de șefi în companii de stat Platformele online oferă, aparent, identități „prefabricate”, promițând sensul vieții instantaneu într-o perioadă de confuzie. Dar, pentru adolescenții sensibili și vulnerabili, o criză trecătoare poate fi ușor confundată cu o revelație identitară de „gen” despre „cine sunt ei cu adevărat”. Identitatea de gen, o realitate tot mai prezentă Potrivit unui raport publicat în 2025 de Williams Institute (UCLA), aproximativ 1% din populația de peste 13 ani din Statele Unite, adică circa 2,8 milioane de persoane, se identifică drept transgender. Tendința e similară și în Europa. Un studiu publicat în revista Frontiers in Psychology arată că între 1,2% și 2,7% dintre copiii și adolescenții de pe continent declară că se identifică a fi transgender. Cifrele confirmă o asumare a identității de gen la vârste tot mai mici. Femeile trans, mai numeroase decât bărbații trans Pe plan global, datele publicate de University of California San Francisco (UCSF) indică un aspect interesant al identității de gen: femeile trans (bărbați care se identifică drept femei) sunt de peste trei ori mai numeroase decât bărbații trans. Estimările arată o proporție de o femeie trans la 30.000 de persoane, față de un bărbat trans la 100.000. Tendința este confirmată și de sondajul european realizat de Transgender Europe (TGEU), potrivit căruia femeile trans reprezintă 28% din totalul comunității, comparativ cu 21% în cazul bărbaților trans. Aceeași diferență se observă și în sport: femeile transgender sunt mai numeroase și mai mediatizate în competițiile feminine decât bărbații transgender în cele masculine. Sociologii explică acest fenomen printr-o combinație de factori culturali și psihologici, de la presiunea performativă a masculinității, până la idealizarea unei feminități percepute ca refugiu emoțional sau ca formă de validare socială. Identitate declarată versus identitate trăită Există o distincție clară: a te declara femeie ține de identitatea de gen, nu de orientarea sexuală. Identitatea de gen descrie felul în care te percepi pe tine însuți, ca femeie, bărbat sau dincolo de aceste categorii, în timp ce orientarea sexuală ține de atracția romantică sau fizică față de alții. Pe când o persoană gay este atrasă de persoane de același sex, o femeie trans, de pildă, este un bărbat care se identifică drept femeie, indiferent dacă este atras de femei, bărbați sau de ambele. Respect, nu metafore Este ușor să te „declari” femeie atunci când identitatea feminină este redusă la un simbol cultural drăguț, la un fel de exercițiu de empatie sau la o haină pe care o poți îmbrăca și dezbrăca. A te simți femeie e un lucru frumos, poate chiar poetic pentru bărbați. Dar pentru femei, identitatea nu este o metaforă. Este o biografie întreagă. A fi femeie, cu tot ce presupune asta biologic (menstruație, sarcină, menopauză), social și emoțional, e un proces de o complexitate pe care nici o declarație identitară nu o poate cuprinde. Să fii femeie înseamnă să ai toate acele frici care te însoțesc din copilărie. Înseamnă să-ți fie frică să superi. Înseamnă să-ți fie frică de o sarcină nedorită. Pentru că societate pe tine te va judeca, nu pe pe partener. Înseamnă să-ți cântărești cuvintele ca să nu pari arogantă sau prea sensibilă. Să-ți temperezi zâmbetul, ca să nu fie interpretat. Să-ți controlezi tonul, ca să nu fii etichetată drept isterică. Să-ți alegi hainele nu doar după gust, ci și după gradul de risc. Să ai grijă de „onoarea” ta. Să chemi un instalator și, în loc de rezolvarea unei defecțiuni, să primești o invitație la cafea. Să înveți să refuzi politicos, dar ferm, pentru că știi că un „nu” spus greșit poate deveni periculos. Să te obișnuiești cu privirile, cu replicile insinuante, cu testele de autoritate. E ușor să spui că te „simți” femeie atunci când nu porți pe umeri toată această istorie. A fi femeie nu e o stare de spirit. E un drum cu multe obstacole. Nu „devii” femeie doar printr-o declarație, pentru că a fi femeie nu înseamnă rochițe, gene lungi și lacrima ușoară. Și dacă fiecare identitate își arogă dreptul de a fi recunoscută, atunci și experiența de a fi femeie cu toate rănile, grijile și forța ei merită să nu fie banalizată.
